Indicatii:
Glivec este un medicament care conţine o substanţă activă denumită imatinib. Acest medicament acţionează prin inhibarea creşterii celulelor anormale în cazul bolilor enumerate mai jos. Acestea includ unele tipuri de cancer.
Glivec este un tratament pentru adulţi, adolescenţi şi copii pentru:
- Leucemia granulocitară cronică (LGC). Leucemia este un cancer al globulelor albe ale sângelui. De obicei, aceste globule albe ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor. Leucemia granulocitară cronică este o formă de leucemie în care anumite globule albe anormale (denumite granulocite) încep să se înmulţească necontrolat.
- Leucemia limfoblastică acută cu cromozom Philadelphia pozitiv (LLA Ph-pozitiv). Leucemia este un cancer al globulelor albe ale sângelui. De obicei, aceste globule albe ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor. Leucemia limfoblastică acută este o formă de leucemie în care anumite globule albe anormale (denumite limfoblaşti) încep să se înmulţească necontrolat. Glivec inhibă creşterea acestor celule.
De asemenea, Glivec este un tratament pentru adulţi pentru:
- Sindroamele mielodisplazice/neoplasmele mieloproliferative (SMD/NMP). Acestea reprezintă un grup de boli sanguine în care unele celule din sânge încep să se înmulţească necontrolat. Glivec inhibă înmulţirea acestor celule într-un anumit subtip al acestor boli.
- Sindromul hipereozinofilic (SHE) şi/sau leucemia eozinofilică cronică (LEC). Acestea sunt boli sanguine în care unele celule din sânge (numite eozinofile) încep să se înmulţească necontrolat. Glivec inhibă înmulţirea acestor celule într-un anumit subtip al acestor boli.
- Tumorile stromale gastrointestinale maligne (GIST). GIST este un cancer al stomacului şi intestinelor. Acesta apare din înmulţirea necontrolată a celulelor în ţesuturile secundare ale acestor organe.
- Protuberanţe dermatofibrosarcomatoase (PDFS). PDFS este un cancer al ţesutului de sub piele, în care anumite celule încep să se înmulţească necontrolat. Glivec inhibă creşterea acestor celule.
Contraindicatii:
Nu luaţi Glivec:
- dacă sunteţi alergic la imatinib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să luaţi Glivec, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
- Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
- Glivec nu este recomandat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar, deoarece poate avea efecte negative asupra fătului. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră riscurile posibile ale administrării de Glivec în perioada sarcinii.
- Femeilor care pot rămâne gravide li se va recomanda utilizarea unei metode contraceptive eficace în timpul tratamentului și pe o perioadă de minimum 15 zile de la oprirea tratamentului.
- Nu alăptaţi în timpul tratamentului cu Glivec și pe o perioadă de minimum 15 zile de la oprirea tratamentului, deoarece acest lucru poate avea efecte negative asupra copilului.
- Pacienţilor preocupaţi de fertilitatea lor în timpul tratamentului cu Glivec li se recomandă să discute cu medicul lor.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Vă puteţi simţi ameţit sau somnolent sau puteţi avea vederea înceţoşată în timpul utilizării acestui medicament. Dacă apar astfel de manifestări, nu conduceţi sau nu folosiţi orice unelte sau utilaje până nu vă simţiţi din nou bine.
Mod de administrare:
Medicul dumneavoastră v-a prescris Glivec pentru că aveţi o afecţiune gravă. Glivec vă poate ajuta să trataţi această afecţiune.
Totuşi, luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Este important să procedaţi astfel pe întreaga perioadă de timp recomandată de către medicul dumneavoastră sau farmacist. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Nu întrerupeţi tratamentul cu Glivec dacă medicul dumneavoastră nu v-a recomandat acest lucru. Dacă nu puteţi lua medicamentul aşa cum v-a prescris medicul dumneavoastră sau nu simţiţi nevoia să-l mai luaţi, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Cât de mult să luaţi din Glivec:
Utilizarea la adulţi:
Medicul dumneavoastră vă va spune exact câte capsule de Glivec să luaţi.
- Dacă sunteţi tratat pentru LGC
În funcţie de afecţiunea dumneavoastră, doza iniţială uzuală administrată este fie 400 mg, fie 600 mg:
- 400 mg, administrate sub formă de 4 capsule o dată pe zi.
- 600 mg, administrate sub formă de 6 capsule o dată pe zi.
- Dacă sunteţi tratat pentru GIST:
Doza iniţială este 400 mg, administrate sub formă de 4 capsule o dată pe zi.
Pentru LGC şi GIST, medicul vă poate prescrie o doză mai mare sau mai mică, în funcţie de răspunsul dumneavoastră la tratament. Dacă doza dumneavoastră zilnică este de 800 mg (8 capsule), trebuie să administraţi 4 capsule dimineaţa şi 4 capsule seara.
- Dacă sunteţi tratat pentru LLA Ph-pozitiv:
Doza iniţială este de 600 mg administrate sub formă de 6 capsule o dată pe zi.
- Dacă sunteţi tratat pentru SMD/NMP:
Doza iniţială este de 400 mg, administrate sub formă de 4 capsule o dată pe zi.
- Dacă sunteţi tratat pentru SHE/LEC:
Doza iniţială este de 100 mg, administrate sub forma unei capsule o dată pe zi. Medicul dumneavoastră poate decide creşterea dozei la 400 mg, administrate sub formă de 4 capsule o dată pe zi, în funcţie de răspunsul dumneavoastră la tratament.
- Dacă sunteţi tratat pentru PDFS:
Doza este de 800 mg pe zi (8 capsule), administrate sub formă de 4 capsule dimineaţa şi 4 capsule seara.
Utilizarea la copii şi adolescenţi:
Medicul dumneavoastră vă va spune câte capsule de Glivec să îi daţi copilului dumneavoastră.
Cantitatea de Glivec va depinde de starea copilului dumneavoastră, de greutatea corporală şi de înălţimea sa. Doza totală zilnică la copii nu trebuie să depăşească 800 mg la pacienţii cu LGC şi 600 mg la pacienţii cu LLA Ph-pozitiv. Tratamentul poate fi administrat copilului dumneavoastră fie în priză unică zilnică sau, alternativ, doza zilnică poate fi împărţită în două prize (jumătate dimineaţa şi jumătate seara).
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Compozitie:
- Substanţa activă este mesilatul de imatinib. Fiecare capsulă de Glivec conţine imatinib 100 mg (sub formă de mesilat).
- Celelalte componente sunt celuloză microcristalină, crospovidonă, stearat de magneziu şi dioxid de siliciu coloidal anhidru. Capsula este compusă din gelatină, oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172) şi dioxid de titan (E 171). Cerneala de inscripţionare este compusă din oxid roşu de fer (E 172) şi Shellac.
Prezentare:
120 capsule
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
..