agranulocitoză, pancitopenie cu sau fără supresia măduvei osoase şi anemie aplastică. Au apărut, de
asemenea macrocitoză şi anemie megaloblastică, care însă, de obicei, răspund la terapia cu acid folic.
Există o serie de rapoarte sugerând o relaţie între fenitoinăşi dezvoltarealimfadenopatiei (locale şi
generalizate), inclusiv hiperplazie benignă a ganglionilor limfatici, pseudolimfom, limfom şi boala
Hodgkin. Deşi o relaţie cauză-efect nu a fost stabilită, apariţia limfadenopatiei indică necesitatea de a
diferenţia o astfel de condiţie de la alte tipuri de patologii ale ganglionilor limfatici. Implicarea
ganglionilor limfatici poate să apară cu sau fără simptome şi semne asemănătoare cu boala serului, de
exemplu febră, erupţii cutanate şi implicarea ficatului. În toate cazurile de limfadenopatie este indicată
monitorizarea pentru o perioadăextinsă şi trebuie făcute toate eforturile pentru a obţine controlul
convulsiilor cu ajutorul medicamentelor antiepilepticealternative.
În timpul tratamentului cu fenitoină trebuie să se efectueze hemogramă frecventă.
Tulburări ale sistemului imunitar
A fostraportat sindrom de hipersensibilitate la anticonvulsivante (SHA) care, în cazurirare, poate fi
fatal (sindromul poate include, dar nu se limiteazăla simptome cum ar fi artralgii, eozinofilie, febră,
disfuncţiehepatică, limfadenopatie sau erupţii cutanate), pot să apară lupus eritematos sistemic,
poliarterită nodoasă, anomalii ale imunoglobulinelor, reacţii anafilactoide şi anafilaxie. Mecanismul
estenecunoscut. Intervalul dintre prima expunere la medicamentşiapariţia simptomelor estede obicei
2-4 săptămâni, dar au fost raportate şi la pacienţii cărora li s-au administrat anticonvulsivante timp de
3 luni sau mai mult. Mai multe rapoarte individuale de caz au sugeratcă ar putea exista o creştere a
incidenţei reacţiilor de hipersensibilitate, inclusiv erupţii cutanate şi hepatotoxicitate, la pacienţii de
rasă neagră, la pacienţii cu antecedente familiale de acest sindrom sau la cei care au suferit în trecut de
acest sindrom şi la pacienţii imunodeprimaţi. Dacă pacientul este diagnosticat cu SHA, trebuie
întrerupt tratamentul cu fenitoinăşi se vor utiliza măsuri de susţinere corespunzătoare.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Hiperglicemie.
Tulburări ale sistemului nervos
Cele mai frecvente manifestări întâlnite în cursul tratamentului cu fenitoină sunt legate de acest sistem
şi sunt de obicei dependente de doză. Acestea includ nistagmus, ataxie, dizartrie, capacitate de
coordonare scăzută, confuzie mentală, parestezii, somnolenţă şi vertij. Au fost observate ameţeală,
insomnie, nervozitate tranzitorie, spasme musculare, pervertirea gustului, pierderea apetitului
alimentar şi cefalee. Au fost, de asemenea, raportate cazuri rare de dischinezie induse de fenitoină,
inclusiv coree, distonie, tremor şi asterixis, similare cu cele induse de fenotiazină şi alte neuroleptice.
Există rapoarte ocazionale de disfuncţii cerebeloase ireversibile asociate cu supradozaje de fenitoină
severe. Polineuropatie periferică predominant senzorială a fost observată la pacienţii care au primit
tratament cu fenitoină pe termen lung.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Pneumonită, rare raportări de infiltrate şi fibroză pulmonară.
Tulburări gastro-intestinale
Greaţă, vărsături, constipaţie; hipertrofie gingivală, îngroşarea buzelor.
Tulburări hepatobiliare
Hepatită toxică, afectare hepatică, icter colestatic.
Afecţiuni cutanateşi ale ţesutului subcutanat
Apar frecvent erupţii cutanate tranzitorii scarlatiniforme sau morbiliforme, însoţite uneori de febră, în
special la copii şi tineri; erupţia morbiliformă este cea mai comună; alte forme ale dermatitei apar mai
rar. În acest caz se impune întreruperea tratamentului; dacă erupţia cutanată tranzitorie reapare după
reinstituirea tratamentului, administrarea fenitoinei este contraindicată. Foarte rar s-au raportat, de
asemenea, reacţii adverse cutanate severe (RACS) de tip: dermatită buloasă, exfoliativă sau purpurică,
lupus eritematos, sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET), (vezi pct. 4.4).
Pot să mai apară: hirsutism, hipertricoză, hiperpigmentaţie.