Definitie
Edoxaban apartine unui grup de medicamente denumite anticoagulante. Acest medicament ajuta la prevenirea formarii cheagurilor de sange.
Medicamentele care contin edoxaban sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: Medicamente antitrombotice, inhibitori directi ai factorului Xa.
Actiune farmacologica
Edoxaban functioneaza prin blocarea activitatii factorului Xa, care este un component important in formarea cheagurilor de sange. Inhibarea factorului Xa in cadrul cascadei coagularii reduce generarea de trombina, prelungeste timpul de coagulare si reduce riscul formarii de trombi.
Indicatii terapeutice
Edoxaban este indicat in prevenirea accidentului vascular cerebral si a emboliei sistemice la pacientii adulti cu fibrilatie atriala nonvalvulara cu unul sau mai multi factori de risc, precum insuficienta cardiaca congestiva, hipertensiune arteriala, varsta ≥75 de ani, diabet zaharat, accident vascular cerebral anterior sau accident ischemic tranzitoriu in antecedente.
Edoxaban Stada este indicat in tratamentul trombozei venoase profunde si emboliei pulmonare si in prevenirea trombozei venoase profunde si embolia pulmonara recurente la adulti.
Reactii adverse
Reactiile adverse raportate cel mai frecvent in asociere cu tratamentul cu edoxaban sunt epistaxis (7,7%), hematurie (6,9%) si anemie (5,3%).
Sangerarea poate aparea in orice zona a corpului, putand fi severa si chiar letala.
Pentru lista completa a reactiilor adverse trebuie consultat prospectul medicamentului care contine Edoxaban.
Profil de siguranta:
Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!
Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!
Bibliografie:
Edoxabanum, Mediately platforma online oficiala
INN-edoxaban, ec.europa.eu
Agentia Nationala a Medicamentului- platforma online oficiala