Motilium 10 mg, 10 comprimate filmate, Terapia

domperidona

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: TERAPIA SA

Cod produs: 5944702000737

Data expirarii: 30-09-2024

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

5,81 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Motilium 10 mg, 10 comprimate filmate, Terapia [5944702000737]

Indicatii:
Motilium conţine domperidonă, o substanţă din clasa antagoniştilor dopaminergici, care acţionează asupra motilităţii intestinale (mişcări ale intestinului).
Actionează ajutând deplasarea mai rapidă a produselor alimentare prin intermediul tubului digestiv (esofag), stomac şi intestin. Acest lucru se realizează astfel încât alimentele să nu rămână în același loc prea mult timp. De asemenea, ajută la oprirea alimentelor care trec înapoi din stomac până la esofag (parte din tubul digestiv).
Acest medicament este utilizat în cazul adulților, adolescenţilor și copiilor pentru a trata greața (senzația de rău) și vărsăturile (starea de rău). 

Substanta activa:
Substanţa activă este domperidona. Un comprimat filmat conţine domperidonă 10 mg.
Celelalte componente sunt:
Nucleu: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb, amidon de cartof pregelatinizat, povidonă K90, stearat de magneziu, ulei hidrogenat din seminţe de bumbac, laurilsulfat de sodiu.
Film: hipromeloză, laurilsulfat de sodiu.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Simptomele dispar de obicei după 3-4 zile de utilizare a medicamentului. Nu luați Motilium mai mult de 7 zile fără a consulta medicul dumneavoastră.
Adulţi şi adolescenţi ȋn vârstă de 12 ani sau mai mult, cu o greutate de 35 kg sau mai mult: doza uzuală este de un comprimat luat de cel mult trei ori pe zi, dacă este posibil înainte de mese. Nu luați mai mult de trei comprimate pe zi. 
Copii și adolescenți, de la naștere până la o greutate de maximum 35 kg: comprimatele nu sunt indicate copiilor cu greutatea sub 35 kg.
Se administrează pe cale orală (prin înghiţire, cu o cantitate suficientă de lichid). Se recomandă administrarea medicamentului cu 15-30 minute înainte de masă, şi la nevoie ȋnainte de culcare. 

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Motilium dacă sunteţi alergic la domperidonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament, dacă aveţi tumoră hipofizară (prolactinom), dacă aveți afecțiuni ale ficatului moderate sau severe, dacă electrocardiograma (ECG) dumneavoastră indică o problemă cardiacă numită 'interval QT corectat prelungit', dacă aveți sau ați avut o problemă din cauza căreia inima dumneavoastră nu poate pompa sângele în tot corpul așa cum ar trebui (afecțiune numită insuficiență cardiacă), dacă aveți o problemă din cauza căreia aveți un nivel scăzut de potasiu sau magneziu sau un nivel ridicat de potasiu în sânge, dacă luați anumite medicamente, dacă aveți un blocaj în intestine, dacă aveţi dureri abdominale severe, scaune negre, lucioase sau sângerări persistente în scaun.
Nu luaţi Motilium dacă oricare dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

Prezentare:
10 comprimate filmate

Motilium 10 mg, 10 comprimate filmate, Terapia [5944702000737]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2068/2009/01-02 Anexa 1''
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Motilium 10 mg comprimate filmate
Domperidonă
Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest lucru va permite
identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă. Puteţi să fiţi de ajutor raportând orice
reacţii adverse pe care le puteţi avea. Vedeți ultima parte de la pct. 4 pentru modul de raportare a
reacţiilor adverse.
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi ȋn acest prospect:
1. Ce este Motilium şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi ȋnainte să utilizaţi Motilium
3. Cum să utilizaţi Motilium
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Motilium
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Motilium şi pentru ce se utilizează
Motilium conţine domperidonă, o substanţă din clasa antagoniştilor dopaminergici, care acţionează
asupra motilităţii intestinale (mişcări ale intestinului).
Motilium actionează ajutând deplasarea mai rapidă a produselor alimentare prin intermediul tubului
digestiv (esofag), stomac şi intestin. Acest lucru se realizează astfel încât alimentele să nu rămână în
același loc prea mult timp. De asemenea, ajută la oprirea alimentelor care trec înapoi din stomac până
la esofag (parte din tubul digestiv).
Acest medicament este utilizat în cazul adulților, adolescenţilor și copiilor pentru a trata greața
(senzația de rău) și vărsăturile (starea de rău).
2. Ce trebuie să ştiţi ȋnainte să utilizaţiMotilium
Nu utilizaţi Motilium
- dacă sunteţi alergic la domperidonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la punctul 6); Semnele unei reacţii alergice includ: o erupţie cutanată
tranzitorie, umflarea buzelor, feţei, gâtului sau a limbii, probleme de respiraţie.
- dacă aveţi tumoră hipofizară (prolactinom);
- dacă aveți afecțiuni ale ficatului moderate sau severe;
2
- dacă electrocardiograma (ECG) dumneavoastră indică o problemă cardiacă numită „interval QT
corectat prelungit”;
- dacă aveți sau ați avut o problemă din cauza căreia inima dumneavoastră nu poate pompa
sângele în tot corpul așa cum ar trebui (afecțiune numită insuficiență cardiacă);
- dacă aveți o problemă din cauza căreia aveți un nivel scăzut de potasiu sau magneziu sau un
nivel ridicat de potasiu în sânge;
- dacă luați anumite medicamente (vezi pct. „Motilium împreună cu altemedicamente”);
- dacă aveți un blocaj în intestine;
- dacă aveţi dureri abdominale severe, scaune negre, lucioase sau sângerări persistente în scaun.
Acest lucru poate fi un semn de sângerare la nivelul stomacului sau a intestinelor.
Nu luaţi Motilium dacă oricare dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră. Dacă nu
sunteţi sigur, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Atenționări și precauții
Înainte să utilizaţi Motilium, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei
medicale.
Înainte de a lua acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă:
- aveţi probleme ale ficatului (afectare sau insuficiență hepatică) (vezi punctul „Nu utilizați
Motilium”)
- aveţi probleme ale rinichilor (afectare sau insuficiență renală). În cazul unui tratament de durată,
se recomandă să cereți sfatul medicului, deoarece poate fi necesar să luați o doză mai mică sau să luați
medicamentul mai rar, iar doctorul ar putea considera necesar să vă examineze în mod regulat.
Dacă nu sunteţi sigur dacă cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua Motilium. Faceţi acest lucru şi dacă cele de mai sus
au avut loc în trecut.
Domperidona poate fi asociată cu un risc crescut de tulburări ale ritmului inimii și de stop cardiac.
Riscul poate fi mai ridicat la persoanele mai în vârstă de 60 de ani sau la persoanele care iau doze mai
mari de 30 mg pe zi. De asemenea, riscul crește dacă domperidona este luată împreună cu anumite
medicamente. Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați medicamente pentru
tratarea infecțiilor (infecții fungice sau bacteriene) și/sau dacă aveți probleme ale inimii sau
HIV/SIDA (vezi punctul „Motilium împreună cu alte medicamente”).
În cazul adulților, adolescenţilor și copiilor, domperidona trebuie utilizată în cea mai mică doză
eficace.
În perioada tratamentului cu domperidonă, adresați-vă medicului dumneavoastră dacă aveți tulburări
de ritm ale inimii cum ar fi palpitații, dificultăți de respirație sau pierderi de cunoștință. În acest caz,
tratamentul cu domperidonă trebuie oprit.
Motilium împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente. Acest lucru se datorează faptului că Motilium poate afecta modul în care
acționează unele medicamente. De asemenea, unele medicamente pot afecta modul în care
funcționează Motilium.
Nu luaţi Motilium dacă luaţi medicamente pentru a trata:
-infecții fungice, cum ar fi antifungice azolice, în special ketoconazol, fluconazol sau
voriconazol
-infecții bacteriene, în special eritromicină, claritromicină, telitromicină, moxifloxacină,
pentamidină (acestea sunt antibiotice)
-probleme cu inima sau tensiune arterială ridicată (de exemplu, amiodaronă, dronedaronă,
chinidină, disopiramidă, dofetilidă, sotalol, diltiazem, verapamil)
3
-psihoze (de exemplu, haloperidol, pimozid, sertindol)
-depresie (de exemplu, citalopram sau escitalopram)
-tulburări gastro-intestinale (de exemplu, cisapridă, dolasetron, prucalopridă)
-alergii (de exemplu, mechitazină, mizolastină)
-malarie (în special halofantrină)
-HIV/SIDA (inhibitori de proteaze)
-cancer (de exemplu, toremifen, vandetanib, vincamină)
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi levodopa.
Spuneți doctorului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați medicamente pentru a trata infecții,
probleme ale inimii sau HIV/SIDA.
Este important să întrebați medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă Motilium nu prezintă riscuri
pentru dumneavoastră când luați alte medicamente, inclusiv medicamente obținute fără rețetă.
Motilium împreună cu alimente şi băuturi
Se recomandă administrarea acestui medicament cu 15-30 minute înainte de masă. Dacă
medicamentul se administrează după masă, efectul lui poate fi întârziat.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Alăptarea
În laptele matern au fost detectate cantități mici de domperidonă. Domperidona poate provoca reacţii
adverse nedorite, afectând inima sugarilor alăptați. Domperidona trebuie utilizată în perioada alăptării
numai dacă medicul dumneavoastră consideră acest lucru strict necesar. Cereți sfatul medicului înainte
de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Puteţi să vă simţiţi somnolent, confuz sau să aveţi un control mai mic asupra mişcărilor în timp ce luaţi
Motilium. Dacă se întâmplă aceste lucruri nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.
Motilium conţine lactoză monohidrat
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm
să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să utilizaţiMotilium
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Urmați cu atenție aceste instrucțiuni, cu excepția cazului în care medicul v-a dat alte indicații.
Durata tratamentului:
Simptomele dispar de obicei după 3-4 zile de utilizare a medicamentului. Nu luați Motilium mai mult
de 7 zile fără a consulta medicul dumneavoastră.
Adulţi şi adolescenţi ȋn vârstă de 12 ani sau mai mult, cu o greutate de 35 kg sau mai mult
Doza uzuală este de un comprimat luat de cel mult trei ori pe zi, dacă este posibil înainte de mese.
Nu luați mai mult de trei comprimate pe zi.
4
Copii și adolescenți, de la naștere până la o greutate de maximum 35 kg
Comprimatele nu sunt indicate copiilor cu greutatea sub 35 kg.
Dacă Motilium este pentru un copil, cereți medicului forma farmaceutică pentru copii.
Mod de administrare
Se administrează pe cale orală (prin înghiţire, cu o cantitate suficientă de lichid).
Se recomandă administrarea medicamentului cu 15-30 minute înainte de masă, şi la nevoie ȋnainte de
culcare.
Dacă utilizaţi mai mult Motilium decât trebuie
Dacă ați utilizat sau ați luat prea mult Motilium, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră,
farmacistului sau centrului de toxicologie, în special dacă doza prea mare a fost luată de un copil. În
cazul unui supradozaj, trebuie implementat tratamentul simptomatic. Trebuie efectuată o monitorizare
ECG, din cauza posibilității apariției unei probleme a inimii numită interval QT prelungit.
Dacă uitaţi să utilizaţi Motilium
Luaţi medicamentul imediat când vă amintiţi. Dacă este aproape timpul să luați următoarea doză,
așteptați până atunci, iar apoi continuați în mod obișnuit.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa o doză uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Motilium
Nu întrerupeţi tratamentul fără recomandarea medicului dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
În cazul în care apar următoarele reacţii adverse, trebuie să opriţi imediat tratamentul şi să vă
adresaţi medicului dumneavoastră sau să mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai
apropiat spital:
- reacţii alergice de exemplu edem al mâinilor, picioarelor, feţei, buzelor, limbii sau gâtului
erupţii trecătoare pe piele, mâncărime, urticarie, scurtare a respiraţiei, respiraţie şuierătoare,
dificultăţi la înghiţire
- mișcări necontrolate. Acestea includ mișcări neregulate ale ochilor, mișcări neobișnuite ale limbii
și postură anormală cum ar fi torticolis, tremurături și rigiditate musculară. Acest lucru este mult
mai probabil să se întâmple la copii. Aceste simptome trebuie să se oprească odată ce încetați să
luați Motilium.
- aveţi ritm al inimii foarte rapid sau neobișnuit. Acesta poate fi un semn de afectare a inimii
ameninţătoare pentru viaţă.
- aveţi convulsii.
Alte reacţii adverse raportate includ:
Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
-uscăciunea gurii
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
-scădere a dorinței sexuale (libido) la bărbați
-senzație de anxietate
- diaree
5
-mâncărime. Ați putea avea, de asemenea o erupție trecătoare pe piele.
-secreție lactată neobișnuită la bărbaţi si femei
-sâni dureroşi sau tensionaţi
-un sentiment general de slăbiciune
Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
- concentraţii crescute de prolactină (hormon responsabil de secreţia lactată) în sânge
- tulburări gastro-intestinale
- ginecomastie (mărirea anormală a sânilor la bărbaţi)
- tulburări ale menstruaţiei sau lipsa menstruaţiei
Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
- tulburări ale sistemului nervos: mişcări musculare anormale sau tremor
- convulsii, somnolenţă, dureri de cap
- crampe intestinale trecătoare
- urticarie
- anomalii ale testelor hepatice.
Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile)
-agitaţie, nervozitate
-agravare a sindromului picioarelor neliniştite la pacienţii cu boala Parkinson
-mişcări anormale ale ochilor
-Tulburări ale sistemului cardiovascular: au fost raportate tulburări ale ritmului inimii (bătăi
ale inimii rapide sau neregulate); dacă se întâmplă acest lucru, trebuie să opriți tratamentul
imediat. Domperidona poate fi asociată cu un risc crescut de tulburări ale ritmului inimii și
de stop cardiac. Riscul poate fi mai ridicat la persoanele de peste 60 de ani sau la persoanele
care iau doze mai mari de 30 mg pe zi. În cazul adulților, adolescenţilor și copiilor,
domperidona trebuie utilizată în cea mai mică doză eficace.
-imposibilitatea de a urina (retenţie urinară).
Unii pacienți care au utilizat Motilium pentru afecțiuni și ȋn doze care necesită supraveghere medicală
pe termen lung au prezentat următoarele reacții adverse: agitație, sâni umflati sau măriţi, secreție
lactată neobișnuită, perioade menstruale neregulate la femei, dificultate ȋn alăptare, depresie,
hipersensibilitate.
Reacţiile adverse, cum sunt somnolenţă, nervozitate, agitaţie, iritabilitate sau convulsii sunt mult mai
probabile la copii.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 – RO
Tel:+4 0757 117 259
Fax:+4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Motilium
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
6
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister, după EXP. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Motilium
- Substanţa activă este domperidona. Un comprimat filmat conţine domperidonă 10 mg.
- Celelalte componente sunt
Nucleu: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb, amidon de cartof
pregelatinizat, povidonă K90, stearat de magneziu, ulei hidrogenat din seminţe de bumbac,
laurilsulfat de sodiu
Film: hipromeloză, laurilsulfat de sodiu
Cum arată Motilium şi conţinutul ambalajului
Motilium se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la
aproape crem, marcate cu „JANSSEN” pe una dintre feţe şi cu „M/10” pe cealaltă faţă.
Motilium este disponibil în cutii cu 1 blister din PVC/Al cu 10 comprimate filmate sau cutii cu 3
blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
S.C. Terapia S.A.
Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, România
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
Acest prospect a fost revizuit în octombrie 2016.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Motilium 10 mg, 10 comprimate filmate, Terapia pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  28-03-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului TERAPIA SA

Vezi Politica de confidentialitate date personale