Velaxin 150 mg, 28 capsule, Egis Pharmaceuticals

venlafaxina

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: EGIS PHARMACEUTICAL

Cod produs: 5995327126456

Data expirarii: 31-07-2027

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

43,85 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Velaxin 150 mg, 28 capsule, Egis Pharmaceuticals [5995327126456]

Indicatii:
Velaxin este un antidepresiv care face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (INRS). Aceast grup de medicamente este utilizat pentru a trata depresia şi alte afecţiuni, cum sunt tulburările anxioase. Se consideră că persoanele care au depresie şi/sau anxietate au niveluri mai mici de serotonină şi noradrenalină în creier. Modul de acţiune al antidepresivelor nu este pe deplin înţeles, însă ele pot fi benefice prin creşterea nivelurilor de serotonină şi noradrenalină din
creier.
Velaxin este un tratament destinat adulţilor cu depresie. De asemenea, Velaxin este şi un tratament destinat adulţilor cu următoarele tulburări anxioase: tulburare anxioasă generalizată, tulburare anxioasă socială (teamă faţă de situaţiile sociale sau evitarea acestora) şi tulburare de panică (atacuri de panică).
Tratamentul corespunzător al depresiei sau al tulburărilor anxioase este important pentru a vă ajuta să vă simţiţi mai bine. Dacă aceste afecţiuni nu sunt tratate, starea dumneavoastră ar putea persista, devenind mai gravă şi mai greu de tratat. 

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Velaxin:
- Dacă sunteţi alergic la venlafaxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Velaxin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționaţi să rămâneţi gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Trebuie să utilizați Velaxin capsule cu eliberare prelungită numai după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră despre beneficiile potenţiale şi posibilele riscuri pentru copilul dumneavoastră nenăscut.
Dacă utilizaţi Velaxin în timpul sarcinii, spuneţi moaşei şi/sau medicului dumneavoastră, deoarece este posibil să apară unele simptome la naşterea copilului dumneavoastră. Aceste simptome apar de obicei în primele 24 de ore de la naştere. Ele includ dificultăţi la alimentare şi probleme respiratorii. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă aceste simptome la naştere şi sunteţi îngrijorată, adresaţi-vă medicului şi/sau moaşei dumneavoastră pentru sfaturi.
Asiguraţi-vă că moaşa şi/sau medicul dumneavoastră ştiu că urmaţi tratament cu Velaxin. Dacă sunt utilizate în timpul sarcinii, medicamentele asemănătoare (ISRS) pot creşte riscul unei afecţiuni grave la copil, denumită hipertensiunea pulmonară persistentă a nou-născutului (HPPN), caracterizată prin respiraţie rapidă şi colorarea vineţie a pielii copilului. Aceste simptome apar de obicei în timpul primelor 24 de ore de la naşterea copilului. În cazul în care copilului dumneavoastră i se întâmplă acest lucru, trebuie să vă adresaţi imediat moaşei şi/sau medicului dumneavoastră.
Velaxin trece în laptele matern. Există riscul apariţiei unor efecte asupra copilului. Acestea pot fi plâns, iritabilitate, și poziții anormale de dormit. Au fost raportate simptomele de întrerupere a tratamentului cu venlafaxină la încetarea alăptării. Prin urmare, trebuie să discutaţi acest lucru cu medicul dumneavoastră, care va decide dacă trebuie să întrerupeţi alăptarea sau tratamentul cu Velaxin. 

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât după ce deveniţi conştient de modul în care Velaxin vă afectează. 

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza de început recomandată pentru tratamentul depresiei, a tulburării anxioase generalizate şi al tulburării anxioase sociale este de 75 mg pe zi. Doza poate fi crescută treptat de către medicul dumneavoastră, după necesităţi, până la o doză maximă de 375 mg pe zi pentru depresie. Dacă urmaţi tratament pentru tulburare de panică, medicul dumneavoastră va începe cu o doză mai mică (37,5 mg),
apoi va creşte doza treptat. Doza maximă pentru tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea anxioasă socială şi tulburarea de panică este de 225 mg pe zi.
Utilizaţi Velaxin aproximativ la aceeaşi oră a zilei, fie dimineaţa, fie seara. Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu un lichid, şi nu trebuie deschise, zdrobite, mestecate sau dizolvate.
Velaxin trebuie utilizat împreună cu alimente.
Dacă aveţi probleme cu ficatul sau rinichii, discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece este posibil să aveţi nevoie de o doză diferită de Velaxin. 

Compozitie:
-Substanţa activă este venlafaxina (sub formă de clorhidrat de venlafaxină) 
[Velaxin 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită]
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 37,5 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină 42,42 mg).

[Velaxin 75 mg capsule cu eliberare prelungită]
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 75 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină 84,84 mg).

[Velaxin 150 mg capsule cu eliberare prelungită]
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 150 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină 169,68 mg). 

Prezentare:
28 capsule

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Velaxin 150 mg 28 capsule Egis Pharmaceuticals(venlafaxina) face parte din grupa medicament:antidepresive irsn , contine substanța activă:venlafaxina..
Grupa medicament: Antidepresive IRSN
Substanța activă: Venlafaxina
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Egis Pharmaceutical
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5995327126456
Data de expirare 2027-07-31

Velaxin 150 mg, 28 capsule, Egis Pharmaceuticals [5995327126456]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4286/2012/01-02-03 Anexa 1
4287/2012/01-02-03
4288/2012/01-02-03 Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Velaxin 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
Velaxin 75 mg capsule cu eliberare prelungită
Velaxin 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Venlafaxină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane.
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestați orice reacţii adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Velaxin şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Velaxin
3. Cum să utilizaţi Velaxin
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Velaxin
6. Conținutul ambalajului și alte informaţii
1. Ce este Velaxin şi pentru ce se utilizează
Velaxin este un antidepresiv care face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori ai recaptării
serotoninei şi noradrenalinei (INRS). Aceast grup de medicamente este utilizat pentru a trata depresia şi
alte afecţiuni, cum sunt tulburările anxioase. Se consideră că persoanele care au depresie şi/sau anxietate
au niveluri mai mici de serotonină şi noradrenalină în creier. Modul de acţiune al antidepresivelor nu este
pe deplin înţeles, însă ele pot fi benefice prin creşterea nivelurilor de serotonină şi noradrenalină din
creier.
Velaxin este un tratament destinat adulţilor cu depresie. De asemenea, Velaxin este şi un tratament
destinat adulţilor cu următoarele tulburări anxioase: tulburare anxioasă generalizată, tulburare anxioasă
socială (teamă faţă de situaţiile sociale sau evitarea acestora) şi tulburare de panică (atacuri de panică).
Tratamentul corespunzător al depresiei sau al tulburărilor anxioase este important pentru a vă ajuta să vă
simţiţi mai bine. Dacă aceste afecţiuni nu sunt tratate, starea dumneavoastră ar putea persista, devenind
mai gravă şi mai greu de tratat.
2
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Velaxin
Nu utilizaţi Velaxin
Dacă sunteţi alergic la venlafaxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la pct. 6).
Dacă utilizaţi sau aţi utilizat, de asemenea, în ultimele 14 zile, oricare din medicamentele
cunoscute sub denumirea de inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) ireversibili, care sunt
utilizate pentru tratamentul depresiei sau bolii Parkinson. Utilizarea unui IMAO ireversibil în
același timp cu alte medicamente, inclusiv Velaxin, poate determina reacţii adverse grave sau
chiar poate pune viaţa în pericol. De asemenea, trebuie să aşteptaţi cel puţin 7 zile după ce încetaţi
să mai utilizaţi Velaxin înainte de a utiliza orice IMAO ireversibil (vezi şi pct. „Sindromul
serotoninergic” şi „Velaxin împreună cu alte medicamente”).
Atenționări și precauții
Înainte să utilizați Velaxin, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
Dacă utilizaţi alte medicamente care, utilizate în același timp cu Velaxin, pot creşte riscul de
apariţie a sindromului serotoninergic sau a reacțiilor asemănătoare Sindromului Neuroleptic
Malign (SNM)(vezi pct. „Velaxin împreună cu alte medicamente”).
Dacă aveţi probleme ale ochilor, cum sunt unele tipuri de glaucom (presiune mare în interiorul
ochiului).
Dacă aveți un istoric de tensiune arterială mare.
Dacă aţi avut probleme cu inima.
Dacă vi s-a spus că aveți o frecvență anormală a bătăilor inimii.
Dacă aţi avut convulsii (accese convulsive).
Dacă aţi avut valori scăzute ale sodiului în sânge (hiponatremie).
Dacă aveţi tendinţa de a face vânătăi sau de a sângera cu uşurinţă (istoric de tulburări de
sângerare) sau dacă utilizaţi alte medicamente care pot creşte riscul de sângerare de ex. warfarină
(utilizată pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge).
Dacă valorile colesterolului dumneavoastră cresc.
Dacă aţi avut, sau cineva din familia dumneavoastră a avut manie sau tulburare bipolară (stare de
supraexcitare sau euforie).
Dacă aţi avut comportament agresiv.
Dacă aveți diabet zaharat.
Velaxin poate determina o senzaţie de nelinişte sau incapacitatea de a rămâne aşezat sau nemişcat în
timpul primelor săptămâni de tratament. Dacă vi se întâmplă acest lucru, trebuie să spuneţi medicului
dumneavoastră.
Gânduri de sinucidere şi înrăutăţirea depresiei sau a tulburării anxioase
Dacă aveți depresie şi/sau tulburare anxioasă, acestea vă pot provoca uneori idei de autovătămare sau
sinucidere. Acestea se pot accentua la începerea tratamentului cu medicamente antidepresive, deoarece
acţiunea tuturor acestor medicamente se produce în timp, de obicei în aproximativ două săptămâni şi
câteodată şi mai mult.
Sunteţi mai înclinat spre astfel de idei:
-Dacă aţi mai avut în trecut gânduri de sinucidere sau autovătămare.
-Dacă sunteţi de vârstă adultă tânără. Informaţia rezultată din studiile clinice arată existenţa unui
risc crescut de comportament suicidar la adulţii în vârstă de mai puţin de 25 de ani, care au o
afecţiune psihică şi au urmat un tratament cu un antidepresiv.
Dacă în orice moment, aveţi idei de autovătămare sau sinucidere, contactaţi imediat medicul
dumneavoastră sau mergeţi imediat la spital.
3
S-ar putea să vă fie de ajutor dacă spuneţi unei rude sau unui prieten apropiat că sunteţi deprimat
sau că aveţi o tulburare anxioasă şi să le cereţi să citească acest prospect. Puteţi să le cereţi să vă spună
dacă cred că depresia sau anxietatea dumneavoastră se agravează sau dacă sunt îngrijoraţi de schimbările
apărute în comportamentul dumneavoastră.
Uscăciunea gurii
Au fost înregistrate cazuri de uscăciunea gurii la 10% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină. Aceasta poate
creşte riscul apariţiei cariilor dentare. Prin urmare, trebuie să acordaţi o importanţă deosebită igienei
dentare.
Diabet zaharat
Concentraţia glucozei în sângele dumneavoastră poate fi modificată de Velaxin. Prin urmare, poate fi
necesară modificarea dozelor medicamentelor antidiabetice.
Copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani)
În mod normal, Velaxin nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. De
asemenea, trebuie să ştiţi că pacienţii cu vârsta sub 18 ani prezintă un risc crescut de reacţii adverse, cum
sunt tentativa de sinucidere, gândurile de sinucidere şi comportamentul ostil (în principal agresivitate,
comportament opoziţional şi mânie) atunci când utilizează medicamente din această clasă. Cu toate
acestea, medicul dumneavoastră poate prescrie Velaxin la pacienţi cu vârsta sub 18 ani dacă decide că este
în interesul acestora. Dacă medicul dumneavoastră a prescris Velaxin pentru un pacient cu vârsta sub 18
ani şi doriţi să discutaţi despre acest lucru, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Trebuie să îl
informaţi pe medicul dumneavoastră dacă oricare din simptomele enumerate mai sus apar sau se
agravează la pacienţi cu vârsta sub 18 ani care utilizează Velaxin. De asemenea, în acest grup de vârstă nu
a fost încă demonstrată siguranţa pe termen lung a Velaxin privind creşterea, maturizarea şi dezvoltarea
cognitivă şi comportamentală.
Velaxin împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să
utilizați orice alte medicamente.
Medicul dumneavoastră trebuie să decidă dacă puteţi utiliza Velaxin capsule cu eliberare prelungită
împreună cu alte medicamente.
Nu începeţi şi nu încetaţi să utilizaţi alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie
medicală, preparate naturale sau pe bază de plante, înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră sau cu
farmacistul.
Inhibitorii monoaminooxidazei care sunt utilizaţi pentru tratamentul depresiei sau al bolii
Parkinson, nu trebuie utilizaţi în același timp cu Velaxin.Spuneţi medicului dumneavoastră dacă
aţi utilizat aceste medicamente în ultimele 14 zile. (IMAO: vezi pct. „Ce trebuie să știți înainte să
utilizaţi Velaxin”)
Sindromul serotoninergic:
O afecţiune care poate pune viaţa în pericol sau reacții asemănătoare Sindromului Neuroleptic
Malign (SNM) (vezi pct. „Reacţii adverse posibile”), pot apărea în cursul tratamentului cu
venlafaxină, în special dacă aceasta este utilizată în același timp cu alte medicamente.
Exemple de astfel de medicamente includ:
-Triptani (utilizaţi pentru tratamentul migrenei)
-Alte medicamente pentru tratarea depresiei, de exemplu INRS, ISRS, triciclice sau medicamente
care conţin litiu
-Medicamente care conţin linezolid, un antibiotic (utilizate pentru tratarea infecţiilor)
-Medicamente care conţin moclobemidă, un IMAO reversibil (utilizate pentru tratarea depresiei)
-Medicamente care conţin sibutramină (utilizate pentru scăderea în greutate)
4
-Medicamente care conţin tramadol, fentanil, tapentadol, petidină sau pentazocină (utilizate pentru
tratarea durerii severe)
-Medicamente care conţin dextrometorfan (utilizate pentru tratarea tusei)
-Medicamente care conţin metadonă (utilizate pentru tratarea adicţiei la medicamente opioide sau a
durerii severe)
-Medicamente care conţin albastru de metilen (utilizate pentru tratarea valorilor crescute de
methemoglobină în sânge)
-Produse care conţin sunătoare (numită şi Hypericum perforatum, un preparat natural pe bază de
plante utilizat în tratamentul depresiilor uşoare)
-Medicamente care conţin triptofan (utilizate pentru tratarea problemelor de somn şi a depresiei)
-Antipsihotice (utilizate pentru tratamentul unei boli cu simptome precum auzirea, vederea sau
simţirea unor lucruri care nu sunt reale, convingeri greşite, suspiciuni neobişnuite, gândire neclară
şi înstrăinare socială).
Semnele şi simptomele sindromului serotoninergic pot include o asociere a următoarelor:
nelinişte, halucinaţii, pierderea coordonării, accelerarea bătăilor inimii, creşterea temperaturii corporale,
modificări rapide ale tensiunii arteriale, exagerarea reflexelor, diaree, comă, greaţă, vărsături.
În forma sa cea mai severă, sindromul serotoninergic poate semăna cu Sindormul Neurolepic Malign
(SNM). Semnele şi simptomele SNM pot include o asociere de febră, accelerarea bătăilor inimii,
transpiraţie, rigiditate musculară severă, confuzie, creşterea valorilor enzimelor musculare (determinate
printr-o analiză de sânge).
În cazul în care consideraţi că aveţi sindromul serotoninergic, spuneţi imediat medicului
dumneavoastră sau mergeţi la unitatea de primiri urgenţe a celui mai apropiat spital.
Trebuie să spuneți medicului dumneavoastră dacă utilizați medicamente care pot afecta frecvența bătăilor
inimii.
Exemple de astfel de medicamente includ:
Antiaritmice cum sunt chinidina, amiodarona, sotalolul sau dofetilida (utilizate pentru tratarea
frecvenței anormale a bătăilor inimii)
Antipsihotice cum este tioridazina (de asemenea, vezi mai sus Sindromul serotoninergic)
Antibiotice cum este eritromicina sau moxifloxacina (utilizate pentru tratarea infecțiilor
bacteriene)
Antihistaminice (utilizate pentru a trata alergia)
De asemenea, medicamentele de mai jos pot interacţiona cu Velaxin şi trebuie utilizate cu precauţie. Este
foarte important să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi medicamente care
conţin:
Ketoconazol (un medicament antifungic)
Haloperidol sau risperidonă (pentru tratarea problemelor psihice)
Metoprolol (un betablocant destinat tratamentului tensiunii arteriale mari şi problemelor de
inimă)
Velaxin împreună cu alimente şi alcool
Velaxin trebuie utilizat cu alimente (vezi pct. 3 „Cum să utilizaţi Velaxin”).
Trebuie să evitaţi consumul de alcool etilic în perioada cât utilizaţi Velaxin.
5
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționaţi să rămâneţi gravidă,
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Trebuie să utilizați Velaxin capsule cu eliberare prelungită numai după ce discutaţi cu medicul
dumneavoastră despre beneficiile potenţiale şi posibilele riscuri pentru copilul dumneavoastră nenăscut.
Dacă utilizaţi Velaxin în timpul sarcinii, spuneţi moaşei şi/sau medicului dumneavoastră, deoarece este
posibil să apară unele simptome la naşterea copilului dumneavoastră. Aceste simptome apar de obicei în
primele 24 de ore de la naştere. Ele includ dificultăţi la alimentare şi probleme respiratorii. În cazul în care
copilul dumneavoastră prezintă aceste simptome la naştere şi sunteţi îngrijorată, adresaţi-vă medicului
şi/sau moaşei dumneavoastră pentru sfaturi.
Asiguraţi-vă că moaşa şi/sau medicul dumneavoastră ştiu că urmaţi tratament cu Velaxin. Dacă sunt
utilizate în timpul sarcinii, medicamentele asemănătoare (ISRS) pot creşte riscul unei afecţiuni grave la
copil, denumită hipertensiunea pulmonară persistentă a nou-născutului (HPPN), caracterizată prin
respiraţie rapidă şi colorarea vineţie a pielii copilului. Aceste simptome apar de obicei în timpul primelor
24 de ore de la naşterea copilului. În cazul în care copilului dumneavoastră i se întâmplă acest lucru,
trebuie să vă adresaţi imediat moaşei şi/sau medicului dumneavoastră.
Velaxin trece în laptele matern. Există riscul apariţiei unor efecte asupra copilului. Acestea pot fi plâns,
iritabilitate, și poziții anormale de dormit. Au fost raportate simptomele de întrerupere a tratamentului cu
venlafaxină la încetarea alăptării. Prin urmare, trebuie să discutaţi acest lucru cu medicul dumneavoastră,
care va decide dacă trebuie să întrerupeţi alăptarea sau tratamentul cu Velaxin.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât după ce deveniţi conştient de modul în care Velaxin vă
afectează .
3. Cum să utilizaţi Velaxin
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza de început recomandată pentru tratamentul depresiei, a tulburării anxioase generalizate şi al
tulburării anxioase sociale este de 75 mg pe zi. Doza poate fi crescută treptat de către medicul
dumneavoastră, după necesităţi, până la o doză maximă de 375 mg pe zi pentru depresie. Dacă urmaţi
tratament pentru tulburare de panică, medicul dumneavoastră va începe cu o doză mai mică (37,5 mg),
apoi va creşte doza treptat. Doza maximă pentru tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea anxioasă
socială şi tulburarea de panică este de 225 mg pe zi.
Utilizaţi Velaxin aproximativ la aceeaşi oră a zilei, fie dimineaţa, fie seara. Capsulele trebuie înghiţite
întregi, cu un lichid, şi nu trebuie deschise, zdrobite, mestecate sau dizolvate.
Velaxin trebuie utilizat împreună cu alimente.
Dacă aveţi probleme cu ficatul sau rinichii, discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece este posibil să
aveţi nevoie de o doză diferită de Velaxin.
Nu încetaţi să utilizaţi acest medicament fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră (vezi pct. „Dacă
încetaţi să utilizaţi Velaxin”).
Dacă utilizaţi mai mult Velaxin decât trebuie
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați o cantitate mai mare de
Velaxin decât cea prescrisă de medicul dumneavoastră.
6
Simptomele unui posibil supradozaj pot include accelerarea bătăilor inimii, modificări ale stării de
conştienţă (de la somnolenţă la comă), vedere înceţoşată, convulsii sau crize convulsive şi vărsături.
Dacă uitaţi să utilizaţi Velaxin
În cazul în care aţi uitat o doză, utilizaţi-o imediat atunci când vă amintiţi. Dacă este timpul să utilizaţi
următoarea doză, nu mai utilizaţi doza uitată şi utilizaţi numai o singură doză, ca de obicei. Nu utilizaţi o
cantitate zilnică de Velaxin mai mare decât cea care v-a fost prescrisă pentru o zi.
Dacă încetaţi să utilizaţi Velaxin
Chiar dacă vă simţiţi mai bine, nu încetaţi să utilizaţi tratamentul şi nu reduceţi doza fără a fi sfătuit în
acest sens de către medicul dumneavoastră. Atunci când medicul dumneavoastră va considera că nu mai
aveţi nevoie de tratamentul cu Velaxin, vă va cere să reduceţi treptat doza până la oprirea completă a
tratamentului. Se ştie că la încetarea utilizării acestui medicament apar reacţii adverse, în special atunci
când acesta este oprit brusc sau când doza este redusă prea rapid. Unii pacienţi pot avea simptome ca
oboseală, ameţeală, senzație de leșin, dureri de cap, insomnie, coşmaruri, gură uscată, pierderea poftei de
mâncare, greaţă, diaree, nervozitate, agitaţie, confuzie, ţiuit în urechi, vertij, senzaţie de furnicături sau,
rareori, de şoc electric, slăbiciune, transpiraţie, convulsii sau simptome asemănătoare gripei.
Medicul dumneavoastră vă va sfătui cu privire la felul cum trebuie să opriţi treptat tratamentul cu Velaxin.
Dacă prezentaţi oricare din aceste simptome sau orice alte simptome care vă deranjează, cereţi sfatul
medicului dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Nu vă îngrijoraţi dacă observaţi mici granule sau bile albe în scaun după ce utilizaţi Velaxin. În interiorul
capsulelor cu eliberare prelungită de Velaxin se găsesc corpusculi sferici sau mici bile de culoare albă,
care conţin componenta activă, venlafaxina. Aceşti corpusculi sferici sunt eliberaţi din capsulă în tractul
dumneavoastră gastro-intestinal. Pe măsură ce corpusculii sferici se deplasează de-a lungul tractului
gastro-intestinal, venlafaxina este eliberată lent. Învelişul sferic rămâne nedizolvat şi este eliminat prin
scaun. Prin urmare, chiar dacă observaţi corpusculi sferici în scaun, doza dumneavoastră de venlafaxină a
fost absorbită.
Dacă se întâmplă oricare dintre următoarele, nu mai utilizaţi Velaxin capsule cu eliberare prelungită.
Spuneţi imediat medicului sau mergeţi la serviciul de urgenţă al celui mai apropiat spital:
Senzaţie de apăsare la nivelul pieptului, respiraţie şuierătoare, dificultăţi la înghiţire sau la
respiraţie
Umflare a feţei, gâtului, mâinilor sau picioarelor
Stare de nervozitate sau anxietate, ameţeli, senzaţie de palpitaţii, înroşire bruscă a pielii
şi/sau senzaţie de încălzire
Erupţii trecătoare severe pe piele, mâncărime sau urticarie (zone ridicate de piele, înroşite sau
palide, care adeseori dau senzaţie de mâncărime)
Semne şi simptome ale sindromului serotoninergic, ce pot include nelinişte, halucinaţii, pierderea
coordonării, accelerarea bătăilor inimii, creşterea temperaturii corporale, modificări rapide ale
tensiunii arteriale, exagerarea reflexelor, diaree, comă, greaţă, vărsături.
În forma sa cea mai severă, sindromul serotoninergic poate semăna cu Sindormul Neurolepic
Malign (SNM). Semnele şi simptomele SNM pot include o asociere de febră, accelerarea bătăilor
7
inimii, transpiraţie, rigiditate musculară severă, confuzie, creşterea valorilor enzimelor musculare
(determinate printr-o analiză de sânge).
Alte reacţii adverse despre care trebuie să spuneți medicului dumneavoastră includ:
Tuse, respiraţie şuierătoare, scurtarea respiraţiei şi temperatură ridicată
Scaune negre (de culoarea gudronului) sau cu sânge
Colorarea în galben a pielii sau ochilor, mâncărime sau închiderea la culoare a urinei, care pot fi
simptome ale inflamaţiei ficatului (hepatită)
Probleme cu inima, cum sunt bătăi rapide sau neregulate ale inimii, creşterea tensiunii arteriale
Probleme cu ochii, cum sunt vedere înceţoşată, pupile dilatate
Probleme la nivelul sistemului nervos, cum sunt ameţeală, înțepături și furnicături,
tulburări ale mişcărilor, convulsii sau crize convulsive.
Probleme de ordin psihic, cum sunt hiperactivitate şi euforie (senzaţie neobişnuită de
supraexcitare)
Efecte de întrerupere (vezi pct. „Cum să utilizaţi Velaxin”, „Dacă încetaţi să utilizaţi Velaxin”)
Sângerare prelungită – dacă vă tăiaţi sau vă răniţi, este posibil ca timpul în care sângerarea se
oprește să fie mai mare decât de obicei
Lista completă a reacţiilor adverse
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
Ameţeală; dureri de cap
Greaţă; gură uscată
Transpiraţie (inclusiv transpiraţii în timpul nopții)
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
Scădere a poftei de mâncare
Confuzie; senzaţie de separare (sau detaşare) de propria persoană; lipsa orgasmului; scăderea
libidoului; stare de nervozitate; insomnie; vise anormale
Stare de somnolenţă; tremor; înţepături şi furnicături; creşterea tonusului muscular
Tulburări de vedere inclusiv vedere înceţoşată; pupile dilatate; incapacitatea ochiului de a se
adapta de la vederea la distanţă la vederea de aproape
Țiuituri în urechi (tinitus)
Palpitaţii
Creşterea tensiunii arteriale; înroşirea feţei
Căscat
Vărsături; constipaţie; diaree
Creşterea frecvenţei de urinare; dificultăţi la urinat
Tulburări menstruale, cum sunt sângerări crescute sau sângerări neregulate; anomalii de
ejaculare/orgasm (la bărbaţi); disfuncţie erectilă (impotenţă)
Slăbiciune (astenie); oboseală; frisoane
Creştere a valorilor din sânge ale colesterolului.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane)
Halucinaţii; senzaţie de separare (sau detaşare) de realitate; stare de agitaţie; anomalii ale
orgasmului (la femei); lipsa sentimentelor sau emoţiilor; stare de supraexcitare; scrâşnirea dinţilor
O senzaţie de nelinişte sau incapacitatea de a sta aşezat sau nemişcat; leşin; mişcări involuntare
ale muşchilor; tulburări de coordonare şi echilibru; alterarea senzaţiei gustative
8
Accelerarea bătăilor inimii; senzaţie de ameţeală (în special atunci când vă ridicaţi prea repede în
picioare)
Scurtarea respiraţiei
Vărsături cu sânge, scaune (fecale) negre de culoarea gudronului sau sânge în scaun, care poate fi
un semn de sângerare a organelor interne
Inflamaţie generalizată a pielii, în special a feţei, gurii, limbii, zonei gâtului sau mâinilor şi
picioarelor şi/sau o erupţie cutanată în relief, însoţită de mâncărime (urticarie) poate fi prezentă;
sensibilitate la lumina soarelui; vânătăi; erupţie trecătoare pe piele; căderea anormală a părului
Incapacitate de a urina
Creştere în greutate; scădere în greutate
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
Convulsii sau crize convulsive
Pierderea necontrolată de urină
Hiperactivitate, gânduri legate de competiţie şi nevoie de somn scăzută (manie)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Reducerea numărului de plachete sanguine, ceea ce determină un risc crescut de apariţie a
vânătăilor sau sângerărilor; tulburări ale sângelui care pot determina un risc crescut de infecţie
Umflarea feţei sau a limbii, scurtarea respirației sau dificultăți la respirație, adeseori însoţite de
erupţii trecătoare la nivelul pielii (aceasta poate semnifica o reacţie alergică gravă)
Acumulare excesivă de apă în organism (sindrom cunoscut şi sub denumirea de SIADH)
Scăderea valorilor sodiului în sânge
Ideație suicidară și comportament suicidar - a fost raportată apariţia ideilor de autovătămare şi
sinucidere în timpul tratamentului cu venlafaxină sau la scurt timp după întreruperea tratamentului
(Vezi pct. 2, “Ce trebuie să știți înainte să utilizați Velaxin”)
Dezorientare şi confuzie, adesea însoţite de halucinaţii (delir); agresivitate
Temperatură ridicată asociată cu rigiditate musculară, confuzie sau agitaţie şi transpiraţie, precum
şi mişcări spastice, incontrolabile, ale muşchilor, acestea pot reprezenta simptomele unei boli
grave cunoscută sub numele de sindrom neuroleptic malign; stare de euforie, somnolenţă, mişcări
rapide susţinute ale ochilor, stângăcie în mişcări, nelinişte, senzaţie de beţie, transpiraţie sau
rigiditate musculară, care reprezintă simptomele sindromului serotoninergic; rigiditate, spasme şi
mişcări involuntare ale muşchilor
Dureri severe la nivelul ochiului şi scăderea sau înceţoşarea vederii
Vertij
Scăderea tensiunii arteriale; bătăi ale inimii anormale, accelerate sau neregulate, care pot
conduce la leşin, sângerări neaşteptate, de ex., sângerarea gingiilor, sânge în urină sau în vomă
sau apariţia unor vânătăi neobişnuite sau a vaselor de sânge sparte (vene sparte)
Tuse, respiraţie şuierătoare, scurtare a respiraţiei şi temperatură ridicată, care reprezintă simptome
de inflamaţie a plămânilor, asociate cu o creştere a numărului celulelor albe în sânge (eozinofilie
pulmonară)
Durere severă de abdomen sau de spate (care poate indica o problemă gravă a intestinului,
ficatului sau pancreasului)
Mâncărimi, îngălbenirea pielii sau a globilor oculari, urină de culoare închisă sau simptome
asemănătoare gripei, care sunt simptome ale inflamaţiei ficatului (hepatită); modificări uşoare ale
valorilor din sânge ale enzimelor ficatului
Erupţie trecătoare la nivelul pielii, care poate conduce la apariţia de băşici şi descuamarea severă a
pielii; mâncărimi; erupţie trecătoare uşoară la nivelul pielii
9
Durere, sensibilitate sau slăbiciune inexplicabilă a muşchilor (rabdomioliză)
Secreţie anormală de lapte
Uneori, Velaxin provoacă reacţii adverse de care este posibil să nu fiţi conştient, cum sunt creşteri ale
tensiunii arteriale sau bătăi anormale ale inimii, modificări uşoare ale valorilor sanguine ale enzimelor
ficatului, sodiului şi colesterolului. Mai rar, Velaxin poate reduce funcţia plachetelor sanguine din sângele
dumneavoastră, ceea ce conduce la o creştere a riscului de apariţie a vânătăilor şi sângerărilor. Prin
urmare, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande să faceţi din când în când analize de
sânge, în special dacă aţi utilizat Velaxin o perioadă îndelungată.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând
reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui
medicament.
5. Cum se păstrează Velaxin
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
Nu utilizaţi acest medicament dacă observaţi semne vizibile de deteriorare (de ex. modificare de culoare).
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alteinformaţii
Ce conţine Velaxin
-Substanţa activă este venlafaxina (sub formă de clorhidrat de venlafaxină)
[Velaxin 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită]
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 37,5 mg (sub formă de clorhidrat de
venlafaxină 42,42 mg).
[Velaxin 75 mg capsule cu eliberare prelungită]
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 75 mg (sub formă de clorhidrat de venlafaxină
84,84 mg).
[Velaxin 150 mg capsule cu eliberare prelungită]
Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 150 mg (sub formă de clorhidrat de
venlafaxină 169,68 mg).
-Celelalte componente sunt:
[Velaxin 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită:]
10
Conţinut capsulă: celuloză microcristalină, clorură de sodiu, etilceluloză, talc, dimeticonă, clorură de
potasiu, copovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, gumă xantan, oxid galben de fer (E172)
Corp capsulă : gelatină
Cap capsulă : oxid galben de fer (E 172), indigotină (E 132) , eritrozină (E127), dioxid de titan (E 171).
[Velaxin 75 mg capsule cu eliberare prelungită: ]
Conţinut capsulă: celuloză microcristalină, clorură de sodiu, etilceluloză, talc, dimeticonă, clorură de
potasiu, copovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, gumă xantan, oxid galben de fer (E 172)
Corp capsulă : gelatină
Cap capsulă : oxid galben de fer (E 172), oxid roșu de fer (E 172), dioxid de titan (E 171).
[Velaxin 150 mg capsule cu eliberare prelungită:]
Conţinut capsulă: celuloză microcristalină, clorură de sodiu, etilceluloză, talc, dimeticonă, clorură de
potasiu, copovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, gumă xantan, oxid galben de fer (E172)
Corp capsulă : gelatină
Cap capsulă : oxid galben de fer (E 172), oxid roșu de fer (E 172), dioxid de titan (E 171).
Cum arată Velaxin şi conţinutul ambalajului
Aspect
[Velaxin 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită]
Capsule gelatinoase, cu cap netransparent de culoare portocalie şi corp transparent, incolor, conţinând
pelete acoperite de culoare galben-ocru şi pelete de culoare albă.
[Velaxin 75 mg capsule cu eliberare prelungită]
Capsule gelatinoase, cu cap netransparent de culoare roşie şi corp transparent, incolor, conţinând pelete
acoperite de culoare galben-ocru şi pelete de culoare albă.
[Velaxin 150 mg capsule cu eliberare prelungită]
Capsule gelatinoase, cu cap netransparent de culoare roşie şi corp transparent, incolor, conţinând pelete
acoperite de culoare galben-ocru şi pelete de culoare albă.
Mărimi de ambalaj:
Cutii de carton cu 28, 30, 56 capsule în blister PVC/PVdC//Al
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanții
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
EGIS PHARMACEUTICALS PLC.
Keresztúri út 30-38, 1106 Budapesta, Ungaria
Fabricanţii
EGIS Pharmaceuticals PLC
Bökényföldi út 116-120, H-1165 Budapesta,
Ungaria
EGIS Pharmaceuticals PLC.
Mátyas Király u. 65, H-9900 Körmend,
Ungaria
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
11
Bulgaria: Велаксин 37,5 mg капсули с удължено освобождаване, твърди
Велаксин 75 mg капсули с удължено освобождаване, твърди
Велаксин 150 mg капсули с удължено освобождаване, твърди
Republica Cehă: Velaxin 37,5 mg, tvrdé tobolky s prodlouženým uvolňováním
Velaxin 75 mg, tvrdé tobolky s prodlouženým uvolňováním
Velaxin 150 mg, tvrdé tobolky s prodlouženým uvolňováním
Ungaria: Velaxin 37,5 mg retard kemény kapszula
Velaxin 75 mg retard kemény kapszula
Velaxin 150 mg retard kemény kapszula
Letonia: Velaxin 37,5 mg ilgstošās darbības cietās kapsulas
Velaxin 75 mg ilgstošās darbības cietās kapsulas
Velaxin 150 mg ilgstošās darbības cietās kapsulas
Lituania: Velaxin 37,5 mg pailginto atpalaidavimo kietos kapsulės
Velaxin 75 mg pailginto atpalaidavimo kietos kapsulės
Velaxin 150 mg pailginto atpalaidavimo kietos kapsulės
România: VELAXIN 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită
VELAXIN 75 mg capsule cu eliberare prelungită
VELAXIN 150 mg capsule cu eliberare prelungită
Republica Slovacia: Velaxin 37,5 mg tvrdé kapsuly s predĺženým uvoľňovaním
Velaxin 75 mg tvrdé kapsuly s predĺženým uvoľňovaním
Velaxin 150 mg tvrdé kapsuly s predĺženým uvoľňovaním
Acest prospect a fost revizuit în Octombrie 2015
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Velaxin 150 mg, 28 capsule, Egis Pharmaceuticals pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  04-11-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Egis Pharmaceutical

Vezi Politica de confidentialitate date personale