2
 Sunteţi/este alergic (hipersensibil) la substanţa activă din Varilrix, la neomicină (un antibiotic) sau la
oricare dintre celelalte componente ale Varilrix, enumerate la punctul 6 al acestui prospect. Dacă aţi
avut o erupţie cutanată (dermatită) după tratamentul cu neomicină, puteţi fi totuşi vaccinaţi cu Varilrix.
 aveţi orice boală (cum sunt Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV) sau Sindromul Dobândit al
Imunodeficienţei (SIDA)) sau luaţi orice medicament care vă slăbeşte sistemul imunitar.
Administrarea vaccinului depinde de nivelul de apărare al sistemului dumneavoastră imunitar sau al
copilului dumneavoastră.
 vi s-a administrat recent sau urmaţi un tratament care slăbeşte sistemul imunitar (inclusiv
administrarea de doze mari de corticosteroizi)
 dacă aţi avut anterior o reacţie alergică la orice vaccin împotriva varicelei.
 sunteţi gravidă. În plus, sarcina trebuie evitată timp de o lună după vaccinare.
Varilrix nu trebuie administrat dacă oricare dintre cele de mai sus este valabilă în cazul
dumneavoastră/copilului dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu
farmacistul înainte de administrarea Varilrix.
Atenţionări şi precauţii
Înainte de a vi se administra dumneavoastră sau copilului dumneavoastră Varilrix, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului dacă:
- credeţi că sunteţi gravidă.
- credeţi că aţi avut o reacţie alergică anterioară la Varilrix sau la oricare dintre componentele acestuia.
- aveţi antecedente sau în familia dumneavoastră există antecedente de alergii.
- trebuie să vi se facă o testare la nivelul pielii pentru depistarea tuberculozei. Dacă această testare este
facută în interval de 6 săptămâni după administrarea Varilrix, rezultatul poate fi incorect.
- alăptaţi.
- aveţi o infecţie severă, cu temperatură mare. S-ar putea să fie necesară amânarea vaccinării, până vă
reveniţi. O infecţie minoră, cum este o răceală, nu ar trebui să fie o problemă, dar discutaţi mai întâi cu
medicul dumneavoastră.
- aveţi un sistem imunitar slăbit (ca de exemplu o infecţie cu HIV). Dumneavoastră sau copilul
dumneavoastră trebuie să fiţi monitorizaţi atent, deoarece răspunsurile la vaccinuri pot fi insuficiente pentru
a asigura protecţia împotriva bolii (vezi pct. 2 ‘Nu utilizaţi Varilrix dacă’).
Ca şi alte vaccinuri, Varilrix nu vă poate proteja complet împotriva varicelei. Totuşi, persoanele care au fost
vaccinate şi fac varicelă, de obicei prezintă o formă foarte uşoară a bolii, comparativ cu persoanele care nu
au fost vaccinate.
În cazuri rare, virusul atenuat poate trece de la o persoană vaccinată la alte persoane. Aceasta s-a întâmplat
doar când persoana vaccinată a prezentat o erupţie pe piele cu macule sau vezicule. Persoanele sănătoase
care sunt infectate în acest mod, dezvoltă o erupţie uşoară pe piele, care nu este periculoasă.
Leşinul poate să apară (mai ales la adolescenţi) după, sau chiar înaintea administrării oricărei injecţii, ca
răspuns la acul de seringă. Ca urmare, spuneţi medicului sau asistentei medicale în cazul în care aţi leşinat la
o injectare anterioară.
Varilrix împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau copilul dumneavoastră ia orice
medicament (inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală) sau dacă v-au /i-au fost administrate
recent ori vă/îi vor fi administrate în curând alte vaccinuri.
Medicul dumneavoastră trebuie să ştie dacă vi s-a administrat recent o transfuzie de sânge sau dacă vi s-au
administrat imunoglobuline umane. În aceste cazuri, vaccinarea cu Varilrix trebuie să fie amânată pentru cel
puţin 3 luni.
Dumneavoastră sau copilul dumneavoastră nu trebuie să luaţi niciun fel de medicament care conţine acid
acetilsalicilic sau preparate pe bază de plante medicinale care conţin salicilaţi timp de 6 săptămâni după
vaccinarea cu Varilrix, deoarece acestea pot determina apariţia unei boli grave denumită sindrom Reye, care
poate afecta toate organele corpului dumneavoastră.