Zomen 7,5 mg, 28 comprimate filmate, Menarini

Zofenopril calcic

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: MENARINI

Cod produs: 4013054005903

Data expirarii: 31-08-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

26,07 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Zomen 7,5 mg, 28 comprimate filmate, Menarini [4013054005903]

Indicatii:
Zomen conţine zofenopril calcic 7, 5 mg şi 30 mg care aparţine unui grup de medicamente utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale, denumite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA).
Zomen se utilizează pentru tratarea următoarelor afecţiuni:
- tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială).
- atacului de cord (infarct acut de miocard) inclusiv la persoanele care au semne şi simptome de afectare cardiacă gravă (insuficienţă cardiacă) şi la care nu s-a administrat tratament pentru dizolvarea cheagurilor de sânge (tratament trombolitic).

Contraindicaţii:
Nu utilizaţi Zomen: 
- dacă sunteţi alergic la zofenopril calcic sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Zomen, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Sarcina:
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Medicul vă va sfătui, în mod normal, să întrerupeţi Zomen înainte de a fi gravidă sau cât mai curând după ce sunteţi sigură de acest lucru şi vă va indica să luaţi în loc de Zomen un alt medicament asemănător.
Zomen nu este recomandat în primele luni de sarcină şi nu trebuie să-l utilizaţi când aveţi mai mult de 3 luni de sarcină deoarece poate provoca malformaţii copilului dumneavoastră dacă este administrat după această perioadă.
Alăptarea:
Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Zomen nu este recomandat pentru mamele care alăptează şi medicul dumneavoastră vă va alege un alt tratament dacă doriţi să alăptaţi, mai ales dacă copilul este nou născut sau născut prematur.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Zomen poate determina apariţia unor simptome ca ameţeli sau stare de oboseală. Dacă manifestaţi astfel de simptome, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur. Zomen poate fi luat împreună cu alimente sau pe stomacul gol. Cel mai bine, luaţi comprimatul cu apă.
Tratamentul tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială)
Doza recomandată la iniţierea tratamentului este de 15 mg Zomen o dată pe zi. Medicul vă va ajusta progresiv doza (de obicei la intervale de patru săptămâni) pentru a găsi doza cea mai potrivită pentru dumneavoastră. Efecte antihipertensive durabile sunt obţinute de obicei cu doza de 30 mg Zomen, administrată o dată pe zi. Doza maximă este de 60 mg Zomen pe zi, administrată în una sau două prize.
Dacă sunteţi deshidratat, aveţi un deficit de sodiu sau luaţi diuretice (medicamente pentru eliminarea apei), poate fi necesară iniţierea tratamentului cu Zomen cu o doză de 7,5 mg.

Compozitie:
Zomen 7,5 mg
- Substanţa activă este zofenopril calcic. Fiecare comprimat filmat conţine zofenopril calcic 7,5 mg corespunzător la zofenopril 7,2 mg.

Zomen 30 mg
- Substanţa activă este zofenopril calcic. Fiecare comprimatfilmat conţine zofenopril calcic 30 mg corespunzător la zofenopril 28,7 mg. 
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal; film: hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 400, macrogol 6000. 

Prezentare:
28 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Zomen 7 5 mg 28 comprimate filmate Menarini(Zofenopril calcic) face parte din grupa medicament:antihipertensive..
Grupa medicament: Antihipertensive
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Menarini
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 4013054005903
Data de expirare 2026-08-31

Zomen 7,5 mg, 28 comprimate filmate, Menarini [4013054005903]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂNR. 1610/2009/01-02-03 Anexa 1`
1611/2009/01-02-03-04
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Zomen 7,5 mg comprimate filmate
Zomen 30 mg comprimate filmate
Zofenopril calcic
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament,
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşisemne de boală cadumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse adresaţi-medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1.Ce este Zomen şi pentru ce se utilizează
2.Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Zomen
3.Cum să utilizaţi Zomen
4.Reacţii adverse posibile
5.Cum se păstrează Zomen
6.Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1.Ce este Zomen şi pentru ce se utilizează
Zomen conţine zofenopril calcic 7, 5 mg şi 30 mg care aparţine unui grup de medicamente utilizate
pentru scăderea tensiunii arteriale, denumite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA).
Zomen se utilizează pentru tratarea următoarelor afecţiuni:
tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială).
atacului de cord (infarct acut de miocard) inclusivla persoanele care au semne şi simptome de
afectare cardiacă gravă (insuficienţă cardiacă) şi la care nu s-a administrattratament pentru dizolvarea
cheagurilor de sânge (tratament trombolitic).
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Zomen
Nu utilizaţi Zomen dacă:
sunteţi alergic la zofenopril calcic sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;
aţi avut orice fel de reacţie alergică anterioară la oricare alt inhibitor ECA, de exemplu captopril
sau enalapril;
aţi suferit vreodată de edem şi mâncărimeseveră la nivelul feţei, nasului şi gâtului (angioedem)
asociat cu tratamentul anterior cu un inhibitor ECA sau dacă suferiţi de angioedem
ereditar/idiopatic (edem rapid instalat la nivelul pielii, ţesuturilor, tractului digestiv şi altor
organe);
suferiţi de afecţiuni severe ale ficatului;
suferiţi de îngustarea arterelor rinichilor;
sunteţi gravidă în mai mult de 3 luni. (Este bine să evitaţi utilizarea Zomen în sarcină din primele
luni-vezi pct. „Sarcina şi alăptarea”);
2
sunteţi femeie lavârsta fertilă, exceptând situaţia în care utilizaţi o metodă eficientă de
contracepţie
dacă aveţi diabet zaharat sau funcţie renală afectată şi urmaţi tratament cu un medicament pentru
scăderea tensiunii arteriale care conţine aliskiren.
Atenţionări şi precauţii
Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Zomen dacă:
aveţi tensiune arterialăcrescută şi afecţiuni alerinichilorsauficatului;
aveţi tensiune arterială crescută determinată de o afecţiune a rinichilor sau de îngustarea arterei
renale (tensiune reno-vascularăcrescută);
aţi suferit recent un transplant renal;
efectuaţi dializă;
efectuaţi afereză LDL(o procedură similară dializei renale, care vă curăţă sângele de colesterolul
nociv);
aveţi concentraţii anormal de crescute ale hormonului aldosteron în sânge (aldosteronism primar);
aveţi o îngustare a uneia dintre valvele inimii (stenoză aortică) sau o îngroşare a pereţilor inimii
(cardiomiopatie hipertrofică);
suferiţi sauaţi suferit de psoriazis (boală de piele caracterizată prin pete de culoare roz, cu
scuame);
efectuaţi tratament de desensibilizare („injecţii pentru alergie”) pentru înţepăturile de insecte.
luaţi oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale mari:
-un blocant al receptorilor de angiotensină II (BRA) (cunoscuţi sub denumirea de sartani - de
exemplu, valsartan, telmisartan, irbesartan, etc.), mai ales dacă aveţi probleme ale rinichilor
asociate diabetului zaharat.
-aliskiren.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcţia rinichilor, tensiunea arterială şi valorile
electroliţilor (de exemplu potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp.
Vezi şi informaţiile de la pct. “Nu utilizaţi Zomen”.
Tensiunea dumneavoastră arterială poate scădea prea mult, în special după prima doză de Zomen (cu
probabilitate mai mare dacă urmaţi, de asemenea, un tratament cu diuretice, dacă sunteţi deshidratat
sau urmaţi o dietă fără sare). În acest caz anunţaţi imediat medicul, apoi culcaţi-vă pe spate, cu
picioarele uşor ridicate.
În cazul unei operaţii, spuneţi anestezistului dumneavoastră că luaţi Zomen, înainte de a fi anesteziat.
Acest lucru îl va ajuta să vă controleze tensiunea arterială şi pulsul în timpul operaţiei.
În plus, dacă aveţi un atac de cord (infarct acut de miocard) şi:
aveţi tensiune arterială sistolică scăzută (< 100 mm Hg) sau sunteţi în stare de şoc circulator (în
urma afectării inimii) – Zomen nu este recomandat în cazul dumneavoastră;
dacă aveţi peste 75 de ani – Zomen trebuie utilizat cu precauţii speciale.
Trebuie să anunţaţi medicul dacă sunteţi (sau puteţi fi) gravidă. Zomen nu este recomandat în sarcina
din primele luni şi nu trebuie luat dacă sunteţi însărcinată în mai mult de 3 luni deoarece poate dăuna
grav copilului dumneavoastră dacă-l folosiţi în această perioadă (vezi pct „Sarcina şi alăptarea”).
Copii şi adolescenţi
Nu daţi acest medicament copiilor şi adolescenţilor sub 18 ani deoarece este puţin probabil să prezinte
siguranţă.
Zomen împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte
medicamente.
Spuneţi medicului dacă luaţi, în special:
3
medicamente care determină creştereaconcentraţiei potasiului în sânge (de exemplu diuretice care
economisesc potasiul cum sunt spironolactona, triamterenul, amiloridul sau suplimente cu potasiu)
substituenţi de sare care conţin potasiu;
litiu (medicament utilizat pentru tulburările de dispoziţie);
anestezice;
medicamente narcotice (cum este morfina);
medicamente antipsihotice (utilizate pentru tratamentul schizofreniei şi a afecţiunilor similare);
antidepresive de tip triciclic cum sunt amitriptilina şi clomipramina
alte medicamente pentru tensiune arterială crescută şi vasodilatatoare (inclusiv beta-blocante, alfa-
blocante şi diuretice cum sunt hidroclorotiazida, furosemid, torasemid);
Este posibil ca medicul dumneavoastră să trebuiască să vă modifice doza şi/sau să ia alte măsuri de
precauţie:
Dacă luaţi un blocant al receptorilor de angiotensină II (BRA) sau aliskiren (vezi punctul „Nu utilizaţi
Zomen” şi „Atenţionări şi precauţii”);
nitroglicerina şi alţi nitraţi folosiţi pentru durerea în piept (angina);
antiacide, inclusiv cimetidina (utilizate pentru tratamentul pirozisului şi ulcerelor stomacului);
ciclosporina (utilizată după transplantele de organe) şi alte medicamente imunosupresoare
(medicamente care reduc apărarea organismului dumneavoastră);
alopurinol (utilizat pentru tratamentul gutei);
insulină sau medicamente antidiabetice orale;
medicamente citostatice (utilizate pentru tratamentul cancerului sau al bolilor care afectează
sistemul de apărare al organismului);
corticosteroizi (medicamente antiinflamatoare puternice);
procainamidă (utilizată pentru a obţine controlul unui ritm neregulat al inimii);
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, cum sunt acidul acetil salicilic sau
ibuprofenul);
medicamente simpatomimetice (medicamente care acţionează asupra sistemului nervos, inclusiv
unele utilizate pentru tratamentul astmului bronşic sau al febrei fânuluişi amine presoare, de
exemplu, adrenalina).
Zomen împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Zomen poate fi luat după masă sau pe stomacul gol, cu o cantitate de apă. Alcoolul etilic creşte efectul
hipotensor (de scădere a tensiunii arteriale) al Zomen; adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru
recomandări suplimentare referitoare la consumul de alcool etilic în timpul tratamentului cu acest
medicament.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-
medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Medicul vă va sfătui, în mod normal, să întrerupeţi Zomen înainte de a fi gravidă sau cât mai curând
după ce sunteţi sigură de acest lucru şi vă va indica să luaţi în loc de Zomen un alt medicament
asemănător.
Zomen nu este recomandat în primele luni de sarcină şi nu trebuie să-l utilizaţi când aveţi mai mult de
3 luni de sarcină deoarece poate provoca malformaţii copilului dumneavoastră dacă este administrat
după această perioadă.
Alăptarea
Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua
acest medicament. Zomen nu este recomandat pentru mamele care alăptează şi medicul
dumneavoastră vă va alege un alt tratament dacă doriţi să alăptaţi, mai ales dacă copilul este nou
născut sau născut prematur.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
4
Zomen poate determina apariţia unor simptome ca ameţeli sau stare de oboseală. Dacă manifestaţi
astfel de simptome, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.
Zomen conţine lactoză.
Acest medicament conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la
unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Zomen
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur. Zomen poate fi luat împreună cu alimente sau pe
stomacul gol. Cel mai bine, luaţi comprimatul cu apă.
Tratamentul tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială)
Doza recomandată la iniţierea tratamentului este de 15 mg Zomen o dată pe zi. Medicul vă va ajusta
progresiv doza (de obicei la intervale de patru săptămâni) pentru a găsi doza cea mai potrivită pentru
dumneavoastră. Efecte antihipertensive durabile sunt obţinute de obicei cu doza de 30 mg Zomen,
administrată o dată pe zi. Doza maximă este de 60 mg Zomen pe zi, administrată în una sau două
prize.
Dacă sunteţi deshidratat, aveţi un deficit de sodiu sau luaţi diuretice (medicamente pentru eliminarea
apei), poate fi necesară iniţierea tratamentului cu Zomen cu o doză de 7,5 mg.
Afecţiuni ale ficatului sau rinichilor
Dacă aveţi insuficienţă hepatică uşoară sau moderată sau insuficienţă renală moderată până la severă,
medicul va începe tratamentul cu jumătate din doza terapeutică recomandată de Zomen (15 mg). Dacă
sunteţi în program de dializă este necesară începerea tratamentului cu un sfert din doza terapeutică
recomandată (7,5 mg).
Atacul de inimă (infarctul miocardic acut)
Tratamentul cu Zomen trebuie început în primele 24 de ore după debutul simptomelor.
Veţi primi comprimatele de Zomen de două ori pe zi, dimineaţa şi seara după cum urmează:
7,5 mg Zomen de 2 ori pe zi, în prima şi a 2-a zi de tratament;
15 mg Zomen de 2 ori pe zi, în a treia şi a patra zi de tratament;
Începând din ziua a 5-a, 30 mg Zomen de 2 ori pe zi
Medicul dumneavoastră vă poate ajusta doza sau doza maximă pe care o primiţi în funcţie de
valoarea tensiunii arteriale a dumneavoastră.
Tratamentul va continua pentru şase săptămâni sau mai mult dacă simptomele de insuficienţă cardiacă
persis.
Dacă utilizaţi mai mult Zomen decât trebuie
Dacă aţi luat din greşeală prea multe comprimate, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, sau
departamentului de primire urgenţe (luând cu dumneavoastră, dacă este posibil, comprimatele rămase,
cutia sau acest prospect).
Cele mai frecvente simptome şi semne ale unui supradozajsunt scăderea tensiunii arteriale, însoţită de
leşin (datorat hipotensiunii arteriale), încetinirea ritmului inimii sub valorile normale (bradicardie),
modificări ale substanţelor chimice din sânge (electroliţi) şi tulburări ale funcţiei rinichilor.
Dacă uitaţi să utilizaţi Zomen
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Totuşi,în cazul unei întârzieri mai
mari (de exemplu mai multe ore) sau dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Dacă încetaţi să utilizaţi Zomen
5
Adresaţi-vă întotdeauna medicului dumneavoastră înainte de a opri tratamentul cu Zomen, indiferent
dacă îl luaţi pentru valori mari ale tensiuniiarteriale sau după un infarct miocardic.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
-foarte frecvente (apar la mai mult de 1 persoană din 10 tratate);
-frecvente (apar la mai puţin de 1 persoană din 10 tratate);
-mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 persoană din 100 tratate);
-rare (apar la mai puţin de 1 persoană din 1000 tratate);
-foarte rare (apar la mai puţin de 1 persoană din 10000 tratate );
-cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Majoritatea reacţiilor adverse asociate inhibitorilor ECA sunt reversibile şi dispar după oprirea
tratamentului.
Reacţii adverse frecvente (apar la mai puţin de 1 persoană din 10 tratate);
astenie (oboseală)
greaţă/vărsături
ameţeli
durere de cap
tuse
Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 persoană din 100 tratate);
stare de slăbiciune generală
crampe musculare
erupţii trecătoare pe piele
Reacţii adverse rare (apar la mai puţin de 1 persoană din 1000 tratate);
umflare (edem) şi mâncărime rapid instalate, în special la nivelul feţei, gurii şi gâtului, cu posibilă
dificultate în respiraţie
Pe lângă reacţiile adverse raportate după administrarea Zomen, următoarele reacţii adverse au fost
raportate în general după administrarea inhibitorilor ECA:
Scăderea severă a tensiunii arteriale la începutul tratamentului sau la creşterea dozei, însoţită de
ameţeli, tulburări de vedere, leşin (sincopă)
Creşterea frecvenţei sau neregularităţi ale pulsului, palpitaţii şi durere în piept (atac de cord sau
durere în piept)
Alterarea stării de conştienţă, ameţeli bruşte, afectarea bruscă a vederii sau slăbiciune şi/sau
pierderea sensibilităţii pe o parte a corpului (atac ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral)
Acumularea de apă la nivelul membrelor (edeme periferice ), scăderea tensiunii arteriale la
ridicarea în poziţie verticală, durere în piept, dureri şi/sau crampe musculare
Reducerea funcţiei rinichiului, modificarea cantităţii zilnice de urină eliminată, prezenţa
proteinelor în urină (proteinurie), impotenţă
Dureri abdominale, diaree, constipaţie, uscăciunea gurii
Reacţii alergice, cum ar fi erupţii cutanate tranzitorii, urticarie, mâncărime, descuamarea pielii,
înroşirea pielii, apariţia de bule (necroliza epidermică toxică), agravarea psoriazisului (o boală de
piele caracterizată prin pete de culoare roz acoperite cu scuame), căderea părului (alopecie).
Transpiraţie excesivă şi înroşirea bruscă şi trecătoare a feţei
6
Cu frecvenţă rară: tulburări ale dispoziţiei, depresie, tulburări de somn, stare de confuzie,
senzaţii anormale la nivelul pielii, cum sunt senzaţie de arsură, înţepături sau furnicături
(parestezii), tulburări de echilibru, tulburări de gust
Cu frecvenţă rară: zgomote în urechi (tinitus), înceţoşarea vederii
Dificultăţi de respiraţie, îngustarea căilor respiratorii din plămân (bronhospasm), sinuzită, apariţia
de secreţii nazale abundente sau înfundarea nasului (rinită), inflamaţia limbii (glosită), inflamaţia
bronhiilor (bronşită)
Îngălbenirea pielii (icter), inflamaţia ficatului sau a pancreasului (hepatită, pancreatită), ocluzie
intestinală (ileus)
Modificări ale numărului de celule din sânge, cum sunt globulele roşii, globulele albe sau
trombocitele sau scăderea numărului tuturor celulelor din sânge (pancitopenie). Adresaţi-vă
medicului în cazul în care observaţi că vă apar uşor vânătăi sau prezentaţi dureri
inexplicabile în gât sau febră.
Creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice (transaminazelor) şi a concentraţiei bilirubinei în
sânge
Creşterea concentraţiei ureei şi a creatininei în sânge
Anemie datorată rupturii globulelor roşii (anemie hemolitică), care poate apare dacă suferiţi de
deficit de G6FP (glucozo-6-fosfat-dehidrogenază)
Foarte rar (apar la mai puţin de 1 persoană din 10000 tratate):
Hipoglicemie
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Zomen
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
Nu utilizaţi Zomen după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Zomen
Zomen 7,5 mg
- Substanţa activă este zofenopril calcic. Fiecare comprimatfilmat conţine zofenopril calcic
7,5 mg corespunzător la zofenopril 7,2 mg.
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică,
stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal; film: hipromeloză, dioxid de titan (E 171),
macrogol 400, macrogol 6000 (vezi pct. 2 „Zomen conţine lactoză”).
7
Zomen 30 mg
- Substanţa activă este zofenopril calcic. Fiecare comprimatfilmat conţine zofenopril calcic
30 mg corespunzător la zofenopril 28,7 mg.
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică,
stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal; film: hipromeloză, dioxid de titan (E 171),
macrogol 400, macrogol 6000
Cum arată Zomen şi conţinutul ambalajului
Zomen 7,5 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate, rotunde, cu feţe convexe, de culoare albă.
Este disponibil în
cutii cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 7 comprimate filmate
cutii cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 14 comprimate filmate
cutii cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate filmate
Zomen 30 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate oblongi, de culoare albă, marcate cu o
linie mediană.
Este disponibil în
cutii cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 7 comprimate filmate
cutii cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 14 comprimate filmate
cutii cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate filmate
cutii cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 15 comprimate filmate
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanţii
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Menarini International Operations Luxembourg S.A.
1, Avenue De La Gare, L-1611 Luxembourg, Luxemburg
Fabricanţii
A. Menarini Manufacturing Logistics and Services S.r.L.
Campo di Pile, L’Aquila (AQ), Italia
Menarini von Hyden
Leipziger Strasse 7-13,
01097-Dresden, Germania
Acest prospect a fost revizuit în Ianuarie 2015
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Zomen 7,5 mg, 28 comprimate filmate, Menarini pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  21-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Menarini

Vezi Politica de confidentialitate date personale