Dexketoprofen (substanța activă)

Definitie

Dexketoprofen este o substanta analgezica, antipiretica si antiinflamatoare, din clasa medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

Medicamentele care contin dexketoprofen fac parte din clasa farmacoterapeutica: antiinflamatoare si antireumatice nesteroidiene, derivati de acid propionic.

 

Actiune farmacologica

A fost demonstrat atat in studii la animale, cat si la om, ca dexketoprofenul este un inhibitor al activitatii COX-1 si COX-2 cu efect proinflamator.

Mecanismul de actiune al AINS este legat de reducerea sintezei prostaglandinelor prin inhibarea ciclooxigenazei. In mod specific, exista o inhibare a transformarii acidului arahidonic in endoperoxizi ciclici, din care se formeaza prostaglandinele E1, E2, F2a si D2, precum si prostaciclina I2 si tromboxanii A2 si B2. Mai mult, inhibarea sintezei prostaglandinelor poate afecta si alti mediatori ai inflamatiei, cum sunt chininele, producand o actiune indirecta aditionala cu actiunea lor directa.

 

Indicatii terapeutice

Tratamentul simptomatic al durerilor de intensitate usoara pana la moderata, cum sunt dureri musculo- scheletice, dismenoree, durerile dentare.

 

Reactii adverse

Reactii adverse frecvente: greata si/sau varsaturi, dureri abdominale, diaree, probleme digestive (dispepsie)

Reactii adverse mai putin frecvente: senzatie de rotire (vertij), ameteli, somnolenta, insomnie, anxietate, durere de cap, palpitatii, inrosirea brusca a fetei, gastrita (inflamatia mucoasei stomacului si care se manifesta prin dureri abdominale, balonari, greturi, varsaturi), constipatie, uscarea gurii, acumulare excesiva de gaze in stomac si in intestine (flatulenta), eruptie trecatoare pe piele, oboseala, durere, febra si frisoane, stare generala de rau.

Reactii adverse rare: ulcer peptic, ulcer hemoragic sau perforat (leziuni la nivelul mucoasei stomacului care pot sangera sau perfora, care se poate manifesta prin varsaturi cu sange sau scaun negru la culoare, stare de lesin, tensiune arteriala crescuta, respiratie prea lenta, retinere de apa si umflarea extremitatilor (de exemplu, umflarea gleznelor), umflarea gatului (edem laringian), pierderea poftei de mancare (anorexie), senzatie de furnicaturi sau amorteala, pierdere brusca a cunostintei (sincopa), senzatie de mancarime pe piele (urticarie), acnee, transpiratie in exces, durere de spate, urinare in cantitate mai mare decat cea normala, tulburari ale menstruatiei, afectiuni ale prostatei, teste de sange care indica functia ficatului modificate, hepatita (afectiune inflamatorie a celulelor hepatice), insuficienta renala acuta.

Reactii adverse foarte rare: reactii anafilactice (reactii alergice care pot merge pana la soc sau tulburare generala, brusca si violenta, a functiilor organismului), leziuni la nivelul pielii, gurii, ochilor si in zona genitala (sindromul Stevens Johnson si Lyell's), umflarea fetei sau buzelor si gatului (angioedem), dificultati in respiratie din cauza ingustarii cailor respiratorii (bronhospasm), lipsa de aer (dispnee), accelerarea ritmului batailor inimii, tensiune arteriala scazuta, inflamatia pancreasului (pancreatita), afectarea celulelor ficatului, vedere incetosata, tiuituri in urechi, cresterea sensibilitatii pielii, accentuarea sensibilitatii la lumina, mancarime, afectare renala, scadere a numarului de celule albe din sange (neutropenie) si scaderea numarului de plachete (trombocitopenia).

Medicul trebuie instiintat imediat daca pacientul observa orice reactii adverse la nivelul stomacului si intestinelor la inceputul tratamentului (de exemplu dureri gastrice, arsuri sau sangerari), mai ales daca a suferit in trecut de una din aceste reactii adverse dupa o lunga administrare a unui antiinflamator si, in special, daca este in varsta.

Se va opri administrarea de dexketoprofen cat mai curand posibil daca se observa o mancarime a pielii sau orice leziune pe suprafata mucoasei gurii sau organelor genitale sau orice alt semn care indica alergie.
In timpul tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene s-a observat retentie de lichide si umflarea (in special a gleznelor si picioarelor), cresterea tensiunii arteriale si tulburari ale inimii.

Medicamente precum dexketoprofenul se pot asocia cu un risc usor crescut de aparitie a atacului de cord (infarct miocardic) sau a accidentului vascular cerebral (un vas de sange (o artera) care furnizeaza sange la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sanguin).

La pacientii cu tulburari ale sistemului imunitar care afecteaza tesutul conjunctiv (lupus eritematos sistemic sau afectarea tesutului conjunctiv mixt) medicamentele antiinflamatoare pot determina, rar, febra, durere de cap, rigiditate a cefei. 

Pentru lista completa si exacta a reactiilor adverse trebuie consultat prospectul medicamentului care contine dexketoprofen.

 

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

Dexketoprofenum, Mediately platforma online oficiala

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

 

 

 

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 23-01-2026
Imagine formular abonare newsletter

Vezi Politica de confidentialitate date personale