Glucoza 5% Solutie perfuzabila, 10 x 500ml, Stada

glucoză

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: STADA

Cod produs: 8600097300179

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Glucoza 5% Solutie perfuzabila, 10 x 500ml, Stada [8600097300179]

Indicatii:
Aport caloric glucidic.
Prevenirea deshidratării extracelulare.
Rehidratare în cazul în care există pierdere lichidiană mai mare decât pierderea de clorură de sodiu sau de alţi electroliţi.
Profilaxia şi tratamentul cetozei în caz de denutriţie, diaree, vărsături.
Vehicul pentru aport terapeutic în perioada preoperatorie, peroperatorie şi postoperatorie imediată.
Soluţiile de glucoză cu concentraţii mai mari de 5% sunt hiperosmotice şi sunt utilizate, în general, ca sursă de carbohidraţi. 

Contraindicatii:
- Hiperglicemie.
- Hipokaliemie.
- Acidoză metabolică.
- Hiperhidratare şi deshidratare hipotonă.
- Insuficienţă renală severă.
- Hemoragie intracraniană şi intraspinală, accident vascular cerebral ischemic.  

Precautii:
Perfuziile de glucoză nu trebuie administrate prin acelaşi dispozitiv de perfuzie concomitent cu, înainte sau după administrarea de sânge, datorită posibilităţii de pseudo – aglutinare.
Monitorizarea pacientului va include verificări regulate ale glicemiei, în funcţie de situaţia metabolică a pacientului şi de doza administrată, precum şi verificări ale echilibrului hidric, a concentraţiilor electroliţilor plasmatici – în special a kaliemiei – şi a echilibrului acidobazic.
Soluţiile hipertone de glucoză trebuie administrate pe cateter central în vene mari pentru a minimaliza leziunile de la locul injectării.
Perfuzia rapidă şi prelungită poate duce la hiperglicemie, având drept consecinţă hiperosmolaritate şi poliurie izoosmotică, determinând deshidratare predominant intracelulară.
Trebuie observate semnele de confuzie mintală sau de pierdere a conştienţei. 

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Produsul poate fi administrat în timpul sarcinii şi alăptării, dacă este indicat; se recomandă monitorizarea atentă deoarece poate duce la sinteză crescută de insulină la făt, cu risc de hipoglicemie de rebound la nou-născut.
În timpul travaliului sau operaţiilor cezariene, doza de glucoză nu trebuie să depăşească 5 – 10 g/oră.
S-a semnalat faptul că, utilizarea soluţiei de glucoză la gravide în timpul travaliului poate determina hiperglicemie fetală, hiperinsulinemie şi acidoză, urmate de hipoglicemie neonatală şi icter, dar nu există dovezi suficiente pentru susţinerea acestei teorii. 

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Glucoza nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 

Mod de administrare:
Calea de administrare este în perfuzie intravenoasă.
Doza de glucoză trebuie ajustată în funcţie de nevoile individuale.
Adulţi:
Doza recomandată este de până la 60 ml soluţie perfuzabilă/kg şi zi (echivalent a 6 g glucoză/kg şi zi).
Copii între 6 şi 10 ani: doza recomandată este de până la 100 ml soluţie perfuzabilă/kg şi zi (echivalent a 10 g glucoză/kg şi zi).
Copii între 11 şi 14 ani: doza recomandată este de până la 80 ml soluţie perfuzabilă/kg şi zi (echivalent a 8 g glucoză/kg şi zi).
Viteza de perfuzare nu trebuie să depăşească 2,5 ml soluţie perfuzabilă/oră (echivalent a 0,25 g glucoză/oră). Numărul maxim de picături este de 0,8 picături/kg şi minut. 

Compozitie:
-Substanţa activă este glucoză. 1000 ml soluţie perfuzabilă conţin glucoză anhidră 50 g sub formă de glucoză monohidrat 55 g
-Celelalte component sunt: apă pentru preparate injectabile. Osmolaritate teoretică: 277 mOsm/l. 

Prezentare:
10 x 500ml

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Stada
Cod produs 8600097300179

Glucoza 5% Solutie perfuzabila, 10 x 500ml, Stada [8600097300179]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4987/2004/01 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
GLUCOZĂ 5% Soluţie perfuzabilă
Glucoză
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane.
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Glucoză 5% şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Glucoză 5%
3. Cum să utilizaţi Glucoză 5%
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Glucoză 5%
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Glucoză 5% şi pentru ce se utilizează
Glucoză 5% soluţie perfuzabilă conţine substanţa activă glucoză anhidră (sub formă de glucoză monohidrat)
care face parte din grupul de soluţii pentru administrare intravenoasă; soluţii pentru alimentaţie parenterală.
Indicaţii terapeutice
Prevenirea deshidratării intra şi extracelulare
Aport caloric glucidic.
Vehicul pentru aport terapeutic în perioada preoperatorie, peroperatorie şi postoperatorie imediată.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Glucoză 5%
Nu utilizaţi Glucoză 5%:
Dacă sunteţi alergic la glucoză sau la oricare dintre celelalte component ale acestui medicament
(enumerate la punctual 6) .
Incărcare hidrică.
Deshidratare hipotonă.
Comă diabetică.
Formele uşoare de diabet sunt considerate contraindicaţii relative, administrarea soluţiei perfuzabile
Glucoză 5% făcându-se doar cu monitorizarea glicemiei şi glicozuriei.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Glucoză 5%, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Precauţii
Soluţiile de glucoză nu se vor folosi pentru dilutii sanguine, şi nu vor fi administrate împreună cu
sânge sau prin aceleaşi sisteme.
2
Pentru pacienţii care suferă de pierderi masive de electroliţi, soluţia de glucoză poate determina
accentuarea hemodiluţiei şi a hipokaliemiei.
Doar soluţiile absolut clare din recipiente intacte pot fi utilizate.
În timpul tratamentului trebuie supravegheată starea clinică şi biologică ale pacientului, în principal
echilibrul hidrosodat, glicemia, glicozuria, kaliemia şi fosforemia.
Când se adaugă un medicament în soluţia perfuzabilă de Glucoză 5%, amestecul trebuie administrat
imediat.
Atenţionări speciale
În caz de insuficienţă renală, volumul total de soluţie administrată nu va depaşi 500 ml/zi.
Glucoză 5% împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte
medicamente.
Administrarea concomitentă de soluţie de glucoză şi sânge conservat cu acid-citrat-dextroză
(ACD) sau administrarea lor prin intermediul aceloraşi sisteme pentru perfuzie este contraindicată datorită
pseudoaglutinării eritrocitare.
Nu au fost evidenţiate interacţiuni între soluţia perfuzabilă de glucoză 5% şi alimentele sau testele
diagnostice.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Soluţia de glucoză poate fi administrată dacă se monitorizează cu grijă şi frecvent glicemia şi balanţa
hidroelectrolitică şi dacă doza este adaptată la necesarul fiziologic şi limitele metabolice.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Produsul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizaţi Glucoză 5%
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dozajul se va adapta în funcţie de vârsta pacientului, greutatea corporală şi severitatea stării clinice.
Doza zilnică uzuală, recomandată la adulţi este de 30-40 ml/kg, echivalând cu 1,5-2 g
glucoză /kg (sau 210-280 ml echivalând cu 105-140 g glucoză, pentru o persoana de 70 kg).
Doza maximă zilnicăla adulţi nu trebuie să depasească 6 g glucoză/kg.
Pentru creşterea vitezei de utilizare a glucozei la nivel tisular, ocazional este nevoie de
administrarea a 4-12 UI insulină/500 ml soluţie glucoză.
Pentru evitarea leziunilor la nivel venos periferic, viteza de administrare va fi restrictionată la
maxim 0,5 g glucoză/kg şi oră (10 ml soluţie perfuzabilă Glucoză 5%/kg şi oră).
Viteza de administrare maxim admisă este de 0,8 g glucoză/kg şi oră (16 ml soluţie perfuzabilă
Glucoză 5%/kg şi oră). O viteză mai mare va depăşi capacitatea de excreţie a rinichiului, ducând nu numai la
pierderi de glucoză, dar şi de lichide.
Viteza de administrare uzuală pentru adulţi este de 2,5 - 5 ml soluţie perfuzabilă Glucoză 5%/kg şi
oră.
Utilizarea la copiişi adolescenţi
Viteza de administrare recomandată este de 0,25 g glucoză/kg şi oră (5 ml soluţie perfuzabilă Glucoză 5%/kg
şi oră) cu maxim zilnic de 1,5-3,0 g glucoză/kg (30 - 60 ml soluţie perfuzabilă Glucoză 5%/kg )
Dacă utilizaţi mai mult Glucoză 5% decât trebuie
Supradozajul poate duce la « intoxicaţie cu apă », manifestată prin edeme periferice şi edem
pulmonar. Cauza complicaţiilor este hipotonia fluidului extracelular datorită relativei scăderi a concentraţiei
3
sale de electroliţi. Cea mai potrivită atitudine terapeutică va cuprinde intreruperea perfuziei, terapie diuretică
intensivă şi aport electrolitic corespunzător.
Apariţia hiperglicemiei este rară, iar glicozuria se semnalează chiar mai puţin frecvent. Tratamentul
se bazează pe intreruperea perfuziei şi administrarea de doze mici de insulină.
Dacă uitaţi să utilizaţi Glucoză 5%
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Glucoză 5%
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Administrarea cu o viteză mai mare decât cea recomandată poate produce leziuni locale la nivelul peretelui
venos, hiperglicemie, glicozurie, pierderi nedorite de fluide.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
include orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. Raportând reacţiile
adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Glucoză 5%
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe etichetă şi cutie. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25°C.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Glucoză 5%
-Substanţa activă este glucoză. 1000 ml soluţie perfuzabilă conţin glucoză anhidră 50 g sub formă de
glucoză monohidrat 55 g
-Celelalte component sunt: apă pentru preparate injectabile.
Osmolaritate teoretică: 277 mOsm/l
Cum arată Glucoză 5% şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 10 flacoane monobloc din polietilenă a câte 500 ml soluţie perfuzabilă.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
STADA HEMOFARM S.R.L.
Calea Torontalului, km. 6
Timişoara, Judeţul Timiş, România
Fabricantul*)
S.C. STADA M&D S.R.L.
Sat Sânandrei, Comuna Sânandrei, str. Sfântul Andrei, nr. 23
Cod poștal 307375, Jud. Timiș, România
*) se referă la responsabilul cu eliberarea seriei medicamentului
Acest prospect a fost revizuit în Aprilie, 2020
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Glucoza 5% Solutie perfuzabila, 10 x 500ml, Stada pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  15-10-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Stada

Vezi Politica de confidentialitate date personale