Singulair, 4 mg, 28 comprimate masticabile, Merck

montelukast

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: MERCK

Data expirarii: 30-11-2025

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

53,23 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Singulair, 4 mg, 28 comprimate masticabile, Merck

Indicatii:
Singulair este un antagonist al receptorilor pentru leucotriene care blochează efectul substanţelor numite leucotriene.

Cum acționează Singulair:
Leucotrienele determină îngustarea şi inflamarea căilor respiratorii din plămâni. Prin blocarea leucotrienelor, Singulair ameliorează simptomele de astm bronşic şi ajută la controlul astmului bronşic.

Când trebuie utilizat Singulair
Medicul dumneavoastră a prescris Singulair pentru tratamentul astmului bronşic, pentru prevenirea simptomelor de astm bronşic din timpul zilei şi nopţii.
- Singulair este utilizat pentru tratamentul pacienţilor copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani care nu sunt controlaţi adecvat prin tratamentul actual şi care necesită tratament suplimentar.
- De asemenea, Singulair poate fi utilizat ca alternativă de tratament la corticosteroizii administraţi pe cale inhalatorie la pacienţii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani, care nu au utilizat recent pentru astmul bronşic corticosteroizi pe cale orală şi care s-au dovedit a fi incapabili să utilizeze corticosteroizi pe cale inhalatorie.
- De asemenea, Singulair ajută la prevenirea îngustării căilor respiratorii induse de efortul fizic.
Medicul dumneavoastră va stabili cum trebuie utilizat Singulair, în funcţie de simptomatologia şi de severitatea astmului bronşic al dumneavoastră sau al copilului dumneavoastră.

Contraindicatii:
Nu luaţi Singulair:
- dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteți alergic la montelukast sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Singulair, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina și alăptarea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua Singulair.
Sarcina:
Medicul dumneavoastră va evalua dacă puteţi lua Singulair în această perioadă de timp.
Alăptarea:
Nu se cunoaşte dacă Singulair se excretă în lapte. Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Singulair.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu este de aşteptat ca Singulair să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, răspunsurile individuale la administrarea medicamentului pot varia. Unele reacţii adverse (cum sunt ameţeli şi somnolenţă), care au fost raportate la administrarea Singulair, pot afecta capacitatea unor pacienţi de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mod de administrare:
Copilul dumneavoastră trebuie să ia întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul copilului dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
- Acest medicament trebuie dat copilului sub supravegherea unui adult. Pentru copiii care au probleme cu administrarea unui comprimat masticabil, este disponibilă forma farmaceutică de granule.
- Copilul dumneavoastră trebuie să ia doar un comprimat masticabil de Singulair o dată pe zi, aşa cum a fost prescris de către medicul dumneavoastră.
- Acesta trebuie luat chiar şi în cazul în care copilul dumneavoastră nu are simptome sau dacă are o criză de astm bronşic.
Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani:
Doza zilnică recomandată este de un comprimat masticabil de 4 mg, administrat seara.
În cazul în care copilul dumneavoastră ia Singulair, asiguraţi-vă că nu ia niciun alt medicament care conţine aceeaşi substanţă activă, montelukast.
Acest medicament trebuie administrat pe cale orală.
Comprimatele trebuie mestecate înainte de înghiţire.
Singulair 4 mg comprimate masticabile nu trebuie luat împreună cu alimente; acesta trebuie luat cu cel puţin 1 oră înainte de masă sau la 2 ore după ingestia de alimente.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este montelukast. Fiecare comprimat masticabil conţine montelukast sodic, echivalent cu montelukast 4 mg.
- Celelalte componente sunt: Manitol (E 421), celuloză microcristalină, hiproloză (E 463), oxid roşu de fer (E 172), croscarmeloză sodică, aromă de cireşe, aspartam (E 951) şi stearat de magneziu.

Prezentare:
28 comprimate masticabile

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Singulair 4 mg 28 comprimate masticabile Merck(montelukast) face parte din grupa medicament:antiastmatice , contine substanța activă:montelukast..
Grupa medicament: Antiastmatice
Substanța activă: Montelukast
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Merck
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Lacul Tei, Biharia, Pitesti Gavana
Data de expirare 2025-11-30

Singulair, 4 mg, 28 comprimate masticabile, Merck

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Singulair, 4 mg, 28 comprimate masticabile, Merck pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  22-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Merck

Vezi Politica de confidentialitate date personale