Indicatii:
Substanţele active din IPINZAN, vildagliptină şi metformină, aparţin unui grup de medicamente numite „antidiabetice orale”.
IPINZAN se utilizează pentru tratarea pacienţilor adulţi cu diabet zaharat de tip 2. Acest tip de diabet este numit şi diabet zaharat insulino-independent. IPINZAN este utilizat atunci când diabetul nu poate fi controlat prin dietă și exerciții fizice singur și/sau împreună cu alte medicamente utilizate pentru tratarea diabetului zaharat (insulină sau medicamente de tip sulfoniluree).
Diabetul zaharat de tip 2 apare dacă organismul nu produce suficientă insulină sau dacă insulina pe care o produce organismul nu funcţionează atât de bine cât ar trebui. Acesta de asemenea, poate apare dacă organismul produce prea mult glucagon.
Atât insulina, cât şi glucagonul sunt produse în pancreas. Insulina ajută la scăderea nivelului zahărului din sânge, în special după mese. Glucagonul stimulează producerea de zahăr de către ficat, determinând creşterea nivelului zahărului din sânge.
Cum acţionează IPINZAN:
Ambele substanţe active, vildagliptină şi metformină, ajută la controlarea nivelului zahărului în sânge.
Substanţa vildagliptină, acţionează determinând pancreasul să producă mai multă insulină şi mai puţin glucagon. Substanţa metformină, acţionează ajutând organismul să folosească mai bine insulina. Acest medicament s-a dovedit că reduce concentraţia de zahăr din sânge, ceea ce poate ajuta la prevenirea complicaţiilor ce apar din cauza diabetului dumneavoastră.
Contraindicaţii:
Nu luaţi IPINZAN:
- dacă sunteţi alergic la vildagliptină, clorhidrat de metformină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizaţi FIRMAGON, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina şi alăptarea:
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Medicul va discuta cu dumneavoastră despre riscul potenţial al administrării IPINZAN în timpul sarcinii.
Nu luaţi IPINZAN dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi (vezi şi “Nu luaţi IPINZAN”, mai sus).
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Dacă simţiţi ameţeli în timp ce utilizaţi IPINZAN, nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje.
Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Cantitatea de IPINZAN pe care trebuie să o utilizeze diferite persoane variază în funcţie de starea acestora. Medicul dumneavoastră vă va spune exact câte comprimate de IPINZAN trebuie să luaţi.
Doza recomandată este de un comprimat filmat de 50 mg/850 mg sau de 50 mg/1000 mg, administrată de două ori pe zi.
Dacă funcționarea rinichilor dumneavoastră este redusă, medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai mică. De asemenea, dacă luaţi un medicament antidiabetic cunoscut sub denumirea de sulfoniluree, medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai mică.
Medicul dumneavoastră vă poate prescrie acest medicament pentru a-l lua singur sau împreună cu alte medicamente care scad concentraţia de zahăr din sângele dumneavoastră.
Când şi cum să luaţi IPINZAN:
- IPINZAN este pentru administrare orală.
- Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă.
- Luaţi un comprimat dimineaţa şi pe celălalt seara cu sau imediat după masă. Administrarea comprimatelor imediat după masă va scădea riscul unei tulburări gastrice.
- Continuaţi să respectaţi orice recomandări referitoare la regimul alimentar pe care vi le-a dat medicul dumneavoastră. În mod special, dacă urmaţi un regim alimentar diabetic de control al greutăţii, continuaţi acest regim în timpul administrării IPINZAN.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţele active sunt vildagliptină şi clorhidrat de metformină.
Fiecare comprimat filmat de IPINZAN 50 mg/850 mg conţine vildagliptină 50 mg şi clorhidrat de metformină 850 mg (echivalent la metformină 660 mg).
Fiecare comprimat filmat de IPINZAN 50 mg/1000 mg conţine vildagliptină 50 mg şi clorhidrat de metformină 1000 mg (echivalent la metformină 780 mg).
- Celelalte ingrediente sunt: Copovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, hipromeloză, polidextroză, dioxid de titan (E 171), talc, oxid galben de fer (E 172), maltodextrină/dextrină, trigliceride cu lant mediu/caprilină şi caprină.
Prezentare:
60 comprimate filmate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.