Rhinxyl Ha spray nazal solutie, 1 mg/ml, 10 ml, Terapia

desfunda nasul

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: TERAPIA SA

Gama: Rhinxyl Ha

Cod produs: 5944702206658

Data expirarii: 31-07-2026

Tip: Medicament fara reteta

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Optiuni Livrare
Livrare prin curier
Produsele OTC pot fi livrate doar in București și Constanța. Pret: de la 13,09 LEI

Livrare în 1 până la 4 zile lucrătoare

14,50 LEI
> 10 în stoc Ultima actualizare: 22-12-2024 03:07:09
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat este valabil atât pentru comenzile online cât și pentru toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Rhinxyl Ha spray nazal solutie, 1 mg/ml, 10 ml, Terapia [5944702206658]

Indicatii:
Rhinxyl Ha  1 mg/ml spray nazal, soluție aparține unui grup de medicamente pentru tratamentul bolilor nasului, numite simpatomimetice. Acesta conține clorhidrat de xilometazolină, care ajută la constricția vaselor capilare sanguine din nas, reducând astfel congestia mucoasei nazale.
Rhinxyl Ha  1 mg/ml spray nazal, soluție conține și acid hialuronic (sub formă de hialuronat de sodiu), care protejează și hidratează mucoasa nazală.
Rhinxyl Ha  1 mg/ml spray nazal, soluție se utilizează pentru:
- reducerea congestiei mucoasei nazale cauzate de inflamația mucoasei nazale (rinită) sau de inflamația mucoasei sinusale (sinuzită).
Rhinxyl Ha  1 mg/ml spray nazal, soluție este recomandat pentru utilizare la adulți și adolescenți cu vârsta de peste 12 ani.

Contraindicatii:
Nu utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție:
- dacă sunteți alergic la xilometazolină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu există date adecvate privind utilizarea clorhidratului de xilometazolină la femeile gravide. De aceea, RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.
Acest medicament nu trebuie utilizat în timpul alăptării, întrucât nu se cunoaște dacă clorhidratul de xilometazolină se excretă în laptele uman. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu se preconizează reducerea capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje dacă medicamentul este utilizat conform instrucțiunilor.

Mod de administrare:
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Doze:
Adulți și adolescenți cu vârsta peste 12 ani:
1 pulverizare de Rhinxyl Ha 1 mg/ml spray nazal, soluție în fiecare nară, până la de 3 ori pe zi.
Rhinxyl Ha 1 mg/ml spray nazal, soluție nu trebuie utilizat pentru mai mult de 5 zile, cu excepția situațiilor în care este prescris altfel de către medic. Utilizarea poate fi repetată dacă tratamentul a fost întrerupt timp de câteva zile.

Utilizarea Rhinxyl Ha 1 mg/ml spray nazal, soluție pe termen lung poate conduce la atrofia mucoasei nazale. Prin urmare, în caz de tulburări cronice, medicamentul poate fi utilizat numai sub supraveghere medicală.
Nu trebuie să se utilizeze doze mai mari decât dozele recomandate. 

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanța activă este clorhidrat de xilometazolină. 1 ml de Rhinxyl Ha 1 mg/ml spray nazal, soluție conține clorhidrat de xilometazolină 1 mg. O pulverizare (140 µl) conține clorhidrat de xilometazolină 0,140 mg.

Prezentare:
10 ml

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Rhinxyl Ha spray nazal solutie 1 mg/ml 10 ml Terapia(desfunda nasul) face parte din grupa medicament:simpatomimetice , contine substanța activă:xylometazolina si poate fi utilizat in baza recomandarii medicului in afecțiuni medicale cum ar fi:deviatia de sept, gripa, raceala, rinita alergica, sinuzita.
Informatii utile despre Rhinxyl Ha spray nazal solutie, 1 mg/ml, 10 ml, Terapia gasiti in articolele: Alergia la ambrozie, Dependenta de spray-uri nazale, Nasul infundat (congestia nazala), Raceala versus Gripa: Diferentele dintre gripa si raceala, Rinoreea (secretii nazale).
Grupa medicament: Simpatomimetice
Substanța activă: Xylometazolina
Utilizat în baza recomandării medicale în: Deviatia de sept , Gripa , Raceala , Rinita alergica , Sinuzita
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Specificatie Valori
Categorie Solutii nazale
Brand Terapia Sa
Gama Rhinxyl Ha
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5944702206658
Tip produs Medicament fara reteta
Data de expirare 2026-07-31

Rhinxyl Ha spray nazal solutie, 1 mg/ml, 10 ml, Terapia [5944702206658]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11017/2018/01-02 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informații pentru utilizator
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
Clorhidrat de xilometazolină
Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament
deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
Utilizați întotdeauna acest medicament conform indicațiilor din acest prospect sau indicațiilor
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.
- Întrebați farmacistul dacă aveți nevoie de mai multe informații sau recomandări.
- Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă după 3 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.
Ce găsiți în acest prospect
1. Ce este RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție și pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
3. Cum să utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
4. Reacții adverse posibile
5. Cum se păstrează RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
6. Conținutul ambalajului și alte informații
1. Ce este RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție și pentru ce se utilizează
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție aparține unui grup de medicamente pentru tratamentul
bolilor nasului, numite simpatomimetice. Acesta conține clorhidrat de xilometazolină, care ajută la
constricția vaselor capilare sanguine din nas, reducând astfel congestia mucoasei nazale.
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție conține și acid hialuronic (sub formă de hialuronat de
sodiu), care protejează și hidratează mucoasa nazală.
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție se utilizează pentru:
-reducerea congestiei mucoasei nazale cauzate de inflamația mucoasei nazale (rinită) sau de
inflamația mucoasei sinusale (sinuzită).
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție este recomandat pentru utilizare la adulți și adolescenți cu
vârsta de peste 12 ani.
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
Nu utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
-dacă sunteți alergic la xilometazolină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la pct. 6)
-dacă aveți inflamație uscată a mucoasei nazale (rinită sicca)
-dacă ați suferit o intervenție neurochirurgicală (chirurgie transfenoidală a glandei pituitare sau
orice altă intervenție neurochirurgicală care presupune expunerea meningelor)
-dacă aveți presiune crescută în interiorul ochiului, mai ales glaucom cu unghi îngust
-la copii cu vârsta sub 12 ani.
2
Atenționări și precauții
Înainte să utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție, adresați-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului:
-dacă sunteți tratat cu inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) (de exemplu, tranilcipromină și
moclobemidă, care se utilizează pentru tratamentul depresiei) sau ați utilizat IMAO în decursul
ultimelor 2 săptămâni, antidepresive triciclice sau tetraciclice sau alte medicamente care pot crește
tensiunea arterială
-dacă utilizați medicamente din grupul beta-blocantelor sau alfa-blocantelor (utilizate în mod
frecvent pentru scăderea tensiunii arterială sau în tratamentul hipertrofiei (măririi) benigne a
prostatei)
-dacă aveți o boală cardiovasculară severă (de exemplu, boală cardiacă coronariană, tensiune
arterială mare)
-dacă aveți o boală de inimă (de exemplu, sindrom de interval QT prelungit)
-dacă aveți o tumoare suprarenală (feocromocitom)
-dacă aveți prostata mărită
-dacă aveți porfirie (o tulburare metabolică care afectează pielea și/sau sistemul nervos central)
-dacă aveți o tulburare metabolică (de exemplu, hiperactivitatea glandei tiroide, diabet).
Utilizarea RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție pe termen lung poate duce la umflarea cronică
a mucoasei nazale și, în cele din urmă, la atrofierea (subțierea) mucoasei nazale. Pentru a preveni
această reacție, perioada de tratament trebuie menținută cât mai scurtă posibil (vezi pct. 3).
Trebuie să se evite utilizarea pe termen lung și supradozajul, mai ales la copii. Vă rugăm să vă adresați
medicului dumneavoastră, în ceea ce privește durata tratamentului la copii.
Dacă credeți că aveți o infecție bacteriană a nasului și a sinusurilor, vă rugăm să vă adresați
medicului dumneavoastră căci o astfel de infecție trebuie tratată în mod corespunzător.
Copii
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani.
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați
orice alte medicamente.
Utilizarea concomitentă de RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție cu inhibitori ai
monoaminoxidazei (IMAO; de exemplu, tranilcipromină, moclobemidă) sau în decurs de 2 săptămâni
după administrarea de IMAO, antidepresive triciclice sau tetraciclice, ori alte medicamente care pot
crește tensiunea arterială (de exemplu, doxapram, ergotamină, oxitocină), poate cauza creșterea
tensiunii arteriale ca urmare a efectului acestor medicamente asupra inimii și vaselor de sânge. Prin
urmare, utilizarea concomitentă cu aceste medicamente trebuie evitată.
Acest medicament nu trebuie utilizat concomitent cu medicamente care scad tensiunea arterială (de
exemplu, metildopa), din cauza efectului vasopresor al xilometazolinei (adică efectul de creștere a
tensiunii arteriale). De asemenea, pot apărea interacțiuni complexe în cazul utilizării împreună cu
medicamente alfa- și beta-blocante, cauzând tensiune arterială mică sau tensiune arterială mare și bătăi
rapide ale inimii (tahicardie) sau bătăi lente ale inimii (bradicardie).
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu există date adecvate privind utilizarea clorhidratului de xilometazolină la femeile gravide. De
aceea, RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.
Acest medicament nu trebuie utilizat în timpul alăptării, întrucât nu se cunoaște dacă clorhidratul de
xilometazolină se excretă în laptele uman.
3
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Nu se preconizează reducerea capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje dacă
medicamentul este utilizat conform instrucțiunilor.
3. Cum să utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a
spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul
dacă nu sunteți sigur.
Doze
Adulți și adolescenți cu vârsta peste 12 ani:
1 pulverizare de RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție în fiecare nară, până la de 3 ori pe zi.
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție nu trebuie utilizat pentru mai mult de 5 zile, cu excepția
situațiilor în care este prescris altfel de către medic. Utilizarea poate fi repetată dacă tratamentul a fost
întrerupt timp de câteva zile.
Utilizarea RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție pe termen lung poate conduce la atrofia
mucoasei nazale. Prin urmare, în caz de tulburări cronice, medicamentul poate fi utilizat numai sub
supraveghere medicală.
Nu trebuie să se utilizeze doze mai mari decât dozele recomandate.
Dacă după 3 zile de tratament continuu, nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă
adresați unui medic.
Utilizarea la copii
RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani. Copiii cu
vârsta cuprinsă între 2 și 12 ani trebuie să utilizeze RHINXYL HA 0,5 mg/ml spray nazal, soluție.
Mod de administrare
Suflați-vă nasul înainte de utilizarea acestui
medicament.
Scoateți capacul de protecție așa cum se arată în
imaginea 1.
Imaginea 1
Țineți flaconul între degetul arătător și degetul
mijlociu, sprijinind partea de jos cu degetul
mare, așa cum se arată în imaginea 2. Pentru a
pulveriza, apăsați pompa în jos.
Înainte de prima aplicare, este necesară
pulverizarea în aer de câteva ori (5 ori) pentru a
obține o doză uniformă.
Dacă medicamentul nu se utilizează timp de
câteva zile, trebuie să se pulverizeze în aer, ca
probă, cel puțin o dată pentru a obține o doză
uniformă.
Imaginea 2
4
Introduceți vârful pompei dozatoare în nară, așa
cum se arată în imaginea 3 (nu pulverizați
sprayul sub nară). Apăsați pompa o singură dată
și, în același timp, respirați pe nas cât timp
închideți ușor cealaltă nară cu degetul arătător al
celeilalte mâini. Eliberați pompa și scoateți-o
din nară. Repetați acest proces în cealaltă nară.
După aplicarea atentă, ștergeți vârful pompei
dozatoare cu un șervețel de hârtie curat și uscat
și puneți la loc capacul de protecție.
Imaginea 3
Din motive de igienă și pentru a evita transmiterea infecțiilor, fiecare flacon de spray trebuie utilizat
de o singură persoană.
Dacă utilizați mai mult RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție decât trebuie
Dacă dumneavoastră (sau altcineva) ați luat o supradoză din acest medicament, adresați-vă imediat
unui medic, care va începe tratamentul necesar.
Pot apărea următoarele simptome de supradozaj:
-pupile dilatate sau micșorate
-greață și vărsături
-paloare, colorarea în albastru a pielii și buzelor
-creștere a temperaturii corpului, transpirații sau o scădere a temperaturii corpului
-tulburări cardiovasculare, de exemplu, o tulburare a ritmului cardiac precum bătăi prea lente,
prea rapide sau neregulate ale inimii, creștere sau scădere a tensiunii arteriale, colaps circulator,
stop cardiac
-tulburări pulmonare (edem pulmonar, oprire a respirației (apnee))
-letargie, somnolență și comă
-anxietate, surescitare, halucinații, spasme musculare și crize convulsive (convulsii).
În special la copii, supradozajul poate fi însoțit deseori de convulsii și comă, bătăi lente ale inimii,
oprire a respirației (apnee) și o creștere a tensiunii arteriale, care poate fi urmată de o scădere a
tensiunii arteriale.
Dacă uitați să utilizați RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
Nu utilizați o doză dublă pentru a compensa doza uitată, ci continuați utilizarea medicamentului
conform instrucțiunilor.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Opriți imediat utilizarea RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție și solicitați asistență
medicală dacă aveți oricare dintre următoarele simptome (acestea pot fi semnele unei reacții
alergice):
-dificultăți la respirație sau la înghițire sau umflare a feței, buzelor, limbii ori gâtului
-mâncărime severă la nivelul pielii, însoțită de erupție roșiatică pe piele sau papule.
Au fost înregistrate următoarele reacții adverse:
5
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
durere de cap
simptome temporare și ușoare de iritație, precum senzație de usturime sau uscăciune a mucoasei
nazale și/sau gâtului
strănut.
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
reacții alergice (erupție pe piele, mâncărime, umflare a pielii și mucoaselor)
senzație de nas „înfundat” (după terminarea efectului medicamentului)
sângerare din nas.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
amețeală
percepere a bătăilor inimii (palpitații)
frecvență crescută a bătăilor inimii
creștere a tensiunii arteriale
tulburări de vedere trecătoare
greață.
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
nervozitate, stare de neliniște
dificultăți la adormire, insomnie
somnolență/moleșeală (în special la copii)
halucinații sau convulsii (în special la copii)
bătăi neregulate ale inimii
oprire a respirației (apnee) la copiii mici sau nou-născuți.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect.De asemenea, puteți
raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt
publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 – RO
Tel:+4 0757 117 259
Fax:+4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind
siguranța acestui medicament.
5. Cum se păstrează RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Medicamentul nu necesită condiții speciale de păstrare.
Perioada de valabilitate după prima deschidere a ambalajului este de 6 luni.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după „EXP”.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să
aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alte informații
6
Ce conține RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție
Substanța activă este clorhidrat de xilometazolină. 1 ml de RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal,
soluție conține clorhidrat de xilometazolină 1 mg. O pulverizare (140 µl) conține clorhidrat de
xilometazolină 0,140 mg.
Excipienții sunt apă de mare purificată, dihidrogenofosfat de potasiu, hialuronat de sodiu, apă
purificată.
Cum arată RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluție și conținutul ambalajului
Soluție sterilă limpede, incoloră. Nu conține conservanți.
10 ml de soluție în flacon din plastic de culoare albă, prevăzut cu pompă dozatoare, cu un vârf
aplicator și un capac de protecție, ambalat într-o cutie.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, 400 632
România
Fabricanții
Jadran - Galenski laboratorij d.d.
Svilno 20, Rijeka, 51000
Croația
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, 400 632
România
Acest medicament este autorizat în statele membre ale Spațiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Letonia: Xylometazolini hydrochloridum Ranbaxy 1 mg/ml deguna aerosols, šķīdums
Polonia: Xylometazoline Coldact
România: RHINXYL HA 1 mg/ml spray nazal, soluţie
Acest prospect a fost revizuit în aprilie 2019.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Rhinxyl Ha spray nazal solutie, 1 mg/ml, 10 ml, Terapia pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  22-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Terapia Sa

Vezi Politica de confidentialitate date personale