Nicergolina LPH 30 mg, 30 comprimate filmate, Labormed Pharma

nicergolină

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: LABORMED PHARMA

Cod produs: 5944719001956

Data expirarii: 30-10-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

33,31 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Nicergolina LPH 30 mg, 30 comprimate filmate, Labormed Pharma [5944719001956]

Indicatii:
Nicergolină LPH face parte din grupul de medicamente denumite alcaloizi de ergot.
Medicamentul ameliorează funcţia cerebrală şi acţionează ca antioxidant al celulelor creierului.
Nicergolină LPH este indicat ca adjuvant în:
- tratamentul simptomatic al afecţiunilor caracterizate prin deteriorarea funcţiei cognitive asociată demenţei vasculare (demenţă multiinfarct), afecţiunilor degenerative asociate demenţei (demenţă senilă şi presenilă de tip Alzheimer, demenţă Parkinson). Are efecte favorabile şi asupra tulburărilor de comportament şi dispoziţie. Medicamentul influenţează favorabil capacitatea de vigilenţă, funcţia de concentrare şi starea emoţională. Prin îmbunătăţirea activităţii zilnice, pacientul îşi recapătă încrederea în forţele proprii şi se ameliorează comunicarea sa cu anturajul.
- tulburări vasculare şi metabolice cerebrale apărute în cazul accidentelor vasculare cerebrale trombotice;
- în terapia de recuperare la pacienţii cu hemiplegie;
- tratamentul tulburărilor cohleo-vestibulare

Contraindicatii:
Nu luaţi Nicergolină LPH:
- dacă sunteţi alergic la nicergolină, alţi alcaloizi din ergot sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Nicergolină LPH, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Nu există date clinice adecvate privind utilizarea nicergolinei la femeile gravide.
Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut.
Nicergolină LPH nu este recomandat în timpul sarcinii şi la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive.
Alăptarea:
Nu se cunoaşte dacă nicergolina se excretă în laptele matern. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe tratamentul cu Nicergolină LPH, având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului pentru femeie.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Nicergolina vă poate afecta capacitatea de reacţie, interferând cu activităţi cum sunt conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă aveţi ameţeli sau stare de confuzie.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicamentul este destinat adulţilor. Se administrează pe cale orală.
Doza iniţială recomandată este de 30-60 mg nicergolină (1-2 comprimate filmate Nicergolină LPH) administrată în una sau mai multe prize.
Doza uzuală zilnică pentru adulţi este de 30 mg. Temporar, doza zilnică poate fi crescută la 60 mg.
În cazul afecţiunilor urechii interne sunt recomandate 15-30 mg/zi.
Se recomandă administrarea comprimatelor dimineaţa şi înaintea unei mese principale. Comprimatele se administrează întregi, fără a se mesteca, cu o cantitate suficientă de lichid. Dacă se prescrie o doză unică, este preferabilă administrarea la micul dejun.
La vârstnici: nu este necesară ajustarea dozei.
La copii: nu se recomandă administrarea Nicergolină LPH la copii.
La pacienţii cu afecţiuni renale (creatinina serică > 2 mg/dl): dozele trebuie micşorate.
Este posibil să aveţi nevoie de o doză mai scăzută, care va fi prescrisă de medicul dumneavoastră.

Compozitie:
- Substanţa activă este nicergolină. Un comprimat filmat conţine nicergolină 30 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu-celuloză microcristalină, amidon de porumb, povidonă, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film-carmeloză sodică, maltodextrină/dextrină, glucoza monohidrat, lecitină (din soia), dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), oxid roşu de fer (E 172), Ponceau 4R (E 124).

Prezentare:
30 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Nicergolina LPH 30 mg 30 comprimate filmate Labormed Pharma(nicergolină) face parte din grupa medicament:nootropice , contine substanța activă:nicergolina..
Grupa medicament: Nootropice
Substanța activă: Nicergolina
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Labormed Pharma
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5944719001956
Data de expirare 2026-10-30

Nicergolina LPH 30 mg, 30 comprimate filmate, Labormed Pharma [5944719001956]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11865/2019/01-02 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informații pentru utilizator
Nicergolină LPH 30 mg comprimate filmate
Nicergolină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Nicergolină LPH şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Nicergolină LPH
3. Cum să luaţi Nicergolină LPH
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Nicergolină LPH
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Nicergolină LPH şi pentru ce se utilizează
Nicergolină LPH face parte din grupul de medicamente denumite alcaloizi de ergot.
Medicamentul ameliorează funcţia cerebrală şi acţionează ca antioxidant al celulelor creierului.
Nicergolină LPH este indicat ca adjuvant în:
- tratamentul simptomatic al afecţiunilor caracterizate prin deteriorarea funcţiei cognitive asociată
demenţei vasculare (demenţă multiinfarct),afecţiunilor degenerative asociate demenţei
(demenţă senilă şi presenilă de tip Alzheimer, demenţă Parkinson). Are efecte favorabile şi
asupra tulburărilor de comportament şi dispoziţie. Medicamentul influenţează favorabil
capacitatea de vigilenţă, funcţia de concentrare şi starea emoţională. Prin îmbunătăţirea
activităţii zilnice, pacientul îşi recapătă încrederea în forţele proprii şi se ameliorează
comunicarea sa cu anturajul.
- tulburări vasculare şi metabolice cerebrale apărute în cazul accidentelor vasculare cerebrale
trombotice;
- în terapia de recuperare la pacienţii cu hemiplegie;
- tratamentul tulburărilor cohleo-vestibulare.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte săutilizaţiNicergolină LPH
Nu luaţi Nicergolină LPH
- dacă sunteţi alergic la nicergolină, alţi alcaloizi din ergot sau la oricare dintre celelalte
componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
- dacă aţi avut infarct miocardic recent;
- dacă aveţi hemoragii acute, tumori cerebrale asociate cu sindrom de hipertensiune intracraniană;
bradicardie marcată (< 50 bătăi pe minut), hipotensiune ortostatică;
- dacă sunteţi în tratament cu simpatomimetice α- sau β-adrenergice;
- dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi nu trebuie să utilizaţinicergolină.
2
Atenţionări şi precauţii
Înainte săluaţi Nicergolină LPH, adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă aveţi:
- boli renale. Este posibil să aveţi nevoie de alt dozaj.
- manifestări hemoragice sau leziuni organice cu potenţial hemoragic,cum sunt ulcer gastric şi
duodenal activ, accident vascular cerebral hemoragic acut;
- dacă suferiţi de hipertensiune arterială/hipotensiune arterială;
- dacă suferiţi de hiperuricemie sau aţi suferit de gută;
- dacă sunteţi sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă;
- dacă suferiţi de fibroză (o afecţiune cauzată de formarea în exces a ţesutului conjunctiv ce poate
dăuna diverselor organe şi părţi ale corpului);
- dacă manifestaţi greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, crampe, senzaţie de amorţeală şi
furnicături la nivelul extremităţilor, dureri de cap şi/sau modificarea culorii pielii (deveniţi
palid).
Nicergolină LPH împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat
recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Nicergolina trebuie administrată cu prudenţă
în cazul tratamentului concomitent cu:
- medicamentele antihipertensive (medicamente ce scad tensiunea arterială), vasodilatatoare
(nicergolina poate potenţa efectul acestora);
- deoarece nicergolina este metabolizată de izoenzima CYP P450 2D6, trebuie avute în vedere
posibilele interacţiuni cu alte medicamente metabolizate prin oxidare de către aceeaşi
izoenzimă;
- medicamente anticoagulante şi antiagregante plachetare (medicamente fluidifiante ale sângelui)-
deoarece, nicergolina inhibă agregarea trombocitară şi reduce vâscozitatea sanguină este
necesară o monitorizare frecventă a parametrilorcoagulării sanguine la pacienţii predispuşi.
Asocierea cu acidul acetilsalicilic determină o posibilă prelungire a timpului de sângerare.
- medicamente care pot influenţa metabolismul acidului uric (nicergolina poate afecta
metabolismul şi excreţia acidului uric);
- efectul simpatomimeticelor α şi β adrenergice poate fi scăzut la administrarea concomitentă cu
nicergolină;
- beta-blocante (utilizate în boli ale inimii); sunt disponibile date privind intensificarea efectelor
cardiace ale blocantelor β-adrenergice de către nicergolină;
- asocierea cu alte medicamente ce acţionează asupra sistemului nervos,necesită ajustarea
dozelor.
Nicergolină LPHîmpreună cu alimente şi băuturi
Luaţi Nicergolină LPH înaintea mesei, de preferat înainte de micul dejun, când se administrează în
doză unică.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu există date clinice adecvate privind utilizarea nicergolinei la femeile gravide.
Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut.
Nicergolină LPHnu este recomandat în timpul sarcinii şi la femei aflate la vârsta fertilă care nu
utilizează măsuri contraceptive.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă nicergolina se excretă în laptele matern. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe
alăptarea, fie de a întrerupe tratamentul cu Nicergolină LPH, având în vedere beneficiul alăptării
pentru copil şi beneficiul tratamentului pentru femeie.
3
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nicergolina vă poate afecta capacitatea de reacţie, interferând cu activităţi cum sunt conducerea
vehiculelor şi folosirea utilajelor.
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă aveţi ameţeli sau stare de confuzie.
Nicergolină LPHconţine glucoză
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm
-1 întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Nicergolină LPH conţine Ponceau 4R (E 124). Poate provoca reacţii alergice.
3. Cum să utilizaţi Nicergolină LPH
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicamentul este destinat adulţilor. Se administrează pe cale orală.
Doza iniţială recomandată este de 30-60 mg nicergolină (1-2 comprimate filmate Nicergolină LPH)
administrată în una sau mai multe prize.
Doza uzuală zilnică pentru adulţi este de 30 mg. Temporar, doza zilnică poate fi crescută la 60 mg.
În cazul afecţiunilor urechii interne sunt recomandate 15-30 mg/zi.
Se recomandă administrarea comprimatelor dimineaţa şi înaintea unei mese principale. Comprimatele
se administrează întregi, fără a se mesteca, cu o cantitate suficientă de lichid. Dacă se prescrie o doză
unică, este preferabilă administrarea la micul dejun.
La vârstnici: nu este necesară ajustarea dozei.
La copii: nu se recomandă administrarea Nicergolină LPH la copii.
La pacienţii cu afecţiuni renale (creatinina serică > 2 mg/dl): dozele trebuie micşorate.
Este posibil să aveţi nevoie de o doză maiscăzută, care va fi prescrisă de medicul dumneavoastră.
Efectul tratamentului se instalează treptat. Deoarece tratamentul durează, de obicei, perioade lungi de
timp, la intervale adecvate, dar cel puţin o dată la 6 luni, este necesar un control medical periodic,
medicul evaluând oportunitatea continuării tratamentului.
Dacă aveţi impresia că efectul Nicergolină LPHeste prea slab sau prea puternic, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă luaţi mai mult Nicergolină LPH decât trebuie
Daca aţi luat mai multe comprimate de Nicergolină LPHdecât trebuia, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital.
Simptomele supradozajului includ simptome cardiovasculare - scădere accentuată, tranzitorie a
tensiunii arteriale şi bradicardie. Intensitatea reacţiilor adverse poate varia interindividual.
Dacă uitaţisă luaţi Nicergolină LPH
Dacă aţi uitat să luaţi un comprimat de Nicergolină LPHla timp, luaţi imediat ce vă aduceţi aminte.
Totuşi, dacă este timpul pentru doza următoare, săriţi peste doza uitată şi reveniţi la schema de
administrare obişnuită.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Au fost raportate în cazuri rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi)reacţii adverse uşoare,
în general legate de acţiunea vasculotropă a medicamentului: hipotensiune, ameţeli, bradicardie,
senzaţie de căldură cu înroşirea bruscă şi temporară a feţei,tulburări gastrointestinale uşoare
(dispepsie, diaree, constipaţie, greaţă), cefalee, stare de confuzie, somnolenţă sau insomnie;
pneumopatii interstiţiale izolate sau asociate cu o atingere pleurală, atingere pleurală izolată,
pneumopatie fibrozantă.
Este posibilă o creştere a concentraţiei de acid uric sanguin, chiar dacă acest fenomen nu pare a fi
asociat nici dozei administrate, nici duratei tratamentului.
Dacă aveţi următoarele semne şi simptome de hipersensibilitate opriţi tratamentul şi contactaţi imediat
medicul:
- erupţie cutanată, prurit;
- umflarea buzelor, a feţei, dificultăţi la înghiţire, de respiraţie (angioedem, bronhospasm).
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Nicergolină LPH
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare
se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Nicergolină LPH
- Substanţa activă este nicergolină. Un comprimat filmat conţine nicergolină 30 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu-celuloză microcristalină, amidon de porumb, povidonă, talc,
dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film-carmeloză sodică, maltodextrină/dextrină,
glucoza monohidrat, lecitină (din soia), dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), oxid roşu
de fer (E 172), Ponceau 4R (E 124).
Cum arată Nicergolină LPHşi conţinutul ambalajului
Nicergolină LPH30 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare
brun-roşcat.
5
Medicamentul este ambalat în cutii cu 2, respectiv 100 blistere a cate 15 comprimate filmate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Labormed Pharma S.A.
Bd. Theodor Pallady nr. 44 B, sector 3, Bucureşti
România
Acest prospect a fost revizuit în mai 2019.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Nicergolina LPH 30 mg, 30 comprimate filmate, Labormed Pharma pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  23-11-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Labormed Pharma

Vezi Politica de confidentialitate date personale