Risperidona este o substanta antipsihotica.
Medicamentele care contin risperidona sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: alte antipsihotice.
Risperidona este un antagonist monoaminergic selectiv cu o mare afinitate pentru receptorii serotoninergici 5-HT2 si dopaminergici D2. Risperidona se fixeaza si la nivelul receptorilor alfa1-adrenergici si, cu afinitate mai mica, la nivelul receptorilor H1-histaminergici si alfa2-adrenergici. Risperidona nu are afinitate pentru receptorii colinergici.
Risperidona solutie orala sau comprimate orale
- tratamentul schizofreniei.
- tratamentul episoadelor (acceselor) maniacale moderate pana la severe asociate tulburarii bipolare.
- tratamentul de scurta durata (pana la 6 saptamani) al agresiunii persistente la pacientii cu dementa Alzheimer moderata pana la severa care nu raspund la abordari nefarmacologice si unde exista riscul de violenta si autoagresivitate.
- tratamentul simptomatic de scurta durata (pana la 6 saptamani) al agresiunii persistente in tulburarile de comportament la adolescenti si copii incepand de la varsta de 5 ani, cu functii intelectuale sub medie sau cu retard mental diagnosticat conform criteriilor DSM-IV, in care severitatea comportamentelor agresive sau disruptive necesita tratament farmacologic. Tratamentul farmacologic trebuie sa fie o parte integranta a unui program de tratament mai comprehensiv, incluzand interventii psihosociale si educationale. Se recomanda ca risperidona sa fie prescrisa de un specialist in neurologia infantila si in psihiatria infantila si a adolescentului sau de medici care sunt bine familiarizati cu tratamentul tulburarii de comportament la copii si adolescen
Risperidona suspensie injectabila cu eliberare prelungita
- tratamentul de intretinere al schizofreniei la pacientii stabilizati in mod curent cu antipsihotice administrate oral.
Risperidona solutie orala sau comprimate orale
Cele mai frecvent raportate reactii adverse la medicament sunt: parkinsonism, sedare sau somnolenta, cefalee si insomnie.
Reactiile adverse medicamentoase ce par sa depinda de doza includ parkinsonismul si acatizia.
Risperidona suspensie injectabila cu eliberare prelungita
Cele mai frecvent raportate reactii adverse la medicament sunt: insomnia, anxietatea, cefaleea, infectiile tractului respirator superior, parkinsonismul si depresia. Reactiile adverse medicamentoase aparent corelate cu doza au inclus parkinsonismul si acatisia.
Dupa punerea pe piata, au fost raportate reactii grave la locul injectarii incluzand necroza la locul injectarii, abcese, celulita, ulceratii, hematoame, chisturi si noduli. Frecventa este considerata necunoscuta (nu poate fi estimata din datele disponibile pana in prezent). Cazuri izolate au necesitat interventie chirurgicala.
Pentru lista completa si exacta a reactiilor adverse trebuie consultat prospectul medicamentului care contine risperidona.
Profil de siguranta:
Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!
Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!
Bibliografie:
Risperidonum, Mediately platforma online oficiala
Risperidonum, Agentia Nationala a Medicamentului- platforma online oficiala