Roticox, 60 mg, 14 comprimate filmate, KRKA

etoricoxib

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: KRKA

Cod produs: 3838989670702

Data expirarii: 28-02-2025

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

29,88 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Roticox, 60 mg, 14 comprimate filmate, KRKA [3838989670702]

Indicatii:
Roticox conţine substanţa activă etoricoxib. Roticox face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori selectivi ai COX-2. Acestea aparţin unei clase de medicamente denumite medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Pentru ce se utilizează Roticox?
- Roticox ajută la reducerea durerii şi tumefacţiei (inflamaţiei) de la nivelul articulaţiilor şi muşchilor la persoane cu vârsta de 16 ani şi peste, cu boală artrozică, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă şi gută.
- Roticox este utilizat şi pentru tratamentul de scurtă durată al durerii de intensitate moderată apărută după intervenţiile chirurgicale dentare, la persoane cu vârsta de 16 ani şi peste. 

Contraindicatii:
Nu luaţi Roticox:
- dacă sunteţi alergic la etoricoxib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Roticox, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Sarcina:
Comprimatele de Roticox nu trebuie administrate în timpul sarcinii. Nu luaţi comprimatele dacă sunteţi gravidă sau credeți că aţi putea fi gravidă, sau dacă intenţionaţi să rămâneți gravidă. Dacă rămâneți gravidă, întrerupeţi administrarea comprimatelor şi informaţi-l pe medicul dumneavoastră.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă nu sunteţi sigură sau dacă aveţi nevoie de sfaturi suplimentare.
Alăptarea:
Nu se cunoaşte dacă Roticox se excretă prin laptele uman. Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi, informaţi-l pe medicul dumneavoastră, înainte de a lua Roticox. În cazul în care utilizaţi Roticox, nu trebuie să alăptaţi.
Fertilitatea:
Roticox nu este recomandat la femeile care încearcă să rămână gravide. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
La unii pacienţi care utilizează Roticox s-au raportat ameţeli şi somnolenţă.
În cazul în care prezentaţi ameţeli sau somnolenţă, nu trebuie să conduceţi vehicule.
În cazul în care prezentaţi ameţeli sau somnolenţă, nu trebuie să folosiţi niciun fel de unelte sau utilaje. 

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Nu utilizaţi mai mult decât doza recomandată pentru boala dumneavoastră. Din când în când, este necesar să discutaţi cu medicul dumneavoastră despre tratamentul efectuat. Este important să utilizaţi cea mai mică doză care vă controlează durerea şi nu trebuie să luaţi Roticox mai mult timp decât este necesar. Se recomandă aceste lucruri deoarece riscul de infarcte miocardice şi accidente vasculare
cerebrale poate să crească după tratament prelungit, în special cu doze mari.

Există diferite concentrații disponibile pentru acest medicament și, în funcție de boală, medicul dumneavoastră va prescrie comprimatul cu concentrația potrivită pentru dumneavoastră.

Doza recomandată:
Boală artrozică:
Doza recomandată de etoricoxib este de 30 mg o dată pe zi, crescând până la maxim 60 mg, o dată pe zi, dacă este necesar.

Poliartrită reumatoidă:
Doza recomandată de etoricoxib este de 60 mg, o dată pe zi. Doza poate fi crescută la maxim 90 mg, o dată pe zi.

Spondilită anchilozantă:
Doza recomandată de etoricoxib este de 60 mg o dată pe zi. În funcție de necesități, doza poate fi crescută la maxim 90 mg, o dată pe zi.

Tratamentul durerii acute:
Etoricoxib trebuie utilizat doar pentru perioada dureroasă acută.

Gută:
Doza recomandată este de 120 mg o dată pe zi, care trebuie administrată doar în perioada dureroasă acută, limitată la o perioadă maximă de 8 zile de tratament.

Dureri după intervenţii chirurgicale dentare:
Doza recomandată este de 90 mg o dată pe zi, limitată la o perioadă maximă de 3 zile de tratament.

Persoane cu probleme ale ficatului:
- Dacă aveţi boală hepatică uşoară, nu trebuie să utilizaţi mai mult de 60 mg pe zi.
- Dacă aveţi boală hepatică moderată, nu trebuie să utilizaţi mai mult de 30 mg pe zi.

Utilizare la copii și adolescenți:
Comprimatele de Roticox nu trebuie luate de către copii sau adolescenți cu vârsta sub 16 ani.

Vârstnici:
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici. Ca și în cazul altor medicamente, este necesară prudență la pacienții vârstnici. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este etoricoxib. Fiecare comprimat filmat conţine etoricoxib 30 mg, 60 mg, 90 mg sau 120 mg.
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, hidrogenofosfat de calciu, croscarmeloză sodică, stearilfumarat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru în nucleul comprimatului și alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), macrogol 3000, talc, oxid galben de fer (E 172) (în Roticox 60 mg) și oxid roșu de fer (E 172) (în Roticox 90 mg și 120 mg) în film. 

Prezentare:
14 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Roticox 60 mg 14 comprimate filmate KRKA(etoricoxib) face parte din grupa medicament:antiinflamatoare nesteroidiene (ains) , contine substanța activă:etoricoxib..
Substanța activă: Etoricoxib
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Krka
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 3838989670702
Data de expirare 2025-02-28

Roticox, 60 mg, 14 comprimate filmate, KRKA [3838989670702]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9481/2016/01-09 Anexa 1
NR. 9482/2016/01-11
NR. 9483/2016/01-12
NR. 9484/2016/01-11 Prospect
Prospect: Informaţii pentru pacient
Roticox 30 mg comprimate filmate
Roticox 60 mg comprimate filmate
Roticox 90 mg comprimate filmate
Roticox 120 mg comprimate filmate
Etoricoxib
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament,
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
sau asistentei medicale.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Roticox şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Roticox
3. Cum să luați Roticox
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Roticox
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Roticox şi pentru ce se utilizează
Ce este Roticox
Roticox conţine substanţa activă etoricoxib. Roticox face parte dintr-un grup de medicamente
denumite inhibitori selectivi ai COX-2. Acestea aparţin unei clase de medicamente denumite
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).
Pentru ce se utilizează Roticox?
- Roticox ajută la reducerea durerii şi tumefacţiei (inflamaţiei) de la nivelul articulaţiilor şi
muşchilor la persoane cu vârsta de 16 ani şi peste, cu boală artrozică, poliartrită reumatoidă,
spondilită anchilozantă şi gută.
- Roticox este utilizat şi pentru tratamentul de scurtă durată al durerii de intensitate moderată
apărută după intervenţiile chirurgicale dentare, la persoane cu vârsta de 16 ani şi peste.
Ce este boala artrozică?
Boala artrozică este o boală a articulaţiilor. Ea este determinată de distrugerea gradată a cartilajelor
care protejează extremităţile oaselor. Aceasta produce tumefacţie (inflamaţie), durere, sensibilitate,
blocare articulară şi impotenţă funcţională.
Ce este poliartrita reumatoidă?
2
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatoare pe termen lung a articulaţiilor. Aceasta produce
durere, blocare articulară, tumefacţie, cu reducerea progresivă a mişcării în articulaţiile pe care le
afectează. Ea poate produce, de asemenea, inflamaţie la nivelul altor zone ale corpului.
Ce este guta?
Guta este o boală caracterizată prin accese bruşte, recurente de inflamaţie foarte dureroasă şi înroşire
la nivelul articulaţiilor. Guta este provocată de depozitarea de cristale minerale în articulaţie.
Ce este spondilita anchilozantă?
Spondilita anchilozantă este o afecţiune inflamatoare la nivelul coloanei vertebrale şi articulaţiilor
mari.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţiRoticox
Nu luaţi Roticox:
- dacă sunteţi alergic la etoricoxib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la pct. 6)
- dacă sunteţi alergic la medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv acid
acetilsalicilic şi inhibitori ai COX-2 (vezi Reacţii adverse posibile, punctul 4)
- dacă aveţi în prezent un ulcer gastric sau sângerări gastrice sau intestinale
- dacă aveţi boală hepatică gravă
- dacă aveţi boală renală gravă
- dacă sunteţi sau aţi putea fi gravidă sau dacă alăptaţi (vezi „Sarcina, alăptarea şi fertilitatea”)
- dacă aveţi vârsta sub 16 ani
- dacă aveţi boală inflamatoare intestinală, cum este boala Crohn, colita ulcerativă sau colita
- dacă aveţi hipertensiune arterială care nu este controlată prin tratament (verificaţi împreună
cu medicul dumneavoastră sau asistenta în cazul în care nu sunteţi sigur dacă tensiunea
dumneavoastră arterială este controlată adecvat)
- dacă medicul dumneavoastră v-a diagnosticat cu tulburări cardiace, inclusiv insuficienţă
cardiacă (formă moderată sau severă), angină pectorală (durere în piept)
- dacă aţi avut în trecut infarct miocardic, bypass chirurgical, boală arterială periferică
(circulaţie deficitară la nivelul gambelor sau picioarelor din cauza arterelor îngustate sau
blocate)
- dacă aţi avut în trecut orice fel de accident vascular cerebral (inclusiv accident vascular cerebral
minor, accident ischemic tranzitor sau AIT). Etoricoxibul vă poate creşte uşor riscul de infarct
miocardic şi accident vascular cerebral şi, de aceea, nu trebuie utilizat la cei care au avut deja
tulburări cardiace sau accident vascular cerebral.
Dacă credeţi că vă aflaţi în oricare dintre aceste situaţii, nu utilizaţi comprimatele până nu discutaţi cu
medicul dumneavoastră.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luați Roticox, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
- dacă aveţi istoric de hemoragie gastrică sau de ulcere.
- dacă sunteţi deshidratat, de exemplu din cauza unui acces prelungit de vărsături sau diaree.
- dacă prezentaţi edeme, din cauza retenţiei de lichide.
- dacă aveţi istoric de insuficienţă cardiacă sau orice altă formă de boală cardiacă.
- dacă aveţi istoric de hipertensiune arterială. Roticox, în special în doze mari, poate creşte
tensiunea arterială la unii pacienţi, iar, din când în când, este necesar ca medicul dumneavoastră
să vă verifice tensiunea arterială.
- dacă aveţi istoric de boală hepatică sau renală.
- dacă sunteţi în tratament pentru o infecţie. Roticox poate masca sau ascunde febra, care este
un semn al infecţiei.
- dacă aveţi diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului sau sunteţi fumător. Acestea vă pot
creşte riscul de boală cardiacă.
- dacă sunteți o femeie care încearcă să rămână gravidă.
3
- dacă aveţi vârsta peste 65 ani.
În cazul în care nu sunteţi sigur dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile de mai sus, adresaţi-vă
medicului dumneavoastră înainte de a lua Roticox pentru a vedea dacă acest medicament este
potrivit pentru dumneavoastr.
Roticox este la fel de eficace atât la pacienţii vârstnici, cât şi la adulţii mai tineri. Dacă aveţi vârsta
peste 65 ani, este necesar ca medicul dumneavoastră să vă urmărească corespunzător. Nu este
necesară ajustarea dozei la pacienţii cu vârsta peste 65 ani.
Copii și adolescenți
Nu dați acest medicament copiilor și adolescenților cu vârsta sub 16 ani.
Roticox împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente.
După ce începeţi să utilizaţi Roticox, este posibil să fie necesar ca medicul dumneavoastră să vă
urmărească îndeaproape, pentru a verifica dacă medicamentele pe care le luaţi acţionează adecvat,
îndeosebi dacă luaţi vreunul dintre medicamentele enumerate mai jos:
- medicamente care vă subţiază sângele (anticoagulante), cum este warfarina
- rifampicină (un antibiotic)
- metotrexat (un medicament utilizat pentru supresia sistemului imun, folosit adesea în
poliartrita reumatoidă)
- ciclosporină sau tacrolimus (medicamente utilizate pentru supresia sistemului imun)
- litiu (un medicament utilizat pentru tratamentul anumitor tipuri de depresie)
- medicamente utilizate pentru controlul hipertensiunii arteriale şi insuficienţei cardiace
denumite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) şi antagonişti ai
receptorilor de angiotensină, exemplele incluzând enalapril şi ramipril, losartan şi valsartan
- diuretice (medicamente care cresc eliminarea apei din organism)
- digoxină (un medicament pentru tratamentul insuficienţei cardiace şi aritmiilor cardiace)
- minoxidil (un medicament utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale)
- salbutamol sub formă de comprimate sau soluţie orală (un medicament pentru astmul bronşic)
- comprimate contraceptive (administrarea concomitentă vă poate crește riscul de apariţie a
reacțiilor adverse)
- terapie de substituţie hormonală (administrarea concomitentă vă poate crește riscul de apariţie a
reacțiilor adverse)
- acid acetilsalicilic, riscul de ulcere gastrice fiind mai mare dacă luaţi Roticox împreună cu
acid acetilsalicilic.
- acid acetilsalicilic pentru prevenirea infarctelor miocardice sau accidentului vascular
cerebral: Roticox poate fi luat împreună cu doze mici de acid acetilsalicilic. Dacă în
prezent luaţi doze mici de acid acetilsalicilic pentru a preveni infarctele miocardice sau
accidentul vascular cerebral, nu trebuie să opriţi administrarea acestuia, fără să discutaţi
în prealabil cu medicul dumneavoastră
- acid acetilsalicilic și alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS):
nu utilizaţi doze mari de acid acetilsalicilic sau alte medicamente antiinflamatoare în
timpul tratamentului cu Roticox.
Roticox împreună cu alimente şi băuturi
Efectul medicamentului poate avea un debut mai rapid atunci când Roticox este administrat fără
alimente.
Sarcina, alăptarea and fertilitatea
Sarcina
Comprimatele de Roticox nu trebuie administrate în timpul sarcinii. Nu luaţi comprimatele dacă
sunteţi gravidă sau credeți că aţi putea fi gravidă, sau dacă intenţionaţi să rămâneți gravidă. Dacă
4
rămâneți gravidă, întrerupeţi administrarea comprimatelor şi informaţi-l pe medicul dumneavoastră.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă nu sunteţi sigură sau dacă aveţi nevoie de sfaturi
suplimentare.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă Roticox se excretă prin laptele uman. Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi,
informaţi-l pe medicul dumneavoastră, înainte de a lua Roticox. În cazul în care utilizaţi Roticox, nu
trebuie să alăptaţi.
Fertilitatea
Roticox nu este recomandat la femeile care încearcă să rămână gravide.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
La unii pacienţi care utilizează Roticox s-au raportat ameţeli şi somnolenţă.
În cazul în care prezentaţi ameţeli sau somnolenţă, nu trebuie să conduceţi vehicule.
În cazul în care prezentaţi ameţeli sau somnolenţă, nu trebuie să folosiţi niciun fel de unelte sau utilaje.
3. Cum să luaţiRoticox
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Nu utilizaţi mai mult decât doza recomandată pentru boala dumneavoastră. Din când în când, este
necesar să discutaţi cu medicul dumneavoastră despre tratamentul efectuat. Este important să utilizaţi
cea mai mică doză care vă controlează durerea şi nu trebuie să luaţi Roticox mai mult timp decât este
necesar. Se recomandă aceste lucruri deoarece riscul de infarcte miocardice şi accidente vasculare
cerebrale poate să crească după tratament prelungit, în special cu doze mari.
Există diferite concentrații disponibile pentru acest medicament și, în funcție de boală, medicul
dumneavoastră va prescrie comprimatul cu concentrația potrivită pentru dumneavoastră.
Doza recomandată
Boală artrozică
Doza recomandată de etoricoxib este de 30 mg o dată pe zi, crescând până la maxim 60 mg, o dată pe
zi, dacă este necesar.
Poliartrită reumatoidă
Doza recomandată de etoricoxib este de 60 mg, o dată pe zi. Doza poate fi crescută la maxim 90 mg,
o dată pe zi.
Spondilită anchilozantă
Doza recomandată de etoricoxib este de 60 mg o dată pe zi. În funcție de necesități, doza poate fi
crescută la maxim 90 mg, o dată pe zi.
Tratamentul durerii acute
Etoricoxib trebuie utilizat doar pentru perioada dureroasă acută.
Gută
Doza recomandată este de 120 mg o dată pe zi, care trebuie administrată doar în perioada dureroasă
acută, limitată la o perioadă maximă de 8 zile de tratament.
Dureri după intervenţii chirurgicale dentare
Doza recomandată este de 90 mg o dată pe zi, limitată la o perioadă maximă de 3 zile de tratament.
Persoane cu probleme ale ficatului
5
- Dacă aveţi boală hepatică uşoară, nu trebuie să utilizaţi mai mult de 60 mg pe zi.
- Dacă aveţi boală hepatică moderată, nu trebuie să utilizaţi mai mult de 30 mg pe zi.
Utilizare la copii și adolescenți
Comprimatele de Roticox nu trebuie luate de către copii sau adolescenți cu vârsta sub 16 ani.
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici. Ca și în cazul altor medicamente, este
necesară prudență la pacienții vârstnici.
Mod de administrare
Roticox se administrează pe cale orală. Luaţi comprimatele o dată pe zi. Roticox poate fi utilizat
cu sau fără alimente.
Dacă luaţi mai mult Roticox decât trebuie
Nu trebuie să luaţi niciodată mai multe comprimate decât vă recomandă medicul. În cazul în care luaţi
prea multe comprimate de Roticox, trebuie să solicitaţi imediat consult medical.
Dacă uitaţi să luaţi Roticox
Este important să luaţi Roticox aşa cum v-a prescris medicul dumneavoastră. Dacă uitaţi să luaţi o
doză, urmaţi tratamentul în continuare, conform schemei recomandate. Nu luaţi o doză dublă pentru a
compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Dacă prezentaţi oricare dintre aceste semne, trebuie să opriţi administrarea Roticox şi să
discutaţi imediat cu medicul dumneavoastră (vezi pct. 2 Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi
Roticox):
- apar sau se agravează respiraţia dificilă, durerile în piept sau umflarea gleznelor
- colorare în galben a pielii şi a albului ochilor (icter) - acestea sunt semne ale afecţiunilor
ficatului
- dureri de stomac severe sau continue sau scaunele dumneavoastră devin de culoare neagră
- o reacţie alergică - care poate include afecţiuni pe piele cum sunt ulceraţii sau vezicule, sau
umflare a feţei, buzelor, limbii sau gâtului care poate determina dificultăţi la respiraţie.
Următoarele reacţii adverse pot să apară în timpul tratamentului cu Roticox:
Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
- dureri la nivelul stomacului.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- alveolită uscată (inflamaţie şi durere după extracţie dentară)
- umflare a picioarelor şi/sau gambelor determinată de retenţia de lichide (edeme)
- ameţeli, durere de cap
- palpitații (bătăi rapide sau neregulate ale inimii), ritm cardiac neregulat (aritmii)
- creștere a tensiunii arteriale
- respiraţie şuierătoare sau dificultăți la respirație (bronhospasm)
6
- constipație, flatulență (gaze intestinale în exces), gastrită (inflamaţie a mucoasei gastrice),
arsuri în capul pieptului, diaree, indigestie (dispepsie)/disconfort la nivelul stomacului,
greață, stare de rău (vărsături), inflamaţie a esofagului, ulceraţii la nivelul gurii
- modificări ale valorilor testelor de sânge care investighează funcţia ficatului
- vânătăi
- stare de slăbiciune şi oboseală, simptome asemănătoare gripei.
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
- gastroenterită (inflamație a tractului gastrointestinal care afectează atât stomacul cât și
intestinul subțire/probleme la nivelul stomacului), infecţii la nivelul căilor respiratorii
superioare, infecţii ale tractului urinar
- modificări ale valorilor de laborator (scădere a numărului de celule roşii din sânge, scădere a
numărului de celule albe din sânge, scădere a numărului de trombocite din sânge)
- hipersensibilitate (o reacție alergică, incluzând urticarie, care poate fi atât de severă încât să
necesite asistenţă medicală de urgenţă)
- creşteri sau scăderi ale poftei de mâncare, creştere în greutate
- anxietate, depresie, scădere a acuităţii mintale; senzaţie de a vedea, simţi sau auzi lucruri care
nu există în realitate (halucinaţii)
- modificare a gustului, insomnie, senzaţie de amorţeală sau furnicături, somnolenţă
- vedere înceţoşată, iritaţie şi înroşire la nivelul ochilor
- senzaţie de ţiuituri în urechi, ameţeală (senzaţie de rotire în timp ce stai nemişcat)
- ritm cardiac anormal (fibrilaţie atrială), bătăi rapide ale inimii, insuficienţă cardiacă,
senzaţie de apăsare, presiune sau greutate în piept (angină pectorală), infarct miocardic
- înroşire trecătoare la nivelul pielii, accident vascular cerebral, accident vascular cerebral minor
(accident vascular cerebral ischemic tranzitor), creştere severă a tensiunii arteriale, inflamaţie a
vaselor de sânge
- tuse, dificultate la respiraţie, sângerare din nas
- balonare la nivelul stomacului sau intestinului, modificări ale mişcărilor normale ale
intestinelor, senzaţie de uscăciune la nivelul gurii, ulcer gastric, inflamaţie a mucoasei gastrice
care se poate agrava şi poate determina sângerare, sindrom de colon iritabil, inflamaţie a
pancreasului
- umflare a feţei, erupţie trecătoare pe piele sau senzaţie de mâncărime la nivelul pielii,
înroşire a pielii
- crampe/spasme musculare, dureri/rigiditate musculară
- valori crescute ale potasiului în sânge, modificări ale valorilor testelor de sânge sau urină care
investighează funcţia rinichilor, afecţiuni grave ale rinichilor
- dureri în piept.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
- angioedem (o reacţie alergică constând în umflare a feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului care
poate determina dificultăţi la respiraţie sau la înghiţire, şi care poate fi atât de severă încât să
necesite asistenţă medicală de urgenţă)/reacţie anafilactică/anafilactoidă, inclusiv şoc (o
reacţie alergică gravă care necesită asistenţă medicală de urgenţă)
- confuzie, agitaţie
- probleme cu ficatul (hepatită)
- valori scăzute ale sodiului în sânge
- insuficienţă hepatică, colorare în galben a pielii şi/sau a albului ochilor (icter)
- reacţii severe la nivelul pielii.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi
raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt
publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
7
București 011478-RO
Tel: +4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
5. Cum se păstrează Roticox
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de temperatură pentru păstrare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Roticox
- Substanţa activă este etoricoxib.
Fiecare comprimat filmat conţine etoricoxib 30 mg, 60 mg, 90 mg sau 120 mg.
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, hidrogenofosfat de calciu, croscarmeloză
sodică, stearilfumarat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru în nucleul comprimatului și
alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), macrogol 3000, talc, oxid galben de fer (E 172)
(în Roticox 60 mg) și oxid roșu de fer (E 172) (în Roticox 90 mg și 120 mg) în film.
Cum arată Roticox şi conţinutul ambalajului
Roticox comprimate filmate este disponibil în 4 concentrații:
Roticox 30 mg: comprimate filmate, rotunde, ușor biconvexe, cu margini teșite, de culoare albă până la
aproape albă având diametrul de 6 mm.
Roticox 60 mg: comprimate filmate, rotunde, biconvexe, cu margini teșite, de culoare galben-brun pal,
inscripționate cu “60” pe o parte, având diametrul de 8 mm.
Roticox 90 mg: comprimate filmate, rotunde, biconvexe, cu margini teșite, de culoare roz,
inscripționate cu “90” pe o parte, având diametrul de 9 mm.
Roticox 120 mg: Comprimate filmate, rotunde, ușor biconvexe, cu margini teșite, de culoare roşu-brun,
inscripționate cu o linie mediană pe o parte, având diametrul de 10 mm. Linia mediană nu este
destinată ruperii comprimatului.
Roticox 30 mg
Cutii cu 7, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 98 sau 100 comprimate filmate în blistere.
Roticox 60 mg
Cutii cu 7, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 98 sau 100 comprimate filmate în blistere.
Roticox 90 mg
Cutii cu 5, 7, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 98 sau 100 comprimate filmate în blistere.
Roticox 120 mg
Cutii cu 5, 7, 14, 20, 28, 30, 56, 60, 84, 98 sau 100 comprimate filmate în blistere.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricanții
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
KRKA, d.d., Novo mesto
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto,
Slovenia
8
Fabricanţii
KRKA, d.d., Novo mesto
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto,
Slovenia
TAD Pharma GmbH
Heinz-Lohmann-Straße 5
27472 Cuxhaven
Germania
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Numele Statului Membru Denumirea comercială a medicamentului
Republica Cehia, Polonia, Republica
Slovacia, România, Slovenia, Ungaria
Roticox
Belgia, Danemarca, Finlanda,
Irlanda,Islanda, Marea Britanie,
Norvegia, Spania, Suedia
Etoricoxib Krka
Portu
g
alia EtoricoxibTAD
Bulgaria Ротикокс
Croația, Estonia Etoxib
Germania Etoriax
Letonia, Lituania Bericox
Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2019.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Roticox, 60 mg, 14 comprimate filmate, KRKA pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  22-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Krka

Vezi Politica de confidentialitate date personale