Cod produs: 5944704004047
Brand: BIOFARM
Data expirarii: 01-11-2022
Document: Prospect
Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online si poate fi diferit in unele locatii
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Indicatii:
Tratamentul simptomatic al congestiei nazale, tusei neproductive şi febrei asociate afecţiunilor tractului respirator (sinuzite, rinite, faringite, bronşite). Tratament simptomatic în răceală și gripă.
Compozitie:
O capsulă moale conține 250 mg paracetamol, 30 mg clorhidrat de pseudoefedrină, 10 mg bromhidrat de dextrometorfan și 2 mg maleat de clorfeniramină
Mod de administrare:
Adulţi şi adolescenţi: doza uzuală este de o capsulă moale Bioflu Plus® seara, înainte de culcare. Se recomandă utilizarea în asociere cu Bioflu®, capsule moi, acesta din urmă fiind administrat pentru ameliorarea simptomatologiei diurne. Durata tratamentului trebuie să fie scurtă (maxim 5 zile). Nu se administrează copiilor cu vârstă mai mică de 12 ani.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Bioflu Plus capsule moi:
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol, clorhidrat de pseudoefedrină, bromhidrat de dextrometorfan, maleat de clorfenamină sau alte antihistaminice sau la oricare dintre celelalte componente aleBioflu Plus, capsule moi;
- dacă alăptaţi sau sunteţi gravidă;
- la copiii cu vârsta mai mică de 12 ani.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Bioflu Plus capsule moi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționți să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Datorită posibilei relaţii dintre apariţia de malformaţii fetale şi expunerea la pseudoefedrină în primul trimestru de sarcină pe de o parte, iar pe de altă a faptului că în timpul ultimelor trei luni de sarcină, toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune fătul la toxicitate cardiopulmonară (hipertensiune pulmonară cu închiderea canalului arterial) şi renală sau pot să inhibe contracţiile uterului medicamentul nu trebuie administrat în timpul sarcinii.
Pseudoefedrina se excretă în laptele matern în cantitate mare, putând determina reacţii adverse cardio-vasculare şi neurologice la sugar. De asemenea, dextrometorfanul se excretă prin laptele matern. Au fost descrise câteva cazuri de hipotonie musculară şi de apnee la sugari, după administrarea la mame a altor antitusive centrale în doze mai mari decât cele terapeutice. Clorfenamina se excretă în cantităţi mici în laptele matern şi nu este recomandată administrarea la mamele care alăptează datorită faptului că poate determina reacţii adverse la sugari (agitaţie sau iritabilitate). De aceea, ca măsură de precauţie, nu se recomandă administrarea medicamentului la femeile care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Bioflu Plus, capsule moi are influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Conducătorii de vehicule şi cei care folosesc utilaje trebuie avertizaţi asupra riscului de somnolenţă şi ameţeli legat de utilizarea medicamentului.
Prezentare:
16 capsule moi
Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.Am inteles
Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.