Requip-Modutab, 8 mg, 28 comprimate cu eliberare prelungita, Glaxosmithlike

ropinirol

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: GLAXOSMITHKLINE

Cod produs: 5054626300117

Data expirarii: 31-03-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

135,69 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Requip-Modutab, 8 mg, 28 comprimate cu eliberare prelungita, Glaxosmithlike [5054626300117]

Indicatii:
Substanţa activă din Requip-Modutab este ropinirol, care aparţine unui grup de medicamente denumite agonişti ai dopaminei. Agoniştii dopaminei (cum este ropinirolul) acţionează asupra creierului în acelaşi mod ca dopamina din organism.
Requip-Modutab, comprimate cu eliberare prelungită, este utilizat în tratamentul bolii Parkinson.
Persoanele care suferă de boala Parkinson au concentraţii mici de dopamină, în anumite părţi ale creierului. Ropinirol are efecte similare cu cele ale dopaminei, astfel încât ajută la reducerea simptomelor bolii Parkinson.

Contraindicatii:
Nu luaţi Requip-Modutab:
- dacă sunteţi alergic la ropinirol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Requip-Modutab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu luaţi Requip-Modutab dacă sunteţi gravidă, decât în cazul în care medicul dumneavoastră vă asigură că beneficiul potenţial pentru dumneavoastră este mai mare decât riscul potenţial pentru făt.
Requip-Modutab nu este recomandat dacă alăptaţi, deoarece secreţia de lapte poate fi afectată.
Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, dacă credeţi că sunteţi gravidă sau dacă plănuiţi să rămâneţi gravidă. Medicul dumneavoastră vă va oferi sfaturi în cazul în care alăptaţi sau plănuiţi să alăptaţi. S-ar putea ca medicul dumneavoastră să vă sfătuiască să nu mai luaţi Requip-Modutab.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Requip-Modutab vă poate face să vă simţiţi toropit. Vă poate face să fiţi foarte somnoros, şi, câteodată, vă poate face să adormiţi brusc, fără nicio avertizare.
Ropinirol poate cauza halucinaţii (senzaţia că vedeţi, auziţi sau simţiţi lucruri care nu există în realitate). Dacă aveţi astfel de senzaţii, nu conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje.
Dacă resimţiţi aceste efecte, nu trebuie să conduceţi vehicule, să folosiţi utilaje şi nu trebuie să vă puneţi în situaţii în care somnolenţa sau adormirea ar putea să vă expună (pe dumneavoastră sau pe alte persoane) la risc de răniri grave sau deces. Nu faceţi astfel de activităţi până când aceste probleme nu au fost rezolvate.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Nu administrați Requip-Modutab copiilor. Requip-Modutab nu se prescrie de obicei persoanelor sub 18 ani.
Este posibil să vi se spună să luaţi Requip-Modutab ca unic medicament pentru a trata simptomele bolii Parkinson de care suferiţi. Se poate de asemenea să vi se spună să luaţi Requip-Modutab împreună cu un alt medicament denumit L-dopa (denumit de asemenea şi levodopa). Dacă luaţi L- dopa, s-ar putea să nu vă puteţi controla mişcările sau să vă mişcaţi sacadat (dischinezie) când luaţi
pentru prima dată Requip-Modutab. Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă se întâmplă acest lucru, deoarece se poate să fie necesară ajustarea dozelor medicamentelor pe care le luaţi.

Requip-Modutab comprimate cu eliberare prelungită eliberează substanţa activă pe o perioadă de 24 ore. Dacă aveţi o afecţiune în care medicamentul străbate corpul prea repede, ca de exemplu diaree, este posibil ca dizolvarea comprimatelor să nu fie completă şi medicamentul nu va fi eficient. Puteţi vedea în acest caz comprimatele nedizolvate în scaun. Dacă se întamplă aceasta, spuneţi medicului dumneavostră cât mai repede.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
Requip-Modutab 2 mg, comprimate cu eliberare prelungită
- Substanța activă este ropinirol. Un comprimat cu eliberare prelungită conţine ropinirol 2 mg sub formă de clorhidrat.
- Celelalte componente sunt: Nucleu: hipromeloză, lactoză monohidrat, dibehenat de glicerol, manitol (E421), carmeloză sodică, ulei de ricin hidrogenat, povidonă (K 29- 32), maltodextrină, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, oxid galben
de fer (E 172); Film: Opadry roz OY-S-24900 [hipromeloză, oxid galben de fer (E 172), dioxid de titan (E 171), macrogol 400, oxid roşu de fer (E 172)]

Requip-Modutab 4 mg, comprimate cu eliberare prelungită
- Substanța activă este ropinirol. Un comprimat cu eliberare prelungită conţine ropinirol 4 mg sub formă de clorhidrat.
- Celelalte componente sunt: Nucleu: hipromeloză, lactoză monohidrat, dibehenat de glicerol, manitol (E421), carmeloză sodică, ulei de ricin hidrogenat, povidonă (K 29- 32), maltodextrină, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, oxid galben
de fer (E 172); Film: Opadry Tan OY-27207 [hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 400, galben amurg FCF lac de aluminiu (E 110), indigo carmin lac de aluminiu (E 132)]

Requip-Modutab 8 mg, comprimate cu eliberare prelungită
- Substanța activă este ropinirol. Un comprimat cu eliberare prelungită conţine ropinirol 8 mg sub formă de clorhidrat.
- Celelalte componente sunt: Nucleu: hipromeloză, lactoză monohidrat, dibehenat de glicerol, manitol (E421), carmeloză sodică, ulei de ricin hidrogenat, povidonă (K 29- 32), maltodextrină, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, oxid galben
de fer (E 172); Film: Opadry roşu 03B25227 [hipromeloză, oxid galben de fer (E 172), dioxid de titan (E 171), oxid negru de fer (E 172), macrogol 400, oxid roşu de fer (E 172)].

Prezentare:
28 comprimate cu eliberare prelungită

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Glaxosmithkline
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5054626300117
Data de expirare 2026-03-31

Requip-Modutab, 8 mg, 28 comprimate cu eliberare prelungita, Glaxosmithlike [5054626300117]

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Requip-Modutab, 8 mg, 28 comprimate cu eliberare prelungita, Glaxosmithlike pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  23-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Glaxosmithkline

Vezi Politica de confidentialitate date personale