Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
RX
product-image

Fenitoina Richter 100 mg, 20 comprimate, Gedeon Richter

Cod bare: 5944712076005
Data expirarii: 01-07-2023
Document:
Medicamentele eliberate pe baza de reteta nu se pot comanda online. Acest medicament este pe stoc si se poate cumpara de la farmaciile noastre. Vezi disponibilitatea pe locatii.
3,07 RON
Disponibilitate in locatii:
  • Dristor : Disponibil
  • Barbu Vacarescu : Disponibil
  • Rahova : Disponibil
  • Plaza Romania : Disponibil
  • Vivo Constanta : Disponibil

Fenitoina Richter 100 mg, 20 comprimate, Gedeon Richter [5944712076005]

Substanţa activă este fenitoina. Fiecare comprimat conţine fenitoină 100 mg.

Prezentare:
20 comprimate


Data ultimei actualizari: 26-11-2021

Fenitoina Richter 100 mg, 20 comprimate, Gedeon Richter [5944712076005]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2115/2009/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
FENITOINĂ-RICHTER 100 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine fenitoină 100 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă, prevăzute cu o linie mediană pe una din feţe, cu
diametrul de aproximativ 7 mm.
Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
- Tratamentul crizelor epileptice majore (crize generalizate tonico-clonice) şi crizelor parţiale,
îndeosebi cele jacksoniene.
- Profilaxia şi tratamentul crizelor epileptice secundare intervenţiilor neurochirurgicaleşi/sau
traumatisme craniene severe.
- Tratamentul nevralgiei de trigemen, insuficient controlată cu carbamazepină.
4.2 Doze şi mod de administrare
În tratamentul şi profilaxia crizelor epileptice
Adulţi
Dozele trebuie atent individualizate, în funcţie de controlul simptomelor, preferabil prin monitorizarea
concentraţiei plasmatice; la majoritatea pacienţilor, concentraţia plasmatică terapeutică se situează
între 10-20 μg/ml.
Doza iniţială este de 1 comprimat Fenitoină-Richter (100 mg fenitoină) de 2 ori pe zi, crescând
progresiv doza până se obţine controlul simptomelor, până la maximum 6 comprimate Fenitoină-
Richter (600 mg fenitoină) pe zi, fracţionate în 3 prize. Intervalul între ajustările dozei trebuie să fie de
7-10 zile.
Doza de întreţinere este de 3 comprimate Fenitoină-Richter (300 mg fenitoină) pe zi, în 2 prize.
Creşteri mici ale dozei determină creşteri mari ale concentraţiei plasmatice.
2
Vârstnici
Ca şi în cazul adulţilor, doza de Fenitoină-Richter trebuie individualizată, utilizând recomandările
pentru adulţi. Deoarece pacienţii vârstnici primesc de obicei mai multe tratamente, trebuie avută în
vedere posibilitatea interacţiunilor medicamentoase.
Copii şi sugari
Doza iniţială este de 5 mg fenitoină/kg şi zi, fracţionate în 2-3 prize, până la doza maximă de 300
mg/zi. Doza de întreţinere este de 4-8 mg fenitoină/kg şi zi, în 2-3 prize.
Nou-născuţi
Absorbţia fenitoinei după administrare orală la nou-născuţi este imprevizibilă, în plus, poate fi
deprimat şi metabolismul de fenitoină. Prin urmare, este deosebit de important monitorizarea
nivelurilor serice la nou-născut.
Se recomandă fenitoina în monoterapie; excepţie fac anumite forme de epilepsie care necesită o
asociere medicamentoasă.
În nevralgia de trigemen
Se recomandă ca adjuvant sau alternativă la tratamentul cu carbamazepină; dozele trebuie
individualizate pentru controlul simptomatologiei.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanța activă, la ai derivaţi de hidantoină sau la oricare dintre excipienţii
enumerați la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii specialepentru utilizare
Ideaţie şi comportament suicidar au fost raportate la pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice în
mai multe indicaţii. O meta-analiză a studiilor randomizate controlate cu placebo ale medicamentelor
antiepileptice a demonstrat, de asemenea, un risc uşor crescut de ideaţie suicidară şi comportament
suicidar. Mecanismul acestuia nu este cunoscut şi datele disponibile nu exclud posibilitatea unui risc
crescut pentru fenitoină.
Prin urmare, pacienţii trebuie monitorizaţi pentru semne de ideaţie şi comportament suicidar şi trebuie
să fie luat în considerare un tratament adecvat. Pacienţii (şi îngrijitorii lor) trebuie sfătuiţi să solicite
consult medical dacă apar semne de ideaţie sau comportament suicidar.
Nu se recomandă întreruperea bruscă a tratamentului cu fenitoină, deoarece se poate declanşa status
epilepticus.
Când este necesară reducerea dozelor, întreruperea tratamentului sau înlocuirea cu un alt antiepileptic,
acest lucru se va face treptat. În caz de apariţie a reacţiilor alergice sau de hipersensibilitate, se
recomandă întreruperea tratamentului şi înlocuirea rapidă a fenitoinei cu un alt antiepileptic care nu
aparţine clasei hidantoinelor.
Fenitoina nu este eficace în tratamentul crizelor minore (petit mal) sau în starea de rău epileptic. În
aceste cazuri se recomandă asocierea de alte antiepileptice.
Concentraţia plasmatică a fenitoinei trebuie atent monitorizată din cauza indicelui terapeutic mic
(reacţiile adverse toxice apar la concentraţii peste 20 μg/ml, apropiate de concentraţiile terapeutice
eficace). Din cauza variabilităţii interindividuale în biodisponibilitatea şi biotransformarea fenitoinei,
monitorizarea concentraţiei plasmatice trebuie realizată la iniţierea tratamentului pentru stabilirea
dozei optime.
Fenitoina este metabolizată în ficat; de aceea la pacienţii cu funcţie hepatică afectată, la vârstnici sau
la taraţi pot să apară concentraţii toxice la dozele uzuale.
La pacienţii uremici legarea de proteine a fenitoinei este diminuată.
3
Concentraţiile plasmatice de fenitoină susţinute peste intervalul optim pot produce stări confuzionale
ca „delir”, “psihoză”, sau “encefalopatie”, sau, rareori, disfuncţii cerebeloase ireversibile. În
consecinţă, la primul semn de toxicitate acută, sunt recomandate determinări ale nivelului seric.
Reducerea dozei de fenitoină este indicată în cazul în care concentraţiile plasmatice sunt excesive, iar
în cazul în care simptomele persistă, este recomandată întreruperea tratamentului cu fenitoină.
Se recomandă prudenţă la pacienţii diabetici, deoarece fenitoina poate afecta metabolismul glucozei şi
inhibă eliberarea de insulină, crescând astfelglicemia.Hiperglicemia a fost raportată în asociere cu
niveluri toxice. Fenitoina nu este indicată în tratamentul convulsiilor datorite hipoglicemiei sau altor
cauze metabolice.
În cursul tratamentului poate să apară sindrom de hipersensibilitate la anticonvulsivante (SHA, vezi
pct. 4.8, Tulburări ale sistemului imunitar). Dacă pacientul este diagnosticat cu SHA, trebuie
întrerupt tratamentul cu fenitoină şi se vor utiliza măsuri de susţinere corespunzătoare.
Reacţii cutanate severe
Au fost raportate reacţii cutanate severe la administrarea de fenitoină cum sunt dermatita exfoliativă,
sindromul Stevens-Johnson (SSJ) sau necroliza epidermică toxică (NET), care pot pune via în
pericol. Deși astfel de reaii cutanate severe pot apare pe neașteptate, pacienții trebuie avertizați
asupra semnelor de hipersensibilitate erupție cutanată tranzitorie, vezicule, febră și trebuie
monitorizați îndeaproape pentru manifestări cutanate. În cazul apariției oricăror semne sau simptome,
pacienții trebuie instruiți să ia legătura cu medicul. Riscul cel mai mare de apariție a unor asemenea
reacții SSJ sau NETeste mai mare în cursul primelor săptămâni de tratament.
În prezența unor semne sau simptome sugestive pentru SSJ sau NET (de exemplu erupție cutanată
tranzitorie asociată frecvent cu vezicule sau leziuni ale mucoaselor), tratamentul cu fenitoină trebuie
întrerupt. Cele mai bune rezultate în tratamentul SSJ sau NET sunt obținute prin diagnosticul precoce
și oprirea administrării oricărui medicament suspect. Întreruperea imediată este asociată cu un
prognostic mai bun. Dacă un pacient a dezvoltat SSJ sau NETla administrarea de fenitoină,
tratamentul cu acest medicament nu mai trebuie reluat niciodată.
Dacă erupția cutanată este moderată (de tip scarlatiniform sau morbiliform), terapia poate fi reluată
după dispariția completă a manifestărilor cutanate. Dacă după reluarea tratamentului cu fenitoină
manifestările cutanate reapar, tratamentul cu fenitoină este contraindicat.
Datele de literatură publicate sugerează că, deși rămânerar, riscul de reaii de hipersensibilitate,
inclusiv erupție cutanată tranzitorie, SSJ, NET, și hepatotoxicitate este mai mare la pacienții de rasă
neagră.
Studii efectuate la pacienți cu origine chineză aurelevat o asociere puternică între riscul de a dezvolta
SSJ/NET la pacienții care utilizează carbamazepină și prezența HLA-B*1502, o variantă alelică
moștenită a genei HLA-B. Dovezi limitate sugerează că HLA-B*1502 poate constitui un factor de risc
pentru dezvoltarea SSJ/NETla pacienții de origine asiatică, care iau medicamente a căror administrare
poate fi asociată cu SSJ/NET, inclusiv fenitoină.
La pacienții cu varianta HLA-B*1502 trebuie avută în vedere evitarea administrării de medicamente
cu risc de apariție a SSJ/NET, atunci când sunt disponibile terapii alternative.
Prezența HLA-B*1502 la pacienții de origine tailandeză sau chineză Han poate fi asociată cu un risc
crescut de apariție a SSJ în cazul administrării fenitoinei. La această categorie de pacienți utilizarea
fenitoinei se va face numai dacă potențialele beneficii depășesc riscurile.
În rândul populiei caucaziene și de origine japoneză, frecvența prezenței HLA-B*1502 este foarte
scăzută și prin urmare nu a fost posibilă evaluarea unui potențial risc. Nu sunt disponibile la ora
actuală informii cu privire la asocierea de risc în cadrul altor etnii.
Având în vedere raportările izolate în care fenitoina este asociată cu exacerbarea porfiriei, este
necesară prudenţă în utilizarea medicaţiei la pacienţii care suferă de această boală.
Înainte şi pe toată durata tratamentului hemoleucograma trebuie controlată periodic.
4
În timpul tratamentului se recomandă păstrarea unei bune igiene bucale, datorită posibilităţii de
apariţie a gingivitei hipertrofice, chiar şi la doze terapeutice.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Fenitoina prezintă numeroase interacţiuni cu alte medicamente.
Fenitoina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice şi poate fi deplasată de pe situsurile de
legare de către medicamentelecu care intră în competiţie, rezultând astfel o concentraţie plasmatică
mai mare a formei libere (farmacologic activă).
Interacţiunile cu medicamente care inhibă metabolizarea fenitoinei sunt foarte importante, această
metabolizare fiind saturabilă (cinetică de ordinul 0); astfel, pot apărea concentraţii toxice ale fenitoinei
la pacienţii care primesc medicaţie care inhibă, chiar şi în proporţie mică, metabolizarea sau la
pacienţii cu funcţie hepatică afectată.
Medicamente care pot creşte concentraţiile plasmatice ale fenitoinei:
Analgezice şi antiinflamatoare: fenilbutazonă, salicilaţi.
Anestezice: halotan.
Antibacteriene: cloramfenicol, eritromicină, izoniazidă, sulfonamide.
Antiepileptice: derivaţi de succinimidă, de exemplu etosuximidă.
Antimicotice: amfotericină B, fluconazol, ketoconazol, miconazol, itraconazol.
Benzodiazepine, medicamente psihotrope: clordiazepoxid, diazepam, fenotiazine, disulfiram,
metilfenidat, trazodonă, viloxazină.
Blocante ale canalelor de calciu, medicamente cardiovasculare: amiodaronă, anticoagulante
cumarinice, diltiazem, nifedipină, ticlopidină.
Antagonişti H2: cimetidină, ranitidină.
Hormoni: estrogeni.
Antidiabetice orale: tolbutamidă.
Inhibitori ai pompei de protoni: omeprazol.
Inhibitori ai recaptării serotoninei: fluoxetină, fluvoxamină, sertralină.
Medicamente care pot să scadă concentraţiile plasmatice ale fenitoinei:
Antibacteriene: rifampicină.
Antiepileptice: vigabatrină.
Medicamente pentru ulcer peptic: sucralfat.
Bronhodilatatoare: teofilină.
Antihipertensive antiadrenergice: rezerpină.
Antianemice: acid folic, folinat de calciu.
Antivirale: nelfinavir.
Un studiu de interacţiune farmacocinetică între nelfinavir şi fenitoină, ambele administrate pe cale
orală, a arătat că nelfinavirul a redus valorile ASC ale fenitoinei totale şi fenitoinei libere cu 29%,
respectiv 28%. Prin urmare, concentraţia de fenitoină trebuie monitorizată în timpul administrării
concomitente cu nelfinavir, deoarece nelfinavirul poate reduce concentraţia plasmatică a fenitoinei.
Concentraţiile plasmatice ale fenitoinei pot fi, de asemenea, scăzute de administrarea concomitentă de
sunătoare (Hypericum perforatum). Acest lucruse datorează inducerii enzimelor implicate în
metabolizarea medicamentelor. Prin urmare, preparatelepe bază de plantecare conţin sunătoare nu
trebuie combinate cu fenitoină. Efectul inductor poate persista cel puţin 2 săptămânidupă încetarea
tratamentului cu sunătoare. Dacă un pacient a luat sunătoare, trebuie verificat nivelul de
anticonvulsivant şi trebuie oprit administrarea de sunătoare. La întreruperea administrării preparatelor
de sunătoare nivelurile de anticonvulsivant pot creşte, prin urmare poate fi necesară ajustarea dozei de
anticonvulsivant.
Medicamente care pot creşte sau scădea concentraţiile plasmatice ale fenitoinei şi invers:
Antibacteriene: ciprofloxacină.
Antineoplazice: bleomicină, carboplatină, cisplatină, carmustină, vinblastină, metotrexat.
Antiepileptice: carbamazepină, fenobarbital, acid valproic şi valproat de sodiu.
5
Antiacizi.
Consumul acut de alcool poate creşte concentraţiile plasmatice ale fenitoinei, în timp ce consumul
cronic poate să le scadă.
Cu toate că nu este o interacţiune farmacocinetică adevărată, antidepresivele tricicliceşi fenotiazidele
pot precipita crize epileptice la pacienţi susceptibili, fiind necesară ajustarea dozei de fenitoină.
Medicamentele ale căror eficacitate poate fi afectată de fenitoină:
Antibacteriene: rifampicină, doxiciclină.
Agenţi antimicotici (azoli).
Agenţi antineoplazici: dacarbazină.
Blocanţi ale canalelor de calciu.
Medicamente psihotrope: clozapină, paroxetină.
Anticonvulsivante: lamotrigină.
Corticosteroizi.
Anticoagulante cumarinice: dicumarol.
Imunosupresoare: ciclosporină.
Vitamina D.
Diuretice: furosemid.
Analgezici opioizi: metadonă.
Blocanţi neuromusculari.
Inhibitori ai recaptării serotoninei: sertralină.
Antiparkinsoniene: L-dopa.
Medicamente cardiovasculare: mexiletină, chinidină, digitoxină.
Hormoni: estrogeni, contraceptive orale.
Bronhodilatatoare (xantine): teofilină.
Se recomandă prudenţă când se folosesc concomitent nifedipină sau verapamil cu fenitoină. Toate se
leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, rezultând astfel o concentraţie plasmatică mai mare a
formei libere.
Fenitoina poate creşte glicemia şi, de aceea, este necesară ajustarea dozei de insulină sau de
antidiabetice orale (vezi pct. 4.4).
Nu se recomandă administrarea concomitentă de fenitoină şi diazoxid oral, deoarece poate să scadă
eficacitatea fenitoinei şi efectul hiperglicemic al diazoxidului.
Efectul fenitoinei asupra warfarinei este variabilă şi trebuie determinat timpul de protrombină atunci
când aceste medicamente sunt combinate.
Determinări ale nivelului plasmatic sunt deosebit de utile în cazurile în care sunt suspectate posibile
interacţiuni medicamentoase.
Investigaţii diagnostice
Fenitoina poate reduce proporţia iodului legat de proteine, interferând astfel cu teste ale funcţiei
tiroidiene; poate provoca o uşoară scădere a concentraţiei serice ale tiroxinei totale şi libere, probabil,
ca rezultat al metabolismului periferic îmbunătăţit. Aceste schimbări nu conduc la hipotiroidism clinic
şi nu afectează nivelul de TSH circulant. Acesta poate fi, prin urmare, utilizat pentru diagnosticul
hipotiroidismului la pacienţii aflaţi sub tratament de fenitoină. Fenitoina nu interferă cu testele de
absorbţie şi suprimare utilizate în diagnosticul de hipotiroidism. Cu toate acestea, poate produce valori
mai mici decât cele normale la testele de supresie suprarenală cu dexametazonă sau metiraponă.
Fenitoina poate determina creşterea nivelurilor serice ale glucozei, fosfatazei alcaline şi γGTşi
reducerea nivelurilor serice de calciu şi acid folic. Se recomandă măsurarea concentraţiilor serice de
acid folic cel puţin o dată la 6 luni, şi administrarea suplimentelor de acid folic, dacă este necesar.
Poate afecta testele metabolismului glucidic din sânge.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
6
Sarcina
Proporţia malformaţiilor la nou-născuţii mamelor tratate cu antiepileptice este de 2-3 ori mai mare
decât în populaţia normală (aproximativ 3%). Cele mai frecvente malformaţii congenitale sunt fantele
labiale şi malformaţiile cardiovasculare.
Există probleme metodologice intrinseci în obţinerea unor date adecvate cu privire la teratogenitatea
medicamentelor la om. Factorii genetici sau starea epileptică în sine pot fi mai importante în cauzarea
malformaţiilor decât tratamentul medicamentos. Marea majoritate a mamelor care utilizează
medicamente anticonvulsivante nasc copii normali. Este important de remarcat faptul că
medicamentele anticonvulsivante nu trebuie întrerupte la pacienţii la care medicamentul este
administrat pentru a preveni crizele majore, din cauza posibilităţii de precipitare puternică a stării de
rău epileptic însoţită de hipoxie şi ameninţare a vieţii. În cazurile individuale, în care severitatea şi
frecvenţa tulburărilor convulsive sunt de aşa natură încât înlăturarea medicamentelor nu reprezintă o
ameninţare serioasă pentru pacientă, întreruperea tratamentului poate fi luată în considerare înainte şi
în timpul sarcinii, deşi chiar convulsii minore pot reprezenta pericol pentru dezvoltarea embrionului
sau fătului.
Pe lângă malformaţiile congenitale cu incidenţă crescută, cum ar fi despicătura velo-palatinăşi labială
şi malformaţiile cardiace la copiii femeilor care au primit fenitoină şi alte medicamente antiepileptice,
a fost recent raportat sindromulhidantoinic fetal. Acesta constă în deficienţă de creştere prenatală,
deficienţă mintală şi microencefalie la nou-născuţii mamelor care au primit fenitoină, barbiturice,
alcool sau trimetadionă. Totuşi, toate aceste caracteristici sunt legate între ele şi sunt frecvent asociate
cu retardarea creşterii intrauterine din alte cauze.
Administrarea concomitentă sau tratamentul complementar cu alte medicamente antiepileptice trebuie
evitată în timpul sarcinii, deoarece tratamentul combinat creşte incidenţa malformaţiilor congenitale.
Au fost raportate cazuri izolate de afecţiuni maligne, inclusiv neuroblastom, la copiii ale căror mame
au primit fenitoină în timpul sarcinii.
În timpul sarcinii poate să apară o creştere a frecvenţei crizelor la unele paciente, probabil din cauza
modificării absorbţiei sau metabolismului fenitoinei. Măsurarea periodică a nivelului fenitoinei
plasmatice la pacientele gravide este deosebit de importantă pentru o ajustare corespunzătoare a
dozelor. Cu toate acestea, restabilirea postpartum a dozei iniţiale va fi, probabil, indicată.
Inductoarele enzimatice, fenitoina în particular, pot provoca uneori un sindrom hemoragic în primele
24 de ore de viaţă ale nou-născutului mamei tratate cu antiepileptice. Profilaxia cu vitamina K1
administratăoral în ultima lună de sarcină şi un aport adecvat la nou-născut sunt eficace. Rareori pot
să apară tulburări ale metabolismului fosfocalcic şi ale mineralizării osoase.
Alăptarea
Alăptarea nu este recomandată la femeile care se tratează cu fenitoină, din cauza excreţiei fenitoinei în
concentraţii mici în laptele uman.
4.7 Efecte asupra capacităţii dea conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Fenitoina poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită reacţiilor
nervos centrale care pot să apară: ameţeală, somnolenţă, vertij, tulburări de vedere, confuzie mentală,
sindrom cerebelo-vestibular, ataxie.
4.8 Reacţii adverse
Tulburări hematologice şi limfatice
Complicaţii hematopoietice rare şi uneoriletale au fost raportate ocazional, în asociere cu
administrarea de fenitoină. Acestea includ trombocitopenie, leucopenie, granulocitopenie,
7
agranulocitoză, pancitopenie cu sau fără supresia măduvei osoase şi anemie aplastică. Au apărut, de
asemenea macrocitoză şi anemie megaloblastică, care însă, de obicei, răspund la terapia cu acid folic.
Există o serie de rapoarte sugerând o relaţie între fenitoinăşi dezvoltarealimfadenopatiei (locale şi
generalizate), inclusiv hiperplazie benignă a ganglionilor limfatici, pseudolimfom, limfom şi boala
Hodgkin. Deşi o relaţie cauză-efect nu a fost stabilită, apariţia limfadenopatiei indică necesitatea de a
diferenţia o astfel de condiţie de la alte tipuri de patologii ale ganglionilor limfatici. Implicarea
ganglionilor limfatici poate să apară cu sau fără simptome şi semne asemănătoare cu boala serului, de
exemplu febră, erupţii cutanate şi implicarea ficatului. În toate cazurile de limfadenopatie este indicată
monitorizarea pentru o perioadăextinsă şi trebuie făcute toate eforturile pentru a obţine controlul
convulsiilor cu ajutorul medicamentelor antiepilepticealternative.
În timpul tratamentului cu fenitoină trebuie să se efectueze hemogramă frecventă.
Tulburări ale sistemului imunitar
A fostraportat sindrom de hipersensibilitate la anticonvulsivante (SHA) care, în cazurirare, poate fi
fatal (sindromul poate include, dar nu se limiteazăla simptome cum ar fi artralgii, eozinofilie, febră,
disfuncţiehepatică, limfadenopatie sau erupţii cutanate), pot să apară lupus eritematos sistemic,
poliarterită nodoasă, anomalii ale imunoglobulinelor, reacţii anafilactoide şi anafilaxie. Mecanismul
estenecunoscut. Intervalul dintre prima expunere la medicamentşiapariţia simptomelor estede obicei
2-4 săptămâni, dar au fost raportate şi la pacienţii cărora li s-au administrat anticonvulsivante timp de
3 luni sau mai mult. Mai multe rapoarte individuale de caz au sugerat ar putea exista o creştere a
incidenţei reacţiilor de hipersensibilitate, inclusiv erupţii cutanate şi hepatotoxicitate, la pacienţii de
rasă neagră, la pacienţii cu antecedente familiale de acest sindrom sau la cei care au suferit în trecut de
acest sindrom şi la pacienţii imunodeprimaţi. Dacă pacientul este diagnosticat cu SHA, trebuie
întrerupt tratamentul cu fenitoinăşi se vor utiliza măsuri de susţinere corespunzătoare.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Hiperglicemie.
Tulburări ale sistemului nervos
Cele mai frecvente manifestări întâlnite în cursul tratamentului cu fenitoină sunt legate de acest sistem
şi sunt de obicei dependente de doză. Acestea includ nistagmus, ataxie, dizartrie, capacitate de
coordonare scăzută, confuzie mentală, parestezii, somnolenţă şi vertij. Au fost observate ameţeală,
insomnie, nervozitate tranzitorie, spasme musculare, pervertirea gustului, pierderea apetitului
alimentar şi cefalee. Au fost, de asemenea, raportate cazuri rare de dischinezie induse de fenitoină,
inclusiv coree, distonie, tremor şi asterixis, similare cu cele induse de fenotiazină şi alte neuroleptice.
Există rapoarte ocazionale de disfuncţii cerebeloase ireversibile asociate cu supradozaje de fenitoină
severe. Polineuropatie periferică predominant senzorială a fost observată la pacienţii care au primit
tratament cu fenitoină pe termen lung.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Pneumonită, rare raportări de infiltrate şi fibroză pulmonară.
Tulburări gastro-intestinale
Greaţă, vărsături, constipaţie; hipertrofie gingivală, îngroşarea buzelor.
Tulburări hepatobiliare
Hepatită toxică, afectare hepatică, icter colestatic.
Afecţiuni cutanateşi ale ţesutului subcutanat
Apar frecvent erupţii cutanate tranzitorii scarlatiniforme sau morbiliforme, însoţite uneori de febră, în
special la copii şi tineri; erupţia morbiliformă este cea mai comună; alte forme ale dermatitei apar mai
rar. În acest caz se impune întreruperea tratamentului; dacă erupţia cutanată tranzitorie reapare după
reinstituirea tratamentului, administrarea fenitoinei este contraindicată. Foarte rar s-au raportat, de
asemenea, reacţii adverse cutanate severe (RACS) de tip: dermatită buloasă, exfoliativă sau purpurică,
lupus eritematos, sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET), (vezi pct. 4.4).
Pot să mai apară: hirsutism, hipertricoză, hiperpigmentaţie.
8
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Au fost raportate cazuri de scădere a densităţii minerale osoase, osteopenie, osteoporoză şi fracturi la
pacienţi la care s-a administrat tratament pe termen lung cu fenitoină. Mecanismul prin care fenitoina
afectează metabolismul osos nu a fost identificat. Hipocalcemie, hipofosfatemie şi niveluri scăzute de
metaboliţi ale vitaminei D au fost, de asemenea, raportate.
Pot să mai apară asprirea trăsăturilor faciale, poliartropatie şi rar contractură Dupuytren.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Nefrită interstiţială.
Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului
Rar poate să apară boală Peyronie.
Investigaţii diagnostice
Fenitoina poate determina reducerea nivelurilor serice de acid folic.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomele iniţiale suntnistagmus, ataxie, dizartrie, urmate de hipotensiune arterială, dispariţia
reflexelor pupilare, comă şi deces care survine prin deprimare respiratorie şi apnee. Doza letală la
adult este cuprinsă între 2-5 g fenitoină. Doza letală la copii nu este cunoscută.
Tratamentul este nespecific, din moment ce nu există antidot. Se recomandă tratament simptomatic şi
de susţinere a funcţiilor vitale într-o unitate de terapie intensivă. În cazul în care au trecut mai puţin de
4 ore de la administrarea medicamentului se recurge la golirea stomacului. Se recomandă menţinerea
permeabilităţii căilor aeriene, poate fi necesară respiraţia artificială şi administrarea de oxigen. Poate fi
considerată şi hemodializa, deoarece fenitoina nu este complet legată de proteinele plasmatice.
Exsanguinotransfuzia a fost utilizată în tratamentul intoxicaţiilor severe la copii.
În cazurile de supradozaj acut trebuie avut în vedere şi posibilitatea prezenţei altor deprimante ale
SNC, inclusiv alcool.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiepileptice, derivaţi de hidantoină, codul ATC: N03AB02
Fenitoina este un derivat de hidantoină, cu proprietăţi anticonvulsivante, antiaritmice şi de inducţie
enzimatică.
La nivel cortical fenitoina blochează canalele de sodiu voltaj-dependente, cu prelungirea stării lor
inactive şi cu micşorarea conductanţei pentru Na+. Stabilizarea membranei neuronale are drept
consecinţă inhibarea generării potenţialelor de acţiune repetitive. Se produce şi o diminuare a
permeabilităţii membranei pentru ionii de calciu. La concentraţii mari fenitoina reduce eliberarea de
noradrenalină şi serotonină, favorizează recaptarea dopaminei şi inhibă monoaminooxidaza. Fenitoina
stabilizează pragul de descărcare a neuronilor din focarele epileptogene şi limitează difuzarea
descărcărilor repetitive. Suprimă preponderent faza tonică a convulsiilor.
Dozele terapeutice nu modifică practic proprietăţile miocardului normal, cu excepţia reducerii duratei
potenţialului de acţiune şi a perioadei refractare efective la nivelul sistemului His-Purkinje prin acelaşi
mecanism de blocare a canalelor de sodiu (antiaritmic clasa I b). În intoxicaţia digitalică, fenitoina
9
împiedică fenomenele de postdepolarizare tardivă în fibrele Purkinje şi scurtează durata perioadei
refractare în nodulul atrioventricular (crescută în intoxicaţia cu digitalice).
Fenitoina, deşi nu are efecte analgezice propriu-zise, inhibă transmiterea durerii prin fibrele nervoase.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Fenitoina se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal. Biodisponibilitatea după administrarea orală
este variabilă şi influenţată de diverşi factori, cu toate acestea, absorbţia estimată prin tehnici non-
lineare a fost completă.
Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (aproximativ 90%), mai puţin în hipoalbuminemii,
la nou-născuţi şi vârstnici, în insuficienţa hepatică, la uremici sau în cazul administrării concomitente
de medicamente care deplasează fenitoina de pe proteine. Volumul aparent de distribuţie este 0,52-
1,19 l/kg. Forma liberă pătrunde rapid în sistemul nervos central şi în lichidul cefalorahidian.
Epurarea se face predominant hepatic prin transformare în metaboliţi inactivi (în principal 5-hidroxi-
fenil). Metabolizarea este saturabilă, o creştere moderată a dozelor determină o creştere importantă a
concentraţiilor plasmatice, prin reducerea vitezei de eliminare. La concentraţii plasmatice mici,
epurarea se realizează după o cinetică de ordinul I (dependentă de substrat). La concentraţii plasmatice
mari, cinetica trece de la ordinul I la ordinul 0 (cinetică intermediară); astfel creşteri mici ale dozei
determină creşteri mari ale concentraţiei plasmatice a fenitoinei. Acest mecanism explică valorile
disperse ale timpului de înjumătăţire plasmatică, care se situează între 7 şi 42 de ore, în funcţie de
doză. La atingerea platoului concentraţiei plasmatice, timpul de înjumătăţire plasmatică este de
aproximativ 22 de ore; platoul concentraţiei plasmatice se obţine după 7-10 zile, din cauză că fenitoina
îşi inhibă propriul metabolism.
Posologia fenitoinei este dificil de stabilit din cauza variabilităţii interindividuale în absorbţie,
metabolizare, cinetică intermediară, interacţiuni farmacologice. Concentraţiile plasmatice ale
fenitoinei se corelează bine cu efectele terapeutice, iar monitorizarea concentraţiei plasmatice a
fenitoinei este utilă în individualizarea dozelor. Concentraţiile plasmatice eficace terapeutic sunt
cuprinse între 10-20 μg/ml; la unii pacienţi controlul simptomelor se obţine în afara acestor valori.
Concentraţiilela care apar fenomene toxice (>20 μg/ml) sunt apropiate de intervalul terapeutic. Din
cauza variabilităţii în legarea de proteine, este utilă determinarea formei plasmatice libere a fenitoinei
(activă farmacologic); se poate realiza şi determinarea concentraţiei în salivă, care conţine doar formă
liberă.
Metaboliţii excretaţi prin bilă sunt reabsorbiţi şi eliminaţi pe cale urinară. Fenitoina se elimină prin
urină ca metabolit hidroxilat sau nemodificată (în doze mari). Traversează placenta şi se elimină în
cantităţi mici în laptele matern.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Amidon de cartofi
Amidon de porumb
Talc
Acid stearic
Gelatină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
10
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi continutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Gedeon Richter România S.A.
Str. Cuza Vodă Nr. 99-105, 540306 Târgu-Mureş, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
2115/2009/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Octombrie 2009
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2015.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a
Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .

Produse similare

Cos de cumparaturi

Obiect sters Anuleaza

Favorite

Obiect sters Anuleaza