Imuran, 50 mg, 100 comprimate filmate, Aspen Pharma

Azatioprină

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: GLAXOSMITHKLINE

Cod produs: 5060249177791

Data expirarii: 01-06-2028

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

65,45 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Imuran, 50 mg, 100 comprimate filmate, Aspen Pharma [5060249177791]

Indicatii:
Imuran conține substanța activă denumită azatioprină și aparţine unui grup de medicamente denumite imunosupresoare. Acestea atenuează răspunsul sistemului imunitar.

Imuran este uneori necesar pentru a ajuta organismul dumneavoastră să accepte transplanturi de organe, cum ar fi un nou rinichi, inimă sau ficat sau pentru a trata anumite afecţiuni în care sistemul imunitar reacţionează împotriva organismului dumneavoastră (boli autoimune).

Bolile autoimune pot include:
‒ artrita reumatoidă severă (o boală în care sistemul imunitar atacă celulele care îmbracă articulațiile, determinând umflarea, durerea și rigiditatea acestora);
‒ lupusul eritematos sistemic (o boală în care sistemul imunitar atacă multe organe și țesuturi ale corpului, inclusiv pielea, articulațiile, rinichii, creierul și alte organe şi care cauzează oboseală severă, febră, rigiditate și durere articulară);
‒ dermatomiozita şi polimiozita (un grup de boli care cauzează inflamații ale mușchilor, slăbiciune musculară și erupție cutanată);
‒ hepatita cronică activă autoimună (o boală în care sistemul imunitar atacă celulele hepatice şi care provoacă inflamație hepatică, oboseală, dureri musculare, îngălbenirea pielii și febră);
‒ pemfigusul vulgar (o boală în care sistemul imunitar atacă celulele pielii şi care cauzează vezicule severe ale pielii, gurii, nasului, gâtului și organelor genitale);
‒ poliarterita nodoasă (o boală rară care cauzează inflamația vaselor de sânge);
‒ anemia hemolitică autoimună şi purpura trombocitopenică idiopatică refractară cronică (o afecțiune gravă a sângelui în care organismul distruge celulele roșii din sânge mai repede decât le poate produce, cu simptome de slăbiciune și dificultăți de respirație);
‒ purpura trombocitopenică idiopatică refractară cronică (o afecțiune a cărui număr scăzut de trombocite poate provoca vânătăi ușoare sau excesive și sângerări).
Imuran poate fi de asemenea folosit pentru a trata boala inflamatorie intestinală (boala Crohn sau colita ulcerativă).

Medicul dumneavoastră a ales acest medicament deoarece se potriveste afecţiunii de care suferiţi.
Imuran poate fi folosit singur dar este mai des utilizat în combinaţie cu alte medicamente.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Imuran:
- dacă sunteţi alergic la azatioprină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Imuran, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina:
Trebuie luate în considerare soluții contraceptive fiabile dacă dumneavoastră sau partenerului dumneavoastră vi se administrează Imuran.

Dacă sunteți gravidă, medicul dumneavoastră va lua în considerare cu atenție dacă trebuie să luați acest medicament, pe baza riscurilor și beneficiilor tratamentului.

Alăptarea:
Cantități mici de Imuran pot trece în laptele matern. Se recomandă ca femeile care primesc Imuran să evite alăptarea dacă beneficiile nu depășesc riscurile potențiale pentru copil. Adresați-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de alăptare.

Fertilitate:
Efectele Imuran asupra fertilității nu sunt cunoscute.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu există date despre efectul Imuran asupra capacităţii de a conduce maşina sau de a manipula utilaje. Din farmacologia medicamentului, nu poate fi prevăzut un efect dăunător asupra acestor activităţi.

Mod de administrare:
Este important să luaţi medicamentul la momentul potrivit. Trebuie să îl luaţi aşa cum l-a prescris medicul.
Înghiţiţi comprimatele filmate întregi, nu le fragmentaţi.
Este important s ă fiți con știenți de necesitatea manipulării în siguranță a acestui medicament. Pentru a preveni iritaţia este important să vă spălaţi mâinile imediat după ce aţi manipulat comprimatele sau le-aţi înjumătăţit, s ă evitaţi contactul cu ochii şi s ă fiţi atent s ă nu inhalaţi particule de comprimat. Adresa ți-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.

Doza de Imuran poate fi foarte diferită de la un pacient la altul.
Doza va depinde de afecţiunea pe care o tratează medicul.
Puteți lua Imuran cu alimente sau pe stomacul gol, dar alegerea metodei ar trebui să fie consecventă de la o zi la alta. Unii pacienți se pot simți rău (greață) când li se administrează pentru prima dată Imuran; această senzație poate fi ameliorată dacă comprimatele sunt administrate după masă.

- Medicul vă va informa în legătură cu durata tratamentului. În timpul tratamentului cu Imuran, medicul vă va face analize ale sângelui. Aceasta pentru a verifica hemoleucograma şi pentru a se asigura că ficatul dumneavoastră funcționează corect.

- Medicul dumneavoastră poate solicita, de asemenea, alte teste de sânge și urină pentru a monitoriza modul în care funcționează rinichii și pentru a măsura nivelul de acid uric. Acidul uric este o substanță naturală produsă în organism și acesta poate crește în timp ce luați Imuran. Nivelul ridicat de acid uric vă poate afecta rinichii

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este azatioprină. Fiecare comprimat filmat conține 50 mg azatioprină.
- Celelalte componente sunt: nucleu- lactoză monohidrat, amidon de porumb, amidon pregelatinizat, stearat de magneziu, acid stearic; film- hipromeloză, macrogol 400.

Prezentare:
100 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Imuran 50 mg 100 comprimate filmate Aspen Pharma(Azatioprină) face parte din grupa medicament:antineoplazice, imunomodulatoare, imunosupresoare..
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Glaxosmithkline
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5060249177791
Data de expirare 2028-06-01

Imuran, 50 mg, 100 comprimate filmate, Aspen Pharma [5060249177791]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10042/2017/01 Anexa1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Imuran 50 mg comprimate filmate
Azatioprină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
-Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le
poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
-Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Imuran şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Imuran
3. Cum să utilizaţi Imuran
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Imuran
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Imuran şi pentru ce se utilizează
Imuran conține substanța activă denumită azatioprină și aparţine unui grup de medicamente denumite
imunosupresoare. Acestea atenuează răspunsul sistemului imunitar.
Imuran este uneori necesar pentru a ajuta organismul dumneavoastră să accepte transplanturi de organe, cum
ar fi un nou rinichi, inimă sau ficat sau pentru a trata anumite afecţiuni în care sistemul imunitar reacţionează
împotriva organismului dumneavoastră (boli autoimune).
Bolile autoimune pot include:
artrita reumatoidă severă (o boală în care sistemul imunitar atacă celulele care îmbracă articulațiile,
determinând umflarea, durerea și rigiditatea acestora);
lupusul eritematos sistemic (o boală în care sistemul imunitar atacă multe organe și țesuturi ale
corpului, inclusiv pielea, articulațiile, rinichii, creierul și alte organe care cauzează oboseală severă,
febră, rigiditate și durere articulară);
dermatomiozita şi polimiozita (un grup de boli care cauzează inflamații ale mușchilor, slăbiciune
musculară și erupție cutanată);
hepatita cronică activă autoimună (o boală în care sistemul imunitar atacă celulele hepatice care
provoacă inflamație hepatică, oboseală, dureri musculare, îngălbenirea pielii și febră);
pemfigusul vulgar (o boală în care sistemul imunitar atacă celulele pielii care cauzează vezicule
severe ale pielii, gurii, nasului, gâtului și organelor genitale);
poliarterita nodoasă (o boală rară care cauzează inflamația vaselor de sânge);
2
anemia hemolitică autoimună şi purpura trombocitopenică idiopatică refractară cronică (o afecțiune
gravă a sângelui în care organismul distruge celulele roșii din sânge mai repede decât le poate
produce, cu simptome de slăbiciune și dificultăți de respirație);
purpura trombocitopenică idiopatică refractară cronică (o afecțiune a cărui număr scăzut de
trombocite poate provoca vânătăi ușoare sau excesive și sângerări).
Imuran poate fi de asemenea folosit pentru a trata boala inflamatorie intestinală (boala Crohn sau colita
ulcerativă).
Medicul dumneavoastră a ales acest medicament deoarece se potriveste afecţiunii de care suferiţi.
Imuran poate fi folosit singur dar este mai des utilizat în combinaţie cu alte medicamente.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţiImuran
Nu utilizaţi Imuran:
-dacă sunteţi alergic la azatioprină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
(enumerate la punctul 6).
-dacă sunteţi alergic la Puri-nethol (mercaptopurină), un medicament similar cu Imuran.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Imuran, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Dacă ați primit recent sau urmează să primiți o vaccinare (vaccin). Este important să procedați așa
deoarece vaccinurile vii atenuate (de exemplu: vaccin împotriva gripei, vaccin rujeolic, vaccin BCG
etc.) vă pot cauza infecții dacă vă sunt administrate cât timp vă aflați sub tratament cu Imuran
-Dacă suferiţi de o boală denumită Sindromul Lesch-Nyhan (Aceasta este o afecțiune rară, cauzată de
lipsa a ceea ce numim "hipoxantin-guanină-fosforibosil transferază") sau HPRT
-Dacă suferiţi de o boală renală sau hepatică
-Dacă aveţi o afecţiune în care organismul dumneavoastră produce o cantitate insuficientă din produsul
chimic natural denumit tiopurin metiltransferază (TPMT),
-Dacă aţi suferit de varicelă sau Zona Zoster,
-Dacă ați avut hepatită B (o boală hepatică cauzată de un virus),
-Dacă urmează să aveți o intervenție chirurgicală (aceasta deoarece medicamentele care conțin
tubocurarină sau succinilcolină utilizate ca relaxanți musculari în timpul operațiilor pot interacționa
cu Imuran.) Trebuie să informați anestezistul dumneavoastră despre tratamentul cu Imuran înainte
de operație.
- Dacă aveți o mutație a genei NUDT15, este posibil să prezentați un risc mai înalt de a avea niveluri
scăzute ale celulelor albe din sânge, comparativ cu alți pacienți. Aceasta vă poate predispune la
infecții. De asemenea, mutația vă poate cauza un risc crescut de cădere a părului. Pacienții de origine
asiatică pot prezenta un grad mai înalt de risc.
Dacă nu sunteți sigur că oricare dintre acestea este valabilă în cazul dumneavoastră, întrebați medicul sau
farmacistul înainte să luați Imuran.
Medicul dumneavoastră va dori să ia probe de sânge în mod regulat în timp ce luați Imuran, pentru a
verifica eventualele modificări (vezi pct. 3 "Cum să utilizați Imuran”). De obicei frecvența testelor de sânge
scade pe măsura continuării tratamentului cu Imuran. De asemenea, medicul dumneavoastră v-ar putea face
teste genetice (care să exploreze genele dumneavoastră TPMT și/sau NUDT15) înainte sau în timpul
tratamentului, pentru a determina dacă răspunsul dumneavoastră la acest medicament ar putea fi afectat de
factorii dumneavoastră genetici.
Dacă vi se administrează terapie imunosupresivă, utilizarea Imuran poate să vă expună unui risc crescut de:
- Tumori, inclusiv cancer de piele. Prin urmare, atunci când luați Imuran, evitați expunerea excesivă
la soare, purtați îmbrăcăminte de protecție și utilizați creme de protecție solară cu un factor de
protecție mare.
3
- Tulburări limfoproliferative:
Tratamentul cu Imuran vă expune unui risc crescut de dobândire a unui tip de cancer numit tulburare
limfoproliferativă. În cazul utilizării unei scheme de tratament care conține mai multe substanțe
imunosupresive (inclusiv tiopurine), acesta poate duce la deces.
Administrarea concomitentă a unei asocieri formate din mai multe substanțe imunosupresive crește
riscul de tulburări ale sistemului limfatic induse de infecții virale [tulburări limfoproliferative
asociate cu virusul Epstein-Barr (VEB)].
Utilizarea Imuran vă poate expune unui risc crescut de:
- Dezvoltare a unei afecțiuni grave, numită sindromul de activare macrofagică (activare în exces a
globulelor albe, asociată cu inflamație), care apare de obicei la persoanele cu anumite tipuri de boli
articulare.
- Infecție severă cu virusul varicelo-zosterian. De aceea, atunci când luați Imuran, evitați contactul cu
persoane care au varicelă sau zona zoster.
- O infecție anterioară cu virusul hepatitei B poate deveni din nou activă
- Alte infecții, cum ar fi LPM (leucoencefalopatia progresivă multifocală), care este o infecție
oportunistă. Dacă aveți orice semne de infecție, vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră
(vezi pct. 4 "Reacții adverse posibile").
Ce trebuie să ştiţi înainte de a lua Imuran
Nu fragmentaţi comprimatele filmate înainte de administrare. Spălaţi-vă mâinile imediat dacă mâinile
dumneavoastră au intrat în contact cu comprimatele filmate fragmentate. Este important ca persoanele care
vă îngrijesc să fie atenţionate în legătură cu mânuirea în siguranţă a acestui medicament. Vă rugăm consultaţi
farmacistul sau medicul pentru sfaturi.
Imuran împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi
orice alte medicamente. Acest lucru se datorează faptului că Imuran poate afecta modul în care
medicamentele funcționează. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care Imuran funcționează.
În special, spuneți medicului dumneavoastră dacă luați sau intenționați să luați oricare dintre următoarele
medicamente:
ribavirină (un medicament antiviral)
metotrexat (utilizat în principal pentru a trata cancerele)
alopurinol, oxipurinol, tiopurinol sau alți inhibitori ai xantin oxidazei, cum ar fi febuxostat (utilizat
în principal în tratamentul gutei)
penicilamina (utilizată în special pentru tratarea artritei reumatoide)
captoprilul (utilizat în special pentru a trata tensiunea arterială crescută şi insuficienţa cardiacă)
anticoagulante cum ar fi warfarina sau acenocumarolul (utilizate pentru prevenirea formării
cheagurilor de sânge)
cimetidina (utilizată pentru a trata ulcerele stomacului şi sindroamele dispeptice)
indometacinul (utilizat ca analgezic şi ca antiinflamator)
medicamente citostatice (medicamente utilizate pentru tratarea diferitelor tipuri de cancer)
aminosalicilații de ex. olsalazină, mesalazină sau sulfasalazină (utilizate în principal în tratamentul
colitei ulceroase și a bolii Crohn)
co-trimoxazolul (folosit pentru a trata infecţiile)
infliximab (utilizat în principal în tratamentul colitei ulceroase și a bolii Crohn)
relaxante musculare, de ex. tubocurarină sau succinilcolină (utilizate în timpul operațiilor), deoarece
acestea pot interacționa cu Imuran. Trebuie să informați anestezistul dvs. despre tratamentul cu
Imuran înainte de operație.
Dacă nu sunteți sigur că oricare dintre acestea este valabilă în cazul dumneavoastră, întrebați medicul sau
farmacistul înainte să luați Imuran
Vaccinarea și Imuran
4
Luaţi legătura cu medicul dumneavoastră înainte de a vi se administra orice tip de vaccin. Este important să
procedaţi aşa deoarece vaccinurile vii atenuate (de exemplu, vaccin împotriva gripei, vaccin rujeolic, vaccin
BCG etc.), vă pot cauza infecţii dacă vă sunt administrate cât timp vă aflaţi sub tratament cu Imuran.
Imuran împreună cu alimente și băuturi
Trebuie să luați medicamentul cu cel puțin o oră înainte sau 2 ore după ce ați consumat lapte sau produse
lactate.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Trebuie luate în considerare soluții contraceptive fiabile dacă dumneavoastră sau partenerului dumneavoastră
vi se administrează Imuran.
Dacă sunteți gravidă, medicul dumneavoastră va lua în considerare cu atenție dacă trebuie să luați acest
medicament, pe baza riscurilor și beneficiilor tratamentului.
Alăptarea
Cantități mici de Imuran pot trece în laptele matern. Se recomandă ca femeile care primesc Imuran să evite
alăptarea dacă beneficiile nu depășesc riscurile potențiale pentru copil. Adresați-vă medicului dumneavoastră
pentru recomandări înainte de alăptare.
Fertilitate
Efectele Imuran asupra fertilității nu sunt cunoscute.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu există date despre efectul Imuran asupra capacităţii de a conduce maşina sau de a manipula utilaje. Din
farmacologia medicamentului, nu poate fi prevăzut un efect dăunător asupra acestor activităţi.
Imuran conţine lactoză monohidrat.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l
întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Imuran
Este important să luaţi medicamentul la momentul potrivit. Trebuie să îl luaţi aşa cum l-a prescris medicul.
Înghiţiţi comprimate filmatele întregi, nu le fragmentaţi.
Este important să fiți conștienți de necesitatea manipulării în siguranță a acestui medicament. Pentru a
preveni iritaţia este important să vă spălaţi mâinile imediat după ce aţi manipulat comprimatele sau le-aţi
înjumătăţit, să evitaţi contactul cu ochii şi să fiţi atent să nu inhalaţi particule de comprimat. Adresați-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.
Doza de Imuran poate fi foarte diferită de la un pacient la altul.
Doza va depinde de afecţiunea pe care o tratează medicul.
Puteți lua Imuran cu alimente sau pe stomacul gol, dar alegerea metodei ar trebui să fie consecventă de la o
zi la alta. Unii pacienți se pot simți rău (greață) când li se administrează pentru prima dată Imuran; această
senzație poate fi ameliorată dacă comprimatele sunt administrate după masă.
Medicul vă va informa în legătură cu durata tratamentului. În timpul tratamentului cu Imuran,
medicul vă va face analize ale sângelui. Aceasta pentru a verifica hemoleucograma şi pentru a se
asigura că ficatul dumneavoastră funcționează corect.
Medicul dumneavoastră poate solicita, de asemenea, alte teste de sânge și urină pentru a monitoriza
modul în care funcționează rinichii și pentru a măsura nivelul de acid uric. Acidul uric este o
5
substanță naturală produsă în organism și acesta poate crește în timp ce luați Imuran. Nivelul ridicat
de acid uric vă poat afecta rinichii.
Doza pentru adulţi şi copii după transplant de organe
În prima zi de tratament se va administra de obicei o doză iniţială de 5 mg/kg.
Apoi, vă va fi administrată o doză de întreţinere. Aceasta va fi probabil de 1-4 mg/kg şi zi. Doza uzuală
pentru pacienţii în vârstă va fi de obicei la marginea inferioară a acestui interval de dozare.
Copiii care au avut transplant de organe: Dozajul pentru copiii care au efectuat un transplant de organe este
același cu cel al adulților. Copiii care sunt considerați supraponderali pot necesita o doză mai mare.
Doza pentru adulţi şi copii în cazul altor afecțiuni.
Doza uzuală administrată este de 1-3 mg/kg. În funcţie de eficienţa tratamentului, doza poate fi modificată în
acest interval până când este stabilită o doză de întreţinere.
Doza de întreţinere este de obicei mai mică de 1-3 mg/kg şi zi.
Doza obişnuită pentru pacienţii în vârstă va fi de obicei la marginea inferioară a acestui interval de dozare.
Pacienții cu afecțiuni renale sau hepatice pot necesita o doză redusă.
Copiii care sunt considerați supraponderali pot necesita o doză mai mare.
Comprimate filmatele trebuie înghiţite cu puţină apă. Puţini pacienţi pot avea greţuri când iau Imuran pentru
prima dată, dar acestea pot fi ameliorate luând comprimate filmatele după masă.
Dacă utilizaţi mai mult Imuran decât trebuie
Dacă accidental luaţi prea multe comprimate filmate consultaţi medicul sau farmacistul sau contactaţi fără
întârziere departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să utilizaţi Imuran
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu luaţi comprimate filmate în plus pentru a recupera doza sau dozele pe care
le-aţi pierdut. Când vă amintiţi, luaţi doza următoare la ora stabilită şi continuaţi tratamentul ca înainte.
Informaţi medicul dumneavoastră imediat ce este posibil în legătură cu dozele care au fost omise.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Anumite persoane pot fi alergice la medicamente.
Informaţi imediat medicul sau mergeţi imediat la cel mai apropiat spital, dacă vi se întâmplă oricare
dintre următoarele în timp ce luaţi Imuran::
• reacții alergice (acestea sunt reacții adverse mai puțin frecvente care pot afecta până la 1 din 100 de
persoane), semnele pot include:
oboseală generală, amețeli, senzație de rău (greață), stare de rău (vărsături), diaree sau durere
abdominală
umflarea pleoapelor, a feței sau a buzelor
roșeață a pielii sau o erupție cutanată (inclusiv bășici, mâncărime sau descuamare)
durere la nivelul mușchilor sau articulațiilor
respirație bruscă, tuse sau dificultăți de respirație
În cazuri severe, aceste reacții pot pune viața în pericol (acestea pot fi reacții adverse foarte rare care pot
afecta până la 1 din 10000 de persoane).
6
• erupții pe piele sau roșeață, care se pot dezvolta în reacții cutanate care pot pune viața în pericol, inclusiv
erupții cutanate foarte grave prin descuamare agresivă a pielii, în special în jurul gurii, nasului, ochilor și
organelor genitale (sindromul Stevens-Johnson), exfolierea excesivă a pielii (necroliză toxică epidermală)
(acestea pot fi reacții adverse foarte rare care pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
• pneumonie reversibilă (inflamația plămânilor, care cauzează dificultăţi de respirație, tuse și febră) (acestea
pot fi reacții adverse foarte rare care pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
• probleme cu sângele și măduva osoasă, semnele includ slăbiciune, oboseală, paloare, vânătăi ușoare,
sângerări neobișnuite sau infecții (acestea pot fi reacții adverse foarte frecvente care pot afecta mai mult de 1
din 10 persoane)
• când Imuran este utilizat în asociere cu alte imunosupresoare, puteți căpăta un virus care vă poate afecta
creierul. Acesta poate provoca dureri de cap, modificări ale comportamentului, tulburări de vorbire,
agravarea abilităților cum ar fi memoria, atenția și luarea deciziilor (declinul cognitiv) și poate fi letal (prin
afecțiunea cunoscută ca leucoencefalopatia progresivă multifocală asociată virusului JC) (acestea pot fi
reacții adverse foarte rare care pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
Dacă aveți oricare dintre următoarele reacții adverse grave, discutați imediat cu medicul
dumneavoastră sau cu medicul specialist, deoarece este posibil să aveți nevoie de un tratament medical
de urgență:
• aveți o temperatură ridicată (febră) sau alte semne de infecție, cum ar fi dureri în gât, dureri în gură,
probleme urinare sau infecții toracice care cauzează dificultăți de respirație și tuse (acestea pot fi reacții
adverse foarte frecvente care pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane )
• probleme cu ficatul, semnele includ pielea sau albul ochilor se colorează în galben (icter) (acestea pot fi
reacții adverse mai puțin frecvente care pot afecta până la 1 din 100 de persoane)
• diferite tipuri de cancer, inclusiv cancer de sânge, limfopatie și cancer de piele (vezi pct. 2 Avertismente și
precauții) (acestea pot fi reacții adverse rare care pot afecta până la 1 din 1000 de persoane).
• Sindromul Sweet (cunoscut și sub numele de dermatoza neutrofilă febrilă acută). Puteți dezvolta o erupție
cutanată (de culoare roșu închis, roz sau purpuriu care este dureroasă la atingere), în special pe brațe, mâini,
degete, față și gât, care poate fi, de asemenea, însoțită de febră (temperatură ridicată) (nu se cunoaște
frecvența la care apar aceste reacții adverse - nu poate fi estimată din datele disponibile)
• un anumit tip de limfom (limfom hepatosplenic cu celule T). Este posibil să apară sângerări nazale,
oboseală, transpirații nocive semnificative, scădere în greutate și febră inexplicabilă (temperatură înaltă) (nu
se cunoaște frecvența la care apar aceste reacții adverse - nu poate fi estimată din datele disponibile)
Dacă observați oricare dintre cele de mai sus, nu mai luați Imuran și consultați imediat un medic.
Reacții adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
• nivelul scăzut al globulelor albe din sânge, care poate determina o infecție
Reacții adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
• greață (senzație de rău)
Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane)
• anemia (nivel redus de celule roșii din sânge)
• pancreatită (inflamație a pancreasului), care poate provoca dureri severe la nivelul stomacului superior,
Reacții adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane)
• Este posibil să vă cadă o cantitate mică de păr în timp ce luaţi Imuran. De obicei, părul creşte din nou chiar
dacă continuaţi tratamentul cu Imuran. Dacă sunteţi îngrijorat, informaţi medicul sau farmacistul.
Reacții adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
• probleme la nivelul intestinului, care conduc la diaree, durere abdominală, constipație, senzație de rău
(perforare intestinală)
7
Reacții adverse cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile)
• fotosensibilitate (sensibilitate la lumină sau lumină solară)
Dacă observaţi orice alt efect advers nementionat în acest prospect, informaţi medicul sau farmacistul.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui
medicament.
5. Cum se păstrează Imuran
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după Exp.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Imuran
- Substanţa activă este azatioprină. Fiecare comprimat filmat conține 50 mg azatioprină.
- Celelalte componente sunt: nucleu- lactoză monohidrat, amidon de porumb, amidon pregelatinizat,
stearat de magneziu, acid stearic; film- hipromeloză, macrogol 400.
Cum arată Imuran şi conţinutul ambalajului
Se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galbenă, ştanţate cu IM 5 şi cu o
linie mediană pe una din feţe.
Linia mediană nu are rolul de a diviza comprimatele în doze egale.
Este disponibil în cutii cu 4 blistere din Al/PVC a câte 25 comprimate filmate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
ASPEN PHARMA TRADING LIMITED
3016 Lake Drive, Citywest Business Campus, Dublin 24,
Irlanda
Fabricanți
EXCELLA GmbH& Co. KG
Nürnberger Strasse 12, 90537 Feucht, Germania
ASPEN BAD OLDESLOE GmbH
Industriestraße 32-36, 23843, Bad Oldesloe, Germania
Acest prospect a fost revizuit în Noiembrie 2020.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Imuran, 50 mg, 100 comprimate filmate, Aspen Pharma pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  21-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Glaxosmithkline

Vezi Politica de confidentialitate date personale