Brand: HEMOFARM
Cod produs: 8600097411059
Data expirarii: 30-07-2026
Tip: Medicament fara reteta
Document: Prospect
Vandut de: Farmacia Tei SRL
Livrare până la 4 zile lucrătoare
La noi, prețul afișat este valabil atât pentru comenzile online cât și pentru toate locațiile noastre.
Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.
Indicații:
Hepathrombin gel este indicat ca adjuvant în:
- tromboza venoasă superficială, tromboflebită, flebită, sindrom prevaricos, sindrom postflebitic, ulcer de gambă;
- leziuni posttraumatice: hematoame, contuzii, luxaţii;
- bursită, tenosinovită.
Contraindicatii:
Nu utilizaţi Hepathrombin:
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la heparina sodică, alantoină, dexpantenol sau la oricare dintre celelalte componente ale Hepathrombin.
Precautii:
Înainte să utilizati Hepathrombin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Medicamentul poate fi utilizat în sarcină şi alăptare numai pe perioade scurte şi la indicaţia medicului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Hepathrombin nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna Hepathrombin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Tratamentul se începe cu Hepathrombin 500 UI/g, iar pentru continuarea tratamentului şi preventiv se întrebuinţează
Hepathrombin 300 UI/g.
Gelul se aplică la nivelul ariei cutanate afectate şi în jur, de 2-3 ori pe zi, şi se masează uşor. În caz de inflamaţie a venelor, zona nu se masează, ci doar se aplică medicamentul într-un strat subţire, pe suprafaţa afectată, apoi se acoperă
cu pansament ocluziv sau elastic. În caz de ulceraţie varicoasă, gelul se aplică sub forma unui inel cu lăţimea de 4 cm.
Gelul se aplică numai pe tegumentele fără leziuni.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Compozitie:
- Substanţele active sunt: heparină sodică, alantoină şi dexpantenol
Hepathrombin 300 UI/g gel
Un gram gel conţine heparină sodică 300 UI, alantoină 2,5 mg şi dexpantenol 2,5 mg.
Hepathrombin 500 UI/g gel
Un gram gel conţine heparină sodică 500 UI, alantoină 2,5 mg şi dexpantenol 2,5 mg.
- Celelalte componente sunt: carbomer 940, levomentol, edetat disodic, trolamină, oleum pini pumilionis, oleum pini silvestris, uleiuri eterice de lămâie, sorbitol lichid (necristalizabil), izopropanol, macrogol 6 glicerol caprilocaprat, polisorbat 80, apă purificată.
Prezentare:
40 g
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
| Specificatie | Valori |
|---|---|
| Categorie | Varice |
| Brand | Hemofarm |
| Stoc | În stoc |
| Disponibil in farmacii | Brasov, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni, Blejoi (Ploiesti) |
| Cod produs | 8600097411059 |
| Tip produs | Medicament fara reteta |
| Data de expirare | 2026-07-30 |