Tavanic, 500 mg, 7 comprimate filmate, Terapia

levofloxacină

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: TERAPIA SA

Cod produs: 3582910050025

Data expirarii: 01-08-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

43,12 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Tavanic, 500 mg, 7 comprimate filmate, Terapia [3582910050025]

Indicatii:
Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a trata infecţii ale:
- Sinusurilor
- Plămânilor, la persoanele cu probleme de lungă durată cu respiraţia sau pneumonie
- Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau ale vezicii urinare
- Prostatei, atunci când aveţi o infecţie de lungă durată
- Pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor. Acestea sunt numite uneori “ţesuturi moi”.
În anumite situaţii speciale, Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a scădea probabilitatea de apariţie a unei boli pulmonare denumită antrax sau de agravare a bolii, după ce aţi fost expus la bacteria care provoacă antraxul.

Contraindicatii:
Nu luaţi Tavanic:
- dacă sunteţi alergic la levofloxacină, la oricare alt antibiotic chinolonic, cum sunt moxifloxacina, ciprofloxacina sau ofloxacina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Tavanic, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Nu luaţi acest medicament dacă:
- Sunteţi gravidă, aţi putea să rămâneţigravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă
- alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
După ce luaţi acest medicament, pot apărea reacţii adverse, inclusiv ameţeli,somnolenţă, senzaţie de învârtire (vertij) sau tulburări de vedere. Unele dintre aceste reacţii adverse vă pot afecta capacitatea de concentrare şi viteza de reacţie. Dacă acestea se întâmplă, nu conduceţi vehicule sau nu întreprindeţi nicio activitate care necesită un nivel ridicat de atenţie. 

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cum să luaţi acest medicament:
- Luaţi acest medicament pe cale orală.
- Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă.
- Comprimatele pot fi luate în timpul meselor sau oricând între mese

Protejaţi-vă pielea de lumina soarelui:
Feriţi-vă de expunerea directă la lumina soarelui cât timp luaţi acest medicament şi timp de 2 zile după ce opriţi administrarea sa, deoarece pielea dumneavoastră va deveni mult mai sensibilă la soare şi pot apărea arsuri, furnicături sau erupţie severă cu vezicule, dacă nu vă luaţi următoarele măsuri de precauţie:
-Asiguraţi-vă că utilizaţi o cremă cu factor ridicat de protecţie solară
-Purtaţi întotdeauna o pălărie şi haine care să vă acopere braţele şi picioarele
-Evitaţi solarul.

Dacă luaţi deja comprimate cu fier, suplimente cu zinc, antiacide, didanozină sau sucralfat:
-Nu luaţi aceste medicamente în acelaşi timp cu Tavanic. Luaţi-vă doza din aceste medicamente cu cel puţin 2 ore înainte sau după cel puţin 2 ore de la administrarea Tavanic comprimate filmate.

Ce doză să luaţi:
-Medicul dumneavoastră va decide câte comprimate de Tavanic trebuie să luaţi.
-Doza va depinde de tipul infecţiei pe care o aveţi şi de localizarea infecţiei în organismul dumneavoastră.
-Durata tratamentului va depinde de cât de gravă este infecţia dumneavoastră.
-Dacă simţiţi că efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic, nu schimbaţi dumneavoastră doza, ci adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Adulţi şi vârstnici:
Infecţii ale sinusurilor
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi

Infecţii ale plămânilor, la persoanele cu probleme de respiraţie de lungă durată:
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi

Pneumonie:
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi

Infecţii ale tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau vezicii urinare:
-Unul sau două comprimate Tavanic 250 mg, în fiecare zi
-Sau jumătate de comprimat sau un comprimat Tavanic 500 mg, în fiecare zi

Infecţii ale prostatei:
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi

Infecţii ale pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor:
-Două comprimate Tavanic 250 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi

Adulţi şi vârstnici cu probleme cu rinichii:
Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă administreze o doză mai mică.

Copii şi adolescenţi:
Acest medicament nu trebuie administrat la copii sau adolescenţi. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este levofloxacina. Un comprimat filmat Tavanic 500 mg conţine levofloxacină 500 mg.
- Celelalte componente sunt:
-Pentru nucleu: crospovidonă, hipromeloză, celuloză microcristalină şi stearil fumarat de sodiu
-Pentru film: hipromeloză, dioxid de titan (E 171), talc, macrogol, oxid galben de fer (E 172) şi oxid roşu de fer (E 172) 

Prezentare:
7 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Tavanic 500 mg 7 comprimate filmate Terapia(levofloxacină) face parte din grupa medicament:antibiotice- chinolone si fluorochinolone , contine substanța activă:levofloxacina..
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Terapia Sa
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 3582910050025
Data de expirare 2026-08-01

Tavanic, 500 mg, 7 comprimate filmate, Terapia [3582910050025]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 943/2008/01-02-03 Anexa 1`
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Tavanic 500 mg comprimate filmate
Levofloxacină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
-Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
-Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi punctul 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Tavanic comprimate filmate şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tavanic comprimate filmate
3. Cum să luaţi Tavanic comprimate filmate
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Tavanic comprimate filmate
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Tavanic comprimate filmate şi pentru ce se utilizează
Denumirea medicamentului dumneavoastră este Tavanic comprimate filmate. Tavanic comprimate
filmate conţine o substanţă activădenumitălevofloxacină. Aceasta aparţine unui grup de medicamente
denumit antibiotice. Levofloxacina este un antibiotic din clasa „chinolonelor”. Acţionează prin
omorârea bacteriilor care provoacă infecţii în organismul dumneavoastră.
Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a trata infecţii ale:
Sinusurilor
Plămânilor, la persoanele cu probleme de lungă durată cu respiraţia sau pneumonie
Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau ale vezicii urinare
Prostatei, atunci când aveţi o infecţie de lungă durată
Pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor. Acestea sunt numite uneori “ţesuturi moi”.
În anumite situaţii speciale, Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a scădea probabilitatea
de apariţie a unei boli pulmonare denumită antrax sau de agravare a bolii, după ce aţi fost expus la
bacteria care provoacă antraxul.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tavanic comprimate filmate
Nu luaţi acest medicament şi spuneţi medicului dumneavoastră dacă:
- Sunteţi alergic la levofloxacină, la oricare alt antibiotic chinolonic, cum sunt moxifloxacina,
ciprofloxacina sau ofloxacina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
(enumerate la punctul 6)
Semnele unei reacţii alergice includ: erupţie pe piele, dificultăţi la înghiţire sau în respiraţie,
umflare a buzelor, feţei, gâtului sau limbii.
2
- Aţi avut vreodată epilepsie
- Aţi avut vreodată oproblemă cu tendoanele, cum este tendinita, care a fost asociată cu
tratamentul cu un „antibiotic chinolonic”. Tendonul este o coardăcare leagă muşchiul de
scheletul dumneavoastră
- Sunteţi copil sau adolescent în perioada de creştere
- Sunteţi gravidă, aţi putea rămâne gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă
- Alăptaţi.
Nu luaţi acest medicament dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus. Dacă nu sunteţi
sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Tavanic.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luați acest medicament
Nu trebuie să luați medicamente antibacteriene care conțin fluorochinolone/chinolone, inclusiv
Tavanic, dacă în trecut ați manifestat vreo reacție adversă gravă atunci când ați luat un medicament
care conține chinolone sau fluorochinolone. În această situație, trebuie să vă adresați medicului
dumneavoastră cât mai curând posibil.
Înainte să luaţi acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
-Ați dezvoltat vreodată o erupție severă sau descuamare la nivelul pielii, vezicule pe piele
și/sau leziuni însoțite de inflamație la nivelul gurii după administrarea levofloxacinei.
-Aveţi vârsta de 60 de ani sau peste
-Utilizaţi corticosteroizi, denumiţi uneori steroizi (vezi punctul „Tavanic împreună cu alte
medicamente”)
-Aţi avut vreodată o criză convulsivă (convulsie)
-Aţi avut leziuni ale creierului determinate de un accident vascular cerebral sau alte leziuni
ale creierului
-Aveţi probleme cu rinichii
-Aveţi o afecţiune cunoscută sub denumirea „deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază”.
Sunteţi mai predispus la apariţia unor probleme grave de sânge atunci când luaţi acest
medicament.
-Aţi avut vreodată probleme de sănătate mintală
-Aţi avut vreodată probleme cuinima: este necesară precauţie atunci când luaţi acest fel de
medicamente, dacă v-aţi născut cu sau aveţi istoric în familie de prelungire a intervalului QT
(observată pe ECG, o înregistrare a activităţii electrice a inimii), aveţi un dezechilibru al
sărurilor din sânge (în special valori scăzute ale potasiului sau magneziului în sânge), aveţi
un ritm al inimii foarte lent (denumit „bradicardie”), aveţi inima slăbită (insuficienţă
cardiacă), aveţi istoric de atac de cord (infarct miocardic), sunteţi femeie sau vârstnic sau
luaţi alte medicamente care determină modificări anormale ale ECG (vezi punctul „Tavanic
împreună cu alte medicamente”).
-Ați fost diagnosticat cu o lărgire sau „umflare” a unui vas mare de sânge (anevrism aortic
sau anevrism al unui vas periferic mare).
-Ați avut un episod anterior de disecție de aortă (o ruptură în peretele aortei).
-Aveți antecedente familiale de anevrism aortic sau de disecție de aortă sau alți factori de risc
sau afecțiuni predispozante (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, cum ar fi
sindromul Marfan sau sindromul Ehlers-Danlos forma vasculară, sau tulburări vasculare,
cum ar fi arterita Takayasu, arterita cu celule gigante, boala Behcet, tensiune arterială mare
sau ateroscleroză cunoscută).
-Aveţi diabet zaharat
-Aţi avut vreodată probleme cu ficatul
-Aveţi miastenia gravis.
Reacții cutanate grave
La utilizarea levofloxacinei au fost raportate reacții grave la nivelul pielii, incluzând sindrom
Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică și reacție indusămedicamentos însoțită deeozinofilie și
simptome sistemice (DRESS).
3
-SJS/TEN se poate manifesta inițial sub formă de pete de culoare roșie sau zone circulare,
adesea cu vezicule situate central, la nivelul trunchiului. De asemenea, pot apărea ulcere la
nivelul cavității bucale, gâtului, nasului, organelor genitale și ochilor (ochi roșii și umflați).
Aceste erupții cutanate grave sunt adesea precedate de febră și/sau simptome asemănătoare
gripei. Este posibil ca erupțiile cutanate să progreseze până la descuamare extinsă a pielii și
apariția de complicații care amenință viața sau sunt letale.
-DRESS se manifestă inițial ca simptome asemănătoare gripei și o erupție la nivelul feței, apoi
o erupție prelungită la nivelul pielii, însoțită de temperatură corporală ridicată, niveluri
crescute ale enzimelor hepatice observate la testele de sânge și o creștere a unui tip de celule
sanguine albe (eozinofilie), precum și ganglioni limfatici măriți.
Dacă apare o erupție gravă pe piele sau un alt simptom la nivelul pielii,întrerupeți administrarea
levofloxacinei și adresați-vă medicului dumneavoastră sau solicitați imediatasistență medicală.
Dacă simțiți brusc dureri severe în abdomen, în piept sau în spate, mergeți imediat la un serviciu de
urgență.
Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus, discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Tavanic.
Când luați acest medicament
- Rareori, pot apărea durere și umflare la nivelul articulațiilor și inflamație sauruptură de
tendoane. Riscul dumneavoastră este crescut dacă sunteți o persoană vârstnică (cu vârsta
peste 60 ani), dacă vi s-a efectuat un transplant de organ, dacă aveți probleme la rinichi sau
dacă urmați tratament cu corticosteroizi. Inflamația și rupturile de tendoane pot surveni în
primele 48 ore de tratament și chiar până la câteva luni de la oprirea tratamentului cu Tavanic.
La primul semn de durere sau inflamație a unui tendon (de exemplu la nivelul gleznei,
articulației mâinii, cotului, umărului sau genunchiului), încetați să luați Tavanic, contactați-l
pe medicul dumneavoastră și țineți zona dureroasă în repaus. Evitați orice efort inutil,
deoarece acesta poate crește riscul de ruptură de tendon.
-Rareori, puteți manifesta simptome de deteriorare a unor nervi (neuropatie), de exemplu
durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală și/sau slăbiciune, mai ales la nivelul labelor
picioarelor și picioarelor sau la nivelul mâinilor și brațelor. Dacă se întâmplă acest lucru,
încetați să luați Tavanic și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, pentru a preveni
dezvoltarea unei afecțiuni posibil ireversibile.
Reacții adverse grave, prelungite, invalidante și posibil ireversibile
Medicamentele antibacteriene care conțin fluorochinolone/chinolone, inclusiv Tavanic, au fost
asociate cu reacții adverse foarte rare, dar grave, dintre care unele de lungă durată (care au continuat
luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile. Acestea includ dureri ale tendoanelor, mușchilor și
articulațiilor la nivelul membrelor superioare și inferioare, dificultăți la mers, senzații anormale, de
exemplu înțepături, furnicături, gâdilături, amorțeală sau senzație de arsură (parestezie), tulburări ale
simțurilor, inclusiv afectarea vederii, gustului, mirosului și auzului, depresie, afectare a memoriei,
oboseală severă și tulburări severe ale somnului.
Dacă manifestați vreuna dintre aceste reacții adverse după ce ați luat Tavanic, adresați-vă imediat
medicului dumneavoastră înainte de a continua tratamentul. Dumneavoastră și medicul dumneavoastră
veți decide asupra continuării tratamentului, luând în considerare și utilizarea unui antibiotic din altă
clasă.
Tavanic împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente, deoarece Tavanic poate afecta modul în care acţionează alte medicamente. De
asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care acţionează Tavanic.
4
În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţioricare dintre următoarele
medicamente, deoarece acestea pot creşte probabilitatea de apariţie a reacţiilor adverse, atunci
când sunt utilizate împreună cu Tavanic:
-Corticosteroizi, denumiţi uneori steroizi –utilizaţi în tratamentul inflamaţiei. Se poate să fiţi
mai predispus la inflamaţia şi/sau ruperea tendoanelor.
-Warfarină –utilizată pentru subţierea sângelui. Sunteţi mai predispus la a avea o sângerare.
Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă efectueze periodic teste de sânge, pentru a
verifica cât de bine se coagulează sângele dumneavoastră.
-Teofilină –utilizată în tratamentul problemelor cu respiraţia. Dacă acest medicament este
luat împreună cu Tavanic, sunteţi mai predispus la a avea o criză convulsivă (convulsie).
-Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) utilizate în tratamentul durerii şi
inflamaţiei, cum sunt acidul acetilsalicilic, ibuprofenul, fenbufenul, ketoprofenul şi
indometacina. Dacă aceste medicamente sunt luate împreună cu Tavanic, sunteţi mai
predispus la a avea o criză convulsivă (convulsie).
-Ciclosporină –utilizată după transplanturile de organ. Se poate să fiţi mai predispus la
apariţia reacţiilor adverse ale ciclosporinei.
-Medicamente despre care se ştie că afectează modul în care bate inima dumneavoastră.
Acestea includ medicamentele utilizate în tratamentul ritmului anormal al inimii
(medicamente antiaritmice, cum sunt chinidina, hidrochinidina, disopiramida, sotalolul,
dofetilida, ibutilida şi amiodarona), depresiei (medicamente antidepresive triciclice, cum
sunt amitriptilina şi imipramina), tulburărilor psihice (medicamente antipsihotice) şi
infecţiilor bacteriene (antibiotice „macrolide”, cum sunt eritromicina, azitromicina şi
claritromicina).
-Probenecid utilizat în tratamentul gutei şi cimetidină – utilizată în tratamentul ulcerului şi
al senzaţiilor de arsură în capul pieptului. Trebuie să aveţi grijă deosebită dacă luaţi oricare
dintre aceste medicamente împreună cu Tavanic. Dacă aveţi probleme cu rinichii, medicul
dumneavoastră va dori să vă administreze o doză mai mică.
Nu luaţi Tavanic comprimate filmate în acelaşi timp cu următoarele medicamente, deoarece pot
afecta modul în care acţionează Tavanic comprimate filmate:
-Comprimate cu fier (pentru anemie), suplimente cu zinc, antiacide care conţin magneziu sau
aluminiu (pentru aciditate sau senzaţie de arsură în capul pieptului), didanozină sau sucralfat
(pentru ulcer de stomac). Vezi, mai jos, punctul 3 „Dacă luaţi deja comprimate cu fier,
suplimente cu zinc, antiacide, didanozină sau sucralfat”.
Teste de urină pentru depistarea opioizilor
La persoanele care utilizează Tavanic, testele de urină pot avea rezultate „fals-pozitive” pentru
medicamentele utilizate împotriva durerilor puternice, denumite „opioizi”. Dacă medicul
dumneavoastră v-a recomandat efectuarea unui test de urină, spuneţi-i că luaţi Tavanic.
Teste pentru tuberculoză
Acest medicament poate determina rezultate „fals-negative” la anumite teste de laborator utilizate
pentru depistarea bacteriei care provoacă tuberculoză.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Nu luaţi acest medicament dacă:
- Sunteţi gravidă, aţi putea să rămâneţigravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă
- alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
După ce luaţi acest medicament, pot apărea reacţii adverse, inclusiv ameţeli,somnolenţă, senzaţie de
învârtire (vertij) sau tulburări de vedere. Unele dintre aceste reacţii adverse vă pot afecta capacitatea
5
de concentrare şi viteza de reacţie. Dacă acestea se întâmplă, nu conduceţi vehicule sau nu
întreprindeţi nicio activitate care necesită un nivel ridicat de atenţie.
3. Cum să luaţi Tavanic comprimate filmate
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Cum să luaţi acest medicament
Luaţi acest medicament pe cale orală.
Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă.
Comprimatele pot fi luate în timpul meselor sau oricând între mese
Protejaţi-vă pielea de lumina soarelui
Feriţi-vă de expunerea directă la lumina soarelui cât timp luaţi acest medicament şi timp de 2 zile după
ce opriţi administrarea sa, deoarece pielea dumneavoastră va deveni mult mai sensibilă la soare şi pot
apărea arsuri, furnicături sau erupţie severă cu vezicule, dacă nu vă luaţi următoarele măsuri de
precauţie:
-Asiguraţi-vă că utilizaţi o cremă cu factor ridicat de protecţie solară
-Purtaţi întotdeauna o pălărie şi haine care să vă acopere braţele şi picioarele
-Evitaţi solarul.
Dacă luaţi deja comprimate cu fier, suplimente cu zinc, antiacide, didanozină sau sucralfat
-Nu luaţi aceste medicamente în acelaşi timp cu Tavanic. Luaţi-vă doza din aceste
medicamente cu cel puţin 2 ore înainte sau după cel puţin 2 ore de la administrarea Tavanic
comprimate filmate.
Ce doză să luaţi
-Medicul dumneavoastră va decide câte comprimate de Tavanic trebuie să luaţi.
-Doza va depinde de tipul infecţiei pe care o aveţi şi de localizarea infecţiei în organismul
dumneavoastră.
-Durata tratamentului va depinde de cât de gravă este infecţia dumneavoastră.
-Dacă simţiţi că efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic, nu schimbaţi
dumneavoastră doza, ci adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Adulţi şi vârstnici
Infecţii ale sinusurilor
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Infecţii ale plămânilor, la persoanele cu probleme de respiraţie de lungă durată
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Pneumonie
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
Infecţii ale tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau vezicii urinare
-Unul sau două comprimate Tavanic 250 mg, în fiecare zi
-Sau jumătate de comprimat sau un comprimat Tavanic 500 mg, în fiecare zi
Infecţii ale prostatei
-Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor
-Două comprimate Tavanic 250 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
-Sau un comprimat Tavanic 500 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
6
Adulţi şi vârstnici cu probleme cu rinichii
Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă administreze o doză mai mică.
Copii şi adolescenţi
Acest medicament nu trebuie administrat la copii sau adolescenţi.
Dacă luaţi mai mult Tavanic comprimate filmate decât trebuie
Dacă luaţi accidental mai multe comprimate decât trebuie, spuneţi imediat unui medic sau cereţi
imediat alt sfat medical. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră, pentru ca medicul să ştie
ce aţi luat. Pot să apară următoarele reacţii: crize convulsive (convulsii), confuzie, ameţeli, afectarea
stării de conştienţă, tremor şi probleme la nivelul inimii –care duc la bătăi neregulate ale inimii,
precum şi senzaţie de rău (greaţă) sau senzaţie de arsură la nivelul stomacului.
Dacă uitaţi să luaţi Tavanic comprimate filmate
Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte, cu exceţia cazului în care este în
apropierea momentului în care trebuie să luaţi următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a
compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Tavanic comprimate filmate
Nu încetaţi să luaţi Tavanic doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să terminaţi schema de
tratament pe care v-a prescris-o medicul dumneavoastră. Dacă încetaţi să luaţi comprimatele prea
devreme, infecţia poate reapărea, starea dumneavoastră se poate agrava sau bacteria poate deveni
rezistentă la medicament.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele. Aceste reacţii sunt de obicei uşoare sau moderate şi adesea dispar după o perioadă scurtă
de timp.
Cazuri foarte rare de reacții adverse de lungă durată (până la luni sau ani) sau permanente la
medicament, de exemplu inflamații la nivelul tendoanelor, ruptură de tendon, durere articulară, durere
la nivelul membrelor, dificultăți la mers, senzații anormale, cum ar fi înțepături, furnicături, gâdilături,
senzație de arsură, amorțeală sau durere (neuropatie), depresie, oboseală, tulburări ale somnului,
afectare a memoriei, precum și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului au fost asociate cu
administrarea antibioticelor care conțin chinolone și fluorochinolone, în unele cazuri indiferent de
factorii de risc preexistenți.
Opriţi administrarea Tavanic şi adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi imediat la spital
dacă observaţi următoarea reacţie adversă:
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
-Aveţi o reacţie alergică. Semnele pot include: erupţie pe piele, dificultăţi la înghiţire sau în
respiraţie, umflare a buzelor, feţei, gâtului sau limbii.
Opriţi administrarea Tavanic şi adresaţi-vă imediat unui medic dacă observaţi oricare dintre
următoarele reacţii adverse grave – este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă:
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane)
-Erupție răspândită pe piele, temperatură corporală ridicată, creșteri ale enzimelor hepatice,
anomalii ale sângelui (eozinofilie), ganglioni limfatici măriți și alte afectări ale organelor
7
(Reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice, cunoscută și sub numele de
DRESS sau sindrom de hipersensibilitate la medicament).Vezi și pct. 2.
-Sindrom asociat cu tulburări ale excreției de apă și valori scăzute ale sodiului (SIADH)
-Diaree apoasă, care poate conţine sânge, posibil însoţită de crampe la nivelul stomacului şi
temperatură crescută. Acestea pot fi semne ale unei probleme severe la nivelul intestinului.
-Durere şi inflamare a tendoanelor sau ligamentelor, care poate duce la ruptură. Tendonul lui
Ahile este afectat de cele mai multe ori.
-Crize convulsive (convulsii).
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
-Senzaţie de arsură, furnicături, durere sau amorţeală. Acestea pot fi semne a ceea ce se
numeşte „neuropatie”.
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
-Erupții grave pe piele, incluzând sindrom Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică.
Acestea pot apărea ca niște pete roșii sau zone circulare, adesea cu vezicule situate central, la
nivelul trunchiului, descuamare la nivelul pielii, ulcerații la nivelul gurii, gâtului, nasului,
organelor genitale și ochilor și pot fi precedate de febră și simptome asemănătoare gripei.Vezi
și pct. 2.
-Pierdere a poftei de mâncare, îngălbenire a pielii şi ochilor, urină închisă la culoare, mâncărimi
sau sensibilitate la nivelul stomacului (abdomenului). Acestea pot fi semne ale unor probleme
la nivelul ficatului, care pot include insuficienţă letală a ficatului.
Dacă vă este afectată vederea sau dacă aveţi oricare alte tulburări la nivelul ochilor în timpul
tratamentului cu Tavanic, adresaţi-vă imediat unui medic oftalmolog.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre următoarele reacţii adverse se agravează
sau durează mai mult de câteva zile:
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
-Probleme cu somnul
-Dureri de cap, ameţeli
-Senzaţie derău (greaţă, vărsături) şi diaree
-Creştere a valorilor unor enzime ale ficatului în sânge.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane)
-Modificări ale numărului altor bacterii sau ciuperci, infecţie cu o ciupercă denumită Candida,
care poate necesita tratament
-Modificări ale numărului celulelor albe din sânge, apărute în rezultatele unor analize de sânge
(leucopenie, eozinofilie)
-Stare de stres (anxietate), confuzie, nervozitate, somnolenţă, tremurături, senzaţie de învârtire
(vertij)
-Senzaţie de lipsă de aer (dispnee)
-Modificările ale gustului, pierderea poftei de mâncare, disconfort la nivelul stomacului sau
indigestie (dispepsie), dureri în zona stomacului, senzaţie de balonare (flatulenţă) sau
constipaţie
-Mâncărimi şi erupţii pe piele, măncărimi severe sau blânde (urticarie), transpiraţie abundentă
(hiperhidroză)
-Dureri la nivelul articulaţiilor sau la nivelul muşchilor
-Testele de sânge pot avea rezultate anormale, din cauza problemelor cu ficatul (creşterea
bilirubinei) sau cu rinichii (creşterea creatininei)
-Stare generală de slăbiciune.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane)
-Apariţie cu uşurinţă de vânătăi sau sângerare, din cauza scăderii numărului de plachete din
sânge (trombocitopenie)
8
-Număr scăzut de celule albe în sânge (neutropenie)
-Răspuns imun exagerat (hipersensibilitate)
-Scădere a valorilor zahărului din sângele dumneavoastră (hipoglicemie). Aceasta este
important de ştiut pentru persoanele cu diabet zaharat.
-Vedere sau auzire a unor lucruri care nu există (halucinaţii, paranoia), schimbări de opinie şi
de gândire (reacţii psihotice), cu risc de a avea gânduri sau acţiuni de sinucidere
-Stare de depresie, probleme mintale, stare de nelinişte (agitaţie), vise anormale sau coşmaruri
-Senzaţie de furnicături la nivelul mâinilor şi picioarelor (parestezii)
-Probleme cu auzul (tinitus) sau cu vederea (vedere înceţoşată)
-Bătăi anormal de rapide ale inimii (tahicardie) sau tensiune arterială scăzută (hipotensiune
arterială)
-Slăbiciune musculară. Aceasta este important de ştiut pentru persoanele cu miastenia gravis (o
boală rară a sistemului nervos).
-Modificări ale modului în care funcţionează rinichii dumneavoastră şi, ocazional, insuficienţă
renală, care poate fi cauzată de o reacţie alergică la nivelulrinichilor, denumită nefrită
interstiţială.
-Febră.
-Zone bine demarcate, eritematoase, cu/fără vezicule, care apar în câteva ore după
administrarea levofloxacinei și se vindecă cu hiperpigmentare reziduală postinflamatorie;
aceasta apare, de obicei, în același loc pe piele sau mucoase, după expunerea ulterioară la
levofloxacină.
Alte reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
includ:
-Scădere a numărului de celule roşii din sânge (anemie): aceasta poate săvă facă pielea palidă
sau galbenă din cauza distrugerii celulelor roşii din sânge; scădere a numărului tuturor
tipurilor de celule din sânge (pancitopenie)
-Febră, inflamaţie în gât şi stare generală de rău, care nu trece. Acestea pot fi provocate de o
scădere a numărului celulelor albe din sânge (agranulocitoză).
-Scădere importantă a circulaţiei sângelui (şoc asemănător celui anafilactic)
-Creştere a valorilor zahărului din sânge (hiperglicemie) sau scădere a valorilor zahărului din
sânge, care duce la apariţia comei (comă hipoglicemică). Acestea sunt important de ştiut
pentru persoanele cu diabet zaharat.
-Modificări ale mirosului, pierdere a mirosului sau gustului (parosmie, anosmie, ageuzie)
-Probleme de mişcare şi mers (dischinezie, tulburări extrapiramidale)
-Pierdere temporară a conştienţei sau cădere (sincopă)
-Pierdere temporară a vederii, inflamația ochiului
-Afectare sau pierdere a auzului
-Ritm anormal de rapid al bătăilor inimii, ritm neregulat al bătăilor inimii care pune viaţa în
pericol, inclusiv stop cardiac, afectare a ritmului inimii (denumită „prelungirea intervalului
QT”, observată pe ECG, o înregistrare a activităţii electrice a inimii)
-Dificultate în respiraţie sau respiraţie şuierătoare (bronhospasm)
-Reacţii alergice pulmonare
-Pancreatită
-Inflamaţie a ficatului (hepatită)
-Creştere a sensibilităţii pielii dumneavoastră la soare şi la lumina ultravioletă
(fotosensibilitate)
-Inflamaţie a vaselor care transportă sângele prin organismul dumneavoastră, din cauza unei
reacţii alergice (vasculită)
-Inflamaţie a ţesuturilor din interiorul gurii (stomatită)
-Ruptură a muşchilor sau distrugere a muşchilor (rabdomioliză)
-Înroşire şi umflare a articulaţiilor (artrită)
-Durere, inclusiv dureri de spate, în piept şi la nivelul extremităţilor
-Crize de porfirie la persoanele care au deja porfirie (o boală metabolică foarte rară)
-Dureri de cap persistente, cu sau fără afectare a vederii (hipertensiune intracraniană benignă).
9
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse,adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau
farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare,
ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor
Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii
suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Tavanic comprimate filmate
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare, dar este mai bine să ţineţi Tavanic
comprimate filmate în ambalajul şi cutia originale, într-un loc uscat.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după „EXP”. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Tavanic comprimate filmate
Substanţa activă este levofloxacina. Un comprimat filmat Tavanic 500 mg conţine levofloxacină 500
mg.
Celelalte componente sunt:
-Pentru nucleu: crospovidonă, hipromeloză, celuloză microcristalină şi stearil fumarat de sodiu
-Pentru film: hipromeloză, dioxid de titan (E 171), talc, macrogol, oxid galben de fer (E 172) şi
oxid roşu de fer (E 172)
Cum arată Tavanic comprimate filmate şi conţinutul ambalajului
Tavanic comprimate filmate se administrează oral. Comprimatele filmate sunt oblongi şi au o linie
mediană, sunt de culoare albă spre galben pal sau albă spre roşu.
Pentru Tavanic 500 mg, comprimatele sunt disponibile în ambalaje cu te 5, 7 şi 10 comprimate
filmate.
Este posibil să nu se comercializeze toate mărimile de ambalaj.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Terapia SA
Str. Fabricii Nr. 124
Cluj-Napoca,
România
Fabricantul
SANOFI WINTHROP INDUSTRIE
56, route de Choisy-au-Bac, 60205 Compiègne, Franţa
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai
deţinătoruluiautorizaţiei de punere pe piaţă:
10
Terapia SA, România
Tel: 0040 372 179600
Fax: 0040 372 179631
Acest prospect nu conţine toate informaţiile despre medicamentul dumneavoastră. Dacă aveţi întrebări
sau nu sunteţi sigur de ceva, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Acest prospect a fost revizuit în octombrie 2019.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Tavanic, 500 mg, 7 comprimate filmate, Terapia pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  21-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Terapia Sa

Vezi Politica de confidentialitate date personale