Indicatii:Daroxomb conține substanța activă dabigatran etexilat și aparține unui grup de medicamente numit anticoagulante. Acționează prin blocarea unei substanțe din corp care este implicată în formarea
cheagurilor de sânge.
Daroxomb este utilizat la adulți pentru:
- prevenirea formării cheagurilor de sânge în vene după intervenția chirurgicală de înlocuire a articulației genunchiului sau șoldului.
- prevenirea apariției cheagurilor de sânge la nivelul creierului (accident vascular cerebral) și al altor vase de sânge din corp, dacă aveți o formă de ritm neregulat al inimii, numit fibrilație atrială non- valvulară și cel puțin un factor de risc suplimentar.
- tratamentul cheagurilor de sânge formate în venele de la nivelul picioarelor și plămânilor și pentru prevenția reapariției acestor cheaguri de sânge în venele de la nivelul picioarelor și plămânilor
Daroxomb este utilizat la copii pentru:
- tratarea cheagurilor de sânge și prevenirea reapariției cheagurilor de sânge.
Contraindicatii:Nu luaţi Daroxomb:
- dacă sunteți alergic (hipersensibil) la dabigatran etexilat sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:Înainte să luaţi Daroxomb, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Efectele Daroxomb asupra sarcinii și asupra fătului nu sunt cunoscute. Nu trebuie să utilizați acest medicament în timpul sarcinii, cu excepția cazului în care medicul vă spune că îl puteți utiliza în siguranță.
Dacă sunteți femeie și aveți vârsta la care puteți rămâne gravidă, trebuie să evitați să rămâneți gravidă în timpul tratamentului cu Daroxomb.
Nu trebuie să alăptați în timp ce luați tratament cu Daroxomb.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Daroxomb nu are efecte cunoscute asupra capacității dumneavoastră de a conduce vehicule și a folosi utilaje.
Mod de administrare:Daroxomb capsule poate fi utilizat la adulți și copii cu vârsta de 8 ani și peste, care pot înghiți capsulele întregi. Există alte forme de dozare adecvate vârstei pentru tratamentul copiilor cu vârsta sub 8 ani.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medical dumneavoastră dacă nu sunteți sigur.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:- Substanţa activă este dabigatran. Fiecare capsulă conţine dabigatran etexilat 126,83 mg (sub formă de mesilat) echivalent cu dabigatran etexilat 110 mg.
- Celelalte componente sunt acid tartric, acacia, hipromeloză 2910, dimeticonă 350, talc şi hidroxipropil celuloză.
Capsula conţine caragenan, clorură de potasiu, dioxid de titan (E171), hipromeloză 2910 şi albastru FD&C/Indigo carmin (E132).
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Prezentare:60 capsule