Regulament Campanie Boost4life Vitamina D analize Clinica Sante

1. Organizatorul campaniei

1.1. Campania "Vitamina pentru Sănătate" este organizată de Boost4Life, (Divers Seo Market SRL, Drm. Nisipoasa 46-52, Sector 1, Bucuresti, RO37126475) în parteneriat cu Clinica Sante.

1.2. Campania se va desfășura în conformitate cu prezentul Regulament care este obligatoriu pentru toți participanții. Decizia de derulare a Campaniei, conform regulilor din Regulament, este finală și obligatorie, iar participant sunt obligați să respecte termenii și condițiile Prezentului Regulament oficial al Campaniei.

1.3. Regulamentul Campaniei a fost întocmit și va fi făcut public, în mod gratuit, oricărui solicitant, conform prevederilor legale în vigoare, pe site-ul https://comenzi.farmaciatei.ro/ si https://comenzi.bebetei.ro/

1.4. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica Regulamentul Campaniei, urmând că respectivele modificări să între în vigoare numai după ce acestea au fost publicate, în prealabil, pe site.

1.5. Potrivit liberei decizii a Organizatorilor, Campania poate fi mediatizată în scopul informării publicului, inclusive prin intermediul unor materiale publicitare și/sau cu rol informativ

1.6. Prevederile din prezentul Regulament sunt întocmite în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 99/ 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piața și sunt obligatorii pentru toți participanții.

2. Durata campaniei

2.1. Campania se va desfășura în perioada 17.04.2024 - 15.06.2024.

3. Locul de desfășurare

3.1. Campania se desfășoară pe teritoriul României pentru achizția produsului ”Vitamina D3 + K2” de la Boost4Life din orice locație fizică Farmacia Tei sau Bebe Tei și din spațiul virtual, de pe pagina https://comenzi.farmaciatei.ro/ și https://comenzi.bebetei.ro/ in perioada: 17.04.2024-15.06.2024.

4. Participanți eligibili

4.1. Se pot înscrie în vederea participării la Campania "Vitamina pentru Sănătate":

- numai persoane fizice, cetățeni români (“Participanți”) cu domiciliul sau reședința în România,

- la data înscrierii, au împlinit vârsta de 18 ani

4.2. Nu pot participa la această Campanie:

- Prepușii (inclusive fără a se limita la angajați) Organizatorului sau Organizatorului;

- Membrii familiilor prepușilor menționați la punctele de mai sus (copii, părinți, frați, surori, soț, soție).

4.3. Dacă sunt identificate persoane care au influențat sau care au facilitat câștigarea unui premiu, Organizatorii au dreptul de a cere restituirea premiului astfel câștigat și de a urmări în instanța persoanele respective pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

4.4. Participanții trebuie să îndeplinească cumulativ toate obligațiile instituite în sarcina lor de prezentul Regulament

5. Mecanismul campaniei

5.1. Participanții trebuie să achiziționeze produsul Vitamina D3 + K2 de la Boost4Life din orice locație Farmacia Tei sau Bebe Tei, în perioada campaniei și vor primi un voucher fie tiparit, daca fac achizitia direct de la farmacii, fie electronic, pe mail daca achizitia se face on-line.

5.2. Voucherul are un cod de reducere si poate fi  folosit in toate locatiile Clinica Sante din Romania . Cu acest voucher pacientii pot beneficia de un pret promotional la analiza 25 hidroxi vitamina D, pret redus de la 105 lei, pretul de lista la 79 lei, pretul promotional de campanie.

6. Emiterea voucherelor

6.1. Voucherul de discount va fi acordat imediat după achiziționarea produsului. Clientii care vor achizitionat produsul Vitamina D3 + K2 de pe site-urile: https://comenzi.farmaciatei.ro/ sau https://comenzi.bebetei.ro/ vor primi pe e-mail voucher-ul de discount direct de la Bebetei Investments Group SRL / S.C. Farmacia Tei S.R.L. Voucherul va conține un cod unic de reducere ce poate fi utilizat o singură dată.

7. Utilizarea voucherelor

7.1. Voucherul valoric este valabil exclusiv în clinicile de recoltare SANTE pentru dozarea 25 hidroxi vitamina D. Utilizarea voucherului presupune respectarea termenilor și condițiilor de acordare și utilizare specificate de clinicile SANTE. Organizatorii nu sunt responsabili pentru vouchere pierdute/deteriorate. Voucher-ul se va preda catre Clinica Sante, in momentul utilizarii acestuia.

7.2. LISTA CLINICILOR SANTE : https://www.clinica-sante.ro/filiale/

7.3. FARMACIA TEI - LISTA LOCATIILOR UNDE PRODUSUL Premium Vitamina D3+K2 ESTE DISPONIBIL SE POATE VEDEA IN PAGINA DE PRODUS:

https://comenzi.farmaciatei.ro/vitamine-si-suplimente/reumatologie-si-traumatisme/articulatii-si-sistemul-osos/vitamina-d3-k2-premium-greencaps-60-capsule-boost4life-p379255

7.4. BEBE TEI - LISTA LOCATIILOR UNDE PRODUSUL Premium Vitamina D3+K2 ESTE DISPONIBIL SE POATE VEDEA IN PAGINA DE PRODUS:

https://comenzi.bebetei.ro/suplimente-alimentare-si-produse-naturiste/vitamine-minerale-si-suplimente/imunitate-si-energie/vitamina-d3-k2-premium-greencaps-60-capsule-boost4life-p411824

8. Validitatea voucherelor

8.1. Voucherul este valabil până la dată de 15.08.2024. Voucherul expirat nu va fi acceptat și nu va putea fi reînnoit sau compensat.

9. Condiții de utilizare

9.1. Voucherul nu poate fi convertit în bani.

9.2. Voucherul poate fi utilizat o singură dată, pentru un singur serviciu sau produs din clinicile SANTE.

9.3. Nu se acceptă mai multe vouchere pentru o singură tranzacție.

9.4. Voucherul trebuie prezentat în format fizic sau electronic în momentul utilizării.

10. Alte condiții

10.1. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau de a întrerupe campania în orice moment în cazul apariției unor forțe majore sau a unor evenimente care nu sunt sub controlul său.

11. Prelucrarea datelor cu caracter personal

11.1. În contextul organizării şi desfăşurarii acestei Campanii Organizatorul prelucrează datele personale în conformitate cu legislaţia în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, respectiv Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (“GDPR”), în calitate de persoană împuternicită a Clientului final.

11.2. Organizatorul va prelucra datele de înscriere ale participanţilor la Campanie, cum ar fi: nume, prenume, data naşterii, număr de telefon, adresa de e-mail şi date privind imaginea. In plus, în cazul participanţilor care vor fi desemnaţi câştigători, Organizatorul va prelucra urmatoarele date: adresa de domiciliu pentru livrarea premiului, codul numeric personal şi alte date cuprinse în actul de identitate sau orice alte informaţii care vor fi solicitate de autorităţile fiscale în scopul îndeplinirii obligaţiilor legale cu privire la plata impozitelor aferente premiilor.

11.3. Datele cu caracter personal sunt prelucrate în următoarele scopuri:

11.3.1. Organizarea şi desfăşurarea Campaniei, inclusiv acordarea premiilor câştigătorilor;

11.3.2. Plata impozitelor şi a contribuţiilor aferente premiilor acordate, raportarea către autorităţile publice competente, publicarea numelui câştigătorilor şi a premiilor;

11.3.3. Soluţionarea oricăror plângeri legate de modalitatea de organizare şi desfăşurare a Campaniei, investigarea eventualelor încălcari, realizarea unor raportari specifice, analize şi studii statistice, apărarea dreptului Organizatorului în instanţă şi/sau alte proceduri judiciare sau administrative;

11.3.4. Îndeplinirea unor obligaţii legale, cum ar fi, dar fără a se limita la obligaţii ce ţin de arhivare, securitate, ţinerea evidentelor contabile sau fiscale.

11.4. Temeiurile juridice ale prelucrării datelor cu caracter personal ale participanţilor la Campanie sunt următoarele:

11.4.1. (a) consimţămantul acestora,

11.4.2. (b) interesul legitim al Organizatorului,

11.4.3. (c) îndeplinirea unor obligaţii legale.

11.5. Datele cu caracter personal ale participanţilor vor fi prelucrate pentru toată perioada derulării Campaniei. Acestea sunt păstrate cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retenţia datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile. În ceea ce priveşte datele necesare în scop financiar-contabil, acestea vor fi stocate pe o perioada de 5 ani de la închiderea anului financiar în cursul căruia au fost colectate.

11.6. Organizatorul poate dezvălui datele cu caracter personal ale participanţilor către următoarele categorii de destinatari:

11.6.1. Parteneri implicaţi în desfăşurarea şi organizarea Campaniei, inclusiv acordarea premiilor;

11.6.2. Contabili, auditori, notari publici sau consultanţi profesionali desemnaţi să acorde asistenţă pentru organizarea şi desfăşurarea Campaniei, ce vor fi obligaţi printr-o lege sau prin contractul încheiat cu Organizatorul să păstreze confidenţialitatea datelor personale la care au acces;

11.6.3. Furnizori de servicii de curierat;

11.6.4. Autorităţi publice din orice domeniu, centrale sau locale, atat din România, cât şi din strainatatea, ce vor prelucra datele personale la cererea acestora sau din iniţiativa Organizatorului, în acord cu legislaţia aplicabilă;

11.6.5. Instanţa competenta din Romania, în eventualitatea unei dispute, în masura în care este necesar pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept al Organizatorului.

11.7. Datele cu caracter personal se vor prelucra pe teritorul Uniunii Europene şi nu se vor transfera către alte companii, organizaţii sau persoane din state terţe sau către organizaţii internaţionale.

11.8. În ceea ce priveşte securitatea datelor cu caracter personal, au fost implementate masuri tehnice şi organizaţionale corespunzatoare în vederea protejarii datelor personale colectate şi prelucrate, cum ar fi: instruirea personalului, limitarea accesului la datele personale, astfel încât acestea sa fie prelucrate doar de catre angajaţii sau colaboratorii care au nevoie de acces la informaţii în vederea îndeplinirii obligaţiilor legale sau contractuale, etc.

11.9. În conformitate cu prevederile Regulamentului 679/2016, participanţii, beneficiază de următoarele drepturi, în calitate de persoană vizată:

11.9.1. Dreptul de acces la datele personale pe care le prelucrează Organizatorul, inclusiv dreptul de a obţine informaţii cu privire la natura, prelucrarea şi divulgarea acestor date

11.9.2. Dreptul la rectificarea inexactităţilor datelor personale prelucrate de Organizator;

11.9.3. Dreptul la ştergerea datelor prelucrate de Organizator („dreptul de a fi uitat”);

11.9.4. Dreptul la restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal pe care le prelucrează Organizatorul;

11.9.5. Dreptul de a obiecta la prelucrarea datelor personale;

11.9.6. Dreptul la portabilitatea datelor personale;

11.9.7. Dreptul la retragerea consimţământului, în situaţiile în care prelucrarea datelelor s-a realizat în temeiul consimţământului. Această cerere se poate formula în orice moment, iar retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării datelor personale realizată înainte de retragere.

11.9.8. Dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere cu privire la prelucrarea datelor personale de către Organizator sau în numele Organizatorului – Autoritatea Natională pentru Supravegherea Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, sector 1, cod postal 010336, Bucuresti, Romania, anspdcp@dataprotection.ro

11.10. Pentru execitarea drepturilor menţionate mai sus, persoanele vizate pot trimite o solicitare la următoarea adresa de e-mail: contact@boost4life.ro.

12. Litigii

12.1. Legea aplicabila este legea română.

12.2. Eventualele litigii apărute între Organizatori și Participanți cu privire la orice aspect legat de desfășurarea Campaniei se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate în instanțele judecătorești române competente din Municipiului București.
12.3. Eventualele reclamații legate de derularea Campaniei se pot trimite pe adresa Organizatorilor în termen de maxim 3 (trei) zile de la data anunțării publice a câștigătorilor.

12.4. După expirarea acestui termen, Organizatorii nu vor mai lua în considerare nicio reclamație.

13. Forță majoră

13.1. Promoția poate înceta înainte de termen, atât în cazul unui eveniment ce constituie forță majoră, astfel cum este reglementată de legislația română în vigoare, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorilor, din motive independente de voința acestora, de a continua această promoție, cât și dacă Organizatorii doresc acest lucru. În aceste situații, Organizatorii nu sunt ținuți la întoarcerea/rambursarea sau plata vreunei sume cu titlu de despăgubire/daună sau altele asemenea.

13.2. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament/condițiile promoției/data extragerii promoției, aceste modificări fiind aduse la cunoștința publicului prin afișarea pe https://comenzi.farmaciatei.ro/regulament-boost4life-vitamina-d-clinica-sante.

14. Limitarea răspunderii

14.1. Organizatorul este îndreptăţiţi să ia toate măsurile necesare în caz de tentative de fraudă a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii.

14.2. În eventualitatea unei dispute asupra validității unei intrări în cadrul campaniei, decizia comisiei formată din trei reprezentanți ai Organizatorului Boost4Life (Divers Seo Market SRL), este definitivă.

14.3. Organizatorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru:

14.3.1. Achiziția produsului din alte locații decât cele menționate în prezentul Regulament

14.3.2. Achizițiile effectuate în afara perioadei concursurilor aşa cum acestea sunt prevăzute în prezentul Regulament;

14.3.3. Organizatorul nu va fi responsabili pentru imposibilitatea unui câştigător de a intra în posesia premiului câştigat; 

15. Clauze finale 

15.1. Prin participarea la aceasta Campanie, participantii sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament.

15.2. Prevederile prezentului Regulament se completeaza cu dispozitiile legislatiei in vigoare aplicabile si cu termenii si conditiile furnizorilor directi ai serviciilor ce formeaza premiile. 15.4 Organizatorul isi rezerva dreptul de modifica prezentul Regulament de cate ori este necesar, cu informarea corespunzatoare a celor interesati.

Vă mulțumim pentru participare și vă dorim sănătate!

Vezi Politica de confidentialitate date personale