Indicatii:
Venclyxto este utilizat pentru tratamentul pacienţilor cu:
- leucemie limfocitară cronică (LLC). Venclyxto se poate administra în asociere cu alte medicamente sau în monoterapie.
- leucemie acută mieloidă (LAM). Venclyxto se va administra în asociere cu alte medicamente.
Contraindicatii:
Nu luați Venclyxto dacă:
- sunteți alergic la substanța activă venetoclax sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să luați Venclyxto, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina:
- Nu rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu acest medicament. Dacă sunteți gravidă, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, întrebați medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
- Venclyxto nu trebuie utilizat în timpul sarcinii. Nu există informaţii cu privire la siguranţa venetoclax la gravide.
Contracepţia:
- În timpul tratamentului şi timp de cel puţin 30 zile după tratamentul cu Venclyxto, femeile cu vârsta fertilă trebuie să utilizeze o metodă de contracepţie foarte eficientă pentru a evita să rămână gravide.
Dacă utilizaţi contraceptive sub formă de comprimate sau dispozitive hormonale, trebuie să utilizaţi, de asemenea, o metodă contraceptivă de barieră (cum ar fi prezervativul) deoarece efectul comprimatelor sau dispozitivelor contraceptive hormonale poate fi afectat de Venclyxto.
- Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu acest medicament.
Alăptarea:
Nu alăptaţi în timpul tratamentului cu acest medicament. Nu se cunoaște dacă substanţa activă din Venclyxto trece în laptele matern.
Fertilitatea:
Pe baza rezultatelor obţinute în studiile efectuate la animale, Venclyxto poate provoca infertilitate la masculi (număr mic de spermatozoizi sau absenţa completă a acestora). Acest lucru poate afecta capacitatea dumneavoastră de a deveni tată. Înainte să începeți tratamentul cu Venclyxto, adresați-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări privind depozitarea spermei.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Este posibil să vă simţiţi obosit sau amețit după ce luaţi Venclyxto, ceea ce v-ar putea afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje sau unelte.
Mod de administrare:
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală. Verificați cu medicul dumneavoastră, cu farmacistul sau asistenta medicală dacă nu sunteți sigur.
Ce doză trebuie să luaţi:
Dacă aveți LLC
Veţi începe tratamentul cu Venclyxto la o doză mică administrată timp de 1 săptămână. Medicul dumneavoastră va creşte treptat doza pe perioada următoarelor 4 săptămâni până la atingerea dozei standard complete. În primele 4 săptămâni veţi primi o cutie nouă în fiecare săptămână.
- doza iniţială este de 20 mg (două comprimate de 10 mg) o dată pe zi timp de 7 zile.
- doza va fi crescută la 50 mg (un comprimat de 50 mg) o dată pe zi timp de 7 zile.
- doza va fi crescută la 100 mg (un comprimat de 100 mg) o dată pe zi timp de 7 zile.
- doza va fi crescută la 200 mg (două comprimate de 100 mg) o dată pe zi timp de 7 zile.
- doza va fi crescută la 400 mg (patru comprimate de 100 mg) o dată pe zi timp de 7 zile.
- Atunci când primiți tratament cu Venclyxto singur, veți rămâne la doza zilnică de 400 mg, care este doza standard, atât timp cât este necesar.
- Atunci când primiți tratament cu Venclyxto în asociere cu rituximab, veți primi doza zilnică de 400 mg timp de 24 luni.
- Atunci când primiți tratament cu Venclyxto în asociere cu obinutuzumab, veți primi doza zilnică de 400 mg timp de 10 luni, aproximativ.
Din cauza reacțiilor adverse este posibil să fie necesară ajustarea dozei dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va sfătui care trebuie să fie doza dumneavoastră.
Dacă aveți LAM:
Veți începe tratamentul cu Venclyxto la o doză mai mică. Medicul dumneavoastră va crește treptat doza în fiecare zi, în primele 3 zile. După 3 zile veți lua doza completă standard. Doza (comprimatele) se administrează o dată pe zi.
Ziua Doza zilnică de Venclyxto:
1 100 mg (un comprimat de 100 mg)
2 200 mg (două comprimate de 100 mg)
3 și ulterior 400 mg (patru comprimate de 100 mg)
Medicul dumneavoastră vă va administra Venclyxto în asociere cu un alt medicament (azacitidină sau decitabină).
Veți continua să luați Venclyxto, doza completă, până când, fie LAM se agravează, fie nu mai puteți lua
Venclyxto, deoarece provoacă reacții adverse grave.
Copii şi adolescenţi:
Venclyxto nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi. Acest lucru se datorează faptului că nu a fost studiat la aceste grupe de vârstă.
Compozitie:
Substanța activă este venetoclax.
- Venclyxto 10 mg comprimate filmate: Un comprimat filmat conține venetoclax 10 mg.
- Venclyxto 50 mg comprimate filmate: Un comprimat filmat conține venetoclax 50 mg.
- Venclyxto 100 mg comprimate filmate: Un comprimat filmat conține venetoclax 100 mg.
Celelalte componente sunt:
- În nucleul comprimatului: copovidonă (K 28), polisorbat 80 (E433), dioxid de siliciu coloidal anhidru (E551), hidrogen fosfat de calciu anhidru (E341 (ii)), stearil fumarat de sodiu.
Învelişul filmat:
- Venclyxto 10 mg comprimate filmate: oxid de fer galben (E172), polivinil alcool (E1203), dioxid de titan (E171), macrogol 3350 (E1521), talc (E553b).
- Venclyxto 50 mg comprimate filmate: oxid de fer galben (E172), oxid de fer roşu (E172), oxid de fer negru (E172), polivinil alcool (E1203), dioxid de titan (E171), macrogol 3350 (E1521), talc (E553b)
- Venclyxto 100 mg comprimate filmate: oxid de fer galben (E172), polivinil alcool (E1203), dioxid de titan (E171), macrogol 3350 (E1521), talc (E553b).
Prezentare:
7 comprimate filmate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.