5
Pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, când un tratament diuretic prealabil poate provoca
hiponatremie, se pot lua următoarele măsuri:
-fie se va întrerupe administrarea diureticului cu 3 zile înaintea administrării inhibitorului
enzimei de conversie. Dacă este necesar, se va reintroduce ulterior diureticul hipokaliemiant;
-fie se va administra inhibitorul enzimei de conversie a angiotensinei începând cu doze mici
care vor fi crescute treptat.
În insuficienţa cardiacă congestivă se administrează la început o doză foarte mică de inhibitor,
eventual după scăderea dozei de diuretic hipokaliemiant asociat.
În oricare situaţie, se supraveghează valoarea creatininemiei în primele săptămâni de tratament cu
inhibitorul enzimei de conversie a angiotensinei.
-medicamente care favorizează apariţia torsadei vârfurilor: antiaritmice din clasa I (chinidină,
hidrochinidină, disopiramidă) şi din clasa a-III-a (amiodaronă, sotalol); anumite neuroleptice:
fenotiazine (clorpromazină, levomepromazină, tioridazină, trifluperazină), benzamide (amisulpridă,
sulpiridă, tiapridă), butirofenone (droperidol, haloperidol); alte medicamente (astemizol, bepridil,
cisapridă, eritromicină, spiramicină, halofantrină, pentamidină, vincamină): risc major de tulburări
de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia fiind un factor favorizant). Se
recomandă corectarea hipokaliemiei înainte de începerea administrării şi supravegherea echilibrului
electrolitic şi a electrocardiogramei.
Unele dezechilibre electrolitice (ca de exemplu hipokaliemia, hipomagnezemia) pot creşte
toxicitatea anumitor medicamente (ca de exemplu medicamentele care induc prelungirea
intervalului QT).
-metformină: acidoza lactică poate fi declanşată de o eventuală insuficienţă renală funcţională
datorată diureticelor, în special a diureticelor de ansă. Metformina nu va fi utilizată decât în cazul
în care creatininemia depăşeşte 15 mg/l (135 mcmol/1) la bărbaţi şi 12 mg/l (110 mcmol/1) la
femeie.
-fenitoină: diminuarea efectului diuretic până la 50%. Se recomandă, eventual, folosirea de doze
mai mari de diuretic.
-substanţe de contrast iodate: în cazul deshidratării produse de diuretice există riscul declanşării
insuficienţei renale acute. Se va rehidrata pacientul înaintea administrării substanţei de contrast
iodate.
Pacienţii care au prezentat un risc crescut de nefropatie de radiocontrast şi care au fost trataţi cu
furosemidă, au prezentat o incidenţă mai crescută a deteriorării funcţiei renale după ce au primit
substanţe de contrast faţă de pacienţii (cu risc crescut) care au primit hidratare doar pe cale
intravenoasă înaintea administrării substanţelor de contrast.
Asocieri de avut în vedere
-amifostină: potenţarea efectului hipotensor.
-anumite alfa-blocante (alfluzosin, doxazosin, prazosin, tamsulosin, terazosin): potenţarea efectului
hipotensor. Risc crescut de hipotensiune ortostatică. Administrarea acestora concomitent cu
furosemida poate necesita ajustarea dozelor acestor medicamente.
-ciclosporină A: risc de creştere a creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice de
ciclosporină, chiar în absenţa depleţiei de sodiu şi apă. Administrarea concomitentă a ciclosporinei
A împreună cu furosemida este asociată cu un risc crescut de artrită gutoasă secundară
hiperuricemiei induse de furosemidăşi afectării excreţiei renale auraţilor de către ciclosporina A.
-corticosteroizi: reducerea efectului antihipertensiv datorită retenţiei hidrosaline.
-neuroleptice, antidepresive triciclice: accentuarea efectului antihipertensiv şi risc crescut de
hipotensiune ortostatică, prin efect aditiv.
-antiacide gastrice (fosfat de aluminiu) sau sucralfat: scad absorbţia digestivă a furosemidei de la
nivelul intestinului şi prin urmare scad efectul acesteia (trebuie administrate la interval de 2 ore).
Alte interacţiuni
-curarizante şi miorelaxante, teofilină: furosemida le potenţează efectele.
-cefalosporine (ca de exemplu cefaloridina): doze crescute din anumite cefalosporine pot creşte
riscul nefrotoxic al diureticului.
-cisplatină: creşte riscul ototoxic al diureticului. În plus, nefrotoxicitatea cisplatinei poate fi mărită,
dacă furosemida nu este administratăîn doze mici (ca ce exemplu 40 mg la pacienţi cu funcţie
renală normală) şi hidratarea nu este corespunzătoare, atunci când furosemida este utilizată pentru