Dexametazona Krka, 4mg, 20 comprimate, KRKA

dexametazonă

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: KRKA

Cod produs: 3838989668372

Data expirarii: 30-11-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

34,40 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Dexametazona Krka, 4mg, 20 comprimate, KRKA [3838989668372]

Indicatii:
Dexametazona Krka este un glucocorticoid sintetic. Glucocorticoizi sunt hormoni produși de către glanda suprarenală. Medicamentul are efecte antiinflammatorii, analgezice și antialergice și deprimă sistemul imunitar.

Dexametazona Krka este recomandat în tratamentul bolilor reumatice și autoimune (de exemplu, miozita), ale pielii (de exemplu, pemfigus vulgar), afecțiuni ale sângelui (de exemplu, purpură trombocitopenică idiopatică la adulți), tratamentul mielomului multiplu simptomatic, leucemie limfocitară acută, leucemie limfoblastică acută, boala Hodgkin și limfomul non-Hodgkin, în asociere cu alte medicamente, tratamentul paleativ al bolilor neoplazice, profilaxia și tratamentul greței și
vărsăturilor cauzate de chimioterapie și prevenirea și tratamentul vărsăturilor după intervenții chirurgicale, în cadrul unui tratament antiemetic.

Contraindicatii:
Nu luaţi Dexametazona Krka:
- dacă sunteţi alergic la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Dexametazona Krka, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Dexametazona Krka poate fi prescrisă în timpul sarcinii și în special în primul trimestru al sarcinii numai dacă beneficiul depășește riscurile pentru mamă și copil. Dacă deveniți gravidă în timpul utilizării avestui medicament, nu întrerupeți administrarea Dexametazona Krka, ci spuneți-i imediat medicului dumneavoastră că sunteți gravidă.
Corticosteroizii pot trece în laptele matern. Prezența unui risc pentru nou-născut/copil nu poate fi exclusă. Trebuie luată o decizie fie privind întreruperea alăptării, fie întreruperea/abținerea de la terapia cu dexametazonă, ținând cont de beneficiile alăptării pentru copil și de beneficiile tratamentului cu dexametazonă pentru mamă.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu conduceți vehicule, nu folosiți unelte sau utilaje și nu efectuați nicio sarcină periculoasă dacă apar reacții adverse, cum ar fi confuzie, halucinații, amețeli, oboseală, somnolență, leșin și vedere încețoșată.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dexametazona Krka se prezintă sub forma comprimatelor de 4 mg, 8 mg, 20 mg și 40 mg.
Comprimatul poate fi divizat în părți egale, obținându-se astfel concentrații suplimentare de 2 mg și 10 mg, sau permițând înghițirea mai ușoară.
Vă rugăm să luați la cunoștință că acest medicament conține doze mari de substață activă.
Dexametazona Krka se administrează în cea mai mică doză eficace, recomandată de către medicul dumneavoastră.
Doza recomandata este de 0,5 până la 10 mg pe zi, în funcție de afecțiunea tratată. În afecțiuni mai severe, pot fi necesare doze mai mari de 10 mg pe zi. Doza trebuie crescută treptat, în funcție de răspunsul la tratament al pacietului și de severitatea bolii. Pentru a minimiza efectele secundare, trebuie utilizată cea mai mică doză posibilă eficace.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

Compozitie:
- Substanţa activă este dexametazona.
Dexametazona Krka 4 mg: fiecare comprimat conține dexametazonă 4 mg.
Dexametazona Krka 8 mg comprimate: fiecare comprimat conține dexametazonă 8 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

Prezentare:
20 comprimate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Dexametazona Krka 4mg 20 comprimate KRKA(dexametazonă) face parte din grupa medicament:glucocorticoizi sistemici (corticoterapia) , contine substanța activă:dexametazona..
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Krka
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 3838989668372
Data de expirare 2026-11-30

Dexametazona Krka, 4mg, 20 comprimate, KRKA [3838989668372]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9371/2016/01-16 Anexa 1
NR. 9372/2016/01-12
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Dexametazona Krka 4 mg comprimate
Dexametazona Krka 8 mg comprimate
Dexametazonă
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament,
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
sau asistentei medicale.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect
1. Ce este Dexametazona Krka şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Dexametazona Krka
3. Cum să luați Dexametazona Krka
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Dexametazona Krka
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Dexametazona Krka şi pentru ce se utilizează
Dexametazona Krka este un glucocorticoid sintetic. Glucocorticoizi sunt hormoni produși de către
glanda suprarenală. Medicicamentul are efecte antiinflammatorii, analgezice, antialergice și deprimă
sistemul imunitar.
Dexametazona Krka este recomandat în tratamentul bolilor reumatice și autoimune (de exemplu, lupus
eritematos sistemic, poliartrita reumatoidă, artrita juvenilă idiopatică, poliarterita nodoasă), afecțiuni
ale tractului respirator (de exemplu, astm bronșic, difterie), ale pielii (de exemplu, eritrodermie,
pemfigus vulgar), meningită tuberculoasă, numai în asociere cu tratament antiinfecțios, afecțiuni ale
sângelui (de exemplu, purpură trombocitopenică idiopatică la adulți), edem cerebral, tratamentul
mielomului multiplu simptomatic, leucemie limfocitară acută, leucemie limfoblastică acută, boala
Hodgkin și limfomul non-Hodgkin, în asociere cu alte medicamente, tratamentul paleativ al bolilor
neoplazice, profilaxia și tratamentul greței și vărsăturilor cauzate de chimioterapie și prevenirea și
tratamentul vărsăturilor după intervenții chirurgicale, în cadrul unui tratament antiemetic.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Dexametazona Krka
Nu luaţi Dexametazona Krka:
-dacă sunteţi alergic la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament, enumerate la pct. 6.
-dacă aveți o infecție care afectează întregul organism (cu excepția cazului în care faceți
tratament).
-dacă aveți ulcer la stomac sau duoden.
-dacă urmează să vi se administreze un vaccin cu germeni vii.
2
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luați Dexametazona Krka, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
-dacă ați avut vreodată o depresie severă sau o depresie maniacală (tulburare bipolară). Este
inclusă depresia dinainte sau din timpul tratamentelor cu steroizi, cum este dexametazona.
-dacă cineva apropiat din familie a avut astfel de afecțiuni.
În timpul tratamentului cu steroizi, cum este Dexametazona Krka, pot apărea probleme de sănătate
mentală.
- Aceste afecțiuni pot fi severe.
- De obicei apar la câteva zile sau săptămâni de la începerea tratamentului.
- Pot apărea mai ales la doze mari de medicament.
- Majoritatea problemelor dispar la scăderea dozei sau întreruperea tratamentului. Totuși, dacă
apar astfel de probleme, pot necesita tratament.
Spuneți medicului dacă dumneavoastră (sau altcineva care ia acest medicament), prezintă semne de
probleme ale sănătății mentale. Este deosebit de important dacă aveți depresie sau v-ați putea gândi la
sinucidere. În câteva cazuri, problemele mentale au apărut la scăderea dozelor sau întreruperea
tratamentului.
Spuneți medicului dumneavoastră înainte de începerea tratamentului:
-dacă aveți probleme la rinichi sau ficat (ciroză hepatică sau insuficiență hepatică cronică),
-dacă aveți o tumoră la nivelul glandei suprarenale (feocromocitom)
-dacă aveți tensiune arterială mare, boli de inimă sau ați avut recent un atac de cord (a fost
raportată ruptura miocardică),
-dacă aveți diabet zaharat sau istoric de diabet zaharat în familie,
-dacă aveți osteoporoză (subțierea oaselor), în special dacă sunteți femeie, în perioada după
menopauză,
-dacă ați avut în trecut slăbiciune a mușchilor în timpul tratamentului cu acest medicament sau
cu alți steroizi,
-dacă aveți glaucom (tensiune oculară crescută) sau istoric de glaucom în familie, cataractă
(opacizare a cristalinului, care duce la o scădere a vederii),
- dacă aveți miastenia gravis (o afecțiune care determină slăbiciune a mușchilor),
-dacă aveți afecțiuni ale intestinului sau ulcer (peptic) al stomacului,
- dacă aveți probleme psihice sau ați avut o afecțiune psihică care s-a agravat la utilizarea acestui
tip de medicament,
- dacă aveți epilepsie (o afecțiune în care apar convulsii sau crize convulsive repetate),
- dacă aveți migrenă,
- dacă aveți o glandă tiroidă puțin activă,
- dacă aveți o parazitoză,
- dacă aveți tuberculoză, septicemie sau o infecție fungică la nivelul ochilor,
- dacă aveți o formă cerebrală de malarie,
- dacă aveți herpes (herpes simplex la nivelul pielii, organelor genitale sau ochilor, din cauza
posibilei perforații a corneei),
- dacă aveți astm bronșic,
- dacă vi se face tratament pentru înlăturarea unui blocaj la nivelul vaselor de sânge
(trombembolism),
- dacă aveți ulcerații sau leziuni corneene.
Tratament cu corticosteroid poate reduce capacitatea organismului de a lupta contra infecțiilor. Acest
lucru poate duce uneori infecții cauzate de microbi care, în condiții normale, nu determină infecții
(sunt numiți germeni oportuniști). Dacă aveți o infecție de orice fel în timpul tratamentului cu acest
medicament, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră. Este deosebit de mportant dacă observați
semne de pneumonie: tuse, febră, scurtarea respirației și dureri în piept. Vă puteți simți confuz, în
special dacă sunteți vârstnic. Trebuie, de asemenea, să spuneți medicului dumneavoastră dacă ați avut
tuberculoză sau ați locuit în zone în care infestările cu viermi rotunzi sunt frecvente.
3
Este important ca în timpul tratamentului cu acest medicament să evitați contactul cu persoane care au
vărsat de vânt, zona zoster sau pojar. Dacă credeți că ați fost expuși la oricare dintre aceste boli,
adresați-vă imediat medicului dumneavoastră. De asemenea, trebuie să spuneți medicului
dumneavoastră dacă ați vreodată boli infecțioase, ca pojarul sau varicela, sau vi s-au administrat
vaccinuri.
Tratamentul cu acest medicament poate cauza corioretinopatie centrală seroasă, o afecțiune a ochilor
care duce la afectarea vederii. Aceasta apare de obicei numai la un singur ochi. Dacă observați
încețoșarea sau distorsionarea vederii ce durează de câteva zile, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Tratamentul cu acest medicament poate cauza inflamarea tendonului. În cazuri extrem de rare,
tendonul se poate rupe. Acest risc este crescut de tratamentul cu anumite antibiotice și de probleme la
rinichi. Adresați-vă medicului dumneavoastră dacă observați articulații sau tendoane dureroase, rigide
sau umflate.
Tratamentul cu Dexametazona Krka poate provoca o afecțiune numită insuficiență corticosuprarenală.
Aceasta poate modifica eficacitatea medicamentului după stres și traumatisme, intervenții chirurgicale,
naștere sau boli, iar organismul dumneavoastră nu poate răspunde în modul obișnuit la stresul sever
indus de accidente, intervenții chirurgicale, naștere sau boli.
Dacă ați avut un accident, sunteți bolnav aveți alte condiții de stres sau trebuie să aveți o intervenție
chirurgicală (chiar și la dentist) sau trebuie să faceți un vaccin (în special cu virusuri vii) în timpul
tratamentului sau la întreruperea tratamentului cu Dexametazona Krka, trebuie să informați personalul
care vă tratează că luați sau ați luat steroizi.
Dacă efectuați teste de supresie (teste pentru determinarea cantității de hormon din organism), teste pe
piele pentru alergii sau test pentru infecție bacteriană, trebuie să informați personalul medical că luați
dexametazonă, deoarece aceasta modifică rezultatele testelor.
Puteți decoperi că medicul dumneavoastră vă recomandă reducerea cantității de sare din alimentație și
vă prescrie un supliment cu potasiu în timpul tratamentului cu acest medicament.
Dacă sunteți vârstnic, unele reacții adverse la acest medicament pot fi mai severe, în special subțierea
oaselor (osteoporoza), tensiunea arterială mare, scăderea nivelului de potasiu din sânge, diabet zaharat,
susceptibilitatea la infecții și subțierea pielii. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenție.
Copii și adolescenți
Dacă medicamentul este prescris unui copil, este important ca medicul să monitorizeze creșterea și
dezvoltarea acestuia la intervale regulate.
Dexametazona Krka împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente:
-Medicamente anticoagulante, care subțiază sângele (de exemplu, warfarină)
-Acid acetilsalicilic sau ceva similar (medicamente antiinflamatorii) de exemplu, indometacină
-Medicamente utilizate în tratamentul diabetului zaharat
-Medicamente utilizate în tratamentul tensiunii arteriale mari
- Medicamente utilizate în tratamentul afecțiunilor inimii
-Diuretice (pentru eliminarea apei din organism)
- Amfotericină B injectabilă
- Fenitoină, carbamazepină, primidonă (medicamente pentru epilepsie)
- Rifabutină, rifampicină, izoniazidă (antibiotice utilizate în tratamentul tuberculozei)
-Medicamente antiacide în special cele care conțin trisilicat de magneziu
- Barbiturice (medicamente utilizate pentru somn și ameliorarea anxietății)
- Aminoglutetimidă (tratament anti-canceros)
- Carbenoxolonă (utilizată în tratamentul ulcerului stomacului)
- Efedrină (decongestionant nazal)
- Acetazolamidă (utilizată în tratamentul glaucomului și epilepsiei)
- Hidrocortizon, cortizon și alți corticosteroizi
4
- Ketoconazol , itraconazol (utilizate în tratamentul infecțiilor fungice)
-Ritonavir (pentru HIV)
- Antibiotice, inclusiv eritromicină, fluorochinolone
- Medicamente care ajută mișcările mușchilor în miastenia gravis (de exemplu, neostigmină)
- Colestiramină (utilizate în tratamentul colesterolului mărit)
-Hormoni estrogeni, inclusiv pilule contraceptive
- Tetracosactidă, utilizată în testul funcției corticorenale
- Sultopridă, utilizată pentru calmarea emoțiilor
- Ciclosporină, utilizată pentru prevenirea rejectării organelor după transplanturi
- Talidomidă, utilizată, de exemplu, în tratamentul mielomului multiplu
- Praziquantel, administrat pentru tratamentul infestărilor cu viermi rotunzi
-Vaccinare cu germeni vii
- Clorochină, hidroxiclorochină și meflochină (medicamente pentru malarie)
-Somatotropină
-Protirelină.
Ați putea avea un risc crescut de reacții adverse grave dacă luați dexametazonă împreună cu
următoarele medicamente:
-Acid acetilsalicilic sau ceva similar (medicamente antiinflamatorii) de exemplu, indometacină
-medicamente utilizate în tratamentul diabetului zaharat
-medicamente utilizate în tratamentul afecțiunilor inimii
-Diuretice (pentru eliminarea apei din organism)
- Amfotericină B injectabilă
- Acetazolamidă (utilizată în tratamentul glaucomului și epilepsiei)
- Tetracosactidă, utilizată în testul funcției glandei suprarenale
- Carbenoxolonă (utilizată în tratamentul ulcerului stomacului)
- Clorochină, hidroxiclorochină și meflochină (for malaria)
-medicamente utilizate în tratamentul tensiunii arteriale mari
- Talidomidă, utilizată, de exemplu, în tratamentul mielomului multiplu
-Vaccinare cu germeni vii
- Medicamente care ajută mișcările mușchilor în miastenia gravis (de exemplu, neostigmină)
-Antibiotice, inclusiv fluorochinolone.
Trebuie să citiți prospectele tuturor medicamentelor pe care le luați concomitent cu
Dexametazona Krka pentru informații provotoare la aceste medicamente, înainte să începeți
tratamentul cu Dexametazona Krka. Dacă se utilizează talidomidă, lenalidomidă sau
pomalidomidă, se recomandă atenție deosebită la testele de sarcină și prevenirea gravidității.
Dexametazona Krka împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Dexametazona trebuie luată cu alimente sau după masă, pentru a micșora iritația tractului
gastrointestinal. Trebuie evitate băuturile care conțin alcool etilic sau cofeină. Se recomandă mese
mici și frecvente și este posibil tratamentul cu antiacide, dacă este recomandat de către medicul
dumneavoastră.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Dexametazona Krka poate fi prescrisă în timpul sarcinii și în special în primul trimestru al sarcinii
numai dacă beneficiul depășește riscurile pentru mamă și copil. Dacă devenițigravidă în timpul
utilizării avestui medicament, nu întrerupeți administrarea Dexametazona Krka, ci spuneți-i imediat
medicului dumneavoastră că sunteți gravidă.
Corticosteroizii pot trece în laptele matern. Prezența unui risc pentru nou-născut/copil nu poate fi
exclusă. Trebuie luată o decizie fie privind întreruperea alăptării, fie întreruperea/abținerea de la
terapia cu dexametazonă, ținând cont de beneficiile alăptării pentru copil și de beneficiile tratamentului
cu dexametazonă pentru mamă.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
5
Nu conduceți vehicule, nu folosiți unelte sau utilaje și nu efectuați nicio sarcină periculoasă dacă apar
reacții adverse, cum ar fi confuzie, halucinații, amețeli, oboseală, somnolență, leșin și vedere
încețoșată.
Dexametazona Krka conține lactoză
Dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveți intoleranță la unele categorii de glucide,
adresați-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să luaţi Dexametazona Krka
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dexametazona Krka se prezintă sub forma comprimatelor de 4 mg, 8 mg, 20 mg și 40 mg.
Comprimatul poate fi divizat în părți egale, obținându-se astfel concentrații suplimentare de 2mg și
10 mg, sau permițând înghițirea mai ușoară.
Doza recomandată este de 0,5 până la 10 mg pe zi, în funcție de afecțiunea tratată. În afecțiuni mai
severe, pot fi necesare doze mai mari de 10 mg pe zi. Doza trebuie crescută treptat, în funcție de
răspunsul la tratament al pacietului și de severitatea bolii. Pentru a minimizareacţiile adverse, trebuie
utilizată cea mai mică doză posibilă eficace.
În afara altor recomandări, se recomandă următoarele doze:
Dozele recomandate mai jos reprezintă un ghid terapeutic. Doza inițială și cea de întreținere
trebuie întotdeauna să fie determinată pe baza răspunsului individual al pacientului și
severitatea bolii.
- Edem cerebral: doza inițială și durata tratamentului depinde de cauza și severitatea edemului
cerebral: 6 mg-16 mg (până la 24 mg)/zi, oral, divizată în 3-4 doze.
- Astm bronșic acut: Adulți: 16 mg /zi, timp de 2 zile. Copii: 0,6 mg / kg greutate corporală,
timp de una până la două zile.
- Difterie: Copii: 0,15mg/kg-0,6 mg/kg greutate corporală, în doză unică.
- Afecțiuni dermatologice acute: în funcție de natura și amploarea afecțiunii, se recomandă doze
zilnice de 8-40 mg, în unele cazuri până la 100 mg, urmate de scăderea dozei, în funcție de
necesitățile clinice.
- Faza activă a afecțiunilor reumatice sistemice: Lupus sistemic eritematos: 6-16 mg/zi.
- Poliartrita reumatoidă activă, formă cu evoluție progresivă severă: cu forme rapid
distructive: 12-16 mg/zi, cu manifestări extraarticulare: 6-12 mg/zi.
- Purpura trombocitopenică idiopatică: cicluri de câte 40 mg/zi, timp de 4 zile.
- Meningită tuberculoasă: Pacienții cu boală de gradul II sau III fac tratament i.v. timp de 4
săptămâni (0,4 mg per kilogram greutate corporală și pe zi în săptămâna 1; 0,3 mg per kilogram
greutate corporală și pe zi în săptămâna 2; 0,2 mg per kilogram greutate corporală și pe zi în
săptămâna 3, și 0,1 mg per kilogram greutate corporală și pe zi în săptămâna 4) după care
continuă cu tratamentul pe cale orală timp de 4 săptămâni, începând cu o doză de 4 mg pe zi, cu
scăderea dozei cu 1 mg în fiecare săptămână. Pacienții cu boală de gradul I fac tratament i.v.
timp de 2 săptămâni (0,3 mg per kilogram greutate corporală și pe ziîn săptămâna 1 și 0,2 mg
per kilogram greutate corporală și pe zi în săptămâna 2), urmată apoi de 4 săptămâni de
tratament oral (0,1 mg per kilogram greutate corporală și pe zi în săptămâna 3, apoi o doză de 3
mg pe zi și scăderea dozei cu câte 1 mg înfiecare săptămână).
- Tratamentul paleativ al bolilorneoplazice: doza inițială și durata tratamentului depinde de
cauza bolii și severitate, 3-20 mg /zi. În tratamentul paleativ, pot fi utilizate doze foarte mari, de
până la 96 mg. Pentru dozare optimăși reducerea numărului de comprimate, poate fi utilizată o
schemă terapeutică alternativă, cu doze mici (4 și 8 mg) și mai mari (20 mg sau 40 mg).
- Profilaxia și tratamentul vărsăturilor induse de citostatice, chimioterapia emetogenă, în
cadrul unui tratament antiemetic: 8-20 mg dexametazonă înainte de tratamentul
chimioterapic, apoi 4-16 mg/zi în ziua 2 și 3.
6
- Prevenirea și tratamentul vărsăturilor postoperatorii, în cadrul unui tratament
antiemetic: o singură doză de 8 mg înainte de intervenția chirurgicală.
- Tratamentul mielomului multiplu simptomatic, leucemiei limfoide acute, leucemiei
limfoblastice acute, bolii Hodgkin și limfoamelor non-Hodgkin în asociere cu alte
medicamente: doza zilnică recomandată este de 40 mg sau 20 mg o dată pe zi.
Doza și frecvența administrărilor depinde de protocolul terapeutic și de tratamentul/tratamentele
asociat/asociate. Administrarea dexametazonei trebuie să fie conformă indicațiilor utilizării
dexametazonei din Rezumatul caracteristicilor produsului al medicamentelor din tratamentul asociat.
Dacă nu este cazul, trebuie urmate ghidurile de tratament locale sau internaționale. Medicii
prescriptori trebuie să evalueze cu atenție doză de dexametazonă, luând în considerare starea clinică și
afecțiunea pacientului.
Tratament prelungit
În cazul unui tratament prelungit cu glucocorticoizi din unele afecțiuni, după terapia inițială trebuie
trecut la utilizarea dexametazonei, la prednison/prednisolon, pentru reducerea supresiei cortexului
suprarenal.
Utilizarea la copii şi adolescenţi
În cazul în care medicamentul este administrat unui copil, este important ca medicul să monitorizeze
creșterea și dezvoltarea acestuia, la intervale regulate.
Dacă luaţi mai mult Dexametazona Krka decât trebuie
Dacă luați mai mult medicament decât este necesar, adresați-vă imediat unui medic sau spital.
Dacă uitaţi să luaţi Dexametazona Krka
Dacă ați uitat să luați o doză, luați-o imediat ce vă amintiți, cu excepția cazului în care se apropie
timpul pentru următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Dexametazona Krka
În cazul în care tratamentul urmează să fie întrerupt, urmați recomadările medicului dumneavoastră. El
vă poate spune să reduceți treptat doza de medicament pe care îl luați, până când trebuie să vă opriți.
Simptome raportate la întreruperea bruscă a tratamentului au inclus scăderea tensiunii arteriale și, în
unele cazuri, revenirea afecțiunii pentru care ați făcut tratamentul.
De asemenea, poate apărea un "sindrom de întrerupere" care include febră, dureri la nivelul mușchilor
și articulațiilor, inflamații ale mucoasei nasului (rinită), scădere în greutatea corporală, mâncărimi ale
pielii și inflamarea ochiului (conjunctivită). Dacă întrerupeți tratamentul prea repede și apar unele
dintre simptomele menționate, trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră cât mai curând posibil.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Spuneți-i imediat medicului dacă aveți probleme grave de sănătate mentală. Acestea pot afecta
aproximativ 5 din 100 de persoane care iau medicamente de tipul dexametazonei. Aceste probleme
includ:
-depresie, inclusiv gânduri de sinucidere,
- euforie (manie) sau stări sufletești schimbătoare,
- anxietate, probleme cu somnul, dificultate în gândire sau confuzie și pierdere a memoriei,
- a simți, vedea sau auzi lucruri care nu există. Gânduri stranii și înfricoșătoare, schimbarea
modul în acționați sau sentiment de singuratate
7
Spune-i imediat medicului dacă aveți:
- dureri abdominale severe, greață, vărsături, diaree, slăbiciune musculară profundă și oboseală,
tensiune arterială extrem de scăzută, scădere în greutatea corporală și febră, deoarece acestea
pot fi semne de insuficiență corticosuprarenală;
- dureri abdominale bruște, sensibilitate, greață, vărsături, febră și sânge în scaun, deoarece
acestea pot fi semne de ruptură a intestinului, în special dacă aveți sau ați avut o boală
intestinală.
Acest medicament poate agrava o afecțiune deja existentă la nivelul inimii. Dacă prezentați dificultăți
de respirație sau umflare agleznei, consultați imediat medicul dumneavoastră.
Alte reacții adverse pot fi(frecvenţă necunoscută):
- O posibilitate mai mare de infecții, inclusiv infecții virale și fungice de exemplu, difterie;
reapariția tuberculozei sau a altor infecții, de exemplu infecții oculare, dacă le-ați avut deja
- Reducerea numărului de celule albe din sânge sau un număr crescut de celule albe din sânge,
coagularea anormală
- O reacție alergică la medicament, inclusiv reacție alergice gravă, care poate pune viața în pericol
(care ar putea apărea ca o erupție trecătoare pe piele și umflarea gâtului sau limbii și, în cazuri
severe, dificultăți în respirație sau amețeli)
- Afectarea reglării secreției de hormoni, umflare și creștere în greutate a organismului, față de
lună plină (aspect de sindrom Cushing), modificarea eficacității endocrine în urma stresului și
traumatismelor, intervențiilor chirurgicale, nașterii sau bolii, organismul dumneavoastră poate
să nu fie în măsură să răspundă normal la situații de stres sever, cum ar fiaccidente, intervenții
chirurgicale, naștere sau boală, întârzierea creșterii la copii și adolescenți, cicluri menstruale
neregulate și absente, apariția în exces a părului pe corp (în special la femei)
- Creștere în greutatea corporală, pierdere de proteine şi dezechilibrul nivelului calciului,
creșterea apetitului alimentar, pierdere de sare, retenție de apă în organism, pierdere de potasiu,
ceea ce poate provoca tulburări de ritm ale inimii, creșterea necesarului de medicamente pentru
diabet zaharat, diabetul zaharat necunoscut devine evident, niveluri ridicate de colesterol și de
trigliceride in sânge (hipercolesterolemie și hipertrigliceridemie)
- Modificări extreme ale dispoziției, schizofrenia (tulburări psihice) se poate agrava, depresie,
incapacitatea de a dormi
- Durere de cap neobișnuit de severe cu tulburări de vedere legate de întreruperea tratamentului,
crize convulsive și agravarea epilepsiei, amețeli
- Creșterea presiunii din interiorul ochiului, edem papilar, subțierea membranelor ochiului,
înmulțirea infecțiilor virale, fungice și bacteriene la nivelul ochiului, agravarea simptomelor
asociate cu ulcerele corneene, agravarea infecțiilor oculare existente, protruzia globului ocular,
cataractă
- Insuficiență cardiacă congestivă la persoanele predispuse, ruptura mușchiului inimii după un
atac de cord recent, decompensare cardiacă
- Hipertensiune arterială, cheaguri de sânge: formarea de cheaguri de sânge care pot bloca vasele
de sânge, de exemplu, în picioare sau plămâni (complicații tromboembolice)
-Sughiț
-Greață, vărsături, disconfort gastric si umflarea abdomenului, inflamație și ulcere esofagiene,
ulcer peptic, care poate sângera, pancreas inflamat (care se poate prezenta ca o durere în partea
din spate și în abdomen), flatulență, candidoze esofagiene
- Subțierea pielii, semne neobișnuite pe piele, vânătăi, înroșirea și inflamarea pielii, vergeturi,
capilare vizibil umflate, acnee, transpirație crescută, erupții trecătoare pe piele, umflături,
subțierea părului, depuneri neobișnuite de grăsime, creșterea excesivă a părului, reținere a apei
în organism, tulburări pigmentare, capilare subțiri, care se sparg cu ușurință, observate ca
ngerare sub piele (creșterea fragilității capilare), iritarea pielii din jurul gurii (dermatită
periorală)
- Subțiere a osului cu un risc crescut de fracturi (osteoporoză), necroză osoasă, tendinită,
tendoane rupte, atrofie musculară, miopatie, slăbiciune musculară, oprirea timpurie a creșterii
osoase (închiderea prematură a cartilajelor de creștere de la nivelul epifizei)
-Modificare a numărului și a mișcărilor spermiilor, impotență
8
- Afectare a reacției la vaccinare și la testele alergice efectuate la nivelul pielii, vindecarea lentă a
rănilor, disconfort, stare generală de rău.
De asemenea, poate apărea un "sindrom de întrerupere", care include febră, dureri ale mușchilor
și articulațiilor, inflamații ale mucoasei nasului (rinită), pierdere în greutatea corporală, noduli
dureroși pe piele, cu mâncărimi, și inflamație a ochiului (conjunctivită).
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în
Anexa V*. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare
privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Dexametazona Krka
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă peambalaj după EXP. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de temperatură pentru păstrare.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină și umiditate.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Dexametazona Krka
- Substanţa activă este dexametazona.
Dexametazona Krka 4 mg: fiecare comprimat conține dexametazonă 4 mg.
Dexametazona Krka 8 mg comprimate: fiecare comprimat conține dexametazonă 8 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, dioxid de
siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.Vezi pct. 2 "Dexametazona Krka conține
lactoză".
Cum arată Dexametazona Krka şi conţinutul ambalajului
4 mg
Comprimate rotunde, de culoare albă sau aproape albă, cu margini teșite șimarcată cu linie mediană
pe o faţă (grosime: 2,5-3,5 mm; diametru: 5,7-6,3 mm). Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
8 mg
Comprimate ovale, de culoare albă sau aproape albă, marcată cu linie mediană pe o faţă (grosime: 3,5-
5,5 mm; lungime: 8,7-9,3 mm). Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Dexametazona Krka 4 mg comprimate este disponibilă în blistere (OPA-Al-PVC/Al): cutie cu 10, 20,
28, 30, 50, 56, 60, 100, 10 x 1, 20 x 1, 28 x 1, 30 x 1, 50 x 1, 56 x 1, 60 x 1 și 100 x 1 comprimate.
Dexametazona Krka 4 mg comprimate este disponibilă în blistere (OPA-Al-PVC/Al): cutie cu 10, 20,
30, 50, 60, 100, 10 x 1, 20 x 1, 30 x 1, 50 x 1, 60 x 1 și 100 x 1 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanții
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
KRKA d.d. Novo Mesto
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo Mesto,
Slovenia
9
Fabricanții
Krka, d.d., Novo mesto
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto,
Slovenia
TAD Pharma GmbH
Heinz-Lohmann-Straße 5, 27472 Cuxhaven,
Germania
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Acest prospect a fost revizuit în octombrie 2016.
Numele statului
membru
Denumirea comercială a medicamentului
Lituania, Polonia,
Republica Cehia,
Ungaria
Dexamethasone Krka
Bulgaria
Дeксаметазон Крка
Croația, Estonia,
Letonia, Slovenia
Dexamethason Krka
România
Dexametazona Krka
Republica Slovacia
Dexametazon Krka
Germania
Dexamethason TAD
Spania, Portugalia
Dexametasona Krka
Marea Britanie
Dexamethasone
10
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Dexametazona Krka, 4mg, 20 comprimate, KRKA pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  26-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Krka

Vezi Politica de confidentialitate date personale