Donepezilul este un inhibitor de colinesteraza, utilizat in tratamentul dementei.
Medicamentele care contin donepezil sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: medicamente pentru tratamentul dementei, anticolinesterazice.
Donepezil este un inhibitor rapid de acetilcolinesteraza, reversibil, cu actiune centrala. Acetilcolinesteraza este o enzima care descompune acetilcolina dupa eliberarea acesteia. Donepezilul se leaga reversibil de acetilcolinesteraza, prevenind hidroliza acetilcolinei, crescand astfel disponibilitatea acetilcolinei la nivelul sinapselor si favorizand transmiterea colinergica.
Pe langa efectele sale colinergice, medicamentul regleaza receptorii nicotinici din neuronii corticali, ceea ce poate contribui la proprietatile sale neuroprotectoare.
Donepezil este utilizat in tratamentul simptomatic al formelor usoare pana la moderat severe de dementa Alzheimer.
Cele mai frecvente evenimente adverse sunt diareea, crampele musculare, fartigabilitatea, greata, varsaturile si insomnia.
Pentru lista completa a reactiilor adverse si a restrictiilor este recomandat sa se citeasca prospectul medicamentului care contine donepezil.
Profil de siguranta:
Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!
Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!
Bibliografie:
Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala
Lista de Medicamente Mediately
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona