Indicatii:
Carvedilol aparţine grupului de medicamente numite beta-blocante, care acţionează prin relaxarea şi lărgirea vaselor de sânge. În acest fel este mai uşor pentru inima dumneavoastră să pompeze sânge în corp şi, de asemenea, se reduce tensiunea arterială şi efortul inimii.
Carvedilol Sandoz este utilizat în:
- tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiunii arteriale),
- tratamentul durerii în piept care apare atunci când arterele ce alimentează inima cu sânge oxigenat sunt îngustate, astfel încât la muşchiul inimii ajunge mai puţin oxigen (angină pectorală),
- tratamentul împotriva slăbirii muşchiului inimii (insuficienţa cardiacă), în acelaşi timp cu alte medicamente.
Contraindicatii:
Nu luaţi Carvedilol Sandoz:
- dacă sunteţi alergic la carvedilol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Inainte să utilizaţi Carvedilol Sandoz, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, nu luaţi acest medicament înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră.
Dacă rămâneţi însărcinată în timp ce luaţi acest medicament, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Este posibil să prezentaţi ameţeli sau stare de oboseală în timpul tratamentului cu Carvedilol Sandoz. Este mai probabil ca acestea să apară la începutul tratamentului sau la creşterea dozei. Dacă apare unul dintre aceste simptome, nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.
Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Comprimatele de Carvedilol Sandoz trebuie înghiţite cu un pahar cu apă.
Compozitie:
- Substanţa activă este carvedilol. Fiecare comprimat conține 12,5 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, crospovidonă, Povidonă K 30, dioxid de sodiu coloidal anhidru, stearat de magneziu, oxid galben de fer (E172), oxid roșu de fer (E172).
Prezentare:
30 comprimate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.