Gonadotrofina corionica alfa (substanța activă)

Definitie

Gonadotrofina corionica alfa esteun hormon sexual produs prin tehnici ADN recombinant si are aceleasi secvente de aminoacizi ca si hCG urinar.

Medicamentele care contin gonadotrofina corionica alfa sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: hormoni sexuali si modulatori ai sistemului genital, gonadotrofine.

 

Actiune farmacologica

Gonadotrofina corionica se leaga de celulele tecale ovariene (si granuloase) la nivelul unui receptor transmembranar pe care il imparte cu hormonul luteinizant, receptorul LH/CG.

Principala actiune farmacodinamica la femei este reluarea meiozei ovocitului, ruperea foliculului (ovulatia), formarea corpului luteal si producerea de progesteron si estradiol de catre corpul luteal.

La femei, gonadotrofina corionica actioneaza ca un inlocuitor al valului de hormon luteinizant care declanseaza ovulatia.

Medicamentele cu gonadotrofina corionica alfa se administreaza pentru a declansa maturarea foliculara finala si luteinizarea precoce dupa administrarea de medicamente pentru stimularea cresterii foliculare.

 

Indicatii terapeutice

Medicamentele care contin gonadotrofina corionica sunt utilizate la:

- Femeile adulte supuse superovulatiei inaintea aplicarii tehnicilor de reproducere asistata (TRA) asa cum este fertilizarea in vitro (FIV): Gonadotrofina corionica alfa se administreaza pentru a declansa maturarea foliculara finala si luteinizarea dupa stimularea cresterii foliculare.

- Femeile adulte cu oligo- sau anovulatie: Gonadotrofina corionica alfa se administreaza pentru a declansa ovulatia si luteinizarea la femeile cu oligo- sau anovulatie, dupa stimularea cresterii foliculare.

 

Reactii adverse

In studii comparative cu doze diferite  s-a observat ca Sindrom de hiperstimulare ovariana a fost asociat cu gonadotrofina corionica alfa in functie de doza. La aproximativ 4% dintre pacientele tratate cu gonadotrofina corionica s-a observat Sindrom de hiperstimulare ovariana. La mai putin de 0,5% dintre paciente s-a raportat Sindrom de hiperstimulare ovariana sever.

Pentru lista completa si exacta a reactiilor adverse trebuie consultat prospectul medicamentului care contine gonadotrofina corionica.

 

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

GONADOTROPHINUM CHORIONICUM ALFA, Mediately platforma online oficiala

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

 

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 22-09-2026
Abonare la newsletter Farmacia Tei

Vezi Politica de confidentialitate date personale