Indicatii:
Lenalidomidă Sandoz conține substanța activă lenalidomidă. Acest medicament aparține unui grup de medicamente care pot afecta modul în care funcționează sistemul dumneavoastră imunitar.
Lenalidomidă Sandoz este utilizat la adulți pentru mielom multiplu și limfom folicular.
Mielomul multiplu
Mielomul multiplu este un tip de cancer care afectează un anumit fel de globule albe din sânge, numite plasmocite. Aceste celule se adună în măduva osoasă și se înmulțesc necontrolat. Acest lucru poate afecta oasele și rinichii.
În general, mielomul multiplu nu poate fi vindecat. Totuși, semnele și simptomele pot fi reduse în mare măsură sau pot dispărea o perioadă de timp. Acesta se numește “răspuns”.
Lenalidomidă Sandoz acționează prin afectarea sistemului imunitar și prin atacarea directă a cancerului. Acțiunea sa are loc în câteva moduri diferite:
- oprește dezvoltarea celulelor canceroase
- oprește creșterea vaselor de sânge din țesutul canceros
- stimulează o parte a sistemului imunitar pentru a ataca celulele canceroase.
Contraindicatii:
Nu luaţi Lenalidomidă Sandoz:
- dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau dacă planificaţi să rămâneţi gravidă, deoarece este de așteptat ca Lenalidomidă Sandoz să aibă efecte dăunătoare asupra fătului;
- dacă este posibil să rămâneţi gravidă, cu excepţia cazului în care respectaţi toate măsurile necesare pentru a nu rămâne gravidă. Dacă este posibil să rămâneţi gravidă, cu ocazia fiecărei prescrieri a medicamentului, medicul dumneavoastră va consemna faptul că au fost luat măsurile necesare şi vă va înmâna această confirmare.
- dacă sunteţi alergic la lenalidomidă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Dacă credeţi că aţi putea fi alergic, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Lenalidomidă Sandoz, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina şi alăptarea:
Sarcina:
Pentru femeile care iau Lenalidomidă Sandoz:
- Nu trebuie să luați Lenalidomidă Sandoz dacă sunteţi gravidă, deoarece este de așteptat ca medicamentul să aibă efecte dăunătoare asupra fătului.
- Nu trebuie să rămâneţi gravidă în timp ce luaţi Lenalidomidă Sandoz. În consecinţă, trebuie să utilizaţi metode contraceptive eficace dacă vă aflaţi la vârsta fertilă.
- Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Lenalidomidă Sandoz, întrerupeţi tratamentul şi informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.
Pentru bărbaţii care iau Lenalidomidă Sandoz:
- Dacă partenera dumneavoastră rămâne gravidă în timp ce dumneavoastră luaţi Lenalidomidă Sandoz, trebuie să îl informați imediat pe medicul dumneavoastră. Se recomandă ca partenera dumneavoastră să se adreseze medicului pentru recomandări.
- Trebuie, de asemenea, să utilizaţi metode contraceptive eficace.
Alăptarea:
Nu trebuie să alăptaţi în timp ce luaţi Lenalidomidă Sandoz, deoarece nu se ştie dacă Lenalidomidă
Sandoz trece în laptele matern.
Contracepţia:
Pentru femeile care iau Lenalidomidă Sandoz:
Înainte de a începe tratamentul, discutaţi cu medicul dacă este posibil să rămâneţi gravidă, chiar dacă dumneavoastră credeţi că acest lucru este improbabil.
Dacă este posibil să rămâneţi gravidă:
- veţi face teste de sarcină sub supravegherea medicului dumneavoastră (înaintea fiecărui tratament, cel puțin o dată la 4 săptămâni în timpul tratamentului şi cel puțin după 4 săptămâni de la terminarea tratamentului), cu excepţia femeilor la care s-a confirmat că trompele uterine au fost secţionate şi ligaturate, pentru a împiedica ajungerea ovulelor în uter (sterilizare tubară)
ȘI
- trebuie să utilizaţi metode contraceptive eficace timp de cel puțin 4 săptămâni înaintea începerii tratamentului, în timpul tratamentului şi timp de cel puțin 4 săptămâni după terminarea tratamentului. Medicul dumneavoastră vă va recomanda o metodă contraceptivă adecvată.
Pentru bărbaţii care iau Lenalidomidă Sandoz:
Lenalidomidă Sandoz trece în sperma umană. Dacă partenera dumneavoastră este gravidă sau poate rămâne gravidă şi nu utilizează metode contraceptive eficace, dumneavoastră trebuie să utilizaţi prezervative pe durata tratamentului şi timp de cel puțin 7 zile după tratament, chiar dacă aţi făcut vasectomie.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă sunteţi ameţit, obosit, somnolent, aveţi vertij sau aveţi vederea înceţoşată după ce luaţi Lenalidomidă Sandoz.
Mod de administrare:
Lenalidomidă Sandoz trebuie să vă fie administrat de către profesionişti din domeniul sănătăţii, cu experienţă în tratamentul mielomului multiplu sau limfom folicular.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţa activă este lenalidomidă. Fiecare capsulă conţine lenalidomidă 25 mg.
- Celelalte componente sunt:
- conţinutul capsulei: lactoză, celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică şi stearat de magneziu
- capsula: gelatină și dioxid de titan (E171)
- cerneală pentru inscripţionare: shellac, propilenglicol, hidroxid de potasiu, oxid negru de fer (E172).
Prezentare:
21 capsule
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
..