Rovamycine 3 Mil. U.I., 10 comprimate filmate, Sanofi

spiramicină

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: SANOFI

Cod produs: 3582910070986

Data expirarii: 31-12-2025

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

31,53 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Rovamycine 3 Mil. U.I., 10 comprimate filmate, Sanofi [3582910070986]

Indicatii:
Rovamycine 3 Mil. U.I. conţine substanţa activă spiramicină. Spiramicina aparţine unui grup de medicamente numite antibiotice antibacteriene, clasa macrolide.
Rovamycine 3 Mil U.I. se recomandă la adulţi pentru:
- tratamentul şi prevenirea infecţiilor cu germeni sensibili la spiramicină, mai ales cu manifestări: în sfera ORL (la nivelul gurii, nasului şi gâtului), bronho-pulmonare, la nivelul pielii, stomatologică (la nivelul cavităţii bucale) şi genitală (non-gonococice);
- tratamentul toxoplasmozei la gravide;
- prevenirea meningitei meningococice, în caz de contraindicaţie la rifampicină;
- tratamentul de prevenire a recidivelor reumatismului articular acut, la pacienţi alergici la penicilină.

Contraindicatii:
Nu luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I.:
- dacă sunteţi alergic la spiramicină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Rovamycine 3 Mil. U.I., adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Dacă este necesar, medicul vă poate recomanda acest medicament în timpul sarcinii.
Deoarece spiramicina se excretă în laptele matern, acest medicament nu trebuie administrat în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Acest medicament nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dozele recomandate sunt: 6 - 9 milioane U.I. pe zi, divizate în 2 – 3 prize.
Dacă vi s-a prescris doza de 6 milioane U.I., trebuie să luaţi câte un comprimat filmat Rovamycine 3 Mil. U.I. de două ori pe zi.
Dacă vi s-a prescris doza de 9 milioane U.I., trebuie să luaţi câte un comprimat filmat Rovamycine 3 Mil. U.I. de trei ori pe zi.
În cazul anginelor, durata recomandată a tratamentului este de 10 zile

Compozitie:
- Substanţa activă este spiramicina. Fiecare comprimat filmat conţine spiramicină 3000000 U.I.
- Celelalte componente sunt: în nucleu: dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, amidon de porumb pregelatinizat, hidroxipropilceluloză, croscarmeloză sodică, celuloză microcristalină; în film: dioxid de titan (E 171), hipromeloză, macrogol 6000.

Prezentare:
10 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Sanofi
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 3582910070986
Data de expirare 2025-12-31

Rovamycine 3 Mil. U.I., 10 comprimate filmate, Sanofi [3582910070986]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5741/2013/01-02 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Rovamycine3 Mil. U.I. comprimate filmate
Spiramicină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane.
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Rovamycine 3 Mil. U.I. şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I.
3. Cum să luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I.
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Rovamycine 3 Mil. U.I.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Rovamycine 3 Mil. U.I.şi pentru ce se utilizează
Rovamycine 3 Mil. U.I.conţine substanţa activă spiramicină. Spiramicina aparţine unui grup de
medicamente numite antibiotice antibacteriene, clasa macrolide.
Rovamycine 3 Mil U.I. se recomandă la adulţi pentru:
- tratamentul şi prevenirea infecţiilor cu germeni sensibili la spiramicină, mai ales cu manifestări: în
sfera ORL (la nivelul gurii, nasului şi gâtului), bronho-pulmonare, la nivelul pielii, stomatologică
(la nivelul cavităţii bucale) şi genitală (non-gonococice);
- tratamentul toxoplasmozei la gravide;
- prevenirea meningitei meningococice, în caz de contraindicaţie la rifampicină;
- tratamentul de prevenire a recidivelor reumatismului articular acut, la pacienţi alergici la
penicilină.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I.
Nu luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I.
- dacă sunteţi alergic la spiramicină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la punctul 6).
- dacă alăptaţi.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I., adresaţi-vămedicului dumneavoastră sau farmacistului
- dacă aveţi o afecţiune cunoscută sub denumirea„deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază”. Au
fost raportate cazuri foarte rare de hemoliză acută (distrugerea celulelor roşii din sânge) la
persoanele cu astfel de tulburări.
- dacă aveţi anumiţi factori de risc pentru prelungirea intervalului QT, observată pe înregistrarea
activităţii electrice a inimii – ECG, cum sunt:
2
o valori scăzute ale potasiului sau magneziului în sângele dumneavoastră (hipokaliemie,
hipomagneziemie), necorectate prin tratament medicamentos.
o o tulburare congenitală a ritmului cardiac (prelungirea congenitală a intervalului QT).
o dacă aveţi sau aţi avut tulburări cardiace (insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, ritm lent al
bătăilor inimii).
o luaţi alte medicamente cunoscute că determină prelungirea intervalului QT pe ECG (vezi
mai jos, pct. „Rovamycine 3 Mil U.I. împreună cu alte medicamente”).
Acest medicament, similar altor antibiotice macrolide, poate determina prelungirea intervalului
QT. Vârstnicii, nou-născuţii şi femeile pot fi mult mai sensibili la efectul de prelungire a
intervalului QT al acestui medicament (vezi punctul 4).
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră şi întrerupeţi administrarea acestui medicament dacă vă
apare o erupţie progresivă pe piele, adesea însoţită de vezicule sau leziuni pe mucoase. Acestea pot fi
simptome ale unor reacţii adverse severe pe piele, cum sunt sindromul Stevens-Johnson, necroliza
epidermică toxică şi pustuloza exantematoasă generalizată acută.
Copii
Acest medicament nu se administrează la copii. Pentru copii, medicul dumneavoastră vă va recomanda
alte medicamente, cu forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei lor.
Rovamycine 3 Mil U.I. împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente.
Dacă utilizaţi levodopa/carbidopa, medicul dumneavoastră vă va supraveghea îndeaproape
tratamentul. Acest medicament inhibă absorbţia carbidopei, ceea ce duce la scăderea concentraţiei
plasmatice de levodopa; dacă va fi necesar, medicul dumneavoastră vă va ajusta doza de levodopa.
Dacă utilizaţi medicamente care determină tulburări ale ritmului cardiac (prelungirea intervalului QT),
cum sunt medicamente antiaritmice clasa IA şi clasa III, antidepresive triciclice, anumite medicamente
antiinfecţioase, anumite medicamente antipsihotice, medicul dumneavoastră vă va supraveghea
îndeaproape tratamentul.
Dacă utilizaţi medicamente pentru subţierea sângelui (anticoagulante), medicul dumneavoastră vă va
supraveghea îndeaproape tratamentul. În timpul tratamentului cu acest medicament pot apărea creşteri
ale activităţii anticoagulantelor orale.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Dacă este necesar, medicul vă poate recomanda acest medicament în timpul sarcinii.
Deoarece spiramicina se excretă în laptele matern, acest medicament nu trebuie administrat în timpul
alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acest medicament nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum să luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I.
Luaţi întotdeauna acest medicamentexact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dozele recomandate sunt: 6 - 9 milioane U.I. pe zi, divizate în 2 – 3 prize.
Dacă vi s-a prescris doza de 6 milioane U.I., trebuie să luaţi câte un comprimat filmat Rovamycine
3 Mil. U.I. de două ori pe zi.
3
Dacă vi s-a prescris doza de 9 milioane U.I., trebuie să luaţi câte un comprimat filmat Rovamycine
3 Mil. U.I. de trei ori pe zi.
În cazul anginelor, durata recomandată a tratamentului este de 10 zile.
Prevenirea meningitei meningococice:
Doza recomandată este de 3 milioane U.I. (1 comprimat Rovamycine 3 Mil. U.I.) la 12 ore.
Durata recomandată a tratamentului este de 5 zile.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară ajustarea dozei, deoarece spiramicina se elimină în
mică măsură pe cale urinară.
Mod de administrare
Comprimatele filmate Rovamycine 3 Mil. U.I.se înghit întregi, cu un pahar cu apă.
Dacă luați mai mult Rovamycine 3 Mil. U.I. decât trebuie
Trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră.
Nu există antidot specific pentru spiramicină. Vi se va administra tratament simptomatic şi de
susţinere.
Dacă uitați să luaţi Rovamycine 3 Mil. U.I.
Dacă v-aţi amintit mai devreme de 2 ore, luaţi doza şi apoi următoarea doză, la ora programată.
Dacă v-aţi amintit după mai mult de 2 ore, luaţi numai doza următoare, la ora programată.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicamentpoate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţii adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
- senzaţii trecătoare de furnicături.
Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- modificarea trecătoare a gustului.
- dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree.
- diaree apoasă, care poate conţine sânge, posibil însoţită de crampe la nivelul stomacului şi febră
(colită pseudomembranoasă).
- erupţii pe piele.
Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimatădin datele disponibile)
- anemie cu distrugere a celulelor roşii din sânge (hemoliză acută) (vezipunctul 2, Atenţionări şi
precauţii).
- scădere a numărului de globule albe din sânge responsabile de apărarea împotriva infecțiilor
(leucopenie, neutropenie).
- reacţie alergică brutală şi severă (şoc anafilactic).
- reacţie alergică cu inflamarea vaselor care transportă sângele prin organismul dumneavoastră
(vasculită, inclusiv purpură Henoch-Schonlein).
- tulburări ale ritmului în care bate inima dumneavoastră (aritmie ventriculară, tahicardie
ventriculară, torsada vârfurilor), care pot duce la stop cardiac (vezi punctul 2, Atenţionări şi
precauţii).
4
- afectare a ficatului (hepatită mixtă şi colestatică), manifestată prin îngălbenire a pielii şi ochilor,
urină închisă la culoare, mâncărimi sau sensibilitate la nivelul stomacului (abdomenului).
- urticarie, mâncărime pe piele, umflarea feţei, buzelor, ochilor şi a limbii, cu dificultăţi la respiraţie
şi înghiţire (angioedem), erupţie pe piele însoţită de vezicule şi leziuni ale mucoaselor (vezi pct. 2,
„Atenţionări şi precauţii”).
- modificări ale rezultatelor investigaţiilor medicale (prelungirea intervalului QT vizibilă pe
electrocardiogramă, rezultate anormale ale testelor funcţiei hepatice).
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Rovamycine 3 Mil. U.I.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după „EXP”. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament dacă observaţi semne vizibile de deteriorare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Rovamycine 3 Mil. U.I.
- Substanţa activă este spiramicina. Fiecare comprimat filmat conţine spiramicină 3000000 U.I.
- Celelalte componente sunt: în nucleu: dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, amidon de
porumb pregelatinizat, hidroxipropilceluloză, croscarmeloză sodică, celuloză microcristalină; în
film: dioxid de titan (E 171), hipromeloză, macrogol 6000.
Cum arată Rovamycine 3 Mil .U.I. şi conţinutul ambalajului
Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare alb-crem, inscripţionate cu ROVA 3 pe una din feţe.
Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 5 comprimate filmate.
Cutie cu 1 blister din Al/PVC a 10 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanţii
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
SANOFI ROMÂNIA S.R.L.
Str. Gara Herăstrău, nr. 4, Clădirea B, Etajele 8-9
Sector 2, București, România
5
Fabricanţii
FAMAR LYON
29, avenue du General de Gaulle
69230 Saint-Genis-Laval, Franţa
SANOFI S.p.A.
Strada Statale 17, Km 22
67019 Scoppito (AQ), Italia
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
Sanofi Romania SRL
Tel: +4 (021) 317 31 36
Acest prospect a fost revizuit în Iunie, 2017.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Rovamycine 3 Mil. U.I., 10 comprimate filmate, Sanofi pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  20-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Sanofi

Vezi Politica de confidentialitate date personale