Diurocard, 50 mg/20 mg, 30 capsule, Labormed

spironolactonă, furosemidă

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: LABORMED PHARMA

Cod produs: 5944719008504

Data expirarii: 30-11-2025

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

42,02 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Diurocard, 50 mg/20 mg, 30 capsule, Labormed [5944719008504]

Indicatii:
Diurocard conţine două substanţe active diferite, numite spironolactonă şi respectiv furosemidă.
Ambele substanţe aparţin unui grup de medicamente denumite “diuretice” (medicamente pentru eliminarea apei). Diurocard se utilizează pentru a opri acumularea în exces a apei în organism.
Această apă în exces poate determina umflare a gleznelor, scurtare a respiraţiei şi senzaţie de oboseală mai accentuată ca de obicei.
Diurocard ajută la eliminarea unei cantiţati mai mari de apă ca de obicei (prin urină). Dacă excesul de apă din organismul dumneavoastră nu este îndepărtat, poate pune o presiune suplimentară asupra inimii, a vaselor de sânge, a plămânilor, a rinichilor sau a ficatului.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Diurocard:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la furosemidă, spironolactonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precauţii:
Înainte să utilizaţi Diurocard, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Nu luaţi Diurocard capsule dacă sunteţi gravidă. Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu alăptaţi dacă luaţi Diurocard . Aceasta deoarece, cantităţi mici pot trece în laptele matern. Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza acest medicament, dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Vă puteți simți amețit sau vă puteți simți rău după administrarea de Diurocard . Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceți vehicule sau nu folosiți unelte sau utilaje.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cum să luaţi acest medicament:
- Luați acest medicament pe cale orală.
- Înghițiți capsulele întregi, cu un pahar de apă.
- Acest medicament nu este potrivit pentru utilizare la copii şi adolescenţi.
- Dacă simțiți că efectul medicamentului dumneavoastră este prea slab sau prea puternic, nu modificați doza, ci adresați-vă medicului dumneavoastră.

Cât de mult să luați din Diurocard:
Doza uzuală este de 1-4 capsule pe zi. Medicul dumneavoastră vă va spune câte capsule să luați. Dacă trebuie să luați capsulele o dată pe zi, luați-le la micul dejun. Dacă trebuie să luați capsulele de două ori în fiecare zi, luați-le la micul dejun și la masa de prânz. Nu luați capsulele seara, deoarece v-ar putea afecta somnul.

Copii şi adolescenţi: nu se recomandă administrarea acestui medicament la copii şi adolescenţi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţele active sunt: spironolactonă şi furosemidă. Fiecare capsulă conţine spironolactonă 50 mg şi furosemidă 20 mg.
- Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei: manitol, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, povidonă , stearat de magneziu; capsula: gelatină.

Prezentare:
30 capsule

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Diurocard 50 mg/20 mg 30 capsule Labormed(spironolactonă, furosemidă) face parte din grupa medicament:antihipertensive, diuretice , contine substanța activă:furosemid, spironolactona..
Substanța activă: Furosemid , Spironolactona
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Labormed Pharma
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Biharia, Craiova, Dristor, Vivo Constanta
Cod produs 5944719008504
Data de expirare 2025-11-30

Diurocard, 50 mg/20 mg, 30 capsule, Labormed [5944719008504]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12842/2019/01-02-03 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Diurocard 50 mg/20 mg capsule
spironolactonă/furosemidă
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct.4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Diurocard şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Diurocard
3. Cum să luaţi Diurocard
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Diurocard
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Diurocard şi pentru ce se utilizează
Numele medicamentului dumneavoastră este Diurocard 50 mg/20 mg capsule (numit Diurocard , pe
parcursul acestui prospect).
Diurocard conţine două substanţe active diferite, numite spironolactonă şi respectiv furosemidă.
Ambele substanţe aparţin unui grup de medicamente denumite “diuretice” (medicamente pentru
eliminarea apei). Diurocard se utilizează pentru a opri acumularea în exces a apei în organism.
Această apă în exces poate determina umflare a gleznelor, scurtare a respiraţiei şi senzaţie de oboseală
mai accentuată ca de obicei.
Diurocard ajută la eliminarea unei cantiţati mai mari de apă ca de obicei (prin urină). Dacă excesul de
apă din organismul dumneavoastră nu este îndepărtat, poate pune o presiune suplimentară asupra
inimii, a vaselor de sânge, a plămânilor, a rinichilor sau a ficatului
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Diurocard
Nu utilizaţi Diurocard şi spuneţi medicului dumneavoastră dacă:
- sunteţi alergic (hipersensibil) la furosemidă, spironolactonă sau la oricare dintre celelalte
componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6). Semne ale unei reacţii alergice
includ: erupţii trecătoare pe piele, probleme la înghiţire şi respiraţie, umflarea buzelor, feţei,
gâtului şi limbii;
2
- sunteţi alergic (hipersensibil) la sulfonamide precum sulfadiazina sau cotrimoxazol
(antibiotice);
- aveţi boli severe la nivelul rinichilor;
- aveţi boli severe la nivelul ficatului;
- sunteţi deshidratat sau vi s-a spus că aveţi un volum mic de sânge;
- nu puteţi urina;
- vi s-a spus că aveţi cantitate prea mică sau prea mare de potasiu sau de sodiu în sânge (vizibil la
analizele de sânge);
- suferiţi de o boală denumită „boala Addison”; aceasta vă poate face să vă simţiţi obosit/ă şi
slăbit/ă;
- alăptaţi (vezi pct. Sarcina şi alăptarea).
Nu luaţi Diurocard dacă oricare din cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi
sigur, vorbiţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Diurocard .
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Diurocard, adresaţi-vămedicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
- aveţi dificultăţi la urinat;
- aveţi probleme la nivelul ficatului;
aveţi peste 65 ani;
aveţi probleme la nivelul rinichilor;
- aveţi diabet;
- luaţi alte medicamente care modifică concentraţia potasiului din sânge (vezi secţiunea
Utilizarea altor medicamente);
- aveţi tensiune arterială scăzută sau senzaţie de ameţeală la ridicarea în picioare);
- suferiţi de gută;
- sunteţi deshidratat sau aveţi senzaţie de ameţeală; aceasta se poate întâmpla dacă aţi pierdut
cantităţi mari de apă prin diaree, vărsături sau urinare excesivă;
- urmează să efectuaţi un test de toleranţă la glucoză;
- vă bazaţi pe vocea dumneavoastră ca să vă desfăşuraţi activitatea la locul de muncă. Pot apărea
modificări ale vocii datorită utilizării Diurocard ;
- luaţi alte medicamente diuretice;
- sunteţi o persoană în vârstă aflată sub tratament cu risperidonă pentru demenţă;
- aveţi boala numită lupus eritematos sistemic;
- sunteţi un pacient în vârstă şi dacă sunteţi sub tratament cu alte medicamente care pot determina
scăderea tensiunii arteriale sau aveţi alte afecţiuni care pot fi un risc pentru scăderea tensiunii
arteriale.
Administrarea concomitentă de Diurocard împreună cu anumite medicamente, suplimente de potasiu
și alimente bogate în potasiu poate duce la hiperkaliemie severă (nivel crescut al potasiului în sânge).
Simptomele hiperkaliemiei severe pot include: crampe musculare, ritm cardiac neregulat, diaree,
greață, amețeli sau durere de cap.
Sportivi
Diurocard poate determina o reacţie pozitivă la testele de control antidoping pentru sportivi.
Dacă nu sunteţi sigur că oricare dintre cele de mai sus vi se aplică dumneavoastră, adresaţi-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să utilizaţi Diurocard .
Diurocard împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente. Acestea includ şi medicamentele luate fără prescripţie medicală, inclusiv cele
pe bază de plante. Faceţi astfel deoarece Diurocard poate afecta acţiunea altor medicamente. De
asemenea, unele medicamente pot afecta acţiunea lui Diurocard .
3
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi oricaredintre următoarele
medicamente.
Acestea pot afecta acţiunea lui Diurocard şi pot creşte şansa să manifestaţi reacţii adverse:
- medicamente care modifică nivelul potasiului din sânge; acestea includ suplimente de potasiu
precum clorura de potasiu (înlocuitor de sare) sau anumite medicamente diuretice cum ar fi
triamterenul sau amiloridul;
- medicamente utilizate în tratamentul infecţiilor, precum trimetoprim sau trimetoprim-
sulfametoxazol;
- medicamente precum ramipril, enalapril, perindopril, numite inhibitori ECA, sau precum
losartan, candesartan, irbesartan, numite antagonişti ai receptorilor de angiotensina II; medicul
poate fi nevoit să vă modifice doza capsulelor sau să vă oprească tratamentul cu acestea;
- medicamente pentru tensiune arterială crescută sau pentru alte probleme la nivelul inimii;
medicul poate fi nevoit să vă schimbe doza medicamentului;
- medicamente utilizate pentru anestezie generală, pentru a vă relaxa musculatura în timpul unei
operaţii chirurgicale;
- medicamente folosite în tratamentul diabetului; acestea pot să nu acţioneze la fel de bine când
luaţi Diurocard ;
- teofilină - folosită în tratamentul respiraţiei şuierătoare sau în dificultăţi la respiraţie;
- fenitoină - folosită în tratamentul epilepsiei; aceasta poate scădea efectul lui Diurocard ;
- trimetoprim sau trimetoprim-sulfametoxazol.
Următoarele medicamente pot creşte şansa apariţiei reacţiilor adverse când sunt luate concomitent cu
Diurocard :
- litiu - utilizat pentru boli mintale; pentru a preveni reacţiile adverse, medicul dumneavoastră
poate fi nevoit să modifice doza de litiu și să verifice cantitatea de litiu din sângele
dumneavoastră;
- cisplatină – folosită în unele tipuri de cancer;
- digoxină – folosită în probleme cardiace; medicul dumneavoastră poate modifica doza
dumneavoastră de medicament;
- medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS) cum sunt: acid acetilsalicilic, ibuprofen,
ketoprofen sau indometacin - utilizate pentru durere şi inflamație,;
- carbamazepină - utilizată în epilepsie;
- aminoglutetimidă - (folosită în cancerul de sân);
- ciclosporină - folosită pentru a preveni respingerea organelor după transplant);
- metotrexat - utilizat pentru cancere de piele, boli articulare sau boli ale intestinului;
- carbenoxolonă - folosită în ulcer esofagian;
- reboxetină, dacă este utilizată pe termen lung - folosită în depresii;
- amfotericină, dacă este utilizată pe termen lung - folosită în infecţii fungice;
- corticosteroizi precum prednisolon - folosiţi în inflamaţii;
- lemn dulce, dacă este utilizat în cantităţi mari - folosit în preparate pentru tuse;
- probenecid (folosit împreună cu alt medicament pentru tratamentul HIV);
- colestiramină – utilizată pentru scăderea colesterolului;
- medicamente folosite în infecţii, de exemplu: gentamicină, amikacină, neomicină, netilmicină,
tobramicină, vancomicină sau cefalosporine în doze mari;
- medicamente utilizate ca preparate injectabile înainte de examene cu raze X;
- medicamente folosite în tratamentul constipaţiei (laxative), precum bisacodil sau senna, dacă
sunt folosite timp îndelungat;
- medicamente folosite în tratamentul astmului bronşic (precum salbutamol, sulfat de terbutalină,
salmeterol, formoterol sau bambuterol), când sunt administrate în doze mari;
- alte comprimate care elimină apa (diuretice) precum bendroflumetiazidă. Medicul
dumneavoastră poate fi nevoit să vă schimbe doza medicamentului.
Diurocard împreună cu alimente şi băuturi
Diurocard trebuie înghiţit cu un pahar plin cu apă şi preferabil, se ia împreună cu alimente.
Sarcina şi alăptarea
4
Nu luaţi Diurocard capsule dacă sunteţi gravidă. Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă
sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Nu alăptaţi dacă luaţi Diurocard . Aceasta deoarece, cantităţi mici pot trece în laptele matern. Discutaţi
cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza acest medicament, dacă alăptaţi sau intenţionaţi să
alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Vă puteți simți amețit sau vă puteți simți rău după administrarea de Diurocard . Dacă se întâmplă acest
lucru, nu conduceți vehicule sau nu folosiți unelte sau utilaje.
Diurocard conține sodiu
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine
sodiu”.
3. Cum să utilizaţi Diurocard
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să
discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Cum să luaţi acest medicament
- Luați acest medicament pe cale orală.
- Înghițiți capsulele întregi, cu un pahar de apă.
- Acest medicament nu este potrivit pentru utilizare la copii şi adolescenţi.
- Dacă simțiți că efectul medicamentului dumneavoastră este prea slab sau prea puternic, nu
modificați doza, ci adresați-vă medicului dumneavoastră.
Cât de mult să luați din Diurocard
Doza uzuală este de 1-4 capsule pe zi. Medicul dumneavoastră vă va spune câte capsule să luați. Dacă
trebuie să luați capsulele o dată pe zi, luați-le la micul dejun. Dacă trebuie să luați capsulele de două
ori în fiecare zi, luați-le la micul dejun și la masa de prânz. Nu luați capsulele seara, deoarece v-ar
putea afecta somnul.
Copii şi adolescenţi: nu se recomandă administrarea acestui medicament la copii şi adolescenţi.
Dacă luaţi sucralfat (un medicament pentru ulcer gastric)
Nu luaţi sucralfat împreună cu Diurocard . Luaţi sucralfatul cu cel puţin 2 ore înainte sau după
Diurocard . Aceasta deoarece poate afecta acţiunea medicamentului dumneavoastră.
Dacă utilizați mai mult din Diurocard decât trebuie
Dacă credeţi că este posibil să fi utilizat mai mult Diurocard decât trebuie, sau dacă un copil a luat
vreo capsulă, adresaţi-vă imediat medicului sau mergeţi imediat la cea mai apropiată secţie de primiri
urgenţe. Amintiţi-vă să luaţi cu dumneavostră medicamentele rămase, astfel ca medicul să ştie ce aţi
luat. Pot apărea următoarele simptome: senzaţie de ameţeală, slăbiciune sau somnolenţă, senzaţie sau
stare de rău (vărsături), senzaţie de sete, gură uscată, dureri sau crampe musculare, ritm al inimii
neregulat sau slab.
Dacă uitați să utilizaţi Diurocard
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce v-aţi adus aminte. Apoi urmaţi programul obişnuit în
următoarea dimineaţă.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să luați Diurocard
Continuați să luați Diurocard până când medicul dumneavoastră vă spune să nu mai luați.
5
Analize de sânge
Medicul dumneavoastră poate efectua analize de sânge pentru a verifica faptul că nivelul unor săruri
din sânge este cel corect.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Adresaţi-vă imediat unui medic dacă observați oricare dintre următoarele reacții adverse grave - s-ar
putea să aveţi nevoie de tratament medical de urgență.
Frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile):
- o reacție alergică; semnele pot include: inflamare a rinichilor (nefrită), umflare a gleznelor sau
tensiune arterială mare, erupţii cutanate, modificări de culoare ale pielii, vezicule grave pe piele,
sensibilitate la soare mai mare decât de obicei, temperatură ridicată (febră) și mâncărime;
- reacţii alergice grave; semnele pot include şocul alergic: dificultate în respirație, piele rece, umedă,
piele palidă și bătăi rapide ale inimii;
- dureri severe de stomac sau de spate; acestea pot fi semne de pancreatită;
- apariţia, mai ușoară decât de obicei, a vânătăilor, apariţia mai multor infecții, senzaţie de slăbiciune
sau de oboseală care apare mai uşor decât de obicei; Diurocard poate afecta numărul de celule din
sânge, determinând probleme grave ale sângelui;
- sete crescută, dureri de cap, senzaţie de amețeală sau de leşin, leșin, confuzie, dureri musculare sau
articulare sau slăbiciune musculară, crampe sau spasme musculare, indigestie sau bătăi neregulate
ale inimii; acestea pot fi semne de deshidratare sau de modificări ale nivelurilor normale ale
substanţelor chimice din corp; deshidratarea severă, poate duce la formarea cheagurilor de sânge sau
la gută;
- îngălbenire a pielii sau a ochilor şi urină mai închisă la culoare; acestea ar putea fi semnele unei
probleme a ficatului; la pacienţii care au deja probleme cu ficatul, poate apărea o problemă mai
gravă a ficatului, cunoscută sub numele de encefalopatie hepatică; simptomele includ: uitare,
convulsii, schimbări de dispoziție și comă;
- vezicule sau descuamare a pielii din jurul buzelor, al ochilor, al gurii, al nasului şi al organelor
genitale, simptome asemănătoare gripei şi febră; acest lucru ar putea fi o afecţiune numită sindromul
Stevens-Johnson; într-o formă mai gravă a bolii numite necroliză epidermică toxică, straturi de piele
se pot se pot exfolia, lăsând suprafeţe mari de piele jupuită expusă, pe toată suprafaţa corpului;
- pustuloză generalizată acută exantematoasă (PGAE) (erupţie medicamentoasă acută, cu febră);
simptomele includ înroşire a pielii cu suprafeţe umflate, acoperite de numeroase pustule;
- ameţeli, leşin şi pierdere a cunoştinţei. Acestea pot fi cauzate de tensiune arterială mică,
simptomatică.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă aveți oricare dintre următoarele
reacții adverse:
- surditate (uneori ireversibilă), raportată mai puţin frecvent (afectează mai puţin de 1 din 100
persoane).
-
Cu frecvență necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile:
- probleme de auz sau zgomote în urechi (tinitus); acest lucru afectează în special persoanele care au
deja probleme cu rinichii;
- furnicături sau amorţeală la nivelul pielii;
- mici schimbări ale dispoziţiei, cum sunt stare de agitație sau anxietate;
- pierdere a concentrării, dureri de cap, senzaţie de leşin la ridicarea rapidă în picioare, reacţii mai
lente, senzaţie de somnolență sau slăbiciune, tulburări de vedere, uscăciune a gurii; acestea ar putea
6
fi din cauza tensiunii arteriale mici, care a fost raportată cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi
estimată din datele disponibile);
- durere înainte sau după masă, scaune negre sau de culoare închisă. Acest lucru ar putea fi determinat
de un ulcer la stomac sau intestin.
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă oricare dintre următoarele reacții adverse
devine gravă sau durează mai mult de câteva zile, sau dacă observați orice reacție adversă
nemenționată în acest prospect:
Cu frecvență necunoscută(nu poate fi estimată din datele disponibile):
- senzație de rău (greață) sau o stare generală de rău, diaree și stare de rău (vărsături) și constipație;
- stare de confuzie, mişcări nesigure;
- lipsa de energie;
- senzație de oboseală sau adormire (somnolență);
- umflare sau mărire a sânilor, uneori asociată cu durere sau sensibilitate la nivelul mamelonului;
- mărirea sânilor la bărbați - acest lucru poate să apară după întreruperea tratamentului;
- dificultate în obținerea sau în menținerea erecției sau de ejaculare;
- înroșire a pielii;
- reacții lichenoide, caracterizate prin leziuni mici, pruriginoase, roșiatic-purpurii, în formă de poligon,
pe piele, organe genitale sau în gură;
- creştere a părului, mai mult decât în mod normal, pe corp sau pe față;
- perioade menstruale mai abundente sau care durează mai mult decât de obicei;
- lipsa / absența perioadelor menstruale (amenoree);
- modificări ale vocii; de exemplu: răguşeală sau îngroşare a vocii la femei și schimbări în tonalitate la
bărbaţi; acest lucru poate rămâne chiar și după ce încetați să luați aceste capsule;
- persoanele cu probleme ale vezicii urinare și ale prostatei pot observa dureri la urinare; acest lucru
se datorează unei creșteri a cantității de urină;
- dacă aveți diabet zaharat puteţi fi mai puţin capabil să controlaţi nivelul de glucoză din sânge;
- eliminare a unei cantităţi de apă (sub formă de urină), mai mare decât de obicei; acest lucru se
întâmplă în mod normal la 1 sau 2 ore după administrarea acestui medicament;
- simptome care pot fi variabile de la pacient la pacient, dar cele mai frecvente sunt: dureri articulare,
articulaţii umflate, dureri de cap, sensibilitate crescută la lumina soarelui, erupţii cutanate, probleme
cu rinichii, oboseală și slăbiciune, ulcerații bucale, cădere a părului, anxietate şi depresie, febră şi
transpirații nocturne, dureri abdominale, dureri în piept, dificultăți la respirație, anemie (lupus
eritematos sistemic).
Reacţii adverse suplimentare la copii şi adolescenţi
Copii prematuri:
- formare de calculi la nivelul rinichilor (nefrolitiază);
- administrarea în primele zile de viaţă poate creşte riscul de boli ale inimii (risc crescut de persistenţă
a canalului arterial).
Analize de sânge
Diurocard capsule poate modifica nivelul enzimelor hepatice sau cel al grăsimilor din organism
cunoscute sub numele de colesterol și trigliceride.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, str.
Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucuresti 011478- RO, tel: + 4 0757 117 259, fax: +4 0213 163
497, e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
7
5. Cum se păstrează Diurocard
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister și pe cutie după EXP. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Diurocard
Conţinutul capsulei:
Substanţele active sunt: spironolactonă şi furosemidă. Fiecare capsulă conţine spironolactonă 50 mg şi
furosemidă 20 mg.
Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei: manitol, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu
coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, povidonă , stearat de magneziu; capsula: gelatină.
Cum arată Diurocard şi conţinutul ambalajului
Diurocard se prezintă sub formă de capsule cu cap şi corp transparente, conţinând o pulbere compactă,
uniformă, de culoare albă până la aproape albă.
Medicamentul este ambalat în:
- cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule
- cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule
- cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Labormed Pharma S.A.
Bd. Theodor Pallady nr. 44B,
sector 3, Bucureşti
România
Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2019.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Diurocard, 50 mg/20 mg, 30 capsule, Labormed pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  22-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Labormed Pharma

Vezi Politica de confidentialitate date personale