2
- dacă respiraţia, inclusiv respiraţia şuierătoare se agravează imediat după folosirea aerosolului; în
acest caz întrerupeţi utilizarea şi informaţi medicul cât mai curând posibil;
- dacă dificultăţile respiratorii, inclusiv respiraţia şuierătoare se agravează după câteva zile de
tratament sau dacă a fost necesar să măriţi frecvenţa de utilizare a altor medicamente
administrate pe cale inhalatorie, informaţi-l pe medicul dumneavoastră cât mai curând posibil;
- dacă aţi urmat sau urmaţi pe perioade scurte tratament cu corticosteroizi sub formă de
comprimate sau injecţii; în acest caz veţi fi sfătuit de către medicul dumneavoastră să purtaţi un
card de avertizare care să conţină informaţii despre tratamentul cu corticosteroid, indicând astfel
necesitatea tratamentului suplimentar în situaţii de stres;
- dacă suferiţi de diabet zaharat;
- dacă aţi avut vreodată afte în gură;
- dacă suferiţi sau aţi suferit de tuberculoză pulmonară (TBC).
La copiii trataţi timp îndelungat cu corticosteroizi administraţi inhalator, se recomandă măsurarea
periodică a înălţimii.
Atenţionare pentru sportivi
Propionatul de fluticazonă nu trebuie confundat cu alţi corticosteroizi cum sunt steroizii anabolizanţi,
care sunt folosiţi în mod abuziv de către unii sportivi, administraţi injectabil sau sub formă de
comprimate.
Flixotide Nebules împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar
putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Administrarea propionatul de fluticazonă inhalator concomitent cu anumite medicamente (de exemplu
unele medicamente anti-HIV sau antimicotice orale) trebuie evitată.
Nu trebuie să utilizaţi propionat de fluticazonă, administrat pe cale inhalatorie, dacă sunteţi
tratat cu ritonavir, fără a vă adresa în prealabil medicului dumneavoastră.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Este puţin probabil ca Flixotide Nebules să influenţeze capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje.
3. Cum să utilizaţi Flixotide Nebules
Utilizaţi întotdeauna Flixotide Nebules exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să
discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza uzuală este:
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 16 ani: 0,5 până la 2 miligrame propionat de fluticazonă, de 2 ori
pe zi (500 până la 2000 micrograme).
Copii cu vârsta peste 4 ani şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani: 1 miligram propionat de fluticazonă, de
2 ori pe zi (1000 micrograme).
Substanţa activă din Flixotide Nebules trebuie inhalată prin intermediul unui nebulizator, aşa cum v-a
recomandat medicul dumneavoastră. Dacă aveţi nelămuriri sau nu înţelegeţi instrucţiunile de utilizare
ale nebulizatorului, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.
În general, nu se recomandă utilizarea Flixotide Nebules prin nebulizare ultrasonică.
Flixotide Nebules trebuie inspirat pe gură, cu ajutorul unei piese bucale. Totuşi, este posibil să inhalaţi
pe nas, în cazul în care utilizaţi o mască facială. Când utilizaţi o mască facială, trebuie să vă protejaţi