Indicatii:
Ganirelix Gedeon Richter conține substanța activă ganirelix și aparţine grupei de medicamente numite „antagonişti de hormoni eliberatori de gonadotropină” care acționează împotriva acţiunilor hormonului natural de eliberare a gonadotropinei (GnRH). GnRH reglează eliberarea gonadotropinelor (hormonul luteinizant (LH) și foliculostimulant (FSH)). Gonadotropinele joacă un rol important în fertilitatea umană şi reproducere. La femei, FSH este necesar pentru creşterea şi dezvo ltarea foliculilor în ovare.
Foliculii sunt săculeţi mici, rotunzi, care conţin celulele ou. LH este necesar pentru eliberarea celulelor ou mature din foliculi şi ovare (adică ovulaţie). Ganirelix Gedeon Richter inhibă acţiunea GnRH, având ca efect împiedicarea eliberării în special a LH.
Utilizarea Ganirelix Gedeon Richter:
La femeile care urmează tehnici de reproducere asistată, incluzând fertilizare in vitro (IVF) şi alte metode, ocazional ovulaţia poate să apară prea devreme cauzând o reducere semnificativă a şansei de a rămâne gravidă. Ganirelix Gedeon Richter este utilizat pentru prevenirea vârfului prematur de LH care poate cauza această eliberare prematură a celulelor ou.
În cadrul studiilor clinice, ganirelix a fost folosit împreună cu hormonul foliculostimulant (FSH) recombinat sau împreună cu corifolitropină alfa, un stimulant folicular cu o durată lungă de acţiune.
Contraindicatii:
Nu utilizați Ganirelix Gedeon Richter:
- dacă sunteți alergică la ganirelix sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizați Ganirelix Gedeon Richter, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Ganirelix Gedeon Richter trebuie folosit în timpul stimulării ovariene controlate în cadrul tehnicilor de reproducere asistată (TRA).
Nu utilizați Ganirelix Gedeon Richter în timpul sarcinii sau alăptării.
Adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu au fost studiate efectele Ganirelix Gedeon Richter asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Ganirelix Gedeon Richter se foloseşte ca parte a tratamentului destinat tehnicilor de reproducere asistată (TRA), inclusiv fertilizarea in vitro (FIV).
Stimularea ovariană cu hormonul foliculo-stimulant (FSH) sau corifolitropină poate începe în ziua a 2-a sau a 3-a a ciclului menstrual. Ganirelix Gedeon Richter (0,25 mg) trebuie injectat în stratul de grăsime de sub piele o dată pe zi, începând cu ziua 5 sau cu ziua 6 a stimulării. În funcţie de răspunsul dumneavoastră ovarian, medicul dumneavoastră poate decide să începeţi în altă zi.
Ganirelix Gedeon Richter şi FSH trebuie administrate aproximativ în acelaşi timp. Cu toate acestea, medicamentele nu trebuie amestecate şi se folosesc locuri de injectare diferite.
Tratamentul zilnic cu Ganirelix Gedeon Richter trebuie continuat până în ziua în care sunt prezenţi suficienţi foliculi de mărime adecvată. Maturarea finală a celulelor ou în foliculi poate fi indusă prin administrarea hormonului gonadotrop corionic (hCG).
Intervalul dintre două injecţii de Ganirelix Gedeon Richter şi între ultima injecţie de Ganirelix Gedeon Richter şi injecția de hCG, nu trebuie să depăşească 30 ore, deoarece altfel poate apărea o ovulaţie prematură (adică eliberarea celulelor ou).
Prin urmare, atunci când se injectează Ganirelix Gedeon Richter dimineaţa, tratamentul cu Ganirelix Gedeon Richter trebuie continuat de-a lungul perioadei de tratament cu gonadotropină, inclusiv în ziua declanşării ovulaţiei.
Când se injectează Ganirelix Gedeon Richter după-amiaza, ultima injecţie de Ganirelix Gedeon Richter trebuie administrată în după-amiaza anterioară zilei declanşării ovulaţiei.
Instrucţiuni de utilizare:
Înainte de administrarea acestui medicament este foarte important, de asemenea, să citiți cu atenție și să urmați îndeaproape și instrucțiunile de utilizare detaliate, furnizate la finalul prospectului.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Compozitie:
- Substanța activă este ganirelix (0,25 mg în 0,5 ml soluție).
- Celelalte componente sunt: acid acetic glacial, manitol (E421), apă pentru preparate injectabile. Este posibil ca pH-ul (măsurare a acidităţii) să fi fost corectat cu hidroxid de sodiu (vezi punctul 2 Secțiunea „Ganirelix Gedeon Richter conține sodiu”).
Prezentare:
1 seringă preumplută
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.