Coldrex Lemon, 10 plicuri, Perrigo

paracetamol, acid ascorbic, clorhidrat de fenilefrină

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: PERRIGO OTC

Cod produs: 0018653004962

Data expirarii: 31-01-2026

Tip: Medicament fara reteta

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Optiuni Livrare
Livrare prin curier
Produsele OTC pot fi livrate doar in București și Constanța. Pret: de la 13,09 LEI

Livrare în 1 până la 4 zile lucrătoare

22,50 LEI
> 10 în stoc Ultima actualizare: 21-12-2024 17:34:54
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat este valabil atât pentru comenzile online cât și pentru toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Coldrex Lemon, 10 plicuri, Perrigo [0018653004962]

Indicatii:
Coldrex  Lemon este un medicament impotriva racelii si gripei care contine trei substante active:
- paracetamol care amelioreaza durerea si reduce temperatura atunci cand aveti febra;
- clorhidratul de fenilefrina este un decongestionant care desfunda nasul si sinusurile si va ajuta sa respirati mai usor;
- vitamina C (acidul ascorbic) va ajuta sa inlocuiasca pierderile de vitamina C care pot fi pierdute in primele stadii de raceala si gripa.
Coldrex  Lemon este un remediu folosit pentru ameliorarea simptomatica, pe termen scurt a gripei, starilor febrile, frisoanelor si racelilor comune, inclusiv a cefaleei, durerilor in gat, disconfortului si durerilor musculare, congestiei nazale, sinuzitei precum si durerii si catarului nazal acut, asociate acesteia.

Contraindicații:
Nu luaţi Coldrex Lemon dacă:
- sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol, clorhidrat de fenilefrină, vitamina C sau la oricare dintre celelalte componente ale Coldrex Lemon. 
- Nu administraţi copiilor cu vârsta sub 12 ani.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Coldrex Lemon, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, solicitaţi sfatul medicului sau farmacistului înainte de a lua orice medicament, inclusiv Coldrex Lemon.
Coldrex Lemon nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia cazurilor în care medicul consideră acest lucru strict necesar. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Substanţele active conţinute în Coldrex Lemon nu au proprietăţi sedative.
Acest medicament poate cauza ameţeală. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă sunteţi afectaţi de ameţeală în timpul tratamentului cu acest medicament. 

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Coldrex Lemon se administreaza sub forma unei bauturi calde.
Goliti continutul unui plic intr-o cana, adaugati apa calda si amestecati bine.

Adulti (inclusiv varstnici) si copii cu varsta de 12 ani si peste:
Doza recomandata este de un plic la fiecare 4 sau 6 ore, la nevoie. Nu luati mai mult de 5 plicuri in 24 de ore.
Intervalul minim intre administrari trebuie sa fie de 4 ore.

Medicamentul nu trebuie utilizat mai mult de 7 zile, fara recomandarea medicului.
Nu administrati Coldrex Lemon copiilor cu varsta mai mica de 12 ani.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţele active din Coldrex Lemon sunt paracetamol, acid ascorbic şi clorhidrat de fenilefrină. Fiecare plic conţine paracetamol 750 mg, clorhidrat de fenilefrină 10 mg, acid ascorbic (vitamina C) 60 mg.
- Celelalte componente sunt: etilceluloză, acid citric anhidru, zaharină sodică, citrat de sodiu, zahăr, tetrarome lemon, aromă de lămâie, galben de chinolină (E104). 

Prezentare:
10 plicuri

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Coldrex Lemon 10 plicuri Perrigo(paracetamol, acid ascorbic, clorhidrat de fenilefrină) face parte din grupa medicament:analgezice antipiretice, simpatomimetice , contine substanța activă:fenilefrina, paracetamol , contine ingrediente active:vitamina c (acid ascorbic) si poate fi utilizat in baza recomandarii medicului in afecțiuni medicale cum ar fi:raceala, sinuzita, gripa, pneumonia si are indicații in:durere.
Informatii utile despre Coldrex Lemon, 10 plicuri, Perrigo gasiti in articolele: Rinoreea (secretii nazale), Febra, Frisoane, Virusurile, Nasul infundat (congestia nazala), Sistemul imunitar, Raceala versus Gripa: Diferentele dintre gripa si raceala.
Substanța activă: Fenilefrina , Paracetamol
Ingrediente active: Vitamina C (acid ascorbic)
Utilizat în baza recomandării medicale în: Raceala , Sinuzita , Gripa , Pneumonia
Indicații: Durere
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Specificatie Valori
Categorie Ameliorare simptome raceala si gripa
Brand Perrigo Otc
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 0018653004962
Tip produs Medicament fara reteta
Data de expirare 2026-01-31

Coldrex Lemon, 10 plicuri, Perrigo [0018653004962]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7547/2015/01-04 Anexa 1
Prospect
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
Coldrex Lemon pulbere pentru suspensie orală
Paracetamol/Acid ascorbic/Clorhidrat de fenilefrină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru
dumneavoastră.
Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să
luaţi Coldrex Lemon cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se
îmbunătăţesc după 3 zile.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Coldrex Lemon şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Coldrex Lemon
3. Cum să luaţi Coldrex Lemon
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Coldrex Lemon
6. Informaţii suplimentare
1. CE ESTE COLDREX LEMON ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Coldrex Lemon este un medicament împotriva răcelii şi gripei care conţine trei substanţe active:
- paracetamol care ameliorează durerea şi reduce temperatura corpului atunci când aveţi febră;
- clorhidratul de fenilefrină este un decongestionant care desfundă nasul şi sinusurile şi vă ajută să respiraţi
mai uşor;
- vitamina C (acidul ascorbic) ajută la înlocuirea pierderilor de vitamina C în primele stadii de răceală şi
gripă.
Coldrex Lemon este un remediu folosit pentru ameliorarea simptomatică, pe termen scurt a gripei, stărilor
febrile, frisoanelor şi răcelilor comune, inclusiv a durerii de cap, durerilor în gât, disconfortului şi durerilor
musculare, congestiei nazale, sinuzitei precum şi durerii şi catarului nazal acut, asociate acesteia.
2. ÎNAINTE SĂ LUAŢICOLDREX LEMON
Coldrex Lemon conţine paracetamol.
Dacă luaţi o cantitate prea mare de paracetamol vă puteţi afecta grav ficatul
Nu luaţi Coldrex Lemon dacă:
- sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol, clorhidrat de fenilefrină, vitamina C sau la oricare dintre
celelalte componente ale Coldrex Lemon (vezi pct. 6),
- aveţi tensiune arterială mare,
- aveţi o tiroidă hiperactivă (hipertiroidism),
- suferiţi de o boală a inimii,
- aveţi diabet zaharat,
2
- aveţi feocromocitom (o tumoare în apropierea rinichilor),
- aveţi glaucom cu unghi închis (tensiune crescută la nivelul ochilor),
- sunteţi în tratament cu alte medicamente (de exemplu antidepresive de tipul inhibitori de monoaminoxidază
– IMAO, inclusiv o perioadă de 2 săptămâni de la oprirea tratamentului cu aceştia, beta-blocante) (vezi pct.
Folosirea altor medicamente),
- sunteţi în tratament cu alte decongestionante simpatomimetice
- aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide (conţine zahăr),
- luați orice alte medicamente pe bază de prescripţie medicală sau disponibile fără prescripţie medicală care
conțin paracetamol pentru a trata durerea, febra, simptomele de răceală şi gripă, sau pentru a vă ajuta să
dormiţi.
Citiţi întotdeauna şi urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj şi din acest prospect.
Nu administraţi copiilor cu vârsta sub 12 ani.
Aveţi grijă deosebită când luaţi Coldrex Lemon
Nu depăşiţi doza zilnică recomandată.
Cereţi sfatul medicului, înainte de începerea tratamentului cu acest medicament, dacă suferiţi de vreuna din
următoarele afecţiuni:
-dacă suferiţi de boli de ficat sau de rinichi ,
-dacă aveţi greutatea sub cea normală sau sunteţi subnutrit
-dacă consumaţi regulat alcool etilic,
Este posibil să fie necesar să evitaţi complet utilizarea acestui produs sau să limitaţi cantitatea de
paracetamol pe care o luaţi.
Cereţi sfatul medicului, înainte de începerea tratamentului cu acest medicament, dacă suferiţi de vreuna din
următoarele afecţiuni:
mărirea volumului prostatei sau dificultăţi de urinare;
hipertensiune arterială, boli cardiace, afecţiuni ale vaselor de sânge (de exemplu sindromul Raynaud,
care se poate manifesta sub formă de dureri la nivelul degetelor ca răspuns la frig sau stres), diabet
zaharat, hipertiroidism;
boală renală sau hepatică. Antecedentele de boală hepatică cresc riscul afectării hepatice datorate
paracetamolului;
infecţie gravă, aceasta mărind riscul apariţiei acidozei metabolice.
Simptomele acidozei metabolice includ: respiraţie adâncă, rapidă, dificilă; greaţă, vomă; pierderea
poftei de mâncare.
Contactaţi medicul imediat dacă aveţi o combinaţie a acestor simptome.
glaucom (tensiune crescută la nivelul ochilor)
feocromocitom (o tumoră în apropierea rinichilor).
Este necesară prudenţă la vârstnici şi la pacienţii hipertensivi deoarece fenilefrina poate creşte tensiunea
arterială.
Riscul hepatotoxicităţii paracetamolului este mai mare în caz de afectare hepatică pre-existentă, incluzând
hepatită virală sau când sunt asociate alte medicamente cu potenţial hepatotoxic sau alcool.
Dacă simptomele de răceală persistă mai mult de 3 zile, adresaţi-vă medicului.
Cereţi sfatul medicului sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur dacă puteţi lua acest medicament.
Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu luaţi Coldrex Lemon:
3
- împreună cu alte medicamente care conţin paracetamol;
- cu alte medicamente decongestionante (medicamente pentru ameliorarea congestiei, a nasului înfundat),
pentru ameliorarea tusei sau pentru răceală;
- dacă sunteţi în tratament cu antidepresive triciclice (amitriptilina) sau de tipul inhibitori de
monoaminoxidază sau beta-blocante folosite în tratamentul afecţiunilor cardiace şi a tensiunii arteriale
crescute (hipertensiunii arteriale).
De asemenea, înainte de a lua acest medicament, adresaţi-vă medicului sau farmacistului
- dacă luaţi warfarină, alte cumarinice sau alte medicamente pentru subţierea sângelui (folosite împotriva
coagulării sângelui);
- dacă luaţi metoclopramidă sau domperidonă (stimulează motilitatea stomacului şi a intestinului subţire şi au
efecte împotriva vărsăturilor);
- dacă luaţi colestiramină (răşină fixatoare de acizi biliari pentru a trata valorile mari ale colesterolului din
sânge);
- dacă luaţi medicamente pentru controlul tensiunii arteriale, cum ar fi beta-blocante;
- dacă luaţi medicamente pentru tratarea depresiei, cum ar fi antidepresivele triciclice (amitriptilina);
- dacă luaţi digoxină sau medicamente similare pentru boli ale inimii;
- dacă luaţi medicamente care blochează sau stimulează senzaţia de foame.
Modificări ale rezultatelor unor analize de laborator
Dacă urmează să vi se facă analize spuneţi medicului că urmaţi tratament cu Coldrex Lemon deoarece
paracetamolul poate influenţa rezultatele analizelor.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, solicitaţi sfatul medicului sau farmacistului înainte de a lua orice
medicament, inclusiv Coldrex Lemon.
Coldrex Lemon nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia cazurilor în care medicul
consideră acest lucru strict necesar.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Substanţele active conţinute în Coldrex Lemon nu au proprietăţi sedative.
Acest medicament poate cauza ameţeală. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă sunteţi afectaţi de
ameţeală în timpul tratamentului cu acest medicament.
Informaţii importante privind unele componente aleColdrex Lemon
Coldrex Lemon conţine zahăr. Un plic conţine 2,9 g zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că
aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii cu diabet zaharat.
3. CUM SĂ LUAŢI COLDREX LEMON
Pentru administrare orală.
Coldrex Lemon se administreză sub forma unei băuturi calde.
Goliţi conţinutul unui plic într-o cană, adăugaţi apă fierbinte şi amestecaţi bine. Adăugaţi apă rece în cazul în
care este necesar.
Adulţi (inclusiv vârstnici) şi copii cu vârsta de 12 ani şi peste
Doza recomandată este de un plic la fiecare 4 sau 6 ore, la nevoie. Nu luaţi mai mult de 5 plicuri în 24 de ore.
Intervalul minim între administrări trebuie să fie de 4 ore.
Luaţi întotdeauna cea mai mică doză eficace pentru a vă ameliora simptomele.
Medicamentul nu trebuie utilizat mai mult de 7 zile, fără recomandarea medicului.
Nu administraţi Coldrex Lemon copiilor cu vârsta mai mică de 12 ani.
4
Dacă aţi luat mai mult Coldrex Lemon decât trebuie
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră chiar dacă nu aveţi nici un simptom şi explicaţi-i exact cât de
mult aţi luat. Medicul dumneavoastră vă va sfătui ce trebuie să faceţi.
Este important să-i spuneţi medicului, chiar dacă vă simţiţi bine. Dacă o persoană a luat prea mult
paracetamol, există un risc serios de leziuni hepatice datorită întârzierii instituirii tratamentului. În caz de
supradozaj se impune tratament medical imediat. Simptomele supradozajului constau în tulburări hepatice,
gastro-intestinale, reacţii alergice, dureri de cap, agitaţie, palpitaţii şi creşterea tensiunii arteriale.
Dacă aţi uitat să luaţi Coldrex Lemon
Luaţi o doză atunci când vă amintiţi. Nu luaţi mai mult de o doză la fiecare 4 ore. Nu luaţi o doză dublă
pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Coldrex Lemon poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, utilizând următoarea convenţie:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile
Reacţiile adverse rare pot include:
erupţii trecătoare pe piele şi alte alergii;
creşterea tensiunii la nivelul ochilor;
dificultăţi de urinare (retenţie urinară);
perceperea supărătoare a bătăilor inimii (palpitaţii).
Reacţii adverse foarte rare includ:
scăderea numărului unor celule sanguine numite plachete (trombocitopenie);
erupţii trecătoare pe piele şi alte alergii, inclusiv o reacţie alergică bruscă de mare amploare care
implică întregul organism numită anafilaxie;
îngustarea căilor respiratorii datorită spasmului musculaturii (bronhospasm)
afecţiuni ale ficatului;
Au fost raportate cazuri foarte rare de reacţii cutanate grave.
Reacţiile adverse cu frecvenţă necunoscută pot include:
creşterea tensiunii arteriale;
dureri de cap (cefalee);
senzaţie de ameţeală;
incapacitatea de dormi (insomnie);
nervozitate
vărsături, greaţă;
diaree.
Încetaţi să mai luaţi Coldrex Lemon şi consultaţi medicul dacă observaţi următoarele reacţii adverse care
sunt rare:
iritaţie a pielii, descuamare sau ulcere bucale;
5
pierderea vederii, care se poate datora unei tensiuni crescute anormal la nivelul ochilor. Această
reacţie este foarte rară dar apare la persoanele care au glaucom.
vânătaie inexplicabilă sau sângerare neaşteptată;
dificultate la urinare. Această reacţie poate apare la bărbaţii care au prostata mărită.
dacă anterior aţi avut dificultăţi de respiraţie când aţi luat aspirină sau alte antiinflamatoare
nesteroidiene şi acum aveţi aceeaşi reacţie la acest medicament.
reacţii alergice cum ar fi iritaţii ale pielii sau mâncărimi, însoţite uneori de probleme respiratorii sau
umflarea buzelor, limbii, gâtului sau a feţei;
puls al inimii neobişnuit de rapid sau o senzaţie neobişnuită de bătăi rapide ale inimii.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui
medicament.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ COLDREX LEMON
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi Coldrex Lemon după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă
la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Coldrex Lemon
- Substanţele active din Coldrex Lemon sunt paracetamol, acid ascorbic şi clorhidrat de fenilefrină. Fiecare
plic conţine paracetamol 750 mg, clorhidrat de fenilefrină 10 mg, acid ascorbic (vitamina C) 60 mg.
- Celelalte componente sunt: etilceluloză, acid citric anhidru, zaharină sodică, citrat de sodiu, zahăr,
tetrarome lemon, aromă de lămâie, galben de chinolină (E104).
Cum arată Coldrex Lemon şi conţinutul ambalajului
Se prezintă sub formă de pulbere de culoare galben deschis, cu miros şi gust de lămâie.
Este disponibil în :
Cutie cu 5 plicuri din hârtie-PE-Al-PE a câte 5 g pulbere pentru suspensie orală
Cutie cu 10 plicuri din hârtie-PE-Al-PE a câte 5 g pulbere pentru suspensie orală
Cutie cu 8 plicuri din hârtie-PE-Al-PE a câte 5 g pulbere pentru suspensie orală
Cutie cu 14 plicuri din hârtie-PE-Al-PE a câte 5 g pulbere pentru suspensie orală
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Hipocrate 2000 S.R.L.
Str. Prahova, nr. 6A, Sector 1
Bucureşti, România
Fabricanţii
SMITHKLINE BEECHAM S.A
Ctra de Ajalvir, Km 2.5 Alcala de Henares 28806, Madrid, Spania
WRAFTON LABORATORIES LIMITED
Exeter Road, Wrafton, Braunton
Devon EX33 2DL, Marea Britanie
OMEGA PHARMA INTERNATIONAL NV
Venecoweg 26, Nazareth, 9810, Belgia
Acest prospect a fost aprobat în Iunie, 2020.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Coldrex Lemon, 10 plicuri, Perrigo pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  21-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Perrigo Otc

Vezi Politica de confidentialitate date personale