4
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Isoptin RR trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar.
Isoptin RR se elimină în laptele matern şi de aceea alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului
cu verapamil. Date limitate obţinute în urma administrării pe cale orală la femeile care alăptează, arată
că doza transferată la copil este scăzută şi că utilizarea verapamilului poate fi compatibilă cu alăptarea.
Din cauza potenţialului de apariţie al reacţiilor adverse la sugari, verapamil trebuie folosit în timpul
alăptării doar dacă este esenţial pentru bunăstarea mamei.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
La unii pacienţi, Isoptin poate afecta capacitatea de a conduce vehicule, de a folosi utilaje sau de a
presta activităţi care presupun atenţie. Această situaţie apare mai ales la începutul tratamentului, la
creşterea dozei, în cazul în care schimbaţi alt medicament cu Isoptin sau atunci când consumaţi băuturi
alcoolice în timpul tratamentului. Verapamilul poate creşte nivelul alcoolului în sânge şi poate încetini
eliminarea lui. Prin urmare, efectele alcoolului pot fi exagerate.
3. Cum să utilizați Isoptin RR
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
În cazul în care medicul dumneavoastră nu v-a indicat alt mod de administrare, următoarele
instrucţiuni sunt valabile. Vă rugăm să urmaţi aceste instucţiuni, în caz contrar efectul medicamentului
nu va fi cel aşteptat.
Doza de clorhidrat de verapamil, substanţa activă din Isoptin RR, trebuie modificată individual, în
funcţie de gravitatea bolii.
Experienţa clinică de lungă durată arată că doza medie pentru toate indicaţiile este cuprinsă între
240 - 360 mg verapamil.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 480 mg în cazul tratamentului de lungă durată; în cazul
tratamentului de scurtă durată se poate administra o doză mai mare.
Tratamentul cu verapamil nu trebuie întrerupt brusc. Se recomandă scăderea treptată a dozei.
Boală coronariană, tahicardie paroxistică supraventriculară, fibrilaţie atrialăşi flutter atrial
Doza recomandată este de 240-480 mg clorhidrat de verapamil, administrată în 1-2 prize.
Hipertensiune arterială
Doza recomandată este de 240-480 mg clorhidrat de verapamil, administrată în 1-2 prize.
Insuficienţă renală
Verapamil trebuie utilizat cu prudenţă, sub monitorizare atentă, la pacienţii cu funcţie renală alterată.
Insuficienţă hepatică
În funcţie de severitatea afectării hepatice, metabolizarea clorhidratului de verapamil este întârziată,
ceea ce determină intensificarea efectelor acestuia. De aceea, la acest grup de pacienţi doza trebuie
ajustată şi tratamentul trebuie iniţiat cu doza minimă eficace.