2
Dacă aveţi insuficienţă cardiacă severă;
Dacă aveţi vârsta mai mică de 15 ani;
Dacă sunteţi în ultimul trimestru de sarcină sau alăptaţi.
Atenţionări şi precauţii
Cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua MELOXICAM MCC 15mg
supozitoare, în următoarele cazuri:
dacă aţi avut vreo inflamaţie a faringelui (faringită), a stomacului (gastrită) sau vreo altă
afecţiune a tractului digestiv în antecedente, de exemplu, boala Crohn sau colită ulcerativă
dacă aveţi tensiune crescută (hipertensiune arterială)
dacă sunteţi pacient în vârstă
dacă aveţi boli de inimă, ficat sau rinichi
dacă aveţi volumul sanguin redus (hipovolemie), situaţie care poate să apară
dacă aveţi o pierdere importantă de sânge, o arsură, o operaţie chirurgicală) sau consumaţi puţine lichide
dacă aveţi valori crescute ale potasiului în sânge, diagnosticate anterior de către medical
dumneavoastră
Medicul dumneavoastră va trebui să monitorizeze evoluţia dumneavoastră pe durata tratamentului.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor.
Medicamente precum MELOXICAM MCC 15mg supozitoare se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie
a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral (apoplexie). Riscurile de orice
tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată. Nu depăşiţi doza şi durata
recomandate pentru tratament.
Dacă aveţi probleme cardiace, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că aţi putea fi în
situaţie de risc din cauza acestor afecţiuni, trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră
sau cu farmacistul. De exemplu: dacă aveţi tensiunea sanguină crescută (hipertensiune arterială) , dacă aveţi
valori crescute ale zahărului în sânge (diabet zaharat) , - dacă aveţi valori crescute ale colesterolului
(hipercolesterolemie) , sunteţi fumător .
MELOXICAM MCC 15mg supozitoareîmpreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Trebuie să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist dacă aţi utilizat sau utilizaţi vreunul dintre
următoarele medicamente:
- alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), incluzând acid acetilsalicilic
- medicamente care previn formarea cheagurilor de sânge (anticoagulante)
- medicamente care dizolvă cheagurile de sânge (tromboliticele)
- medicamente care tratează afecţiunile inimii şi ale rinichilor
- corticosteroizi (de exemplu care tratează o inflamaţie sau reacţiile alergice)
- ciclosporina- medicament utilizat după transplantul de organ sau pentru afecţiuni grave ale pielii, poliartrită
reumatoidă sau sindrom nefrotic;
- oricare dintre medicamentele diuretice (utilizate pentru eliminarea apei din organism)
Medicul dumneavoastră s-ar putea să vă efectueze teste pentru urmărirea funcţiei rinichiului în cazul în care
utilizaţi diuretice.
- medicamente utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale (cum sunt beta-blocantele)
- litiu- medicament utilizat pentru tratamentul tulburărilor de dispoziţie
- inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)- medicamente utilizate pentru tratamentul depresiei
- metotrexat- medicament utilizat pentru tratamentul cancerului sau afecţiunilor severe ale pielii necontrolate
terapeutic şi acutizărilor poliartritei reumatoide