Baclofen (substanța activă)

Definitie

Baclofen este o substanta miorelaxanta cu actiune centrala.

Medicamentele care contin baclofen sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: miorelaxante centrale; alte miorelaxante cu actiune centrala.

 

Actiune farmacologica

Baclofenul are o actiune antispastica eficace, avand ca loc de actiune maduva spinarii. Baclofenul inhiba transmiterea reflexului monosinaptic si polisinaptic in maduva spinarii prin stimularea receptorilor GABA B, aceasta stimulare inhiband la randul sau eliberarea aminoacizilor excitatori glutamat si aspartat.

Transmiterea neuromusculara nu este afectata de baclofen. Baclofenul exercita un efect antinociceptiv. In afectiunile neurologice asociate cu spasmul muschilor striati, efectele terapeutice ale baclofenului se manifesta printr-o actiune benefica asupra contractiilor musculare reflexe si prin ameliorarea spasmelor dureroase, a automatismului si a clonusului. Baclofen amelioreaza mobilitatea pacientului, permitand desfasurarea activitatilor zilnice (inclusiv cateterizarea) si efectuarea fizioterapiei. De asemenea, ca efecte indirecte ale tratamentului, au fost observate profilaxia si vindecarea ulcerelor de decubit, ameliorarea somnului (datorita disparitiei spasmelor musculare dureroase) si a functiei vezicii urinare si a sfincterului vezical, toate acestea determinand o imbunatatire a calitatii vietii pacientilor.

Baclofen stimuleaza secretia acida gastrica.

 

Indicatii terapeutice

Adulti

- Tratamentul spasticitatii muschilor striati din scleroza multipla

- Tratamentul tulburarilor spastice care apar in afectiunile maduvei spinarii, de natura infectioasa, degenerativa, traumatica, neoplazica sau de origine necunoscuta (de exemplu, paralizia medulara spastica, scleroza laterala amiotrofica, siringomielie, mielita transversa, parapareze sau paraplegii traumatice si compresia maduvei)

- Tratamentul spasmului muscular de origine cerebrala, precum si dupa accidente cerebrovasculare sau in prezenta afectiunilor cerebrale degenerative sau neoplazice.

Copii si adolescenti

- Baclofen poate fi indicat de catre medic la pacienti cu varsta intre 0 si <18 ani pentru tratamentul simptomatic al spasticitatii de origine cerebrala, mai ales cand este cauzata de paralizie cerebrala infantila, ca si in urma unor accidente cerebrovasculare sau in prezenta unei afectiuni cerebrale neoplastice sau degenerative.

- Baclofen poate fi, de asemenea, indicat e catre medic pentru tratamentul simptomatic al spasmelor musculare care apar in asociere cu afectiuni ale maduvei spinarii, de origine infectioasa, degenerativa, traumatica, neoplazica sau necunoscuta (scleroza multipla, paralizia spinala spastica, scleroza laterala amiotrofica, siringomielie, mielita transversa, paraplegie traumatica sau parapareza si compresia maduvei spinarii).

 

Reactii adverse

Reactiile adverse apar in special la inceputul tratamentului (de exemplu: sedare, somnolenta), daca doza este crescuta rapid sau daca se administreaza doze mai mari. Frecvent, acestea sunt tranzitorii si pot fi ameliorate prin scaderea dozei. Acestea sunt rareori atat de grave incat sa necesite intreruperea tratamentului.

La pacientii cu antecedente de afectiuni psihice sau cu tulburari cerebrovasculare (de exemplu, accident vascular cerebral), precum si la pacientii varstnici, reactiile adverse pot fi mult mai grave. In special la pacientii epileptici, pot sa apara scaderea pragului convulsivant si convulsii.

La anumiti pacienti a aparut spasticitate crescuta, ca o reactie paradoxala la tratament.

Multe dintre reactiile adverse raportate apar in asociere cu tratamentul afectiunii de baza.

Pentru lista completa si exacta a reactiilor adverse trebuie consultat prospectul medicamentului care contine baclofen.

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

Baclofenum, Mediately platforma online oficiala

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

 

 

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 11-11-2025
Imagine formular abonare newsletter

Vezi Politica de confidentialitate date personale