Indicatii:Vaxigrip este un vaccin. Acest vaccin administrat dumneavoastră sau copilului dumnevoastră începând cu vârsta de 6 luni, ajută la protejarea dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră împotriva gripei.
Contraindicatii:Nu utilizaţi Vaxigrip
- dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteţi alergici la:
- substanţele active, sau
- oricare dintre celelalte componente ale acestui vaccin (enumerate la pct. 6), sau
- orice componentă care poate fi prezentă în cantităţi foarte mici, cum sunt ouă (ovalbumină, proteine de pui), neomicină, formaldehidă sau octoxinol-9
- dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi o boală cu temperatură mare sau moderată sau o boală acută, vaccinarea trebuie amânată până când dumneavoastră sau copilul dumneavoastră vă veți fi vindecat.
Precautii:Înainte să utilizaţi Vaxigrip, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Medicul dumneavoastră va decide dacă dumneavoastră sau copilului dumneavoastră trebuie să vi se administreze vaccinul.
Sarcina și alăptarea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a utiliza acest vaccin.
Vaxigrip poate fi utilizat în toate trimestrele sarcinii.
Vaxigrip poate fi utilizat în timpul alăptării.
Medicul dumneavoastră/farmacistul va putea decide dacă trebuie să vi se administreze Vaxigrip.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Vaxigrip nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:Doze:
La adulţi, se administrează o doză de 0,5 ml.
Utilizarea la copii și adolescenți
La copiii şi adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 17 ani, se administrează o doză de 0,5 ml.
În cazul în care copilul dumneavoastră are vârsta sub 9 ani și nu a fost vaccinat anterior împotriva gripei, trebuie administrată o a doua doză de 0,5 ml, după un interval de cel puțin 4 săptămâni.
Dacă sunteți gravidă, o doză de 0,5 ml administrată în timpul sarcinii vă poate proteja copilul de la naștere până la o vârstă mai mică de 6 luni. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru informații suplimentare.
Compozitie:
- Substanțele active sunt: virus gripal (inactivat, fragmentat) din următoarele tulpini*:
A/Victoria/4897/2022 (H1N1)pdm09–tulpină similară (A/Victoria/4897/2022, IVR-238).................
.................................................................................................................................60 micrograme HA**
A/Croatia/10136RV/2023 (H3N2)–tulpină similară (A/Croatia/10136RV/2023, X-425A)
.................................................................................................................................60 micrograme HA**
B/Austria/1359417/2021–tulpină similară (B/Michigan/01/2021, tip sălbatic)......60 micrograme HA**
Per doză de 0,5 ml
* cultivate în ouă de găină embrionate
** hemaglutinină
Acest vaccin respectă recomandările OMS (Organizația Mondială a Sănătății) (pentru emisfera nordică) și decizia UE (Uniunea Europeană) pentru sezonul 2025/2026.
Celelalte componente sunt: o soluție tampon conținând clorură de sodiu, fosfat de sodiu monobazic, fosfat de sodiu dibazic, apă pentru preparate injectabile și 9-octoxinol.
Unele componente, cum sunt ouăle (ovalbumină, proteine de pui) sau formaldehida pot fi prezente în cantități foarte mici (vezi punctul 2).
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Prezentare:1 seringă preumplută
.
.