Dipperam, 10 mg/160 mg, 56 comprimate filmate, Sandoz

amlodipină (sub formă de besilat de amlodipină)/valsartan

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: SANDOZ

Data expirarii: 30-04-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

54,98 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Dipperam, 10 mg/160 mg, 56 comprimate filmate, Sandoz

Indicatii:
Dipperam comprimate conţine două substanţe numite amlodipină şi valsartan. Ambele substanţe ajută la controlul tensiunii arteriale mari.
- Amlodipina aparţine unei clase de substanţe numite „blocanţi ai canalelor de calciu”. Amlodipina împiedică pătrunderea calciului în pereţii vaselor de sânge, ceea ce previne îngustarea acestora.
- Valsartanul aparţine unei clase de substanţe numite „antagonişti ai receptorilor angiotensinei II”.
Angiotensina II este produsă de corp şi determină îngustarea vaselor de sânge, provocând astfel creşterea tensiunii arteriale. Valsartanul acţionează prin blocarea efectului angiotensinei II.
Acest lucru înseamnă că ambele substanţe ajută la împiedicarea îngustării vaselor de sânge. Ca rezultat, vasele de sânge se relaxează şi tensiunea arterială scade.

Dipperam este utilizat pentru tratarea tensiunii arteriale mari la adulţii a căror tensiune arterială nu este controlată suficient nici cu amlodipină nici cu valsartan luate sub formă de comprimate separate.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Dipperam:
- dacă sunteţi alergic la amlodipină sau la oricare alt blocant al canalelor de calciu. Acest lucru poate implica mâncărimi, înroşire a pielii sau dificultate la respiraţie.
- dacă sunteţi alergic la valsartan sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Dipperam, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina şi alăptarea:
Sarcina:
Trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea deveni) gravidă.
Medicul dumneavoastră vă va sfătui, în mod normal, să încetaţi administrarea Dipperam înainte de a rămâne gravidă sau imediat ce aflaţi că sunteţi gravidă şi vă va sfătui să utilizaţi un alt medicament în loc de Dipperam. Dipperam nu este recomandat la începutul sarcinii (primele 3 luni) şi nu trebuie administrat după 3 luni de sarcină, deoarece poate provoca vătămări grave copilului dumneavoastră dacă este utilizat după cea de-a treia lună de sarcină.

Alăptarea:
Informaţi-vă medicul dacă alăptaţi sau dacă sunteţi pe punctul de a începe să alăptaţi. Dipperam nu este recomandat pentru mamele care alăptează şi medicul dumneavoastră poate alege un alt tratament pentru dumneavoastră dacă doriţi să alăptaţi, în special în cazul în care copilul dumneavoastră este nou-născut sau s-a născut prematur.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Acest medicament vă poate produce ameţeală. Acest lucru vă poate afecta capacitatea de concentrare.
Astfel, dacă nu sunteţi sigur cum vă va afecta acest medicament, nu conduceţi vehicule, nu folosiţi utilaje şi nu desfăşuraţi alte activităţi care necesită concentrare.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur. Acest lucru vă va ajuta să obţineţi cele mai bune rezultate şi să scădeţi riscul apariţiei reacţiilor adverse.

Doza obişnuită de Dipperam este de un comprimat pe zi.
- Este de preferat să utilizaţi medicamentul la aceeaşi oră în fiecare zi.
- Înghiţiţi comprimatele cu un pahar cu apă.
- Puteţi utiliza Dipperam cu sau fără alimente. Nu luaţi Dipperam împreună cu grepfrut sau suc de grepfrut.

În funcţie de răspunsul dumneavoastră la tratament, medicul dumneavoastră poate prescrie o doză mai mare sau mai mică.

Nu depăşiţi doza prescrisă.

Utilizarea Dipperam la vârstnici (cu vârsta de 65 de ani sau peste)
Medicul dumneavoastră trebuie să fie precaut când vă măreşte doza.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţele active sunt amlodipină (sub formă de besilat de amlodipină) şi valsartan.
Fiecare comprimat filmat de 5 mg/80 mg conţine amlodipină 5 mg şi valsartan 80 mg.
Fiecare comprimat filmat de 5 mg/160 mg conţine amlodipină 5 mg şi valsartan 160 mg.
Fiecare comprimat filmat de 10 mg/160 mg conţine amlodipină 10 mg şi valsartan 160 mg.
- Celelalte componente sunt:
5 mg/80 mg comprimate filmate: celuloză microcristalină; crospovidonă (tip A); dioxid de siliciu coloidal anhidru; stearat de
magneziu; hipromeloză (tip de substituție 2910 (3 mPa.s)); dioxid de titan (E 171); oxid galben de fer (E 172); macrogol 4000; talc.
5 mg/160 mg comprimate filmate: celuloză microcristalină; crospovidonă (tip A); dioxid de siliciu coloidal anhidru; stearat de
magneziu; hipromeloză (tip de substituție 2910 (3 mPa.s)); dioxid de titan (E 171); oxid galben de fer (E 172); macrogol 4000; talc.
10 mg/160 mg comprimate filmate: celuloză microcristalină; crospovidonă (tip A); dioxid de siliciu coloidal anhidru; stearat de
magneziu; hipromeloză (tip de substituție 2910 (3 mPa.s)); dioxid de titan (E 171); oxid galben de fer (E 172), oxid roșu de fer (E 172); macrogol 4000; talc

Prezentare:
56 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Sandoz
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Eticheta Eligibil ELITE
Data de expirare 2026-04-30

Dipperam, 10 mg/160 mg, 56 comprimate filmate, Sandoz

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Dipperam, 10 mg/160 mg, 56 comprimate filmate, Sandoz pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  07-10-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Sandoz

Vezi Politica de confidentialitate date personale