Osetron 4 mg solutie injectabila, 5 fiole x 2ml, Dr. Reddys Laboratories

ondansetron

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: DR REDDYS

Cod produs: 5944760020067

Data expirarii: 31-07-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

36,17 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Osetron 4 mg solutie injectabila, 5 fiole x 2ml, Dr. Reddys Laboratories [5944760020067]

Indicatii:
Osetron conține ondansetron, un compus care aparține unui grup de medicamente denumite antiemetice.
Osetron este utilizat pentru:
- prevenirea și/sau tratamentul senzației de greață și vărsăturilor cauzate de chimioterapie (la adulți și copii) sau de radioterapia pentru cancer (doar la adulți);
- prevenirea senzației de greață și vărsăturilor după o intervenție chirurgicală.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Osetron:
- dacă sunteţi alergic la ondansetron sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Osetron, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Sarcina:
Nu trebuie să utilizați Osetron în timpul primului trimestru de sarcină, deoarece Osetron poate crește ușor riscul ca un copil să se nască cu despicătură labială și/sau palatină (deschidere sau despicătură a buzei superioare și/sau a cerului gurii). Dacă sunteţi deja gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua Osetron. Dacă sunteți femeie aflată la vârsta fertilă, este posibil să fiți sfătuită să utilizați metode contraceptive eficace.
Alăptarea:
În studiile efectuate la animale, ondansetron a trecut în cantități mici în laptele matern. Prin urmare, mamele care sunt tratate cu Osetron nu trebuie să alăpteze pe durata tratamentului.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Osetron nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mod de administrare:
Osetron se administrează în mod normal de către asistenta medicală sau de către medic. Doza care vi s-a prescris depinde de indicația terapeutică.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

Compozitie:
Osetron 4 mg soluţie injectabilă
- Substanţa activă este ondansetron. Fiecare mililitru soluţie injectabilă conţine ondansetron 2 mg, sub formă de clorhidrat de ondansetron dihidrat 2,494 mg. O fiolă (2 ml) soluţie injectabilă conţine ondansetron 4 mg sub formă de clorhidrat de ondansetron dihidrat 4,988 mg.

Osetron 8 mg soluţie injectabilă
- Substanţa activă este ondansetron. Fiecare mililitru soluţie injectabilă conţine ondansetron 2 mg, sub formă de clorhidrat de ondansetron dihidrat 2,494 mg. O fiolă (4 ml) soluţie injectabilă conţine ondansetron 8 mg sub formă de clorhidrat de ondansetron dihidrat 9,976 mg.
- Celelalte componente sunt: acid citric monohidrat, citrat de sodiu, clorură de sodiu, apă pentru preparate injectabile.

Prezentare:
5 fiole x 2 ml

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Osetron 4 mg solutie injectabila 5 fiole x 2ml Dr. Reddys Laboratories(ondansetron) face parte din grupa medicament:medicatia antiemetica (antivomitive)..
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Dr Reddys
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5944760020067
Data de expirare 2026-07-31

Osetron 4 mg solutie injectabila, 5 fiole x 2ml, Dr. Reddys Laboratories [5944760020067]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11710/2019/01 Anexa 1
11711/2019/01 Prospect
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
Osetron 4 mg soluţie injectabilă
Osetron 8 mg soluţie injectabilă
Ondansetron
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece
conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate
face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţie adversă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
include orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Osetron şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Osetron
3. Cum să utilizaţi Osetron
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Osetron
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Osetron şi pentru ce se utilizează
Osetron conține ondansetron, un compus care aparține unui grup de medicamente denumite antiemetice.
Osetron este utilizat pentru:
Prevenirea și/sau tratamentul senzației de greață și vărsăturilor cauzate de chimioterapie (la adulți și
copii) sau de radioterapia pentru cancer (doar la adulți);
prevenirea senzației de greață și vărsăturilor după o intervenție chirurgicală.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţiOsetron
Nu utilizaţi Osetron
- dacă sunteţi alergic la ondansetron sau la oricare dintre celelalte componente enumerate la punctul 6.
- dacă luaţi apomorfină (utilizată pentru a trata boala Parkinson).
Dacă nu sunteți sigur, discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a vi se administra Osetron.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Osetron, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
-ați avut vreodată probleme cu inima (de exemplu, insuficiență cardiacă congestivă care provoacă
dificultăți de respirație și umflarea gleznelor);
-aveți bătăi neregulate ale inimii (aritmii);
-sunteți alergic la alte medicamente asemănătoare cu ondansetronul, precum granisetron sau palonosetron;
-suferiţi de boli ale ficatului;
-aveţi blocaj intestinal;
-dacă aveți probleme cu nivelul sărurilor, precum potasiu, sodiu sau magneziu din sânge.
2
Dacă nu sunteți sigur dacă oricare din cele de mai sus se aplică la dumneavoastră, discutați cu medicul
dumneavoastră, asistenta medicală sau farmacistul înainte de a lua Osetron.
Osetron împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-
ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Acestea includ și medicamentele care se eliberează fără
prescripție medicală și medicamentele pe bază de plante. Aceasta deoarece Osetron poate influența modul în
care acționează unele medicamente. De asemenea, unele medicamente pot influența modul în care acționează
Osetron.
În special, spuneți medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă luați unul din
următoarele medicamente:
Carbamazepină sau fenitoină- utilizate pentru a trata epilepsia
Rifampicină- utilizată pentru a trata tuberculoza
Antibiotice precum eritromicina și antifungice precum ketoconazolul
Medicamente anti-aritmice- utilizate pentru a trata bătăile neregulate ale inimii
Medicamente beta-blocante- utilizate pentru a trata anumite probleme ale inimii sau probleme ale ochilor,
anxietatea sau pentru a preveni migrenele
Tramadol, un analgesic(medicament împotriva durerii)
Medicamente care afectează inima (precum haloperidol sau metadonă)
Medicamente utilizate în tratamentul cancerului (în special antracicline și trastuzumab)
ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei)- utilizați pentru a trata depresia și/sau anxietatea,
incluzând fluoxetina, paroxetina, sertralina, fluvoxamina, citalopramul și escitalopramul
IRSN (inhibitori ai recaptării serotoninei noradrenalinei)- utilizați pentru a trata depresia și/sau
anxietatea, incluzând venlafaxina și duloxetina.
Dacă nu sunteți sigur dacă oricare din cele de mai sus se aplică la dumneavoastră, discutați cu medicul
dumneavoastră, asistenta medicală sau farmacistul înainte de a lua Osetron.
Osetron soluție injectabilă nu trebuie administrat în aceeași seringă sau perfuzie cu alt medicament.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu a fost stabilită siguranța utilizării ondansetronului în timpul sarcinii, prin urmare utilizarea
Osetron la femeile gravide nu este recomandată.
Alăptarea
În studiile efectuate la animale, ondansetronul a trecut în cantități mici în laptele matern. Prin urmare
mamele care sunt tratate cu Osetron nu trebuie să alăpteze pe durata tratamentului.
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Osetron nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Osetron
Acest medicament conţine sodiu, <1 mmol (23 mg) pe doză, adicǎ practic „nu conţine sodiu”.
Vă rugăm să întrebaţi medicul dumneavoastră dacă vă îngrijorează vreunul din componentele acestui
medicament.
3. Cum să utilizaţi Osetron
Osetron se administrează în mod normal de către asistenta medicală sau de către medic. Doza care vi s-a
prescris depinde de indicația terapeutică.
3
Pentru a preveni greaţa şi vărsăturile produse de chimioterapie şi radioterapie la adulți
În ziua de chimioterapie sau radioterapie
doza de ondansetron recomandată pentru adulți este de 8 mg administrată printr-o injecție în venă sau în
mușchi, imediat înainte de tratament, urmată de alte 8 mg la 12 ore după tratament. De obicei, după
chimioterapie se administrează o doză orală de 8 mg ondansetron comprimate.
În zilele următoare
doza de ondansetron recomandată pentru adulți este de 8 mg sub formă de comprimate de două ori pe zi;
tratamentul poate fi continuat până la 5 zile.
Medicul dumneavoastră poate decide să vă administreze o doză mai mare dacă greață și vărsăturile cauzate de
chimioterapie și radioterapie sunt severe.
Pentru a preveni greaţa şi vărsăturile produse de chimioterapie la copii cu vârsta peste 6 luni și
adolescenți
Medicul dumneavoastră va decide doza în funcție de suprafața corporală sau greutatea corpului copilului.
În ziua de chimioterapie
prima doză se administrează prin injecție în venă, imediat înainte de tratamentul copilului. De obicei, la
12 ore după chimioterapie se administrează o doză orală de 8 mg ondansetron comprimate sau 10 ml
(8mg) ondansetron sirop.
În zilele următoare
2,5 ml (2 mg) sirop de două ori pe zi la copii mici și cu o greutate corporală de 10 kg sau mai puțin;
un comprimat de 4 mg ondansetron sau 5 ml (4 mg) sirop de două ori pe zi la copii mai mari și cu
greutate corporală mai mare de 10 kg;
două comprimate de 4 mg ondansetron sau 10 ml (8 mg) sirop de două ori pe zi pentru adolescenți (sau
copii cu o arie a suprafeței corporale mare);
tratamentul poate fi continuat până la 5 zile.
Pentru a preveni și trata greaţa şi vărsăturile după o intervenție chirurgicală
Adulți:
Doza recomandată la adulți este de 4 mg administrată print-o injecție lentă în venă sau în mușchi. În scop
preventiv, doza trebuie administrată imediat înainte de intervenția chirurgicală.
Copii:
Pentru copiii cu vârsta peste 1 lună și adolescenți medicul va decide doza necesară. Doza maximă
recomandată este de 4 mg administrată prin injecție lentă în venă. În scop preventiv, doza trebuie
administrată imediat înainte de intervenția chirurgicală.
Pacienţi cu afecţiuni hepatice moderate sau severe
Doza zilnică totală nu trebuie să depășească 8 mg.
Dacă aveți în continuare greață sau vărsături
Osetron ar trebui să înceapă sa își facă efectul la scurt timp după administrare. Spuneți medicului
dumneavoastră sau asistentei medicale dacă aveți în continuare greață și vărsături.
Dacă utilizaţi mai mult Osetron decât trebuie
Medicul dumneavoastră sau asistenta vă vor administra Osetron dumneavoastră sau copilului
dumneavoastră, prin urmare este puţin probabil ca dumneavoastră sau copilului dumneavoastră să vi se
administreze mai mult decât trebuie. Dacă credeţi că dumneavoastră sau copilului dumneavoastră vi s-a
administrat mai mult decât trebuie sau dacă aţi omis o doză, spuneţi medicului dumneavoastră sau asistentei.
4
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Dacă aveți o reacție alergică, spuneți imediat medicului dumneavoastră sau unui membru al personalului
medical. Semnele unei reacții alergice pot include:
apariție bruscă a respirației șuierătoare și dureri sau senzație de apăsare în piept
umflarea pleoapelor, feței, buzelor, gurii sau limbii
erupție pe piele - pete roșii sau noduli sub piele (urticarie) oriunde pe corp
colaps.
Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea de ondansetron:
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 utilizatori):
durere de cap.
Frecvente (afectează mai puțin de 1 din 10 utilizatori):
bufeuri,
constipație,
modificări ale rezultatelor testelor funcțiilor ficatului ( dacă luați Osetron cu un medicament numit
cisplatină, în caz contrar această reacție apare mai puțin frecvent);
iritație și roșeață la locul administrării.
Mai puțin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori):
sughiț,
scăderea tensiunii arteriale, care vă poate da o senzație de leșin sau amețeală,
creșterea nivelului enzimelor hepatice,
bătăi neregulate ale inimii,
dureri în piept,
bătăi rare ale inimii,
convulsii,
mișcări neobișnuite și trenurături ale corpului.
Rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori):
senzație de amețeală sau leșin,
tulburări ale ritmilui cardiac (ceea ce poate cauza o pierdere bruscă a conștientei),
vedere încețoșată temporară.
Foarte rare (afectează mai puțin de 1 din 10000 utilizatori):
vedere redusă sau pierdere temporară a vederii. De obicei reacția dispare după circa 20 minute..
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ
orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin
intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale
a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi
contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Osetron
5
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi Osetrondupă data de expirare înscrisă pe ambalaj după „EXP”. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. CONŢINUTUL AMBALAJULUI ŞI ALTE INFORMAŢII
Ce conţine Osetron
Osetron 4 mgsoluţie injectabilă
- Substanţa activă este ondansetron. Un mililitru soluţie injectabilă conţine ondansetron 2 mg, sub formă de
clorhidrat de ondansetron dihidrat 2,494 mg. O fiolă (2 ml) soluţie injectabilă conţine ondansetron 4 mg, sub
formă de clorhidrat de ondansetron dihidrat 4,988 mg.
Osetron 8 mgsoluţie injectabilă
- Substanţa activă este ondansetron. Un mililitru soluţie injectabilă conţine ondansetron 2 mg, sub formă de
clorhidrat de ondansetron dihidrat 2,494 mg. O fiolă (4 ml) soluţie injectabilă conţine ondansetron 8 mg sub
formă de clorhidrat de ondansetron dihidrat 9,976 mg.
- Celelalte componente sunt: acid citric monohidrat, citrat de sodiu, clorură de sodiu, apă pentru preparate
injectabile.
Cum arată Osetron şi conţinutul ambalajului
Osetron se prezintă sub formă de soluţie incoloră.
OSETRON 4 mg soluţie injectabilă
Medicamentul este disponibil în cutie cu un blister Al/PVC a 5 fiole din sticlă incoloră conţinând 2 ml soluţie
injectabilă.
OSETRON 8 mg soluţie injectabilă
Medicamentul este disponibil în cutie cu un blister Al/PVC a 5 fiole din sticlă incoloră conţinând 4 ml soluţie
injectabilă.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
DR. REDDY'' S LABORATORIES ROMÂNIA SRL
Str. Nicolae Caramfil nr. 71-73, etaj 5, spaţiul 10
Sector 1, Bucureşti
România
Fabricanții
Dr. Reddy’s Laboratories (UK) Ltd.
6 Riverview Road, Beverley, East Yorkshire
HU17 0LD
Marea Britanie
S.C. Rual Laboratories S.R.L.
Splaiul Unirii nr. 313, Corp Clădire H, Etaj 1
Sector 3, Bucureşti
România
Acest prospect a fost revizuit în aprilie 2019.
6
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Următoarele informaţii sunt destinate numai medicilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii:
Instrucţiuni pentru utilizare
Medicamentul este pentru o singură administrare. Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie
eliminat în conformitate cu reglementările locale.
Incompatibilităţi
Osetron se poate amesteca numai cu următoarele soluţii perfuzabile: clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%,
manitol 10%, soluţie Ringer, clorură de potasiu 0,3%. Soluţia diluată trebuie utilizată imediat.
Osetron nu trebuie amestecat cu alte medicamente sau soluţii perfuzabile (în afara celor menţionate) în
aceeaşi seringă sau pungă de perfuzie.
Diluarea soluţiei injectabile Osetron în soluţii vehicul se va face imediat înaintea administrării.
Compatibilitatea cu alte medicamente
La nivelul tubului de perfuzie pot fi administrate următoarele medicamente:
- cisplatină în concentraţii de pâna la 0,48 mg/ml administrată timp de 1 - 8 ore;
- 5-fluorouracil în concentraţii de până la 0,8 mg/ml cu o viteză de minim 20 ml/oră; concentraţiile mai
mari pot determina precipitarea ondansetronului;
- carboplatin în concentraţii cuprinse între 0,18 - 9,9 mg/ml, administrat timp de 10 minute - o oră;
- etoposid în concentraţii cuprinse între 0,144 - 0,25 mg/ml, administrat timp de 30 minute - o oră;
- ceftazidimă în doze între 250 mg şi 2 g, soluţiile se prepară cu apă pentru preparate injectabile şi se
injectează i.v. în bolus timp de aproximativ 5 minute;
- doxorubicină în doze între 10 - 100 mg, soluţiile se prepară cu apă pentru preparate injectabile şi se
injectează i.v. în bolus în aproximativ 5 minute;
- fosfatul sodic de dexametazonă în doză de 20 mg în injecţie intravenoasă lentă timp de 2 - 5 minute la
nivelul tubului de perfuzie.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Osetron 4 mg solutie injectabila, 5 fiole x 2ml, Dr. Reddys Laboratories pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  21-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Dr Reddys

Vezi Politica de confidentialitate date personale