Indicatii:
Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză este un inhalator utilizat pentru tratamentul astmului bronșic la adulți și adolescenți cu vârsta între 12 și 17 ani. Este de asemenea utilizat pentru tratarea simptomelor Bolii Pulmonare Obstructive Cronice (BPOC) la adulți cu vârsta de 18 ani și peste.
Acest medicament conține două substanțe active: budesonidă și fumarat de formoterol dihidrat.
- Budesonida aparţine unui grup de medicamente denumite „corticosteroizi”. Acţionează prin reducerea şi prevenirea umflării şi inflamaţiei din plămânii dumneavoastră.
- Fumaratul de formoterol dihidrat aparţine grupului de medicamente denumite „agonişti β2- adrenergici cu durată lungă de acţiune” sau „bronhodilatatoare”. Acţionează prin relaxarea musculaturii din căile dumneavoastră respiratorii. Acesta vă ajută să respiraţi mult mai uşor.
Astm bronşic
Pentru astm bronşic, medicul dumneavoastră vă poate prescrie două inhalatoare: Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză și un „inhalator de salvare” separat.
- Utilizaţi Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză în fiecare zi.
Acesta ajută la prevenirea apariţiei simptomelor de astm bronşic.
- Utilizaţi „inhalatorul de salvare” când aveţi nevoie să trataţi crizele de astm bronşic, pentru a putea respira din nou mai uşor. Nu folosiți Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză ca „inhalator de salvare”.
Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză poate fi utilizat şi în tratarea simptomelor pacienţilor adulţi cu BPOC. BPOC este o boală pulmonară cu durată lungă, caracterizată prin dificultăți de respiraţie cauzate de îngustarea căilor respiratorii din plămâni, care este adesea cauzată de fumul de ţigară.
Contraindicatii:
Nu utilizaţi Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză:
- dacă sunteţi alergic la budesonidă, formoterol sau la celălalt component al acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
- Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză - nu utilizaţi Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză decât în cazul în care medicul dumneavoastră vă indică acest lucru.
- Dacă rămâneţi gravidă în timpul utilizării Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză, nu întrerupeţi utilizarea Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză, dar discutaţi imediat cu medicul dumneavoastră.
- Dacă alăptaţi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
- Este important să utilizaţi Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză zilnic, chiar dacă nu aveţi în momentul respectiv simptome de astm bronşic sau BPOC.
- Dacă utilizaţi Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză pentru astm bronşic, medicul dumneavoastră vă va monitoriza periodic simptomele.
Dacă aţi luat comprimate care conţin corticosteroizi pentru astmul dumneavoastră sau BPOC, medicul dumneavoastră vă poate reduce numărul comprimatelor odată ce aţi început tratamentul cu Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză. Dacă aţi luat comprimate care conţin corticosteroizi pentru o perioadă lungă de timp, medicul dumneavoastră poate dori să efectuaţi analize de sânge din când în când. În cazul reducerii administrării orale a numărului de comprimate care conţin corticosteroizi, vă puteţi simţi rău chiar dacă simptomele respiratorii pot fi îmbunătăţite. Puteţi prezenta simptome, cum sunt nas înfundat sau secreţii nazale, slăbiciune sau durere musculară sau articulară şi erupţie trecătoare pe piele (eczemă). Dacă oricare din aceste simptome vă deranjează sau dacă apar alte simptome, cum sunt durerea de cap, oboseala, greaţa (senzaţia de rău) sau vărsăturile (stare de rău), vă rugăm să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră. Dacă dezvoltaţi simptome alergice sau artritice, poate fi necesar să luaţi alte medicamente. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă sunteţi îngrijorat privind continuarea administrării Airbufo Forspiro 320 micrograme/9 micrograme pulbere de inhalat unidoză.
Medicul dumneavoastră vă poate recomanda administrarea suplimentară a comprimatelor cu corticosteroizi la tratamentul obişnuit, în decursul perioadelor de stres (de exemplu, în cazul unei infecţii toracice sau înainte de o intervenţie chirurgicală).
Compozitie:
- Substanţele active sunt budesonida şi fumaratul de formoterol dihidrat. Fiecare doză eliberată (doză inhalată) conţine budesonidă 320 micrograme şi fumarat de formoterol dihidrat 9 micrograme, aceasta corespunde unei doze măsurate (pulbere de inhalat unidoză conținută într-un
blister) de budesonidă 346,3 micrograme şi fumarat de formoterol dihidrat 10,8 micrograme.
- Celălalt ingredient este lactoză monohidrat (conţine proteine din lapte).
Prezentare:
1 dispozitiv de inhalat x 60 doze
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.