6
- dacă aveţi diaree, durere abdominală şi febră (semne ale inflamaţiei colonului). Frecvenţa acestei
reacţii adverse nu este cunoscută.
Dacă prezentaţi oricare dintre acestea, vă rugăm să spuneţi imediat medicului dumneavoastră.
Alte reacţii adverse
Spuneţi medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă apar următoarele reacţii adverse, deoarece
acestea pot necesita îngrijire medicală:
- Foarte frecvente (aceste reacţii adverse pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): pierderea
coordonării musculare, inflamarea pielii, cu erupţii trecătoare pe piele însoţite de mâncărimi şi înroşire,
erupţii însoţite de mâncărimi;
- Frecvente (aceste reacţii adverse pot afecta până la 1 din 10 persoane): umflarea gleznelor,
picioarelor sau a părţii inferioare a picioarelor (edem), modificări ale comportamentului, confuzie,
slăbiciune, creşterea frecvenţei crizelor (convulsiilor), din cauza cantităţii insuficiente de sodiu din
organismul dumneavoastră.
- Mai puţin frecvente (aceste reacţii adverse pot afecta până la 1 din 100 persoane): tremurături,
mişcări necontrolate ale corpului, spasme musculare.
- Rare (aceste reacţii adverse pot afecta până la 1 din 1000 persoane): mâncărime, umflarea glandelor,
agitaţie sau ostilitate (în special la vârstnici), leşin, dificultăţi la vorbire sau vorbire neclară, depresie
cu nelinişte, nervozitate sau alte schimbări comportamentale sau mentale, halucinaţii, vedere
înceţoşată, vedere dublă, mâncărime însoțită de înroşire şi umflarea ochiului (conjunctivită), senzaţie
de presiune/durere la nivelul ochiului (semne ale presiunii crescute la nivelul ochiului), mişcări
necontrolate ale ochiului, ţiuit sau alte sunete inexplicabile în urechi, scăderea acuităţii auditive,
probleme de respiraţie, durere în piept, puls rapid sau neobişnuit de lent, amorţeală, furnicături la
nivelul mâinilor şi picioarelor, slăbiciune, urinare frecventă, scăderea bruscă a cantităţii de urină,
tulburări ale gustului, secreţie neobişnuită de lapte, creşterea sânilor la bărbaţi, umflarea sau înroşirea
zonei de-a lungul unei vene, care este extrem de sensibilă la atingere, adesea dureroasă (tromboflebită),
creşterea sensibilităţii pielii la soare, dedurizarea, slăbirea sau scăderea rezistenţei osoase care
determină un risc crescut de rupere al oaselor (lipsa vitaminei D, osteoporoză).
Unele reacţii adverse au o frecvenţă necunoscută: reactivarea infecţiei cu virusul herpes (poate fi gravă când
sistemul imunitar este afectat), pierderea completă a unghiilor, fractură, scăderea densităţii osoase.
De regulă, următoarele reacţii adverse nu necesită îngrijire medicală.
Cu toate acestea, dacă durează mai mult de câteva zile sau vă deranjează, vă rugăm să spuneţi medicului
dumneavoastră.
- Foarte frecvente (aceste reacţii adverse pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): vărsături, greaţă,
ameţeală, somnolenţă, instabilitate, creştere în greutate;
- Frecvente (aceste reacţii adverse pot afecta până la 1 din 10 persoane): cefalee, gură uscată;
- Rare (aceste reacţii adverse pot afecta până la 1 din 1000 persoane): constipaţie, diaree, durere
abdominală, dureri ale încheieturilor sau ale muşchilor, transpiraţii abundente, scăderea apetitului
alimentar, căderea părului, păr în exces pe corp și față, tulburări sexuale, infertilitate masculină, limbă
roşie şi dureroasă, leziuni la nivelul gurii, modificarea pigmentării pielii, acnee.
Unele reacţii adverse au o frecvenţă necunoscută: somnolenţă, pierderea memoriei, umflături de culoare roşu
închis sau roşie care pot fi însoţite de mâncărime.
Dacă oricare dintre acestea vă afectează sever, informaţi-l pe medicul dumneavoastră.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medical
e http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Carbamazepină Terapia