Indicatii:
TUKYSA este un medicament pentru cancerul mamar. Conține substanța activă tucatinib și aparține unei clase de medicamente numite inhibitori de protein-kinază care împiedică creșterea anumitor tipuri de celule canceroase din corp.
Pentru ce se utilizează TUKYSA:
TUKYSA se utilizează la adulții cu cancer mamar care:
- au un receptor (țintă) pe celulele canceroase numite receptorul 2 al factorului uman de creștere epidermică (cancer mamar HER2 pozitiv)
- s-a răspândit în afara tumorii inițiale sau la alte organe, de exemplu la creier, sau nu poate fi îndepărtat prin intervenție chirurgicală
- a fost tratat anterior cu anumite alte tratamente împotriva cancerului mamar TUKYSA se administrează împreună cu alte două medicamente împotriva cancerului, trastuzumab și capecitabină. Sunt disponibile prospecte separate pentru aceste medicamente. Rugați-l pe medical dumneavoastră să vă spună despre acestea.
Contraindicatii:
Nu luați TUKYSA:
- dacă sunteți alergic la tucatinib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să luaţi TUKYSA, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina și alăptarea:
TUKYSA poate avea efecte dăunătoare asupra unui copil nenăscut atunci când este luat de o femeie gravidă. Medicul dumneavoastră vă va efectua un test de sarcină înainte de a începe să luați TUKYSA.
- Dacă sunteți gravidă, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Medicul va evalua beneficiul potențial pentru dumneavoastră în raport cu riscul pentru copilul nenăscut.
- Utilizați o metodă contraceptivă fiabilă pentru a evita să rămâneți gravidă în timp ce luați TUKYSA și timp de cel puțin o săptămână după ultima doză.
- Dacă sunteți bărbat și aveți o parteneră sexuală care poate să rămână gravidă, utilizați o metodă contraceptivă fiabilă pentru a evita apariția unei sarcini în timp ce luați TUKYSA și timp de cel puțin o săptămână după ultima doză.
- Dacă rămâneți gravidă în timpul tratamentului cu TUKYSA, spuneți medicului dumneavoastră. Medicul va evalua beneficiul potențial pe care l-ar presupune pentru dumneavoastră continuarea administrării acestui medicament și riscul pentru copilul nenăscut.
Nu se cunoaște dacă TUKYSA trece în laptele matern.
- Dacă alăptați sau intenționați să alăptați, adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu trebuie să alăptați în timpul tratamentului cu TUKYSA și timp de cel puțin o săptămână după ultima doză. Adresați-vă medicului pentru a discuta despre cea mai bună modalitate de a vă hrăni copilul în timpul tratamentului.
Dacă aveți orice întrebări, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua TUKYSA.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu se anticipează ca TUKYSA să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, dumneavoastră trebuie să decideți dacă puteți să conduceți un vehicul sau să îndepliniți alte sarcini care necesită concentrare crescută.
Mod de administrare:
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doze:
Doza recomandată este de 300 mg (două comprimate de 150 mg) administrate orală de două ori pe zi.
Medicul dumneavoastră vă poate modifica doza de TUKYSA dacă prezentați anumite reacții adverse.
Pentru a putea lua o doză mai mică, medicul dumneavoastră vă poate prescrie comprimate de 50 mg.
Mod de administrare:
TUKYSA poate fi luat cu alimente sau între mese.
- Înghițiți comprimatele întregi, unul după altul.
- Luați dozele la un interval de aproximativ 12 ore una de cealaltă, la aproximativ aceleași ore în fiecare zi.
- Nu mestecați și nu zdrobiți comprimatul.
Nu luați o doză suplimentară dacă vomitați după ce ați luat TUKYSA, ci continuați cu următoarea doză programată.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanța activă este tucatinib. Fiecare comprimat filmat conține fie 50 mg, fie 150 mg de tucatinib.
- Celelalte componente sunt:
- Nucleul comprimatului - copovidonă, crospovidonă, clorură de sodiu, clorură de potasiu, bicarbonat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, celuloză microcristalină (vezi pct. 2 „TUKYSA conține sodiu și potasiu”).
- Filmul comprimatului - alcool polivinilic, dioxid de titan, macrogol, talc, oxid galben de fier.
Prezentare:
84 comprimate filmate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.