Indicatii:
Medabon este un tratament combinat care conţine două medicamente, numite mifepristonă şi misoprostol.
Medabon este recomandat pentru întreruperea medicamentoasă a unei sarcini, nu mai târziu de 63 de zile de la prima zi a ultimului dumneavoastră ciclu menstrual.
Mifepristona este un antihormon care acţionează prin blocarea efectelor progesteronului, un hormon care este necesar pentru continuarea sarcinii. Misoprostol este o prostaglandină, o substanţă care creşte contracţia uterului, ceea ce va ajuta la eliminarea sarcinii. Cele două medicamente pot cauza, prin urmare, întreruperea sarcinii şi trebuie utilizate unul după altul, pentru a asigura şanse cât mai mari ca tratamentul să aibă efect.
Contraindicatii:
Nu luaţi Medabon:
- dacă sunteţi alergică la mifepriston, misoprostol (sau orice alte prostaglandine) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să luaţi Medabon, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina şi alăptarea:
Medabon poate trece în laptele matern şi poate fi asimilat de către bebeluşul dumneavoastră. Trebuie să încetaţi alăptarea după ce aţi luat tratamentul.
Există puţine informaţii cu privire la riscurile pentru făt. Dacă sarcina continuă şi decideţi să o păstraţi, discutaţi despre acest lucru cu medicul dumneavoastră, care va asigura o monitorizare prenatală atentă şi examene ecografice.
Se recomandă să evitaţi o nouă sarcină înainte de următorul dumneavoastră ciclu menstrual după administrarea Medabon.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Trebuie să ştiţi că mifepristona şi misoprostol vă pot provoca ameţeli. Nu conduceţi un vehicul şi nu folosiţi utilaje înainte de a şti cum vă afectează aceste medicamente.
Mod de administrare:
- Pentru sarcinile care s-au produs în prezenţa unui dispozitiv contraceptiv intrauterin (sterilet) implantat, acesta trebuie îndepărtat înainte de administrarea Medabon.
- Se recomandă să nu călătoriţi prea departe de spitalul/clinica care vă prescrie tratamentul până la data vizitei de urmărire. În caz de urgenţă sau dacă vă îngrijorează ceva, indiferent de motiv, puteţi contacta sau reveni la spital/clinică înainte de momentul programării. Vi se va da numărul de telefon la care să sunaţi pentru urgenţe sau orice probleme.
Utilizarea Medabon necesită participarea dumneavoastră activă, după cum urmează:
Prima vizită la spital/clinică:
- Vi se va da un comprimat de mifepristonă 200 mg pe care să-l înghiţiţi cu puţină apă în prezenţa unui medic sau al unui membru al personalului medical al acestuia.
- Veţi putea merge acasă după administrarea comprimatului de mifepristonă după ce medicul se asigură că nu vi se va face rău. Dacă vărsați la scurt timp după administrarea de mifepristonă, vă rugăm să informați medicul. Dacă aveţi simptome cum sunt durere abdominală severă, leşin, bătăi rapide ale inimii, febră cu durata mai mare de 4 ore după administrarea comprimatului, vă
rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră.
- În cazuri rare, sarcina poate fi eliminată înainte de a lua comprimatele de misoprostol. Este esenţial să reveniţi la spital/clinică pentru a se confirma producerea unei întreruperi complete a sarcinii.
Vizita de urmărire:
- Trebuie să reveniţi la spital/clinică la 36-48 de ore după administrarea mifepristonei.
- Vi se vor da 4 comprimate vaginale de misoprostol pentru a asigura eficacitatea tratamentului.
Medicul sau asistenta medicală va introduce comprimatele în vaginul dumneavoastră sau puteţi face acest lucru dumneavoastră însevă. În acest caz, vă rugăm să aveţi grijă să vă goliţi vezica şi să vă spălaţi foarte bine pe mâini înainte de a introduce comprimatele vaginale de misoprostol.
Introduceţi cu degetul, unul câte unul, cele patru comprimate vaginale cât mai adânc în vagin.
Se recomandă să rămâneţi culcată timp de aproximativ 30 de minute după introducerea comprimatelor vaginale de misoprostol.
- Trebuie să rămâneţi în spital/clinică timp de câteva ore sau până când dumneavoastră şi medicul v-aţi asigurat că vă simţiţi suficient de bine pentru a merge acasă. Sarcina poate fi eliminată în decurs de câteva ore sau în următoarele câteva zile după administrarea tratamentului cu misoprostol.
A treia vizită:
- Trebuie să reveniţi la spital/clinică pentru un control medical în decurs de 14-21 de zile de la administrarea comprimatului de mifepristonă.
- Este important să respectaţi această programare, pentru a se verifica dacă sarcina dumneavoastră a fost complet eliminată şi dacă vă simţiţi bine, deoarece nu veţi putea să vă daţi seama singură dacă tratamentul a reuşit.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Fiecare comprimat de mifepriston conţine mifepriston 200 mg.
- Fiecare comprimat vaginal de misoprostol conţine misoprostol 0,2 mg.
- Celelalte componente sunt:
- comprimat de mifepriston: dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidon de porumb, celuloză microcristalină, povidonă K30 şi stearat de magneziu.
- comprimat de misoprostol: hipromeloză, celuloză microcristalină, amidonglicolat de sodiu (tip A) şi ulei de ricin hidrogenat.
Prezentare:
1 + 1 comprimat
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.