Norvasc, 10 mg, 30 comprimate, Pfizer

Amlodipină

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: PFIZER

Cod produs: 5415062303931

Data expirarii: 31-05-2027

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

19,00 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Norvasc, 10 mg, 30 comprimate, Pfizer [5415062303931]

Indicatii:
Norvasc este utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială) sau a unui anumit tip de durere în piept, denumită angină pectorală, o formă rară a acesteia fiind angina pectorală Prinzmetal sau angina pectorală vasospastică.

La pacienţii cu tensiune arterială mare, acest medicament funcţionează prin relaxarea vasele de sânge, facilitând astfel circulaţia sângelui. La pacienţii cu angină pectorală, Norvasc acţionează prin îmbunătăţirea alimentării cu sânge a muşchiului inimii, care beneficiază astfel de mai mult oxigen, ceea ce previne apariţia durerii în piept. Acest medicament nu ameliorează imediat durerea în piept determinată de angina pectorală. 

Contraindicatii:
Nu luaţi Norvasc:
- Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la amlodipină, sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Norvasc, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina şi alăptarea:
Sarcina:
Nu a fost stabilită siguranţa utilizării amlodipinei în timpul sarcinii la om. Dacă credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Norvasc.

Alăptarea:
S-a demonstrat că amlodipina se excretă în laptele matern în cantități mici. Dacă alăptaţi sau urmează să alăptaţi, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Norvasc.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.  

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Norvasc poate să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În cazul în care comprimatele vă provoacă greaţă, ameţeli, oboseală sau dureri de cap, nu conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. 

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza iniţială recomandată este un comprimat o capsulă Norvasc 5 mg o dată pe zi. Doza poate fi crescută la un comprimat o capsulă de Norvasc 10 mg o dată pe zi.
Acest medicament poate fi luat înainte sau după consumul de alimente sau lichide. Trebuie să luaţi acest medicament în acelaşi moment al zilei, cu o cantitate suficientă de apă. Nu luaţi Norvasc cu suc de grepfrut.

Utilizarea la copii şi adolescenţi:
La copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani) doza iniţială recomandată este de 2,5 mg amlodipină o dată pe zi. Doza maximă recomandată este de 5 mg o dată pe zi. Comprimatele de Norvasc 5 mg pot fi înjumătăţite pentru obţinerea dozei de 2,5 mg.Norvasc 2,5 mg capsule nu sunt disponibile.

Este important să luaţi comprimatele în mod constant. Mergeţi la medicul dumneavoastră înainte de terminarea comprimatelor. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă din Norvasc 5 mg comprimate este amlodipina (sub formă de besilat).
- Substanţa activă din Norvasc 10 mg comprimate este amlodipina (sub formă de besilat).
- Celelalte componente sunt: hidrogenofosfat de calciu anhidru, stearat de magneziu, celuloză microcristalină şi amidon glicolat de sodiu tip A.  

Prezentare:
30 comprimate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Norvasc 10 mg 30 comprimate Pfizer(Amlodipină) face parte din grupa medicament:antihipertensive, antianginoase , contine substanța activă:amlodipina..
Substanța activă: Amlodipina

Norvasc, 10 mg, 30 comprimate, Pfizer [5415062303931]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR.5654/2013/01-16 Anexa 1
5655/2013/01-17
5656/2013/01-11
5657/2013/01-10
Prospect
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
NORVASC 5 mg comprimate
NORVASC 10 mg comprimate
NORVASC 5 mg capsule
NORVASC 10 mg capsule
Amlodipină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca ale dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Norvasc şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Norvasc
3. Cum să luaţi Norvasc
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Norvasc
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. CE ESTE NORVASC ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Norvasc conţine substanţa activă amlodipină, care aparţine unui grup de medicamente denumite
blocante ale canalelor de calciu.
Norvasc este utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială) sau a unui
anumit tip de durere în piept, denumită angină pectorală, o formă rară a acesteia fiind angina pectorală
Prinzmetal sau angina pectorală vasospastică.
La pacienţii cu tensiune arterială mare, acest medicament funcţionează prin relaxarea vasele de sânge,
facilitând astfel circulaţia sângelui. La pacienţii cu angină pectorală, Norvasc acţionează prin
îmbunătăţirea alimentării cu sânge a muşchiului inimii, care beneficiază astfel de mai mult oxigen,
ceea ce previne apariţia durerii în piept. Acest medicament nu ameliorează imediat durerea în piept
determinată de angina pectorală.
2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ LUAŢI NORVASC
Nu luaţi Norvasc:
Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la amlodipină, sau la oricare dintre celelalte componente ale
acestui medicament prezentate la punctul 6, sau la alte blocante ale canalelor de calciu. Alergia
se poate manifesta prin mâncărime şi înroşire a pielii sau dificultăţi la respiraţie.
2
Dacă aveţi tensiunea arterială foarte mică (hipotensiune arterială).
Dacă aveţi o îngustare a valvei aortice a inimii (stenoză aortică) sau prezentaţi şoc cardiogen (o
afecţiune în care inima nu este capabilă să furnizeze corpului o cantitate suficientă de sânge).
Dacă aveţi insuficienţă cardiacă instalată după un infarct miocardic.
Atenţionări şi precauţii
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să luaţi Norvasc.
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi sau aţi avut vreuna din următoarele afecţiuni:
Infarct miocardic recent
Insuficienţă cardiacă
Creştere severă a tensiunii arteriale (criză hipertensivă)
Afecţiune a ficatului
Sunteţi vârstnic şi este necesar ca doza dumneavoastră să fie crescută.
Copii şi adolescenţi
Norvasc nu a fost studiat la copii cu vârsta mai mică de 6 ani. Norvasc trebuie utilizat pentru
tratamentul hipertensiunii arteriale doar la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani (vezi
pct. 3).
Pentru mai multe informaţii, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Norvasc împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Norvasc poate afecta sau poate fi afectat de alte medicamente cum sunt:
ketoconazol, itraconazol (medicamente antifungice)
ritonavir, indinavir, nelfinavir (medicamente numite inhibitori de protează, utilizate în tratamentul
infecţiei cu HIV)
rifampicină, eritromicină, claritromicină (antibiotice)
hypericum perforatum (sunătoare)
verapamil, diltiazem (medicamente pentru inimă)
dantrolen (perfuzie utilizată pentru tratamentul anomaliilor severe de reglare a temperaturii
corpului)
tacrolimus, sirolimus, temsirolimus şi everolimus (medicamente utilizate pentru modificarea
funcţionării sistemului imunitar)
simvastatinặ (un medicament utilizat pentru scăderea nivelului de colesterol din sânge)
ciclosporină (un medicament imunosupresiv)
Norvasc poate scădea tensiunea arterială într-o măsură mai mare, dacă luaţi deja alte medicamente
pentru scăderea tensiunii arteriale.
Norvasc împreună cu alimente şi băuturi
Persoanele care utilizează Norvasc nu trebuie să consume suc de grepfrut sau grepfrut. Acest lucru
este necesar deoarece grepfrutul şi sucul de grepfrut pot determina creşterea concentraţiei substanţei
active, amlodipină, în sânge, care poate determina o creştere imprevizibilă a efectului de scădere a
tensiunii arteriale al Norvasc.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu a fost stabilită siguranţa utilizării amlodipinei în timpul sarcinii la om. Dacă credeţi că aţi putea fi
gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de
a lua Norvasc.
3
Alăptarea
S-a demonstrat că amlodipina se excretă în laptele matern în cantități mici. Dacă alăptaţi sau urmează
să alăptaţi, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Norvasc.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea de utilaje:
Norvasc poate să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În cazul în care
comprimatele vă provoacă greaţă, ameţeli, oboseală sau dureri de cap, nu conduceţi vehicule sau
folosiţi utilaje şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Norvasc conţine sodiu
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, ceea ce înseamnă că
este practic ‘fără sodiu’.
3. CUM SĂ LUAŢI NORVASC
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza iniţială recomandată este un comprimat o capsulă Norvasc 5 mg o dată pe zi. Doza poate fi
crescută la un comprimat o capsulă de Norvasc 10 mg o dată pe zi.
Acest medicament poate fi luat înainte sau după consumul de alimente sau lichide. Trebuie să luaţi
acest medicament în acelaşi moment al zilei, cu o cantitate suficientă de apă. Nu luaţi Norvasc cu suc
de grepfrut.
Utilizarea la copii şi adolescenţi
La copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani) doza iniţială recomandată este de 2,5 mg
amlodipină o dată pe zi. Doza maximă recomandată este de 5 mg o dată pe zi. Comprimatele de
Norvasc 5 mg pot fi înjumătăţite pentru obţinerea dozei de 2,5 mg.Norvasc 2,5 mg capsule nu sunt
disponibile.
Este important să luaţi comprimatele în mod constant. Mergeţi la medicul dumneavoastră înainte de
terminarea comprimatelor.
Dacă luaţi mai mult Norvasc decât trebuie
În cazul în care aţi luat prea multe comprimate, tensiunea dumneavoastră arterială poate scădea, chiar
în mod sever. Vă puteţi simţi ameţit, confuz, în stare de leşin sau slăbit. Dacă scăderea tensiunii
arteriale este suficient de severă se poate instala şocul. Pielea dumneavoastră poate părea rece şi
umedă şi vă puteţi pierde cunoştinţa. Dacă luaţi prea mult din Norvasc, solicitaţi imediat asistenţă
medicală.
Dacă uitaţi să luaţi Norvasc
Nu vă faceţi griji. Dacă aţi uitat să luaţi un comprimat, renunţaţi la acea doză. Luaţi următoarea doză,
la momentul corect. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Norvasc
Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp să luaţi acest medicament. Afecţiunea dumneavoastră
poate reveni, dacă întrerupeţi acest medicament mai devreme decât aţi fost sfătuit.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastrădacă după ce aţi luat medicamentul resimţiţi oricare
dintre reacţiile adverse prezentate mai jos.
Respiraţie şuierătoare, durere în piept, scurtare a respiraţiei sau dificultate la respiraţie, instalate
brusc
Umflare a pleoapelor, feţei sau buzelor
Umflare a limbii şi gâtului, ce determină dificultate la respiraţie
Reacţii severe la nivelul pielii, incluzând erupţie intensă trecătoare pe piele, urticarie, înroşire a
pielii pe întreg corpul, mâncărimi intense, apariţie de vezicule, cojire şi umflare a pielii,
inflamare a mucoaselor (sindrom Stevens Johnson, necroliză epidermică toxică) sau alte reacţii
alergice
Infarct miocardic, bătai neregulate ale inimii
Pancreas inflamat, care poate cauza dureri abdominale şi de spate severe, însoţite de o stare
accentuată de rău general.
Au fost raportate următoarele reacţii adverse foarte frecvente. Dacă acestea vă creează probleme sau
dacă persistă mai mult de o săptămână, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Foarte frecvente:pot afecta mai mult de 1 utilizator din 10
Edem (retenţie de lichid)
Au fost raportate următoarele reacţii adverse frecvente. Dacă vreuna dintre aceste reacţii adverse vă
creează probleme sau dacă persistă mai mult de o săptămână, trebuie să vă adresaţi medicului
dumneavoastră.
Frecvente: pot afecta până la 1 utilizator din 10
Dureri de cap, ameţeli, somnolenţă (în special la începutul tratamentului)
Palpitaţii (conştientizare a bătăilor inimii), înroşire bruscă a feţei
Dureri la nivelul abdomenului, greaţă
Tulburări ale tranzitului intestinal, diaree, constipaţie, indigestie
Oboseală, slăbiciune
Tulburări ale vederii, vedere dublă
Crampe musculare
Umflare la nivelul gleznelor
Alte reacţii adverse raportate includ următoarele reacţii prezentate mai jos. Dacă vreuna dintre reacţiile
adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă
rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Mai puţin frecvente:pot afecta până la 1 utilizator din 100
Tulburări ale dispoziţiei, teamă fără motiv, depresie, insomnie
Tremurături, tulburări ale gustului, leşin
Senzaţie de furnicături şi înţepături la nivelul membrelor, scădere a sensibilităţii la durere
Ţiuituri în urechi
Tensiune arterială mică
Strănut/nas care curge, ca urmare a inflamaţiei mucoasei de la nivelul nasului (rinită)
Tuse
Uscăciune a gurii, vărsături
Cădere în exces a părului, transpiraţii excesive, mâncărime la nivelul pielii, purpură, modificări
de culoare la nivelul pielii
5
Tulburări la urinare, nevoie crescută de urinare în timpul nopţii, creştere a frecvenţei urinărilor
Incapacitate de a obţine o erecţie, disconfort la nivelul sânilor sau creştere a sânilor la bărbaţi
Durere, stare generală de rău
Dureri ale articulaţiilor sau dureri ale muşchilor, dureri de spate
Creştere sau scădere în greutate
Rare: pot afecta până la 1 utilizator din 1000
Confuzie
Foarte rare:pot afecta până la 1 utilizator din 10000
Scădere a numărului de globule albe, scădere a numărului de plachete sanguine, ce poate
determina apariţia neobişnuită de vânătăi sau sângerare cu uşurinţă
Creştere a concentraţiei de zahăr în sânge (hiperglicemie);
O afecţiune a nervilor, ce poate determina slăbiciune musculară, furnicături sau amorţeli
Umflarea gingiilor
Balonare la nivel abdominal (gastrită)
Funcţie anormală a ficatului, inflamaţie a ficatului (hepatită), colorare în galben a pielii (icter),
creştere a valorilor serice ale enzimelor ficatului care apare la unele teste medicale
Tonus muscular crescut
Inflamare a vaselor de sânge, adeseori însoţită de erupţie trecătoare pe piele
Sensibilitate la lumină
Afecţiuni în cadrul cărora apare o asociere de manifestări cum sunt rigiditate, tremurături şi/sau
tulburări ale mişcărilor.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea,
puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii
sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ NORVASC
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după “EXP”. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
[Comprimate:] A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.
[Capsule:] A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. CONŢINUTUL AMBALAJULUI ŞI ALTE INFORMAŢII
6
Ce conţine Norvasc
[Comprimate]
Substanţa activă din Norvasc 5 mg comprimate este amlodipina (sub formă de besilat).
Substanţa activă din Norvasc 10 mg comprimate este amlodipina (sub formă de besilat).
Celelalte componente sunt: hidrogenofosfat de calciu anhidru, stearat de magneziu, celuloză
microcristalină şi amidon glicolat de sodiu tip A.
[Capsule]
Substanța activă din Norvasc 5 mg capsule este amlodipina (sub formă de besilat).
Substanța activă din Norvasc 10 mg capsule este amlodipina (sub formă de besilat).
Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, amidon de porumb, stearat de magneziu
Compoziţia capsulei:
[5mg :] gelatină, galben de chinolină (E 104), dioxid de titan (E 171),
[10 mg:] gelatină, oxid negru de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172) , dioxid de titan (E 171)
Cerneală de inscripţionare: Shellac, oxid negru de fer (E 172)
Cum arată Norvasc şi conţinutul ambalajului
[Comprimate]
[Comprimate 5 mg:] Comprimate de formă poligonală, de culoare albă până la aproape albă, marcate
cu AML-5 şi cu o linie mediană pe una dintre feţe şi cu sigla Pfizer pe cealaltă faţă.
[Comprimate 10 mg:] Comprimate de formă poligonală, de culoare albă până la aproape albă, marcate
cu AML-10 pe una dintre feţe şi cu sigla Pfizer pe cealaltă faţă.
Norvasc 5 mg comprimate este disponibil în cutii cu blistere conţinând 4, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 60,
98, 100, 300, 500 de comprimate, cutii tip calendar conţinând 28 şi 98 comprimate şi în cutii cu
blistere tip unidoză conţinând 50x1 şi 500x1 comprimate.
Norvasc 10 mg comprimate este disponibil în cutii cu blistere conţinând 4, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 60,
90, 98, 100, 300, 500 de comprimate, cutii tip calendar conţinând 28 şi 98 comprimate şi în cutii cu
blistere tip unidoză conţinând 50x1 şi 500x1 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
[Capsule]
[Capsule 5 mg:] Capsule cu corp alb şi capac galben, inscripţionate cu cerneală neagră cu AML 5 şi cu
sigla Pfizer.
[Capsule 10 mg:] Capsule gri, inscripţionate cu cerneală neagră cu AML 10 şi cu sigla Pfizer.
Norvasc 5 mg capsule este disponibil în cutii cu blistere conţinând 14, 28, 30, 56, 90, 98 şi 100 de
capsule şi în cutii cu blistere tip unidoză conţinând 28x1, 30x1, 56x1 şi 100x1 capsule.
Norvasc 10 mg capsule este disponibil în cutii cu blistere conţinând 14, 28, 30, 56, 90, 98 şi 100 de
capsule şi în cutii cu blistere tip unidoză conţinând 30x1, 56x1 şi 100x1 capsule.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Upjohn EESV
Rivium Westlaan 142
2909 LD Capelle aan den Ijssel, Olanda
7
Fabricant
[Pentru Norvasc 5 mg comprimate și Norvasc 10 mg comprimate:]
R-Pharm Germany GmbH
Heinrich-Mack-Strasse 35
89257 Illertissen
Germania
sau
Pfizer Manufacturing Deutschland GmbH
Betriebsstätte Freiburg
Mooswaldallee 1
79090 Freiburg
Germania
[Pentru Norvasc 5 mg capsule și Norvasc 10 mg capsule:]
Fareva Amboise
Zone Industrielle,
29 route des Industries,
37530 Pocé-sur-Cisse,
Franţa.
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
[Comprimate:]
Austria, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania,
Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia: Norvasc
Republica Cehă: Zorem
Irlanda, Malta, Marea Britanie: Istin
Spania : Norvas 5 mg comprimidos, Norvas 10 mg comprimidos;
[Capsule]
Cipru, Grecia, Lituania, România: Norvasc
Belgia, Franţa, Luxemburg: Amlor
Marea Britanie: Istin
Acest prospect a fost revizuit în Noiembrie 2020.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Norvasc, 10 mg, 30 comprimate, Pfizer pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  19-04-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului PFIZER

Vezi Politica de confidentialitate date personale