Ustekinumab (substanța activă)
Definitie
Ustekinumab este un anticorp monoclonal complet IgG1k uman care se leaga cu specificitate de subunitatea proteica p40 comuna a citokinelor umane interleukina (IL)-12 si IL-23.
Medicamentele care contin ustekinumab sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: imunosupresoare, inhibitori de interleukina.
Actiune farmacologica si mecanism de actiune
Ustekinumab inhiba bio-activitatea IL-12 si IL-23 impiedicand p40 sa se lege de receptorul proteic IL-12Rb1 exprimat pe suprafata celulelor imune. Prin legarea la subunitatea comuna p40 a IL-12 si IL-23, se presupune ca ustekinumab isi exercita efectele clinice in psoriazis, artrita psoriazica, boala Crohn si colita ulcerativa prin intreruperea cailor citokinelor Th1 si Th17, care sunt importante in patologia acestor boli.
Indicatii terapeutice
- Psoriazis in placi
- Artrita psoriazica
- Boala Crohn
- Colita ulcerativa
Reactii adverse
Cele mai frecvente reactii adverse raportate in fazele controlate ale studiilor clinice efectuate cu ustekinumab la adulti au fost rinofaringita (care a aparut la 6,9% dintre pacientii tratati cu ustekinumab si la 5,4% dintre pacientii carora li s-a administrat placebo) si cefaleea (care a aparut la 7,0% dintre pacientii tratati cu ustekinumab si la 5,2% dintre pacientii carora li s-a administrat placebo).
Cea mai grava reactie adversa raportata pentru ustekinumab a fost de tipul reactiilor grave de hipersensibilitate, inclusiv anafilaxie.
Profilul general al sigurantei a fost similar la pacientii cu psoriazis, artrita psoriazica, boala Crohn si colita ulcerativa.
Pentru lista completa si exacta a reactiilor adverse trebuie consultat prospectul medicamentului care contine ustekinumab.
Profil de siguranta:
Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!
Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!
Bibliografie:
Ustekinumabum, Mediately platforma online oficiala
Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.