2
cu alte medicamente), întrucât Leukeran poate reduce capacitatea organismului dumneavoastră de a
combate infecţiile
-dacă sunteţi un posibil candidat la transplant de măduvă osoasă (transplant autolog de celule stem),
întrucât utilizarea Leukeran pe termen lung poate reduce cantitatea de celule stem
-dacă faceţi sau aţi făcut recent radioterapie sau chimioterapie
-dacă suferiţi de o afecţiune a ficatului
-dacă suferiţi de o afecţiune a rinichiului (sindrom nefrotic), dacă vi s-a administrat o schemă de puls-
terapie cu doze crescute sau dacă aţi avut vreodată o criză epileptică sau o convulsie. Dacă aţi avut
vreodată crize epileptice sau convulsii, este posibil să prezentaţi un risc mai crescut de a suferi crize
epileptice sau convulsii atunci când luaţi Leukeran.
Este posibil ca utilizarea Leukeran, în special cea pe termen lung, să determine creșterea riscului de apariţie a
unui cancer secundar al sângelui. În multe cazuri, pacienţii la care apare această afecţiune au efectuat, de
asemenea, un alt tip de chimioterapie sau o formă de terapie prin iradiere. Simptomele unui cancer secundar al
sângelui includ oboseală, febră, infecţie şi învinețire. Spuneţi-i medicului dumneavoastră cât mai curând posibil
dacă prezentați oricare dintre aceste simptome (vezi pct. 4).
Leukeran împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi oricare dintre
următoarele:
-vaccinuri care conţin germeni vii (cum sunt vaccinul antipoliomielitic oral, vaccinul împotriva
pojarului, oreionului, rubeolei).
-fludarabină, pentostatină sau cladribină, care sunt alte medicamente chimioterapice ce pot fi utilizate
pentru tratamentul anumitor cancere ale sângelui.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală. Acestea includ şi medicamentele pe
bază de plante.
Leukeran împreună cu alimente, băuturi și alcool
Leukeran trebuie luat numai pe stomacul gol (vezi pct. 3).
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, este
important să îi spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a vi se administra Leukeran.
Nu trebuie să luați Leukeran dacă intenționați să aveți un copil. Acest lucru este valabil atât pentru bărbați, cât
și pentru femei.
Sarcina
Tratamentul cu Leukeran nu este recomandat în timpul sarcinii, întrucât poate fi foarte dăunător pentru
copilul dumneavoastră nenăscut.
Alăptarea
Nu trebuie să alăptaţi în timpul tratamentului cu Leukeran.
Fertilitatea
Leukeran poate afecta ovarele sau sperma, ceea ce poate cauza infertilitate (imposibilitatea de a concepe un
copil). La femei, este posibilă oprirea menstruaţiei, iar la bărbaţi poate fi observată absenţa completă a
spermatozoizilor în spermă.
Utilizaţi o metodă contraceptivă eficace pentru a evita sarcina dacă dumneavoastră sau partenerul/partenera
dumneavoastră luaţi Leukeran. Adresaţi-vă medicului pentru recomandări.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor