3
Augmentin ES poate afecta modul în care micofenolatul de mofetil (un medicament utilizat
pentru a preveni respingerea de organe noi la pacienţii cu transplant) funcționează.
Sarcina şi alăptarea
Dacă fiica dumneavoastră, care este pe cale să ia acest medicament, este gravidă sau
alăptează, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua
orice medicament.
Informaţii importante privind unele componente ale Augmentin ES
Acest medicament conţine aspartam 2,72 mg în fiecare ml. Aspartamul este o sursă
de fenilalanină. Poate fi dăunător copiilor născuţi cu o afecţiune denumită
fenilcetonurie (FCU), o afecțiune genetică rară, în care concentrația de fenilalanină
este crescută, din cauză că organismul nu o poate elimina în mod corespunzător..
Augmentin ES conţine maltodextrină (glucoză). Dacă medicul dumneavoastră v-a
atenţionat că copilul dumneavoastră are intoleranţă la unele categorii de zaharuri, vă
rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Augmentin ES
Administraţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi, copii şi adolescenţi cu greutatea de 40 kg și peste
• Această concentraţie nu este de obicei recomandată pentru adulţi, copii şi adolescenţi
cu greutatea de 40 kg și peste. Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Copii şi adolescenţi cu greutatea mai mică de 40 kg
Toate dozele vor fi stabilite în funcţie de greutatea copilului, exprimată în kilograme.
• Medicul dumneavoastră vă va recomanda cât de mult Augmentin ES să daţi sugarului,
copilului sau adolescentului dumneavoastră.
• Suspensia poate fi furnizată cu o linguriţă dozatoare, din plastic. Trebuie s-o utilizaţi
pentru a da doza corectă sugarului sau copilului dumneavoastră.
• Doza uzuală – până la 90 mg/6,4 mg pe kg de greutate corporală şi zi, administrată în
două prize.
Augmentin ES nu se recomandă copiilor cu vârsta sub 3 luni.
Pacienţii cu probleme la nivelul rinichilor şi ficatului
• Dacă copilul dumneavoastră are probleme cu rinichii, doza poate fi scăzută. Medicul
dumneavoastră poate alege o concentraţie diferită sau un alt medicament.
• Dacă copilul dumneavoastră are probleme cu ficatul este posibil să fie necesară
efectuarea mai des a analizelor de sânge pentru a vedea cum funcţionează ficatul.
Cum să administraţi Augmentin ES
• Întotdeauna agitaţi bine flaconul înainte de fiecare utilizare
• A se administra în timpul mesei
• Spaţiaţi dozele la intervale egale în timpul zilei, lăsând un interval de cel puţin 4 ore
între ele. Nu daţi copilului dumneavoastră 2 doze într-o oră.
• Nu administraţi Augmentin ES copilului dumneavoastră mai mult de 2 săptămâni. Dacă
copilul dumneavoastră continuă să nu se simtă bine, trebuie să mergeţi din nou la
medic.