Ospamox, 500 mg, 12 comprimate filmate, Sandoz

amoxicilina

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: SANDOZ

Cod produs: 7613421016869

Data expirarii: 30-09-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

6,83 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Ospamox, 500 mg, 12 comprimate filmate, Sandoz [7613421016869]

Indicatii:
Ospamox 500 mg este indicat în tratamentul infecţiilor determinate de germeni sensibili la amoxicilină:
Infecţii ale tractului respirator:
- infecţii ale tractului respirator superior şi infecţii din sfera ORL (otită medie acută, sinuzită);
- infecţii ale tractului respirator inferior: bronşită acută şi cronică, pneumonie, abcese pulmonare, tuse convulsivă (perioada de incubaţie şi stadiul incipient).
Infecţii ale tractului urogenital:
- pielonefrită acută şi cronică, pielită, prostatită, epididimită;
- cistită, uretrită, bacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii;
- gonoree;
- infecţii ginecologice (avort septic, anexită, endometrită etc).
Infecţii gastro-intestinale:
- febră tifoidă, paratifoidă, în special dacă este complicată cu septicemie (în asociere cu un antibiotic aminoglicozidic); controlul purtătorilor de Salmonella;
- shigeloză;
- infecţii ale căilor biliare (colangită, colecistită).
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi:
- leptospiroză;
- listerioză acută şi latentă.
În afară de cazul când tratamentul parenteral este necesar, Ospamox 500 mg este indicat şi în următoarele condiţii:
- tratamentul profilactic de scurtă durată (24 - 48 ore) al pacienţilor care vor suferi o intervenţie chirurgicală (de exemplu extracţii dentare);
- endocardită (de exemplu, determinată de enterococi, în monoterapie sau în asociere cu aminoglicozide);
- meningită bacteriană (în funcţie de rezultatele antibiogramei; în special la copii);
- septicemii determinate de microorganisme patogene sensibile la amoxicilină.
Infecţiile cauzate de microorganisme patogene cu sensibilitate dovedită la penicilina G, trebuie tratate preferenţial, cu penicilina G.

Contraindicatii:
Nu luaţi Ospamox 500 mg:
- dacă sunteţi alergic la amoxicilină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Inainte să utilizaţi Ospamox 500 mg, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Ospamox 500 mg poate provoca reacţii adverse, iar simptomele (cum sunt reacţii alergice, ameţeli şi convulsii) vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule.
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât dacă vă simţiţi bine.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze şi mod de administrare:
Dozajul amoxicilinei depinde de sensibilitatea germenului patogen, precum şi de sediul infecţiei. În general, doza maximă zilnică trebuie fracţionată în 2 (3-4 ) prize.

La copii, dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală şi nu trebuie să depăşească doza maximă de la adulţi.
Dozele uzuale zilnice sunt:
- copii: 30 – 60 mg amoxicilină/kg şi zi
- adolescenţi şi adulţi: 1,5 – 2 g amoxicilină pe zi.

Compozitie:
- Substanţa activă este amoxicilia. Fiecare comprimat filmat conţine amoxicilină 500 mg sub formă de amoxicilină trihidrat.
- Celelalte componente sunt: stearat de magneziu, povidonă (K 25), amidonglicolat de sodiu, celuloză microcristalină, dioxid de titan (E 171), talc, hipromeloză. 

Prezentare:
12 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Ospamox 500 mg 12 comprimate filmate Sandoz(amoxicilina) face parte din grupa medicament:peniciline , contine substanța activă:amoxicilina..
Grupa medicament: Peniciline
Substanța activă: Amoxicilina
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Sandoz
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Info produs Eligibil ELITE
Cod produs 7613421016869
Data de expirare 2026-09-30

Ospamox, 500 mg, 12 comprimate filmate, Sandoz [7613421016869]

1
AUTORIZAȚIE DE PUNERE PE PIAȚĂ NR. 7395/2006/01-02 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informații pentru utilizator
OSPAMOX 500 mg comprimate filmate
Amoxicilină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament
deoarece poate conține informații importante pentru dumneavoastră.
-Păstraţi acest prospect. S-ar putea se fie necesar să-l recitiţi.
-Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
-Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Ospamox 500 mg şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Ospamox 500 mg
3. Cum să luaţi Ospamox 500 mg
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Ospamox 500 mg
6. Conținutul ambalajului și alte informaţii
1. Ce este Ospamox 500 mg şi pentru ce se utilizează
Ospamox 500 mg este indicat în tratamentul infecţiilor determinate de germeni sensibili la amoxicilină:
Infecţii ale tractului respirator:
- infecţii ale tractului respirator superior şi infecţii din sfera ORL (otită medie acută, sinuzită);
- infecţii ale tractului respirator inferior: bronşită acută şi cronică, pneumonie, abcese pulmonare, tuse
convulsivă (perioada de incubaţie şi stadiul incipient).
Infecţii ale tractului urogenital:
- pielonefrită acută şi cronică, pielită, prostatită, epididimită;
- cistită, uretrită, bacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii;
- gonoree;
- infecţii ginecologice (avort septic, anexită, endometrită etc).
Infecţii gastro-intestinale:
- febră tifoidă, paratifoidă, în special dacă este complicată cu septicemie (în asociere cu un antibiotic
aminoglicozidic); controlul purtătorilor de Salmonella;
- shigeloză;
- infecţii ale căilor biliare (colangită, colecistită).
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi:
- leptospiroză;
- listerioză acută şi latentă.
În afară de cazul când tratamentul parenteral este necesar, Ospamox 500 mg este indicat şi în următoarele
condiţii:
- tratamentul profilactic de scurtă durată (24 - 48 ore) al pacienţilor care vor suferi o intervenţie
chirurgicală (de exemplu extracţii dentare);
- endocardită (de exemplu, determinată de enterococi, în monoterapie sau în asociere cu aminoglicozide);
- meningită bacteriană (în funcţie de rezultatele antibiogramei; în special la copii);
2
- septicemii determinate de microorganisme patogene sensibile la amoxicilină.
Infecţiile cauzate de microorganisme patogene cu sensibilitate dovedită la penicilina G, trebuie tratate
preferenţial, cu penicilina G.
2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Ospamox 500 mg
Nu luaţi Ospamox 500 mg:
-dacă sunteţi alergic la amoxicilină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la pct. 6).
-Dacă ați avut vreodată vreo reacție alergică la orice alt antibiotic. Aceasta include o erupție
trecătoare pe piele sau umflare a feței sau gâtului.
Nu luaţi Ospamox 500 mg dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră. Dacă
nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Ospamox 500 mg.
Atenționări și precauții
Înainte de a utiliza Ospamox 500 mg, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă.
aveţi mononucleoză infecţioasă (febră, gât iritat, ganglioni limfatici inflamaţi şi stare de oboseală
extremă)
aveţi probleme cu rinichii
nu urinaţi în mod regulat.
În cazul în care nu sunteţi sigur dacă oricare dintre cele de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră,
discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Ospamox 500 mg.
Analize de sânge şi urină
În cazul în care faceţi:
Analize de urină (determinarea glucozei) sau analize de sânge pentru funcţia ficatului
Analize pentru determinarea estriolului (folosite în timpul sarcinii pentru a verifica dacă fătul se
dezvoltă normal)
Informaţi-vă medicul sau farmacistul că luaţi Ospamox 500 mg. Motivul este faptul că Ospamox 500 mg
poate modifica rezultatele acestor analize.
Ospamox 500 mg cu alimente şi băuturi
Amoxicilina poate fi administrată în timpul meselor sau înainte de masă deoarece alimentele nu
influenţează efectul produsului medicamentos.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Ospamox 500 mg poate provoca reacţii adverse, iar simptomele (cum sunt reacţii alergice, ameţeli şi
convulsii) vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule.
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât dacă vă simţiţi bine.
Ospamox 500 mg împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice
alte medicamente.
Dacă luaţi alopurinol (folosit pentru gută) împreună cu Ospamox 500 mg, cresc şansele să vă
confruntaţi cu o reacţie alergică pe piele.
Dacă luaţi probenecid (folosit pentru gută), este posibil ca medicul dumneavoastră să decidă să vă
modifice doza de Ospamox 500 mg.
3
Dacă luaţi medicamente care ajută la oprirea formării cheagurilor de sânge (cum este warfarina),
este posibil să aveţi nevoie de analize de sânge suplimentare.
Dacă luaţi alte antibiotice (cum este tetraciclina), este posibil ca Ospamox 500 mg să fie mai
puţin eficient.
Dacă luaţi metotrexat (folosit pentru tratamentul cancerului şi al psoriazisului sever), Ospamox
500 mg poate cauza o accentuare a reacţiilor adverse.
3. Cum să luaţi Ospamox 500 mg
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze şi mod de administrare
Dozajul amoxicilinei depinde de sensibilitatea germenului patogen, precum şi de sediul infecţiei. În
general, doza maximă zilnică trebuie fracţionată în 2 (3-4 ) prize.
La copii, dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală şi nu trebuie să depăşească doza maximă
de la adulţi.
Dozele uzuale zilnice sunt:
- copii: 30 – 60 mg amoxicilină/kg şi zi
- adolescenţi şi adulţi: 1,5 – 2 g amoxicilină pe zi.
Recomandări speciale de dozare:
Infecţii acute necomplicate ale tractului urinar, infecţii ale tractului respirator superior sau infecţii din
sfera ORL, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi:
Copii: doza zilnică recomandată este de aproximativ 25-30 mg amoxicilină/kg şi zi, administrată în 2 –
3 prize.
Adolescenţi şi adulţi: doza zilnică recomandată este cuprinsă între 750 - 1000 - 1500 mg amoxicilină,
administrată în 2-3 prize.
Infecţii ale tractului respirator inferior (de exemplu: bronşite, pneumonie, abcese pulmonare) şi infecţii
ale tractului urinar superior:
Copii: doza zilnică recomandată este de aproximativ 50-60 mg amoxicilină/kg şi zi, administrată în 2 –
3 prize.
Adolescenţi şi adulţi: doza zilnică recomandată este cuprinsă între 1500 - 3000 mg amoxicilină
administrată în 2 – 3 prize.
Deoarece Ospamox 500 mg are o eficacitate crescută şi este bine absorbit, tratamentul oral poate fi
administrat chiar în infecţii severe, dar doza uzuală zilnică trebuie crescută.
Copii: doza recomandată este de 100 mg amoxicilină/kg şi zi.
Adulţi: până la 6000 mg amoxicilină pe zi.
Dozele uzuale zilnice de 200 mg amoxicilină/kg şi zi la copii şi de 8000 mg amoxicilină pe zi, la adulţi,
au fost bine tolerate, fără apariţia complicaţiilor.
În cazul infecţiilor acute gastro-intestinale însoţite de febră (febră tifoidă, paratifoidă), ale căilor biliare
sau infecţiilor ginecologice, doza administrată la adult variază între: 1,5 – 2 g amoxicilină de trei ori pe zi
sau 1 – 1,5 g amoxicilină de patru ori pe zi.
4
Leptospiroză:
Adulţi: doza recomandată este de 500 – 750 mg amoxicilină de patru ori pe zi, timp de 6-12 zile.
Purtătorii cronici de Salmonella:
Adulţi: doza recomandată este de 1,5 - 2 g de trei ori pe zi, timp de 2-4 săptămâni.
Profilaxia endocarditei bacteriene la pacienţii care vor suferi o extracţie dentară:
Adulţi: doza recomandată este cuprinsă între 3 – 4 g amoxicilină administrată cu o oră înainte de o
intervenţie stomatologică, apoi după 8 – 9 ore de la intervenţie.
Copii: doza recomandată este jumătate din doza recomandată la adult.
Mod de administrare
Comprimatele pot fi administrate înainte sau după masă, cu suficient lichid.
Durata administrării
Tratamentul trebuie continuat încă 2 – 5 zile de la dispariţia simptomatologiei.
Pentru a preveni sechelele infecţiilor streptococice, tratamentul cu amoxicilină trebuie administrat cel
puţin 10 zile.
Dozajul în insuficienţa renală
În cazul pacienţilor cu funcţie renală redusă semnificativ sau cu creatininemie peste 4 mg (clearance-ul
creatininei mai mic de 30 ml/min) sau la prematuri şi nou-născuţi, dozele şi/sau intervalul dintre dozări
trebuie ajustate, în funcţie de excreţia renală scăzută. Dacă clearence-ul creatininei este cuprins între 15 şi
40 ml/min, amoxicilina trebuie administrată la un interval de 12 ore.
Nu trebuie să administraţi pacienţilor anurici o doză mai mare de 2000 mg amoxicilină pe 24 ore. În
infecţiile tractului urinar nu este necesară adaptarea dozelor.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Ospamox 500 mg
Dacă aţi utilizat o doză mai mare de medicament trebuie imediat să contactaţi medicul dumneavoastră sau
farmacistul.
Simptomele supradozajului
În general utilizarea amoxicilinei nu se asociază cu efecte toxice acute, chiar dacă se ingeră accidental
doze mari. Supradozajul poate determina simptome cum sunt tulburări gastro-intestinale, renale şi neuro-
psihice şi dezechilibre ale fluidelor şi electroliţilor. La pacienţii cu insuficienţă severă a rinichilor dozele
mari pot determina semne de toxicitate la nivelul acestora. Este posibil să apară cristale în urină.
Nu există un antidot specific în cazul supradozajului cu amoxicilină. Tratamentul constă în administrarea
primară de cărbune activ (lavajul gastric nu este de obicei necesar) sau măsuri simptomatice. Trebuie
acordată o atenţie deosebită balanţei fluidelor şi electroliţilor.
Amoxicilina poate fi eliminată prin hemodializă.
Dacă uitaţi să luaţi Ospamox 500 mg
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Ospamox 500 mg
Este important să luaţi Ospamox 500 mg atât timp cât vă prescrie medicul dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
5
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Întrerupeţi administrarea Ospamox 500 mg şi adresaţi-vă imediat unui medic dacă observaţi
oricare dintre următoarele reacţii adverse grave - este posibil să aveţi nevoie urgentă de tratament
medical:
Următoarele reacţii adverse sunt foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
reacţii alergice, simptomele pot include: mâncărime sau erupţii pe piele, umflare a feţei, buzelor,
limbii, corpului sau dificultăţi la respiraţie. Acestea pot fi grave şi ocazional s-au raportat decese
iritaţie sau mici puncte roşii localizate subcutanat sau învineţire a pielii. Acestea sunt determinate
de inflamarea pereţilor vaselor de sânge din cauza unei reacţii alergice. Pot fi asociate cu dureri articulare
(artrită) şi probleme cu rinichii
o reacţie alergică întârziată se poate manifesta, de regulă, la 7 până la 12 zile după ce aţi luat
Ospamox 500 mg, câteva simptome fiind: iritaţii, febră, dureri articulare şi creşterea în dimensiune a
ganglionilor limfatici, mai ales în zona de sub braţ
o reacţie pe piele cunoscută sub numele de ‘eritem polimorf’ care se manifestă prin: zone mov-
roşiatice însoţite de mâncărime pe piele, mai ales pe palme sau tălpi, zone umflate pe piele ca în cazul
urticariei, zone sensibile la nivelul gurii, ochilor şi organelor genitale. Este posibil să aveţi febră şi să fiţi
foarte obosit(ă)
alte reacţii severe pe piele pot include: modificare a culorii pielii, umflături localizate sub piele,
băşici, pustule, descuamare, înroşire, durere, mâncărime, formare de cruste. Acestea pot fi asociate cu
febră, durere de cap şi dureri în corp
febră, frisoane, gât iritat sau alte semne de infecţie sau dacă învineţiţi uşor. Acestea pot fi semne
ale unei afecţiuni a celulelor din sânge
reacţia Jarisch-Herxheimer care se manifestă în timpul tratamentului cu Ospamox 500 mg pentru
boala Lyme şi cauzează febră, frisoane, durere de cap, dureri musculare şi erupţii pe piele.
inflamare a intestinului gros (a colonului) cu diaree (care uneori conţine sânge), dureri şi febră
pot avea loc reacţii adverse grave de natură hepatică. Acestea apar mai ales la persoanele care iau
tratament timp îndelungat, la bărbaţi şi vârstnici. Trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră
dacă vă confruntaţi cu: o diaree severă cu sângerare
o apariţie de vezicule, înroşire sau învineţire a pielii
o urină mai închisă la culoare sau scaune de culoare deschisă
o îngălbenire a pielii sau a albului ochilor (icter). A se vedea şi anemia de mai jos care poate
provoca icter.
Acestea se pot manifesta în timpul administrării medicamentului sau timp de câteva săptămâni după
administrare.
Dacă prezentaţi oricare dintre simptomele de mai sus, întrerupeţi administrarea medicamentului şi
adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Uneori vă puteţi confrunta cu reacţii pe piele mai puţin severe, cum sunt:
iritaţie uşoară cu mâncărime (pete rotunde, roz-roşii), zone umflate ca în cazul urticariei pe
antebraţe, picioare, palme, mâini şi picioare. Acestea sunt mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din
100 de persoane).
Dacă vă confruntaţi cu oricare dintre aceste simptome, discutaţi cu medicul dumneavoastră
întrucât tratamentul cu Ospamox 500 mg va trebui întrerupt.
Printre alte reacţii adverse posibile se numără:
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
erupţii pe piele
senzaţie de rău (greaţă)
diaree.
6
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane)
stare de rău (vărsături).
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
afte (o infecţie fungică la nivelul vaginului, gurii sau pliurilor pielii); medicul dumneavoastră sau
farmacistul vă poate recomanda tratament pentru afte
probleme cu rinichii
convulsii, observate la pacienţii care au luat doze mari sau care au probleme cu rinichii
ameţeală
hiperactivitate
cristale în urină, care ar putea apărea tulbure sau dificultate ori disconfort la urinare. Asiguraţi-vă
că beţi suficiente lichide pentru a reduce riscul de producere al acestor simptome
limba poate deveni galbenă, maro sau neagră şi poate avea un aspect păros
o scădere excesivă a numărului globulelor roşii ale sângelui care cauzează o formă de anemie.
Semnele includ: oboseală, durere de cap, probleme la respiraţie, ameţeală, aspect palid şi îngălbenire a
pielii şi a albului ochilor
număr scăzut de globule albe
număr scăzut al celulelor cu rol în coagularea sângelui
durata de coagulare a sângelui poate fi mai mare decât în mod normal. Puteţi observa acest lucru
dacă vă curge sânge din nas sau vă tăiaţi.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse
direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând
reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui
medicament.
5. Cum se păstrează Ospamox 500 mg
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Nu utilizaţi Ospamox după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a
lunii respective.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncați medicamentele pe care nu le mai utilizați. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alte informaţii
Ce conţine Ospamox 500 mg
Substanţa activă este amoxicilia. Fiecare comprimat filmat conţine amoxicilină 500 mg sub formă de
amoxicilină trihidrat.
Celelalte componente sunt: stearat de magneziu, povidonă (K 25), amidonglicolat de sodiu, celuloză
microcristalină, dioxid de titan (E 171), talc, hipromeloză.
Cum arată Ospamox 500 mg şi conţinutul ambalajului
Comprimate oblongi biconvexe, de culoare albă spre crem, cu o linie pe ambele feţe, cu miros
caracteristic şi diametrul de 7 x 18 mm.
Cutie cu 1 blister din PVC-PVDC/Al cu 12 comprimate filmate.
Cutie cu 100 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate filmate.
7
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
Sandoz GmbH
Biochemiestrasse 10,
A-6250 Kundl,
Austria
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
Sandoz Pharma Services
Calea Floreasca nr. 169 A,
Clădirea A, Etaj 1
Bucureşti, Sector 1
România
Tel: +40 21 4075160
Acest prospect a fost revizuit în iulie 2016
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Ospamox, 500 mg, 12 comprimate filmate, Sandoz pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  21-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Sandoz

Vezi Politica de confidentialitate date personale